Constantinescu îi răspunde că este intoxicat de serviciul în slujba căruia lucrează sub acoperire Vrea scaunul lui Nicuşor. Tit-Liviu Brăiloiu candidează independent la Consiliul Judeţean

cap_1.jpgÎn avanpremiera alegerilor locale, fostul prefect Tit-Liviu Brăiloiu se întoarce şi aruncă buzduganul: „Vreau să candidez pentru Consiliul Judeţean, ca independent!"

Deşi într-o primă fază această candidatură s-ar putea traduce printr-o curată nebunie, Brăiloiu susţine că şi-a calculat foarte bine opţiunea. „Nu departe de acum o lună de zile, protestatarii din Piaţa Universităţii scandau împotriva întregii clase politice, oamenii nu mai vor politicieni, vor oameni care să le rezolve problemele. Eu pot să fac asta comparativ cu ce există acum în judeţ", spune fostul prefect, actualmente om de afaceri, patron de media.

Nu este prima dată când numele său este vehiculat ca potenţial candidat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Fostul lider local al conservatorilor, Ion Mincă, actualmente UNPR, l-a anunţat pe Brăiloiu în mai multe rânduri ca viitor candidat al conservatorilor pentru funcţia de la judeţ. Brăiloiu explică acum că, deşi nu a avut calitatea de membru PC, relaţiile sale cu Dan Voiculescu şi cu Daniel Constantin sunt vechi şi trainice. „Probabil de aici şi speculaţiile", apreciază Tit-Liviu Brăiloiu.

Interesant este că „independentul" nu ascunde că ar avea o mare plăcere să-i plătească actualului preşedinte al CJ, Nicuşor Constantinescu (PSD), o poliţă mai veche, datată de la alegerile din 2008, când Brăiloiu a pierdut alegerile parlamentare cu cel mai mare procent sub linie, (n.r. 47%), în faţa liberalului Puiu Haşotti, în urma „unor negocieri de culise făcute direct între liberali şi Hrebenciuc la Bucureşti. Sunt convins însă că cei de aici, de la PSD, nu au fost străini de acest aspect", apreciază învinsul de acum patru ani.

Constantinescu: „Brăiloiu este ofiţer acoperit şi este intoxicat cu informaţii false"

Brailoiu_-_Liviu_Brailoiu_Nicusor_Constantinescu_2.jpg

Preşedintele în exerciţiu al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, afirmă despre fostul prefect: „Este ofiţer sub acoperire şi, în loc să-şi fi făcut datoria de prefect, s-a înrolat în slujba altora şi toate afirmaţiile sale sunt aberaţii şi intoxicările organizaţiei din care face parte. Nu am participat la nicio negociere în 2008, Hrebenciuc nu a răspuns nici în 2008 şi nu răspunde nici astăzi de organizaţia PSD Constanţa şi îmi pare rău că, deşi am muncit şi eu şi întreaga echipă, nu am reuşit să-l scoatem senator pe domnul Brăiloiu. Cât despre candidatură, Constantinescu îi urează succes contracandidatului despre care spune că adevărul este că nu a reuşit să scoată 50% în 2008 pentru a deveni senator.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 539

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 398

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 312

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 520

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 665

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 638

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 557

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 811

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 625

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 615

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 556

Prelungire de mandat pentru unul dintre administratorii din CA-ul Administrației Canalelor Navigabile Constanța

05 Mar 2024 513

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 832

În ședința de Consiliu Local se aprobă bugetul pentru 2024 Mandatele administratorilor de la Termocentrale Constanța au fost prelungite!

28 Feb 2024 671

Firme Constanța Adunare Generală a Asociaților și modificări în contextul decesului unui asociat la Lex Trans SRL

27 Feb 2024 637