Deschidere editie

Constanţa retrocedată! Cazul celor 25 de hectare din zona Brătianu, în atenţia judecătorilor. Procesul continuă


Curtea de Apel Bucureşti a stabilit un nou termen în dosarul privind retrocedarea a 25 de hectare din zona Brătianu - Constanţa. Procesul a fost amânat pentru data de 25 octombrie, pentru continuarea audierii martorilor.

Dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti din 30 ianuarie 2017.

Cauza a fost instrumentată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei, iar inculpaţii cauzei sunt: Crinuţa Nicoleta Dumitrean (fost preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi al Comisiei Centrale de Despăgubiri), omul de afaceri Horia Simu, evaluatorul Alin Horaţiu Dima (al cărui nume apare şi în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa), Cătălin Florin Teodorescu, Oana Vasilescu, Dragoş George Bogdan şi Florentina Savu.
 
În rechizitoriu, procurorii DNA arată că, „la data de 22 octombrie 2009, inculpatul Simu Horia, printr-un intermediar, a achiziţionat drepturile litigioase ce priveau o suprafaţă de teren situată în municipiul Constanţa, preţul cesiunii fiind de 700.000 de euro“.
 
„De la acea dată, inculpatul Simu Horia a iniţiat un complex de demersuri prin intermediul unor angajaţi ai societăţilor sale şi prin intermediul unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul unor instituţii publice, cu sprijinul cărora să urgenteze obţinerea despăgubirilor prin intervenţia acestora la nivelul autorităţilor implicate în procedura de retrocedare.

Urmare a acestor demersuri, la data de 26 mai 2011, inculpaţii Dumitrean Crinuţa Nicoleta, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoş, Teodorescu Cătălin Florin şi Marko Atilla Gabor, în calitate de preşedinte, respectiv membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente) şi a altor prevederi legale, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Dima Alin Horaţiu, prin care valoarea unui teren în suprafaţă de 25 de hectare situat în municipiul Constanţa (zona Brătianu - Anadalchioi) a fost stabilită la suma de 8.750.000 de euro (35 de euro/mp), echivalentul a 37.243.500 de lei“, potrivit DNA.
 
„Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului, respectiv cu suma de 7.715.000 de euro, echivalentul a 32.838.126 de lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat, concomitent cu obţinerea unui avantaj patrimonial de către inculpatul Simu Horia şi alte persoane, beneficiare ale drepturilor litigioase, în cuantum total de 32.209.990,76 de lei. Concret, membrii Comisiei, luând la cunoştinţă concluziile raportului de evaluare, întocmit cu nerespectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, nu au constatat faptul că inculpatul Dima Alin Horaţiu a supraevaluat terenul respectiv, deşi aveau cunoştinţă de faptul că suprafaţa respectivă era situată în extravilanul municipiului Constanţa şi avea destinaţia de teren agricol.
 
Mai mult, în cuprinsul documentului respectiv nu a fost evidenţiată poziţia exactă a terenului, iar pentru stabilirea valorii acestuia, expertul a utilizat comparabile care nu priveau tranzacţii de vânzare, ci doar oferte de vânzare a unor terenuri situate în intravilanul şi extravilanul municipiului Constanţa care nu aveau categoria de folosinţă teren agricol“, se mai arată în documentele celor de la Anticorupţie.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
Oricare va fi decizia Curţii de Apel Bucureşti, aceasta va putea fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procesul moştenitorilor Cum şi pentru ce se judecă moştenitorii lui Petrică Iordache cu cei ai lui Istrate N. Micescu

22 Oct 2019 1257

Terenuri retrocedate, dar recâştigate de alţi proprietari în instanţă Cum au rămas soţii Darie fără terenul de la soţii Puşcaşi, provenit din retrocedări

19 Oct 2019 1636

Cine solicită şi cine analizează cererea de rejudecare a Dosarului Retrocedărilor din Constanţa

11 Oct 2019 424

În complet intră un nou judecător! Radu Mazăre contestă pedeapsa primită în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa

10 Oct 2019 781

Şase ani şi şase luni de închisoare cu executare în primă instanţă pentru Radu Mazăre. Ce s-a decis ieri la Constanţa

04 Oct 2019 775

Terenurile ce aparţineau lui Jules Movilă Cristian Borcea, Camboianu, Giurgiucanu şi Habitat şi Ambient SA, executaţi silit în cazul retrocedărilor suprapuse din Constanţa

03 Oct 2019 1380

Complet de trei judecători pentru Radu Mazăre! Ce s-a decis ieri la Curtea Supremă

28 Sep 2019 3983

Radu Mazăre contestă pedeapsa primită în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa. Ce se întâmplă azi la Curtea Supremă

27 Sep 2019 1364

Vizat - un teren de aproximativ 19.000 de metri pătraţi La cererea lui Cocăneanu, judecătorii au anulat parţial o dispoziţie a Primăriei Constanţa (document)

27 Sep 2019 1698

Înalta Curte, decizie definitivă cu privire la Dosarul Retrocedărilor din Constanţa

24 Sep 2019 6771

Radu Mazăre, acţiune de ultim moment la Înalta Curte! Fostul primar vrea în libertate

20 Sep 2019 1852

Nicuşor Constantinescu, pe de o parte, Radu Mazăre, pe de altă parte. Dosarul Retrocedărilor, din nou în atenţia Înaltei Curţi

18 Sep 2019 3137

Veste proastă pentru Radu Mazăre! Judecătorii nu-i revocă mandatul de arestare. Fostul primar solicită rejudecarea Dosarului Retrocedărilor

14 Sep 2019 2203

120 de ani de închisoare în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa. Cine cere rejudecarea procesului

24 Aug 2019 2915

Retrocedarea a 25 de hectare din zona Brătianu - Constanţa, în atenţia magistraţilor. S-a dictat al 30-lea termen de judecată

15 Aug 2019 1334