#ConstanțaEsteBine – La 156 de ani de la înființarea Poliției de frontieră O constănțeancă, singura fată admisă la specializarea Poliție de frontieră a Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”


Astăzi se împlinesc 156 ani de când, la data de 24 iulie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna Înaltul Decret Domnesc nr. 893, prin care se realiza unirea corpurilor grănicerești „de dincoace şi dincolo de Milcov” şi integrarea lor în cadrul armatei sub autoritatea nemijlocită a Ministerului de Război.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 104 / 2001 privind organizarea şi funcționarea Poliției de Frontieră Române, această dată istorică (24 iulie) a fost desemnată ca sărbătoare oficială a Poliției de Frontieră Române, fiind momentul de recunoaștere a identității instituționale şi de asemenea, temelia organizației moderne de astăzi, care funcționează la standarde europene.
 
Tot astăzi, 24 iulie 2020, se împlinesc 21 de ani de la data înființării Poliției de Frontieră prin unificarea trupelor grănicerești cu cele de control trecere frontieră, astfel cum s-a stabilit prin Hotărârea C.S.A.T 113  din 16 decembrie privind Programul M.I. de restructurarea forțelor cu competențe la frontiera de stat. Dispoziție îndeplinită prin O.U.G  nr.80 din 4 iunie 1999 de înființare a Poliției de Frontieră Române.
 
Model pentru o generație care vrea să schimbe ceva în țara natală

Și tot astăzi, Romana Rohan, absolventă a Liceului Teoretic „George Călinescu” din Constanța, promoția 2019, își vede împlinit un vis al copilăriei, acela de a deveni studentă a specializării Poliție de frontieră, singura fată admisă pe cele 10 locuri puse la dispoziție de Ministerul Afacerilor Interne la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța.
Spre deosebire de alți colegi de-ai ei, care anul trecut, dacă nu au reușit la o facultate s-au reorientat instantaneu către o alta, Romana Rohan a perseverat în dorința ei de a urma cursurile unei anumite specializări. De ce? „Faptul că de la 13 ani mi-am dorit să urmez acest drum, dar mai ales o forță care m-a propulsat să-mi demonstrez că nu trebuie să mă las. Sunt tânără, am toată viața înainte și dacă pe mine chestia asta m-ar face fericită nu am de ce să mă reorientez, iar peste câțiva ani să regret. Mi-am zis că mai bine să nu existe regret și să merg până la capăt, să văd ce iese.
M-am gândit că această meserie este una de viitor, care impune respect și verticalitate, iar eu am crescut și am primit prin educație aceste valori pe care vreau să le duc mai departe. Și poate ușor-ușor să schimb ceva în această țară”.
Cât despre admitere, anul acesta a fost mai diferită și din cauza pandemiei, dar și pentru că a ales Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța, unde sunt mai multe cerințe. „Au fost mai multe teste psihologice, de rău de mare, probe sportive care s-au schimbat față de cele de anul trecut pentru că erau multe fete și s-a impus o diferențiere. În week-enduri eram trează la 6 dimineața și mergeam să mă antrenez ca să fiu admisă, ca atare am fost și singura fată care am trecut proba. Am stat și câte 10 ore cu cărțile în față, așa încât anul acesta nu mi s-a mai părut așa de greu ca anul trecut, fiind mai bine pregătită”, povestea Romana Rohan. Probele sportive le-a susținut la Academia de Poliţie „A.I. Cuza" București, iar pe cele eliminatorii la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța. „Înainte de proba sportivă am fost 100 de candidați pe 11 locuri, iar după aceea am rămas în jur de 60 de candidați. Pe lista celor admiși sunt pe locul 6 din 11”.
 
În final, pentru că perseverența ei poate constitui un model pentru viitoarele generații în alegerea unei meserii, i-am cerut Romanei Rohan un sfat pentru semenii ei. „Într-adevăr, nu este ușor să iei o decizie pentru toată viață. În cazul în care nu știu ce drum să urmeze, îi sfătuiesc să solicite consiliere vocațională. Eu am făcut voluntariat în țară și în străinătate, am participat la numeroase întâlniri pe teme de dezvoltare personală, care au presupus interacțiunea cu foarte mulți oameni, de la care am primit, la rândul meu, sfaturi și îndrumare”.
 
Citește și:


Vrei să devii poliţist de frontieră? Avem toate detaliile!

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine 24 aprilie 2024. S-a schimbat energia

24 Apr 2024 377

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 15 23 aprilie 2024 Vârful valului de energie, zi de Sfântul Gheorghe

23 Apr 2024 358

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 902

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 13. 21 aprilie 2024. Schimbarea

21 Apr 2024 387

#ConstanțaEsteBine. Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 12 20 aprilie 2024 Suntem aproape de maximul perioadei energetice intense în care ne aflăm

20 Apr 2024 518

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 11. 19 aprilie 2024. Mercur retrograd, luna creștere, variații termice masive

19 Apr 2024 381

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 5. 13 aprilie 2024. Cea mai intens energetică zi a tranzitului lui Mercur retrograd

13 Apr 2024 580

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 688

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 4. 12 aprilie 2024. Luna este în creștere, și planeta Mercur este încă în tranzit retrograd

12 Apr 2024 479

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 2. 10 aprilie 2024. Zi de miercuri, mijloc de săptămână și mijloc de tranzit de Mercur retrograd

10 Apr 2024 439

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 1 9 aprilie 2024 A trecut eclipsa de soare

09 Apr 2024 447

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 14 8 aprilie 2024 Luna nouă în Berbec

08 Apr 2024 460

Primarul Constanței, Vergil Chițac, mesaj de Ziua Mondială a Sănătății (GALERIE FOTO)

07 Apr 2024 479

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 13. 7.04.2024. Suntem la o zi înainte de un mare și intens eveniment astral

07 Apr 2024 530

Primarul Vergil Chițac - „Îmi doresc să pot finaliza proiectele începute în Constanța“ (VIDEO)

06 Apr 2024 803