Consulul onorific al Norvegiei, prezent la dezbatere PUZ-ul iniţiat de George Secărea, analizat la Primăria Constanţa

Primăria municipiului Constanţa, Direcţia Urbanism, a convocat, ieri, cetăţenii interesaţi la o nouă dezbatere publică a „Planului Urbanistic Zonal, zona delimitată de strada Belvedere, aleea de acces şi proprietăţi private“. Iniţiatorului PUZ-ului este George Secărea, cunoscut ca făcând parte, de-a lungul timpului, din anturajul fostului primar Radu Mazăre, fiind implicat, alături de acesta, dar şi de Nicuşor Constantinescu şi de Sorin Strutinsky, în mai multe afaceri. Mai exact, este vorba despre o actualizare a unui PUZ care a făcut obiectul unei consultări în toamna anului trecut. George Secărea a dorit să reglementeze, astfel, repoziţionarea unuia dintre blocurile pe care le ridică în Faleză Nord în raport cu imobilele din vecinătate. Mai exact, conform omului de afaceri constănţean, potrivit planurilor anterior aprobate printr-un Plan Urbanistic de Detaliu (PUD), distanţa dintre unul dintre blocurile sale şi unul dintre blocurile vechi era de zece metri. Prin Planul Urbanistic Zonal rediscutat şi analizat ieri, acesta doreşte ca una dintre investiţii să fie uşor repoziţionată prin aliniere la stradă, astfel că distanţa dintre blocuri se va mări, ajungând la 15 metri.

„Ai văzut 15 ani marea, ţi-ajunge“

La dezbaterea publică a PUZ-ului au participat în jur de zece persoane, cele mai multe dintre acestea fiind nemulţumite de faptul că, prin aceste construcţii, locatarilor din blocurile din spate le va fi obturată vederea spre mare. „Am fost, în urmă cu opt ani, în audienţă la domnul primar, la Mazăre, să îi spun că noile construcţii aprobate ne iau vederea la mare. Ştiţi ce mi-a răspuns? «Ai văzut 15 ani marea, ţi-ajunge! Mai lasă-i şi pe alţii!»“, a declarat unul dintre locatarii blocurilor BM din Faleză Nord.

Cetăţean norvegian, reprezentat de consul

Unul dintre participanţii la dezbaterea PUZ-ului a fost consulul onorific al Norvegiei la Constanţa, Laurenţiu Adrian Lazăr. Acesta nu a venit însă în interes personal, ci pentru a reprezenta interesele unui cetăţean norvegian, Ove Sundnes, care deţine un apartament în blocul BM 9A, direct „afectat“ de construcţia noului bloc. „Domnul Sundnes nu doreşte ca, prin ridicarea acestor noi construcţii, să îi fie îngrădit dreptul la proprietate. Prin ridicarea unuia dintre blocuri, aleea care face accesul de siguranţă către blocul său se îngustează, ceea ce nu ar permite maşinilor de pompieri, ambulanţelor sau utilajelor să intervină la nevoie. Domnul Sundnes este de acord să respecte dreptul de proprietate atâta vreme cât dreptul său la proprietate şi la accesul de siguranţă nu îi este îngrădit“, a ţinut să transmită consulul onorific al Norvegiei la Constanţa din partea cetăţeanului norvegian, pe care a venit să îl reprezinte.
 
Alte nemulţumiri care au fost aduse la cunoştinţa comisiei de urbanism, dar şi a proiectantului şi a beneficiarului, George Secărea fiind prezent la dezbaterea PUZ-ului iniţiat de el, au fost legate de faptul că, din cauza noilor construcţii, nu vor mai avea vedere la mare, nu vor mai avea soare pe o perioadă îndelungată a zilei. De asemenea, a fost adusă la cunoştinţa funcţionarilor din primărie şi lipsa locurilor de parcare. „Fiecare nouă investiţiei va fi primită cu reticenţă. Oamenii trebuie să înţeleagă însă că această zonă este în continuă mişcare şi dezvoltare. Eu am de multă vreme teren acolo şi deja cei care au construit în faţa mea au vizibilitate mai mare la… mare. Eu am deja toate autorizaţiile şi avizele luate. Pentru a putea muta cu câţiva metri planul blocului, eu cheltuiesc nişte bani, însă am elaborat acest PUZ tocmai pentru a nu avea probleme cu cei din vecinătate. Dar oamenii vor găsi mereu o sursă de nemulţumire“, a declarat George Secărea.

Cine este George Secărea

Născut pe 13.04.1953, în Constanţa, George Secărea a fost acţionar, de-a lungul anilor, în nu mai puţin de 30 de societăţi. Potrivit Registrului Comerţului, în prezent, 13 dintre societăţile în care apare numele lui George Secărea sunt în funcţiune: Comtext SA - sechestru părţi sociale/acţiuni deţinute de unul sau mai mulţi asociaţi/acţionari, Alliance Qwest Company SA - sechestru părţi sociale/acţiuni deţinute de unul sau mai mulţi asociaţi/acţionari, Allstar Rent SRL, Glob & Rental Activities SRL, Ideal Rent Invest SRL, Lifestyle Living Imob SRL, Profit Rent SRL, Q Properties Rum SRL, Relax Rent Invest SRL, Secom Exim SRL, Silk Estate SA - sechestru părţi sociale/acţiuni deţinute de unul sau mai mulţi asociaţi/acţionari, Universal Concept Invest SRL, Worldwide Rent SRL. Alte 17 firme sunt radiate: Alliance Invest SRL, AS Invest SRL, Euroq Rent SRL, Favorit Lux SRL, Future Rent SRL, General Investments SRL, General Professional Investments SRL, Global Concept Administration SRL, Global Investments SRL, Global Professional Services SRL, Global Quality Investment SRL, Global Rent SRL, Logique Rent SRL, Professional Rent SRL, Real Corporation SRL, Smart Rent SRL, Universal Rent SRL. George Secărea este asociat, alături de fostul primar Radu Mazăre şi de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, în trei societăţi: Comtext SA, Silk Estate SA şi Alliance Qwest Company SRL.

Citeşte şi

Primăria Constanţa - dezbatere publică pentru George Secărea, partener de afaceri cu Mazăre şi Constantinescu


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța anulează definitiv PUZ-ul afaceristului George Secărea pentru terenurile din strada Belvedere, din oraș! (MINUTA)

12 Apr 2024 1200

Terenurile afaceristului Secărea Verdict în așteptare pentru PUZ-ul din strada Belvedere, Constanța! Curtea de Apel amână pronunțarea

29 Mar 2024 590

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 811

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 832

PUZ-ul afaceristului Secărea pentru terenurile din strada Belvedere, ajuns la Curtea de Apel Constanța

22 Jun 2023 1391

PUZ-ul afaceristului George Secărea pentru terenurile din strada Belvedere, anulat! Judecătorii explică de ce au decis anularea (MOTIVARE)

19 May 2023 1464

Judecătorii nu au ajuns la o concluzie privind terenurile afaceristului Secărea din strada Belvedere, din Constanța

02 Apr 2023 1512

Verdict în așteptare privind terenurile afaceristului George Secărea, din strada Belvedere din Constanța

19 Mar 2023 2238

Schimbări în lumea afacerilor din Constanța! S-a probat fuziunea a două firme din oraș! Detalii

11 Sep 2022 2905

Expertize pentru terenurile afaceristului Secărea, din strada Belvedere, din Constanța. Rapoartele întârzie, experții ar putea fi amendați

08 Aug 2022 2396

Veronica Mihaela Secărea Ciota, numită administrator al Secom Exim SRL

18 May 2022 2906

Ce s-a decis în legătură cu administratorul firmei fondate de Nicușor, Mazăre și George Secărea

21 Jan 2022 2985

George Secărea, asociat cu Radu Mazăre, a primit două autorizații de construire de la Primăria Constanța

12 Nov 2021 2403

Compania fondată de Mazăre, Nicușor și antreprenorul Secărea a pus bazele unei noi firme pe piața imobiliară

25 Sep 2021 3236

Constănțeanul supărat O femeie cere igienizarea terenului insalubru de pe strada Belvedere. Proprietarul, partener cu Mazăre și Constantinescu

20 Sep 2021 6454