Constanța Tower, zgârie-norul cu 500 de locuri de parcare, la Poarta 2 Constanța! Cum explică judecătorii „reactivarea“ PUD-ului pentru imobil (MOTIVARE)

  • Procesul vizează anularea hotărârii Consiliului Local Constanța prin care se aprobase încetarea valabilității Planului Urbanistic de Detaliu pentru viitorul imobil.
  • În luna iulie 2022, judecătorii Tribunalului Constanța au admis cererea de anulare a HCL și, astfel, PUD-ul pentru blocul cu 35 de etaje a redevenit valabil.
  • Judecătorii au spus că „în baza probatoriului administrat în cauză, instanta apreciază că Hotărârea Consiliului Local al municipiului Constanţa nr. 248/30.07.2021, prin care s-a aprobat «încetarea valabilităţii Planului urbanistic de detaliu aprobat prin HCL nr. 382/2007 privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu-construire imobil 7S+P+35E, spații comerciale și apartamente, Str. Traian zona Poarta 2, teren în suprafaţă de 3021,76 mp, proprietate Șerban Alexandru Octavian și Rodica Mariana» este nelegală“.
  • Anularea fusese solicitată de compania I & C Development, cu sediul în Portul Tomis, firmă care are drept acționar majoritar compania Aterina Global – acționarul majoritar al Aqualand SA.
  • Consiliul Local Constanța are 15 zile termen de la comunicarea hotărârii motivate pentru a declara recurs.
Judecătorii Tribunalului Constanța au motivat decizia pronunțată în dosarul deschis pentru salvarea PUD-ului pentru Constanța Tower, un bloc zgârie-nori cu 35 de etaje și 500 de locuri de parcare, ce ar putea să fie ridicat în zona Poarta 2, foarte aproape de Baroul Constanța.
 
Procesul vizează anularea hotărârii Consiliului Local Constanța prin care se aprobase încetarea valabilității Planului Urbanistic de Detaliu pentru viitorul imobil.
 
Anularea fusese solicitată de compania I & C Development, cu sediul în Portul Tomis, firmă care are drept acționar majoritar compania Aterina Global – acționarul majoritar al Aqualand SA.
 
În luna iulie 2022, judecătorii Tribunalului Constanța au admis cererea de anulare a HCL și, astfel, PUD-ul pentru blocul cu 35 de etaje a redevenit valabil.
 
Decizia Tribunalului poate fi atacată în recurs.
 
Acum, instanța a motivat  Hotărârea nr. 1076/2022, prin care firma privată a câștigat procesul, în primă instanță.
 
Astfel, judecătorii au arătat, printre altele, că „instanta apreciază întemeiată și critica reclamantei în sensul că Hotărârea Consiliului Local al municipiului Constanţa nr. 248/30.07.2021 este nelegală, întrucât documentaţia care a stat la baza adoptării sale nu a fost complet şi legal întocmită, fiind necesar ca «încetarea valabilităţii» actului administrativ să urmeze procedura de la adoptarea actului administrativ, respectiv să se fundamenteze pe o documentaţie cuprinzând avize, acorduri, aprobări etc. ale structurilor de specialitate de aceeaşi natură cu cele care au stat la baza adoptării actului administrativ, aspect care nu rezultă din continutul actului contestat“.
 
De asemenea, judecătorii au mai spus că „în baza probatoriului administrat în cauză, instanta apreciază că Hotărârea Consiliului Local al municipiului Constanţa nr. 248/30.07.2021, prin care s-a aprobat «încetarea valabilităţii Planului urbanistic de detaliu aprobat prin HCL nr. 382/2007 privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu-construire imobil 7S+P+35E, spații comerciale și apartamente, Str. ######, zona Poarta 2, teren în suprafaţă de 3021,76 mp, proprietate ###### ######### ######## și ###### #######» este nelegală, fiind afectată de viciile analizate de către instanţă“.
 

Așa cum arătam în edițiile anterioare, pe data de 11 iulie 2022, cererea de anulare a HCL care anula PUD-ul a fost admisă de Secția de Contencios administrativ și fiscal, în completul CA9, prezidat de magistratul Iulia Laura Opariuc Dan, președintele secției.
 
Se arăta în minuta hotărârii că instanța „admite cererea formulată de către reclamanta SC I&C Development SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanţa“.

 
 „În consecintă“, se precizează, instanța „dispune anularea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Constanța nr. 248/30.07.2021 prin care s-a aprobat «încetarea valabilității Planului Urbanistic de Detaliu aprobat prin HCL nr. 382/2007 privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu - Construire imobil 7S+P+35E, Spații Comerciale și Apartamente, Str. Traian, zona Poarta 2, teren in suprafata de 3021,76 mp, proprietate Șerban Alexandru Octavian și Rodica Mariana»“.
 
Acum, Consiliul Local Constanța are la dispoziție 15 zile de la comunicarea hotărârii motivate pentru a declara recurs împotriva deciziei Tribunalului.
 
Dosarul vizează HCL Constanța nr. 248/2021, hotărâre privind încetarea valabilității Planului urbanistic de detaliu aprobat prin HCL nr. 382/2007.
 
Scurt istoric
 
Prin HCL 382/2007 s-a aprobat Planul urbanistic de detaliu – construire imobil 7S+P+35E- spații comerciale și apartamente, strada Traian, zona Poarta 2, teren în suprafață de 3.021,76 mp, proprietate Șerban Alexandru Octavian și Rodica Mariana.
 
În vara anului 2020, consilierii locali au votat pentru încetarea valabilității PUD-ului pentru imobilul cu 35 de etaje și 500 de locuri de parcare, emis în 2007 pentru medicul Alexandru Octavian Șerban și soția sa.
 
Legat de terenul situat pe strada Traian, zona Poarta 2, în suprafață de 3.021,76 mp, se arată în HCL 382/2007 că acesta are numărul cadastral 10730, fiind înscris în Cartea Funciară nr. 30880.
 
De asemenea, terenul este menționat și în Dispoziția nr. 3750 din 12.11.2002 semmnată de primarul în funcție la momentul respectiv, Radu Mazăre, act prin care a fost soluționată notificarea formulată de Laura Mariana Leșe.
 
Suprafața în cauză figurează la poziția 9 din dispoziția privind terenurile acordate ca măsuri reparatorii, cu o valoare menționată de 241.741 USD.
 
Totodată, terenul figurează și în sentința definitivă pronunțată de Curtea Supremă în Dosarul Retrocedărilor din Constanța, dosar penal la finele căruia medicul Alexandru Octavian Șerban a fost achitat definitiv, iar fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat la închisoare, alături de mai multe persoane, pentru retrocedarea mai multor suprafețe din Constanța.
 
Astfel, cu privire la acest teren, Curtea Supremă a României a arătat următoarele:
 
„Având în vedere soluţiile pronunţate pe latură penală cu privire la inculpatul Şerban Alexandru Octavian (nr., achitare) şi, în parte, la inculpatul Ceacîreanu Mihai Sergiu, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) C.pr.pen va ridica sechestrul instituit, prin ordonanţa nr. 29/P/2008 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, asupra următoarelor imobile: - teren intravilan, în suprafaţă de 3021,76 mp, situat în Constanţa, zona Marinarilor - Traian, intabulat în C.F. nr. 30880, cu nr. cadastral 10730 (pct. 2.2 din ordonanţă)“.
 
Cu alte cuvinte, prin sentința pronunțată de Înalt Curte de Casație și Justiție, a fost ridicat sechestrul DNA instituit pe teren.
 
Din decizia Tribunalului Constanța
 
Pentru a reveni la Hotărârea nr. 1076/2022 a Tribunalului Constanța, judecătorii au mai precizat că „astfel, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză – actele depuse la dosar -, în vederea autorizării construcţiei, a fost întocmit studiu geotehnic și geofizic necesar construirii imobilului Constanța Tower, întocmit de Societatea ##### ### ############ ### ## SRL in septembrie 2008, sens în care s-au întocmit: Studiul geotehnic și geofizic necesar construirii imobilului Constanța Tower, întocmit de Societatea ##### ### ############ ### ## SRL în septembrie 2008 și anexele acestuia; Memoriu tehnic; Planşe desenate (planşa nr. 1 - plan de încărcare, scara 1:200; planşele nr. 2-plan de situaţie cu poziţia lucrărilor de prospecţiune (executat de INCDIFISPIF), scara 1:500; planşele nr. 3-Harta geologica a amplasamentului, scara 1:200000; planşele nr. 4-10-fisele complexe ale forajelor BH1-BH7; planşa nr. 11- secţiune geotehnica schematica prin forajele BH1-BH3; planşa nr. 12- secţiune geotehnica schematica prin forajele BH2-BH1; planşa nr. 13 - secţiune geotehnica schematica prin forajele BH5-BH6; planşa nr. 14 - secţiune geotehnica schematica prin forajele BH1-BH6-BH7); Contractul de prestări servicii încheiat cu Societatea ##### ### ############ ### ## SRL; #### geotehnica preliminară întocmita de Societatea ##### ### ############ ### ## SRL“.
 
„Mai mult“, au spus judecătorii, „instanţa apreciază ca Hotărârea nr. 248/30.07.2021 a fost adoptată cu încălcarea art. 1 al. 6 din Legea nr. 554/2004, discreţionar, cu nesocotirea principiului încrederii legitime şi al securităţii juridice - încălcat în cazul adoptării unor acte administrative de «revocare»/«încetare» a unor acte anterioare legale“.
 
„Astfel, în cauză, principiul securităţii juridice a fost încălcat prin adoptarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Constanţa nr. 248/30.07.2021, întrucât aprobarea încetării valabilităţii planului urbanistic de detaliu a intervenit la o durată de timp care nu poate fi apreciată ca fiind rezonabilă“, potrivit Tribunalului Constanța.
 
„Mai mult, prin emiterea actului administrativ contestat a fost nesocotit şi principiul încrederii legitime, fiind încălcată prezumţia de legalitate de care se bucură toate actele administrative şi caracterul lor executoriu, ceea ce face ca încrederea particularului, în speţă, a reclamantei, în actele administraţiei să fie legitimă şi rezonabilă; conduita administraţiei locale care a stat in pasivitate; inexistenţa oricărui interes public prioritar interesului particularului care să determine «încetarea valabilităţii» HCLM nr. 382/2007“.
 
„În acest sens“, au mai spus judecătorii, „așa cum s-a antemenționat de către instanta, în doctrină s-a arătat că «revocarea unui act administrativ, chiar şi înainte de a intra în circuitul civil şi de a produce efecte, nu poate fi discreţionară, în special atunci când este vorba de acte administrative favorabile particularului şi când s-ar aduce atingere stabilităţii juridice, în condiţiile în care încrederea legitimă a beneficiarului actului ar merita protejat㻓.
 
Așa cum am precizat anterior, Consiliul Local Constanța are la dispoziție 15 zile de la comunicarea hotărârii motivate a instanței pentru a declara recurs.
 
Dacă se va declara recurs, cazul va ajunge pe masa judecătorilor Curții de Apel Constanța, instanță care va avea ultimul cuvânt în cauză.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței – rejust.ro – Hotărârea nr. 1076/2022
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Cererea de anulare, respinsă
Regulamentul parcărilor adoptat de administrația Chițac, „normal şi rezonabil“! (MOTIVARE)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai mulți bărbați au fost încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Pentru ce fapte au ajuns după gratii

23 Apr 2024 490

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 759

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 25-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

14 Apr 2024 924

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe ruta Port Constanța Poarta 10 - Șoseaua Berceni, județul Ilfov

14 Apr 2024 364

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 24-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

07 Apr 2024 1843

Știri Constanța Un bărbat de 39 de ani, urmărit pentru furt calificat, încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă

03 Apr 2024 476

Unitatea Administrativ Teritorială comuna Poarta Albă organizează licitaţie publică în vederea concesionarii unui teren intravilan în Comuna Poarta Albă

01 Apr 2024 539

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Rezultatele din etapa a 23-a (seniori + juniori). Suspendări și amenzi dictate de Comisia de Disciplină (VIDEO)

31 Mar 2024 2319

Imobiliare Bucureștenii Floriștean și Chirănescu vor să construiască un bloc pe Bulevardul 1 Mai Vechi din Constanța. PUZ-ul a fost lansat în consultare publică (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 682

Unitatea Administrativ Teritorială comuna Poarta Albă organizează licitaţie publică pentru mai multe terenuri intravilane

26 Mar 2024 405

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 695

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Incident violent la Hârșova! Rezultatele din etapa a 22-a (seniori și juniori + clasamentele)

24 Mar 2024 1750

Știri Constanța azi CT BUS. Liniile 42,44,48,51,51B și 101, deviate din cauza unor lucrări

21 Mar 2024 657

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Rezultatele din etapa a 20-a (seniori și juniori + clasamentele)

10 Mar 2024 1188

Comisia tehnică de urbanism și amenajarea teritoriului se reunește pe 7 martie! Ce proiecte se află pe ordinea de zi

05 Mar 2024 528