Date din ancheta procurorilor! Un fost polițist din Constanța ar fi cerut și primit mită pentru a măslui o alcoolemie




Un fost poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, a fost condamnat la închisoare cu executare, pentru trafic de influență și înșelăciune. Fostul om al legii a primit aproape trei ani de închisoare cu executare, însă decizia nu este definitivă, ea fiind contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
La aplicarea pedepsei, prima instanță, respectiv Tribunalul Constanța, a avut în vedere pericolul social concret pe care inculpatul îl prezintă, apreciind că nu poate avea loc o reeducare a acestuia prin suspendarea sub supraveghere a pedepsei.
 
Pe scurt, în actul de sesizare a instanței, procurorii arată că în luna iunie 2017, fostul polițist din IPJ Constanța, având calitatea de organ de cercetare penală, i-a solicitat denunțătorului suma de 1000 de euro (primind efectiv 1500 de lei), promițându-i că în schimbul acestor bani, va interveni pe lângă angajați din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală, asupra cărora l-a asigurat că are influență în virtutea calității sale de polițist, în scopul stabilirii unei valori a alcoolemiei inferioară limitei de la care fapta ar fi constituit infracțiune. Menționăm că denunțătorul fusese depistat de polițiști conducând pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, fiindu-i prelevate mostre biologice în acest sens.
 
Tot în rechizitoriul cauzei, magistrații arată că, aproape finele anului 2017, în timp ce se afla în incinta unui magazin de construcții, a modificat cu un marker codul SAP corespunzător unei uși pe care intenționa să o achiziționeze, înlocuindu-l cu un cod corespunzător unui model mai ieftin. Ulterior, inculpatul s-a prezentat cu produsul menționat la o casă de marcat, plătind angajatului societății prețul produsului mai ieftin, prejudiciul creat fiind de aproape 800 de lei, diferența de preț dintre cele două produse.
 
Detaliat, conform motivării Tribunalului Constanța, în urma administrării întregului material probator, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
 
Denunțătorul a formulat plângere prin care sesiza faptul că în cursul lunii iunie 2017 a remis lucratorului de poliție suma de 2500 lei, în schimbul promisiunii polițistului de a-l ajuta în soluționarea unor probleme penale, în afara cadrului legal.
 
Denunțătorul fusese oprit în trafic, de către lucrători de poliție, pe când conducea un autoturism, iar întrucât acesta emana halenă alcoolică, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, întocmindu-se dosarul penal nr. (...)/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.

 
Ca urmare a cercetărilor desfășurate în dosarul menționat, denunțătorul s-a deplasat la poliție, pentru a da o declarație în dosarul penal care îl viza.
 

Aici, denunțătorul l-a întrebat pe polițistul care instrumenta dosarul dacă există posibilitatea „rezolvării problemei“ pe altă cale, însă omul legii i-a transmis că nimeni nu îl va ajuta în modalitatea pe care o insinua și i-a atras atenția în mod expres să nu ofere bani nimănui.
 
După ce denunțătorul a părăsit biroul a fost interpelat de inculpat și au stabilit să se deplaseze împreună la Serviciul de Medicină Legală Constanța, pentru ca lucrătorul să plaseze mostrele biologice prelevate cu două zile înainte (întrucât denunțătorul a fost depistat în trafic într-o zi de sâmbătă, mostrele biologice nu au fost transportate imediat la SJML).
 
În drum spre Constanța, inculpatul și-a arătat disponibilitatea de a-l ajuta pe denunțător în rezolvarea problemelor penale, transmițându-i că în schimbul sumei de 1000 de euro va interveni pe lângă angajați din cadrul SJML, asupra cărora l-a asigurat că are influență, în virtutea calității sale de polițist, pentru ca aceștia să stabilească un rezultat al alcoolemiei sub limita de la care fapta denunțătorului ar fi constituit infracțiune.
 
Denunțătorul a fost de acord, însă i-a transmis că nu are întreaga sumă asupra sa.
 
După ce inculpatul a lăsat recipientele cu mostrele de sânge la Serviciul Județean de Medicină Legală, s-au deplasat la un restaurant din municipiul Medgidia, în zona Stadionului, unde au mâncat, întreaga consumație fiind achitată de denunțător (inclusiv pentru polițist).
 
Ulterior, la indicațiile inculpatului, aflându-se în mașină, denunțătorul i-a înmânat polițistului suma de 1500 de lei (în bacnote a câte 100 de lei), reprezentând o tranșă din suma totală de 1000 de euro.
 
Denunțătorul a mai susținut că în perioada următoare, la câteva zile de la acest episod, a fost fost contactat telefonic de catre inculpat, care i-a cerut să se întâlnească în scopul remiterii diferenței de bani.
 
Ca urmare, în aceeași zi, a avut loc o întâlnire în cadrul căreia denunțătorul i-a mai remis polițistului suma de 1000 de lei.
 
Aici trebuie precizat că în raport imposibilitatea administrării probatoriului care să se coroboreze cu afirmațiile cu privire la acest episod, remiterea tranșei menționate, nu a fost reținută în situația de fapt care circumscrie comportamentul infracțional al inculpatului.
 
În perioada următoare, denunțătorul a fost sunat de un alt polițist care i-a transmis că a primit rezultatul alcoolemiei (2,10 g-l alcool pur în sânge) moment în care denunțătorul a realizat că fusese înșelat de polițistul inculpat cu privire la intervenția acestuia pe lângă funcționari din cadrul SJML, astfel că îi dăduse degeaba acei bani cu titlu de mită. Ca urmare, denunțătorul a luat hotărârea de a sesiza organele abilitate.
 
Fiind audiat, inculpatul a negat că ar fi primit vreo sumă de bani sau că ar fi promis denunțătorului că va interveni pe lângă funcționari din cadrul SJML în vederea stabilirii unei valori a alcoolemiei reduse.
 
Polițistul a recunoscut că s-a deplasat la Serviciul Județean de Medicină Legală Constanța în mașina denunțătorului, prezentând în esență aceeași situație de fapt, mai puțin cu privire la primirea vreunei sume de bani ori acceptarea promisiunii unei astfel de sume.
 
În ceea ce privește deplasarea la restaurantul din Medgidia, polițistul a declarat că de fapt el i-a transmis denunțătorului să îl lase la restaurant, intenționând să ia singur masa, însă ceilalți ocupanți ai vehiculului și-au manifestat intenția de a merge împreună cu el. Polițistul a mai spus că și-a plătit singur consumația.
 
La alegerea și individualizarea sancțiunilor aplicate, a cuantumului de pedeapsă și a modalitățtii de executare, Tribunalul Constanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare privind: natura infractiunilor comise, cuantumul de pedeapsă prevazut de lege, circumstanțele reale (angajarea inculpatului în acțiuni ilicite diferite, la câteva luni distanță, scopul sau fiind acela de a obține câștiguri financiare ilicite, relațiile sociale cărora le-a adus atingere, atât patrimoniale cât și cele de serviciu, ce vizează faptele de corupție ce subminează imaginea privind probitatea profesională și ținuta morală pe care trebuie să le prezinte un polițist; subminează principiile de siguranță, echitate și justiție socială prin sentimentul de neîncredere generat care slăbește autoritatea corpului funcționarilor publici a căror activitate profesională trebuie să fie în interesul și în sprijinul persoanei, comunității și instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii.
 
După cum arătam și mai sus, fostul om al legii a primit aproape trei ani de închisoare cu executare, însă decizia nu este definitivă, ea fiind contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Sursă motivare instanță: rolii.ro

Citește și:
 
Întâmplarea care a făcut înconjurul României!
Un polițist local din Constanța, amendat de unul de la Rutieră. Cazul a ajuns în atenția judecătorilor


Un fals polițist din Constanța merge la închisoare!

Polițist local amenințat cu o toporișcă în Piața Tomis III. Condamnare definitivă

 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Caz incredibil la Constanța! Un fals polițist făcea controale pe litoral și cerea bani pentru a nu da amenzi

03 Apr 2024 778

Surse Polițist cercetat de DIICOT Constanța, plasat sub control judiciar! (MINUTĂ)

02 Apr 2024 995

Accident în zona sensului giratoriu de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța Polițistă de la Imigrări Galați, rănită după ce motocicleta pe care se afla s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 3837

Falși polițiști trimiși în judecată la Constanța! Percheziție „la mișto“

25 Mar 2024 683

Un polițist din Constanța a refuzat mită 500 de euro! Prima condamnare

21 Mar 2024 750

Promovare a profesiei de polițist Zeci de tineri interesați au participat la evenimentul de la Constanța (FOTO)

16 Mar 2024 722

Constanța Final de proces în cazul polițistului acuzat că ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele pe Autostrada A2, București – Constanța!

09 Mar 2024 756

UPDATE Două Direcții din Primăria Constanța au depus plângeri penale pentru ultraj și instigare publică împotriva membrilor SOS România

05 Mar 2024 812

4.000 de euro daune morale pentru un polițist din Constanța! Nemulțumiri

17 Feb 2024 1222

Știri Constanța Finalul unei luni de foc. Polițiștii debutanți din Constanța încheie cu succes stagiul de pregătire (FOTO)

03 Feb 2024 858

Foc de avertisment pentru oprirea unui șofer în județul Constanța! Ce a descoperit Poliția în mașina conducătorului auto (FOTO)

13 Jan 2024 1166

Constanța VIDEO! Momentul impactului de la accidentul în care o mașină a poliției a acroșat un pieton

01 Jan 2024 6046

Accident în Constanța, cu mașină de poliție implicată (Galerie FOTO)

01 Jan 2024 3888

Fost polițist al Gărzii de Coastă, victorios în procesul deschis de Agenția de Integritate, pentru avere! Aproape 12.000 de lei, cheltuieli de judecată pentru omul legii (MINUTA)

28 Dec 2023 1056

Control inedit în traficul din Constanța (FOTO+VIDEO)

24 Dec 2023 1267