Cu recurs Polițiștii locali din Constanța l-au dat în judecată pe Primarul Municipiului Constanța! Judecătorii explică de ce au pierdut polițiștii, în primă instanță (MOTIVARE)


 
  • Printre nemulțumirile ridicate de polițiștii locali în proces se află și cea cauzată de faptul că polițiștii locali care utilizează autovehiculele Poliției Locale trebuie să susțină o evaluare similară unei testări pentru obținerea permisului auto.
  • „Tribunalul va constata că nu există o discriminare având în vedere categoriile de funcţionari publici cărora li se adresează dispoziţiile criticate“, au spus judecătorii Tribunalului.
  • Judecata s-a desfășurat în dosarul cu indicativul 832/118/2022, în care este atacată Dispoziția 5494/28.10.2021 a Primarului Municipiului Constanța, pentru aprobarea Regulamentului Intern al Aparatului de Specialitate al Primarului, documentul fiind dispus de primarul Vergil Chițac și contrasemnat de secretarul general Viorela Mirabela Călin.
  • Acum, polițiștii locali din Constanța au la dispoziție 15 zile de la data la care vor primi hotărârea motivată a Tribunalului pentru a declara recurs, urmând ca procesul să continue la Curtea de Apel Constanța.
  • În Secțiunea Document puteți accesa hotărârea Tribunalului Constanța, în care sunt expuse pe larg nemulțumirile polițiștilor locali, argumentele administrației publice locale, dar și explicațiile judecătorilor ce au respins acțiunea.
 
„Tribunalul va constata că nu există o discriminare având în vedere categoriile de funcţionari publici cărora li se adresează dispoziţiile criticate“, sunt o parte din explicațiile judecătorilor Tribunalului Constanța în procesul deschis de polițiștii locali din oraș împotriva unei dispoziții a primarului.
 
Printre nemulțumirile ridicate de polițiștii locali în proces se află și cea cauzată de faptul că polițiștii locali care utilizează autovehiculele Poliției Locale trebuie să susțină o evaluare similară unei testări pentru obținerea permisului auto.
 
Judecata s-a desfășurat în dosarul cu indicativul 832/118/2022, în care este atacată Dispoziția 5494/28.10.2021 a Primarului Municipiului Constanța, pentru aprobarea Regulamentului Intern al Aparatului de Specialitate al Primarului, documentul fiind dispus de primarul Vergil Chițac și contrasemnat de secretarul general Viorela Mirabela Călin.
 
Pe 26 aprilie 2022, Tribunalul Constanța a respins în primă instanță acțiunea, ca neîntemeiată.
 
Ce au spus judecătorii
 
În motivarea Hotărârii 612/2022, judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal au arătat, printre altele, că „stabilirea unei evaluări suplimentare în raport de alte categorii de funcţionari publici, nu poate genera o discriminare, având în vedere atribuţiile şi competenţa poliţiştilor locali în raport de alte compartimente aflate în cadrul aceleiaşi instituţii, existând astfel o justificare obiectivă şi raţională a instituirii unei evaluări trimestriale“.
 
„Astfel“, spun judecătorii, „chiar din această perspectivă a desfăşurării unei activitaţi diferite de către poliţiştii locali în raport de alte categorii de funcţionari publici, se va constata necesitatea stabilirii unor reguli distincte care să fie aplicabile poliţiştilor locali“.
 

Totodată, „în privinţa  dispoziţiilor art. 250 al. 1 din Regulament, Tribunalul va constata că reclamantul nu a precizat, în concret, care este motivul de nelegalitate, menţionând doar faptul că există o discriminare“.
 
Se arată în hotărârea instanței următoarele: „conform art. 250 al. 1 din Regulament «pentru a conduce autospeciala de serviciu, poliţiştii locali din cadrul DGPL trebuie să dovedească faptul că au cunoştinţele, aptitudinile şi competenţele necesare»“.

 
„Este reală susţinerea reclamantului în sensul că şi alte categorii de funcţionari publici folosesc autovehiculele instituţiei din cadrul căreia fac parte însă acele autovehicule nu au un regim special aşa cum au autovehiculele aparţinând Poliţiei Locale şi nu sunt folosite în acelaşi scop şi condiţii ca acestea din urmă“, au spus judecătorii.
 
„Astfel, aşa cum s-a menţionat deja, pentru existenţa discriminării este necesar ca situaţiilor similare să le fie aplicate reguli diferite, împrejurare ce nu este identificată în cauză“.
 
„Tribunalul va constata că din cuprinsul textului criticat (art. 250 al. 1 din Regulament) rezultă cu certitudine categoria de personalul căreia i se adresează, respectiv poliţiştilor locali care conduc autospeciala de serviciu şi nu orice autovehicul aparţinând instituţiei publice. Prin urmare, referirile la alte compartimente aflate în cadrul aparatului de specialitate ale primarului nu prezintă relevanţă cât timp personalul ce face parte din aceste compartimente nu are ca atribuţie de serviciu conducerea unui autovehicul cu regim special (autospeciala de serviciu)“, potrivit deciziei primei instanțe.
 
Totodată, judecătorii au mai spus că „astfel, se constată că regulamentul intern trasează linii generale, cu respectarea  dispoziţiilor OUG nr. 57/2019 – Codul administrativ, dar şi ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, urmând ca aspectele de natura celor contestate, inclusiv prin stabilirea concretă a persoanelor ce au calitatea de evaluatori, să fie detaliate în cuprinsul unor dispoziţii  directorul general al Direcţiei Generale Poliţia Locală fără ca această să reprezinte o derogare ori completare a Regulamentului care să încalce previzibilitatea. De altfel, în ipoteza în care actele ulterioare ce stabilesc alte detalii ale evaluării creează aparenţa unei discriminări sau încalcă drepturile persoanei evaluate, partea interesată le poate contesta, în mod distinct, la acel moment“.
 
Din nemulțumirile polițiștilor
 
Așa cum arătam la momentul înregistrării dosarului la instanță, surse apropiate cazului au explicat, pentru ZIUA de Constanța, că nemulțumirile polițiștilor locali din oraș vizează, printre altele faptul că, prin documentul contestat în instanță, se stabilește obligația testării auto a polițiștilor locali din cadrul Direcției Generale Poliției Locale Constanța care utilizează autovehiculele DGPL.
 
Testarea auto a polițiștilor locali din Constanța presupune, întocmai ca examenul de permis stabilit prin lege, testare grilă cu 26 de întrebări, timp de răspuns 30 de minute și punctaj minim de 22 de puncte, dar și o probă practică pentru verificarea competențelor, la care polițistul local nu trebuie să însumeze mai mult de 20 de puncte de penalizare.
 
Practic, „sala“ și „orașul“, cum le sunt cunoscute cele două probe cursanților de la școala de șoferi.
 
În cadrul DGPL Constanța, potrivit dispoziției primarului Vergil Chițac, această testare auto se va susține anual. Polițiștii locali care au fost respinși la prima testare au dreptul să susțină una nouă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data susținerii primei testări. Dacă aceștia sunt respinși din nou, vor fi reevaluați după șase luni.
 
Acum, polițiștii locali din Constanța au la dispoziție 15 zile de la data la care vor primi hotărârea motivată a Tribunalului pentru a declara recurs, urmând ca procesul să continue la Curtea de Apel Constanța.
 
În Secțiunea Document puteți accesa hotărârea Tribunalului Constanța, în care sunt expuse pe larg nemulțumirile polițiștilor locali, argumentele administrației publice locale, dar și explicațiile judecătorilor ce au respins acțiunea.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței – rejust.ro – Hotărârea 612/2022
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Soțul conduce o structură din cadrul Poliției Locale! Cine este noul purtător de cuvânt al administrației Chițac?
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Crește valoarea tichetelor RESPECT. Ce sumă vor primi beneficiarii programului (DOCUMENT)

29 Nov 2023 602

Primarul Chițac pierde procesul pentru desființarea ANL-urilor din Palazu Mare! (MINUTA)

27 Nov 2023 652

Recurs pentru anularea sancțiunilor rutiere din Regulamentul de gospodărire a Constanței! Când începe procesul

26 Nov 2023 436

Primarul Vergil Chițac prezent la inaugurarea Grădinii Senzoriale de la Grădinița cu Program Prelungit Nr.33 din Constanța (VIDEO)

24 Nov 2023 746

Dr. Stela Halichidis a câștigat! Primarul Vergil Chițac a semnat dispoziția pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești!

24 Nov 2023 7967

Dreptul de superficie, garanție pentru proprietarul construcțiilor să devină și proprietarul terenului Pregătește Primăria Constanța noi vânzări de terenuri? (DOCUMENTE)

22 Nov 2023 1848

Curtea de Apel decide dacă trebuie achitate 4,38 de milioane de dolari pentru Dosarul Retrocedărilor

22 Nov 2023 664

Primarul Constanței, Vergil Chițac „Fațada Cazinoului nu a avut de suferit”

22 Nov 2023 593

Primăria Constanța, obligată să repartizeze locuri de parcare gratuită persoanelor cu dizabilități! Primarul pierde procesul (MINUTA)

21 Nov 2023 754

Primarul Chițac „Asemenea fenomen meteo a fost atât de violent, încât a fost catalogat drept o furtună tropicală”

19 Nov 2023 1502

Constanța, după codul roșu Vergil Chițac „Îi asigur pe constănțeni că toate sesizările lor au ajuns la noi și le vom soluționa!”

19 Nov 2023 1145

UPDATE. Constanța, măturată de furtună și inundații Comandamentul pentru situații de urgență al Primăriei, condus de viceprimarul Rusu! (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Nov 2023 1608

Primarul Vergil Chițac „Suntem aproape de finalizarea primului spital construit în ultimii 40 de ani din Constanța“ (VIDEO)

17 Nov 2023 9490

Au început lucrările pentru Parcul din zona Gării Vergil Chițac „În curând vom fi în plin șantier, iar Parcul din zona Gării va arăta ca atare”

16 Nov 2023 4623

Parohia Sfânta Mare Mucenică Ecaterina a pierdut procesul cu Primarul Municipiului Constanța

15 Nov 2023 730