De ce execută italienii Primăria lui Mazăre. Vezi ce zice Mazăre

DESCHIDEREFincogero-terenconstructieFincogero03.jpgÎn urmă cu câteva luni, primarul Radu Mazăre îşi exprima într-un cotidian local uimirea cu privire la uşurinţa cu care unul dintre magistraţii Judecătoriei Constanţa au admis executarea silită a Primăriei Constanţa şi a Municipiului Constanţa prin Primar, pentru o sumă de peste zece milioane de euro, în baza unei „facturi proforme".

În replică, reprezentanţii Fin.Co.Ge.Ro.SpA Catania, firma italiană care au cerut executarea silită, arată că, dincolo de factură proformă, suma pentru care s-a cerut executarea silită a primăriei lui Mazăre a fost stabilită prin numeroase expertize, reprezentând contravaloarea lucrărilor de infrastructură efectuate de italieni şi pe care administraţia publică locală nu le-a achitat. La rândul său contactat telefonic, primarul Mazăre a declarat că nu mai ţine minte exact despre ce proces este vorba, pentru că se ocupă avocaţii de treburile acestea, însă a precizat că imediat după ce s-a dat hotărârea la Judecătoria Constanţa, Consiliul Local s-a întrunit în şedinţă extraordinară şi s-a luat hotărârea de a i se face judecătoarei care a dat soluţia plângere la Consiliul Superior al Magistraturii, dar şi italienilor de la Fin.Co.Ge.Ro.SpA.

După cum se arată în sentinţa civilă cu numărul 20.697/17.11.2011 pronunţată în dosarul 3069/212/2011 de completul prezidat de judecătoarea Emilia Secure, din cadrul Judecătoriei Constanţa, întreg litigiul porneşte de la mai multe hotărâri judecătoreşti ale instanţelor din Constanţa, sentinţe rămase irevocabile, prin care judecătorii au obligat „Municipiul Constanţa să procedeze de îndată la predarea terenului în suprafaţă de 51.870,79 mp ce face obiectul Contractului de concesiune nr. 38133/15.06.2000 şi a Actului Adiţional nr. 1/20.06.2000". Mai mult, prin aceeaşi hotărâre, definitivă şi irevocabilă, Municipiul Constanţa a fost obligat să procedeze la realizarea căilor de acces la terenurile concesionate, la efectuarea lucrărilor de sistematizare şi utilităţi edilitare, iar în caz de neexecutare, instanţa i-a autorizat pe italieni să efectueze lucrările pe cheltuiala pârâtului Municipiul Constanţa. Anii au trecut, iar, conform documentelor citate, „Municipiul Constanţa nu a trecut la executarea de bună-voie a obligaţiilor astfel consfinţite", sens în care Fin.Co.Ge.Ro.SpA a apelat la executarea silită. „Dat fiind faptul că Municipiul Constanţa nu a executat benevol lucrările de sistematizare urbană în speţă, având în vedere obligaţia contractuală de a executa lucrările de infrastructură concomitent cu lucrările aflate în concesiune, Fin.Co.Ge.Ro.SpA a procedat, în virtutea autorizaţiei date de instanţa judecătorească, la executarea lucrărilor de urbanizare aferente", se arată în sentinţa menţionată. La rândul său, Municipiul Constanţa a emis autorizaţiile de construire.

Istoricul expertizelor

„Întrucât Municipiul Constanţa prin Primar a refuzat constant recunoaşterea şi plata lucrărilor de urbanizare şi infrastructură (...) s-a procedat la iniţierea executării silite (...) Executorul judecătoresc a solicitat în cadrul dosarului de executare efectuarea unei expertize pentru a confirma situaţia de lucrări şi calculul valoric înaintat de societatea Fin.Co.Ge.Ro.SpA", au arătat în sentinţă judecătorii contestaţi de primar. În aceste condiţii, pe data de 10.01.2011, la dosar a fost depus raportul de expertiză tehnică ce avea obiectul „Stabilirea contravalorii lucrărilor de sistematizare şi de utilităţi edilitare executate de Fin.Co.Ge.Ro.SpA până la data de 30.11.2010 la obiectivul din zona Faleză Nord Constanţa", document în care expertul a concluzionat că suma de 61.236.178,454 de lei solicitată de italieni este „rezonabilă şi fundamentată din punct de vedere cantitativ şi valoric", apreciind că lucrările executate sunt efectuate cu respectarea prevederilor legale în vigoare. S-a obţinut astfel încuviinţarea executării silite, iar ca urmare a contestaţiei din partea Municipiului Constanţa prin Primar, se efectuează o nouă expertiză, obiectivul fiind „Stabilirea valorilor de infrastructură la 30.11.2010". În noul raport, expertul tehnic apreciază valoarea lucrărilor la suma de 62.113.518 lei, iar în ceea ce priveşte calitatea menţionează că „în opinia mea, calitatea lucrărilor poate fi apreciată ca fiind foarte bună".

Contestaţii respinse

Municipiul Constanţa prin Primar solicită proba cu expertiza privind calitatea lucrărilor, obiectivul stabilit de instanţă fiind „Verificarea calităţii lucrărilor de infrastructură, cu precizarea de a avea în vedere toate înscrisurile depuse la dosar, respectiv proiectele tehnice, documentaţia privind calitatea materialelor folosite şi să se precizeze dacă lucrările de infrastructură, astfel cum au fost executate, corespund proiectelor tehnice aprobate". Noua expertiză stabilea, potrivit sentinţei, faptul că „lucrările de infrastructură au o calitate conformă cu normele în vigoare şi corespund proiectelor tehnice aprobate". În aceste condiţii şi analizând toate actele depuse de ambele părţi la dosar, completul prezidat de judecătoarea Emilia Secure a respins excepţiile privind executarea silită invocate de Municipiul Constanţa prin Primar, dar şi contestaţia la executare. Împotriva sentinţei, Municipiul Constanţa a declarat recurs, urmând să se judece pe 22 februarie la Tribunal. Totodată, Municipiul Constanţa prin Primar a solicitat strămutarea procesului. Contactat telefonic, primarul Mazăre a precizat că „este problema avocaţilor, nu mă duc eu la procese, în instanţă. Este vorba despre Municipiul Constanţa prin Primar, nu despre mine". În continuare, acesta a afirmat că „după ce judecătoarea a dat hotărârea prin care a blocat tot oraşul, Consiliul Local s-a întrunit în şedinţă extraordinară şi a decis să i se facă plângere la CSM judecătoarei şi să se facă plângere şi celor de la Fin.Co.Ge.Ro.SpA".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Termoficare Constanța anunță programul în care va distribui factura fiscală asociațiilor de proprietari

17 Apr 2024 405

e-Factura Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai

28 Mar 2024 708

Atenție! ANAF avertizează asupra unor mesaje false trimise în numele instituției

20 Mar 2024 630

MF lansează varianta simplificată a aplicației e-Factura. Ministrul Marcel Boloș „Este în primul rând utilă celor aproximativ 670.000 contribuabili mici care au nevoie de un format gratuit și ușor de folosit”

05 Mar 2024 530

Cumpărare directă Constanța Proiect Group va gestiona sistemul de iluminat public în Crucea (DOCUMENT)

31 Jan 2024 552

Îmbunătățiri pentru sistemul e-Factura. Anunțul Ministerului Finanțelor

18 Jan 2024 518

Ministerul Finanțelor Peste 5 milioane de facturi au fost expediate cu succes în sistemul e-Factura

11 Jan 2024 671

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloş 2,78 milioane de facturi înregistrate în sistemul e-Factura, în valoare de 16 miliarde de lei

08 Jan 2024 923

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș De modulul e-Factura depinde viitorul României pentru combaterea evaziunii fiscale

30 Dec 2023 674

Ministerul de Finanţe va începe o campanie de informare cu privire la factura electronică (VIDEO)

29 Dec 2023 895

Avertisment al ANAF! Mai multe mesaje false referitoare la RO e-Factura, transmise în numele instituției

27 Dec 2023 943

Garda Națională de Mediu Amenzi în valoare de 70.000 de lei şi sesizare penală pentru doi agenţi economici

21 Dec 2023 764

SmartBill a emis deja peste 3 milioane de e-Facturi și susține antreprenorii români în tranziția către noul sistem național de facturare e-Factura, obligatoriu din ianuarie 2024

18 Dec 2023 729

e-Factura devine obligatorie de la 1 ianuarie! Important pentru toate firmele

10 Dec 2023 1781

Termoficare Constanța Începând de vineri, 10 noiembrie, începe distribuirea facturilor asociațiilor de proprietari

09 Nov 2023 1113