Constanţa retrocedată Cum au ajuns Giurgiucanu, Borcea şi Camboianu printre beneficiarii unor terenuri evaluate la aproape 4 milioane de euro (document)

Cererea prin care Aline Ivonne Buzescu Movilă, prin reprezentant Georgică Giurgiucanu, solicita, în 2001, restituirea în natură a imobilului situat în Constanţa, cartier Anadalchioi, în suprafaţă de 98,66 hectare, a fost respinsă de primarul Radu Mazăre. Astfel se menţionează în art. 1 al Dispoziţiei nr. 679/11.03.2004, motivul prezentat în documentul amintit constând în faptul că „terenul notificat este ocupat în totalitate de locuinţe, spaţii comerciale, alei, construcţii industriale, alţi proprietari”.
În aceeaşi dispoziţie de primar amintită mai sus se precizează însă că solicitanţilor li se acordă în schimb măsuri reparatorii prin echivalent. La acelaşi art. 1 al dispoziţiei se mai arată că drepturile izvorând din notificare au fost cesionate către Georgică Giurgiucanu, Maria Mariuţa, Cristian Borcea, SC Habitat şi Ambient SA şi Mihai Camboianu. Aceştia, numiţi ulterior persoane îndreptăţite, au primit prin dispoziţie de primar bunuri de aceeaşi natură, sub formă de măsuri reparatorii, în valoare de 3.824.427 de euro.

Măsuri reparatorii...

Iată care sunt şi amplasamentele propuse ca măsuri reparatorii: teren strada Soveja X1-v1 - 300 mp (90 euro/mp), teren liber strada Cişmelei lângă bloc 1D - 350 mp (80 euro/mp), teren liber Portul Tomis, tronsonul 1, lotul 1 - 2.356,88 mp (20 euro/mp), teren liber Portul Tomis, tronsonul 1, lotul 3 - 1.371,80 mp (20 euro/mp), teren liber Portul Tomis, tronsonul 1, lotul 4 - 1.550,13 mp (60 euro/mp), teren liber Portul Tomis, tronsonul 1, lotul 5 - 579,86 mp (30 euro/mp), teren liber Portul Tomis, tronsonul 1, lotul 6 - 1.361,63 mp (60 euro/mp), teren liber Portul Tomis, tronsonul 2, lotul 2 - 507,72 mp (20 euro/mp), teren liber Portul Tomis, tronsonul 2, lotul 3 - 938,21 mp (20 euro/mp), teren liber Portul Tomis, tronsonul 2, lotul 7 - 1.658,88 mp (20 euro/mp), teren liber Portul Tomis, tronsonul 3, lotul 1 - 4.413,32 mp (140 euro/mp), teren liber Portul Tomis, tronsonul 3, lotul 3 - 3.651,19 mp (140 euro/mp), teren liber Portul Tomis, tronsonul 3, lotul 5 - 5.372,81 mp (140 euro/mp), teren liber Portul Tomis, tronsonul 4, lotul 4 - 2.985,69 mp (65 euro/mp), teren liber Portul Tomis, tronsonul 5, lotul 2 - 1.999,22 mp (80 euro/mp), teren liber Portul Tomis, tronsonul 5, lotul 6 - 6.920,98 mp (90 euro/mp), teren liber Portul Tomis, tronsonul 6, lotul 2 - 6.472,61 mp (90 euro/mp).

Potrivit articolului 4 din dispoziţia amintită, „beneficiarii menţionaţi” urmau a primi bunurile în indiviziune în următoarele cote: Georgică Giurgiucanu - 22,05%, Maria Mariuţa - 14,70%, Cristian Borcea - 12,25%, SC Habitat şi Ambient SA - 50% şi Mihai Camboianu - 1%.
La art. 6 se mai face şi precizarea că „o dispoziţie de primar ulterioară va compensa diferenţa dintre echivalentul valoric total al terenului revendicat şi valoarea bunurilor atribuite prin prezenta dispoziţie”.
Potrivit Registrului Comerţului, SC Habitat şi Ambient SA, cu sediul în Bucureşti, a fost înfiinţată în anul 2003, în prezent având un asociat persoană juridică, Guillin Investments Limited, cu sediul în Nicosia, Cipru, şi un asociat persoană fizică, Gheorghe Valentin Ionescu, fost coleg de facultate al lui Mazăre, acesta fiind unul dintre fondatorii firmei şi în prezent având şi calitatea de administrator. În firmă s-a mai regăsit la un moment dat şi familia Giurgiucanu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vreme instabilă pentru următoarele zile în Dobrogea

19 Apr 2024 131

Ce au decis judecătorii în procesul în care Sucursala Regională de Căi Ferate Constanța a contestat amenda primită de la Garda de Mediu?

19 Apr 2024 150

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 Farul Constanța - CFR Cluj, în etapa a cincea din play-off. „Marinarii“, două goluri în prima repriză! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 375

Caută un loc de muncă? Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, județul Constanța angajează

19 Apr 2024 239

Ședință a Consiliului Local Municipal Constanța. Ordinea de zi completă (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 232

Imobile scoase la vânzare de Primăria Cuza Vodă, județul Constanța. Iată unde sunt situate

19 Apr 2024 209

AUR Constanța susține dezbaterea din cadrul turneului lui Aurelian Popa, care aduce în prim-plan discuții despre viitorul României în cadrul evenimentului „Stop Agenda 2030” (FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 309

UPDATE. Furturi și distrugeri la autoturisme, în Constanța. Bărbat de 39 de ani, arestat preventiv. Unde l-a găsit Poliția?

19 Apr 2024 410

Termoficare Constanța Mai mulți consumatori au rămas fără apă caldă la robinete. Lista completă

19 Apr 2024 363

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 347

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 277

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 338

Armonia Hospital Constanța Mamografie Bilaterală, la un preț special, cu trimitere de la medicul de familie

19 Apr 2024 353

Imobiliare Constanța Complex Savoy SA, răspuns negativ de la Primăria Constanța

19 Apr 2024 272

Un imobil de pe strada Avram Iancu va fi reabilitat Firma lui Răzvan-Ionuț Florea, act de urbanism de la Primăria Constanța

19 Apr 2024 371