#ConstantaEsteBine Interviu cu asist. univ. drd. Maria Teodorescu – „Pentru cei care sunt în izolare le dorim să învețe să trăiască din nou cu ei”

Motto:
„Pictura este nepoata Naturii. Este înrudită cu Dumnezeu” – Rembrandt.


Cotidianul ZIUA de Constanța susține și vine în sprijinul cetățenilor pentru o informare corectă și amplă asupra efectelor pandemiei noului coronavirus COVID-19. La nivel național, au fost impuse măsuri și au fost înainte recomandări societăților și populației pentru a preveni răspândirea virusului. Astfel, dorim să venim cu informații pozitive în rândul comunității locale prin difuzarea de materiale informative cu privire la măsurile luate de societăți și instituții constănțene sau care își desfășoară activitatea pe raza județului Constanța pentru a ține angajații și pe rudele acestora în siguranță. O comunitate unită, o societate bazată pe siguranță, încredere și comuniune înseamnă o comunitate sănătoasă. Este o perioadă în care măsurile luate la timp au ca scop stingerea problemelor de mâine. Donațiile, oamenii care se implică activ în rândul comunității formează un întreg, iar orice susținere a unei mici comunități face parte dintr-un mecanism de reîntregire și restartare a vieții de zi cu zi.

Asistent Universitar Drd. Maria Teodorescu de la Facultatea de Arte, din cadrul Universității „Ovidius” Constanța este artistul din spatele machetei campaniei #ConstantaEsteBine, coordonată de cotidianul ZIUA de Constanța. Alegerea mărului ca simbol al campaniei a fost determinat de faptul că a fost prezent în toate istoriile lumii, încă de la început. Suntem vii, suntem bine și mâine vom fi și mai bine, dacă vom accepta că totul este în schimbare.
Maria Teodorescu s-a alăturat campaniei cu inimă deschisă și oferă un exemplu pentru toți prin faptul că pe lângă cursuri și ghidarea studenților pe timp de pandemie, se implică activ și în ajutorarea celor din jur, prin ceea ce știe mai bine – pictează.
Asistent Univ. Drd. Maria Teodorescu Maria Teodorescu are 35 de ani și predă la Universitatea Ovidius din Constanța, la Facultatea de Arte, începând cu anul 2019. A lucrat câțiva ani buni într-un domeniu care pare să nu aibă legătură cu arta – a fost pe rând economist, consilier economic sau consultant financiar. Asta pentru că în 2008 a fost licențiată în studii economice. În 2012, s-a înscris la Universitatea „Ovidius”, urmând Facultatea de Arte, licența fiind în Pedagogia Artelor Plastice și Decorative. Între 2017 și 2019 a urmat cursurile Facultății de Arte, cu un master în Educație Vizuală prin Studiul Peisajului și al Figurii. În prezent este doctorand în domeniul Arte Vizuale, la Universitatea Națională de Artă „George Enescu” din Iași.
Lucrarea folosită ca imaginea campaniei #ConstantaEsteBine face parte din colecția „IZOLARE”, colecție care se vinde și banii sunt donați către campania „Dăruiește Aripi”. În galeria foto aferentă materialului, puteți să vizualizați câteva dintre lucrările realizate de Maria Teodorescu.

Mai jos redăm un scurt interviu cu Asistent Universitar Drd. Maria Teodorescu:

Cum vedeți dumneavoastră evoluția pandemiei cu noul coronavirus?
Aș vrea să fiu optimistă, însă am făcut prea multă statistică la viața mea ca să îmi dau seama că acest această situație nu se va termina curând. Sper să nu ieșim din această perioadă cu gândul  la câte filme sau cărți am fi putut să vedem sau să citim. Eu și partenerul meu am rămas acasă și suntem de patru săptămâni în autoizolare. Lucrăm online cu studenții, în atelierul de acasă, iar timpul nu ne este îndeajuns pentru câte ne-am dori să facem. Întâlnirile online cu studenții și pregătirea cursurilor ne ocupă cel puțin la fel de mult timp, pentru că trebuie să anticipăm toate întrebările și nelămuririle pe care le-ar fi putea avea studenții. Suntem în permanent contact cu ei, în orice zi și la orice oră.

Ce sfaturi de activități aveți pentru cei aflați în izolare?
Pentru cei care sunt în izolare le dorim să învețe să trăiască din nou cu ei înșiși. Este clar că după toată această perioadă ne vom bucura altfel de mare sau de un copac înflorit, vom vedea toate lucrurile altfel.

Legat de studenți, avem mare noroc cu această tehnologie pentru predarea cursurilor. Platformele disponibile online permit derularea în condiții bune a întâlnirilor din orar  și parcă suntem chiar mai aproape de ei.
După ce am contactat mai mulți artiși, am ajuns la concluzia că noi suntem o categorie mai puțin afectată și putem folosi această perioadă pentru a perfecționa tehnici de lucru accesibile de acasă. Artiștii oricum au nevoie de izolare pentru a lucra, deci aceasta este o perioadă benefică pentru noi.

Cum credeți că ne-a schimbat pe noi izolarea? Cum vedeți această apropiere în online între oamenii din diverse colțuri ale lumii?
Într-adevăr, ne-a forțat pe toți la introspecție. Suntem obligați să reluăm o lecție la care am fost corigenți. Acum parcă suntem conectați mai puternic ca oricând și vibrăm pe o frecvență comună.
O lucrare realizată în izolare și publicată online mi-a adus urări de bine și salutări din toată lumea, e minunat să te simți atât de aproape sufletește de oameni, chiar dacă ne despart mari distanțe.
Artiștii oricum sunt mai... altfel și văd frumusețea în lucruri aparent banale. Chiar dacă imaginea era una non-poetică, noi vedem totul altfel. Nu vedem mașini, ci pete de culoare, lumini și umbre… Eu mă opresc de multe ori pe stradă și fotografiez ba spărturi în asfalt, ba un perete decojit unde se văd straturile de vopsea, o mașină ruginită. Se mai uită lumea ciudat la mine, dar așa văd eu lucrurile.

Cum sunt cursurile online cu studenții?
Cursurile sunt tot atâtea ca într-o perioadă nomală, este o provocare să găsim subiecte interesante, dar ne-am adaptat rapid noilor condiții de lucru.
Am preluat provocarea de a picta vederea de pe fereastră și am transmis-o și studenților și colegilor. Academia de Arte din Florența a derulat un concurs pe această temă, la care am participat și noi. Mulți dintre studenții noștri au trimis lucrări și viziunea lor chiar a fost promovată în mediul online de organizatori.
În rest, lucrurile sunt normale, expozițiile s-au mutat acum în mediul online, la fel și spectacolele colegilor de la teatru.

Cum vedeți abordarea tehnologiei online în predare? Credeți că va exista posibilitatea ca să se facă tranziția spre învățământul online?
Platformele online sunt foarte utile, însă nu pot substitui în totalitate interacțiunea umană. Am utilizat și până acum mijloacele tehnice pentru a comunica și a transmite eficient materiale de studiu, doar că acum utilizăm alte platforme de lucru și ne întâlnim tot în mediu virtual.
Dar nu cred că viitorul educației este unul exclusiv digital, așa cum nici medicina ori ingineria nu se pot învăța de acasă.

De menționat este și faptul că este membru al Filialei Constanța a Uniunii Artiștilor Plastici din România. A avut expoziții individuale la Constanța și Pitești și a participat la nenumărate expoziții de grup. Redăm lista completă de lucrări a Mariei Teodorescu:

Expoziţii personale
2017 – „Arta se gustă la o cafea” – Arabica, Constanța
2017 – „Atelier" – Distecco, Constanța
2004 – Centrul Cultural „Casa Cărţii”, Pitești
2004 – Colegiul Național Liceal „Zinca Golescu”, Pitești
Expoziție de grup
2020 – Arhetipuri Contemporane – participare ca invitat la expoziția personală a Sînzianei Romanescu
2020 – Salonul Național de plastică mică - Brăila
2020 – Salonul de iarnă al  Uniunii Artiștilor Plastici din Constanța – Muzeul de Artă, Constanța
2019 – "Spaţiul Sacru" – Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, Constanţa
2019 – Proiect "Locus", Lisabona, Portugalia
2019 – Bienala Internaţională de miniatură, Ruse, Bulgaria
2019 – "Arta pentru drepturile femeilor" – Hotel Vega, Mamaia, Constanţa
2019 – Salonul de vară al Uniunii Artiștilor Plastici din Constanța – Muzeul de Artă, Constanța
2019 – Simpozion "Ȋnvăţământ, Cercetare, Creaţie" – Galeria de artă "Ovidius", Constanţa
2019 – "Culoare şi Vibraţie" – Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Chişinău, Republica Moldova
2019 – "Gravură şi sculptură" – Expoziţie de poster, Constanţa Art Gallery, Constanţa
2019 – "Gravură şi sculptură" – Constanţa Art Gallery, Constanţa
2018 –„100” – Universitatea „Ovidius” din Constanța
2018 – Mail Art „Marea Unire de la Marea Neagră” – Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Constanța
2018 – „Spațiul Sacru” - Muzeul de Artă, Constanța
2018 – Salonul de primăvară al Uniunii Artiștilor Plastici din Constanța – Biblioteca Națională a României, București
2018 – Salonul de iarnă al Uniunii Artiștilor Plastici din Constanța – Muzeul de Artă, Constanța
2017 – Salonul de vară al Uniunii Artiștilor Plastici din Constanța – Biblioteca Națională a României, București
2017 – „Atelier” – Universitatea „Ovidius” din Constanța
2017 – „In memoriam Publius Ovidius Naso” – Cazino Constanța, Constanța
2017 – „Ovidius” – Universitatea „Ovidius” din Constanța
2016 – Expoziţie cu licitaţie caritabilă – Asociația „Și noi suntem copiii voștri”, Galați
2015 – „Chipuri” – Casa Schiller, București
2014 – „H-Uman” – Tomis  Mall Art Gallery, Constanța
2014 – „Atelier” – Universitatea „Ovidius” din Constanța
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un nou parc eolian în județul Constanța! Titularul proiectului este Elektra Power SRL, firmă controlată de Dan George Oproescu și Alina Diana Teodorescu

16 May 2023 4909

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 aprilie 2023

26 Apr 2023 1175

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 09 iunie 2022

13 Jun 2022 1526

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 04 mai 2022

06 May 2022 1768

Modificări în Customline Energy SRL

03 Feb 2022 1938

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 24 septembrie 2021

27 Sep 2021 2381

Melodia zilei Liviu Teodorescu feat. JO - Fluturii | Official Video

06 Feb 2021 1713

Opere de artă-statement, din chiștocuri colectate de pe litoralul Mării Negre. Artista este Maria Teodorescu

19 Oct 2020 3223

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 septembrie 2020

14 Sep 2020 2597

#ConstantaEsteBine - LIVE VIDEO Vernisajul expoziției „Vedere de la Fereastră”, organizată de către Facultatea de Arte a Universității Ovidius

13 May 2020 2851

#ConstantaEsteBine Invitație la vernisaj! Expoziția internațională „Vedere de la fereastră” îi așteaptă pe constănțeni să admire lucrări din toată lumea

13 May 2020 3350

#ConstantaEsteBine Fapte bune, pe timp de pandemie. Șapte picturi ale artistului Maria Teodorescu, scoase la licitație pentru echipament medical

28 Apr 2020 3565

Europarlamentarul USR, Nicu Ștefănuță, a deschis un cabinet la Constanța

29 Feb 2020 3903

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 ianuarie 2020

31 Jan 2020 2289

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 05 noiembrie 2019

06 Nov 2019 2199