Decebal Făgădău a pierdut definitiv procesul cu Gabriel Comănescu, de la GSP!

 
 
  • Decebal Făgădău a solicitat interzicerea ca pe viitor Valentin Gabriel Comănescu să mai dea declarații publice care să îl vizeze, de genul celor pentru care se solicită atragerea răspunderii civile, iar Comănescu să fie obligat la plata sumei de 250.000 lei, reprezentând daune-interese pentru prejudiciile nepatrimoniale cauzate de conduita ilicită a acestuia, cu cheltuieli de judecată.
 
Decizie definitivă în dosarul în care Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, l-a at în judecată pe omul de afaceri Valentin Gabriel Comănescu!
 
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, conform rolii.ro, Decebal Făgădău a solicitat în contradictoriu cu Valentin Gabriel Comănescu pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună, printre altele, constatarea încălcării drepturilor nepatrimoniale, respectiv dreptul la onoare, demnitate și reputație, în urma unei declarații susținute de către pârât, obligarea celui din urmă la exprimarea în mod public a regretului în legătură cu declarația defăimătoare la adresa sa.
 
De asemenea, Decebal Făgădău a mai solicitat interzicerea ca pe viitor Valentin Gabriel Comănescu să mai dea declarații publice care să îl vizeze, de genul celor pentru care se solicită atragerea răspunderii civile, iar Comănescu să fie obligat la plata sumei de 250.000 lei, reprezentând daune-interese pentru prejudiciile nepatrimoniale cauzate de conduita ilicită a acestuia, cu cheltuieli de judecată.
 
Prezenta cauză a fost soluționată atât de Tribunalul Constanța, cât și de Curtea de Apel Constanța, prin respingerea acțiunii.
 
Nemulțumit, Decebal Făgădău a contestat decizia judecătorilor din Constanța la Înalta Curte de Casație și Justiție a României!
 
În urmă cu scurt timp, Curtea Supremă a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de către reclamantul Decebal Făgădău împotriva deciziei civile nr. 81/c din 23 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia I civilă.
 
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a României este definitivă.

Amintim că prin Hotarârea nr. 1706/2021, Tribunalul Constanța a respins ca nefondată cererea lui Decebal Făgădău.
 
În motivarea deciziei, instanța reține, printre altele, „că trebuie acordată prevalență contextului în care s-au săvârșit pretinsele fapte prejudiciabile, caracterizat printr-o stare de tensiune inerentă iminenței desfășurării alegerilor pentru primărie, pe fondul căreia aspiranții la demnitatea de primar ȋncearcă să convingă electoratul că sunt persoanele potrivite pentru această calitate, ȋn detrimentul competitorilor sau a persoanelor pe care le percep ca fiind susținătorii contracandidaților“.

 
„Ȋn al doilea rând, modul cum a fost construită declarația pârâtului (nr. Comănescu Valentin Gabriel) relevă că scopul acestuia nu a fost acela de a atribui reclamantului (nr. Decebal Făgădău) o dizabilitate psihică sau de a sugera existența unei probleme de sănătate mintală a persoanei vizate, care l-ar face incompatibil cu funcția deținută, ci de a exprima nemulțumirea și dezacordul față de declarațiile anterioare ale reclamantului pârât. Este adevărat că pârâtul reclamant folosește expresiile/cuvintele «e bolnav la cap», «probleme la cap» și «nebuni», ȋnsă ȋn același timp leagă aceste expresii de contextul ȋn care a făcut declarația, subliniind că «este o campanie politică» și nu se implică «ȋn jocuri politice». Termenul de «băiețaș» atribuit reclamantului pârât are un sens peiorativ și este folosit nu cu scopul de a discredita persoana reclamantului, ci de a induce publicului un dubiu ȋn legătură cu veridicitatea celor declarate cu ocazia conferinței de presă“, se mai arată în motivarea deciziei.
 
Dispută electorală
 
„După cum se desprinde și din jurisprudența Curții, pentru ocrotirea dreptului la liberă exprimare este suficientă buna credință a celui în cauză, iar o anumită doză de exagerare este explicabilă ȋn cauză din perspectiva emoției și a indignării cauzate de atribuirea rolului de persoană care alege să participe la o competiție electorală prin interpuși. Dacă se adaugă la acestea și contextul electoral ȋn care a fost făcută declarația pârâtului reclamant, intervalul de timp scurt scurs ȋntre conferința de presă a reclamantului și replica pârâtului, modul cum a fost structurată declarația acestuia din urmă, cu trimiteri directe la existența unei dispute electorale ȋn desfășurare, instanța reține că declarația ȋn cauză nu ȋntrunește elementele constitutive ale unei acuzații de fapt, care să impună proba existenței unui temei faptic suficient. Nu rezultă de nicăieri că scopul pârâtului reclamant ar fi fost acela de denigrare a adversarului politic, pârâtul neavând de altfel această calitate ȋn raport cu reclamantul pârât“, potrivit deciziei.
 
Context politic
 
Tribunalul mai reține că „pârâtul reclamant a exprimat o reacție față de o declarație anterioară reclamantului, s-a arătat indignat de această declarație făcută ȋntr-un context politic, astfel că și limitele unor asemenea critici sunt mai ample față de un om politic, cum este reclamantul, care se expune ȋn mod inevitabil și conștient unui control strict al faptelor și al afirmațiilor sale, atât din partea ziariștilor, cât și a masei cetățenilor, fiind ținut să manifeste o mai mare toleranță. (cauza Lingens contra Austriei). Mai mult, atunci când litigiul vizează oameni politici, controlul justificării ingerinței trebuie realizat strict, iar o ingerință ȋn libertatea de exprimare politică poate fi admisă numai ȋn situații excepționale (cauza C.V. T contra României), care ȋnsă nu pot fi reținute ȋn cauza de față. Reținând că nu poate fi reținută ȋn sarcina pârâtului reclamant existența unei fapte ilicite, acțiunea principală urmează a fi respinsă ca nefondată“, potrivit motivării.
 
Sursa text: portal instanțe de judecată și rolii.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Pe 2 martie
ANAF scoate la licitație bunurile Grup Servicii Petroliere (DOCUMENT)

  
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decebal Făgădău, dat în judecată de administrația Chițac! Tribunalul Constanța amână procesul

22 Apr 2024 423

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 533

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4263

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

11 Apr 2024 842

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 2274

UPDATE Decebal Făgădău revine în PSD. Pentru ce funcție ar putea candida (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1393

Fostul primar al municipiului Constanța, Decebal Făgădău, la ceas aniversar! Ce mesaj a transmis

14 Mar 2024 1570

Joi, 15 februarie 2024 Primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

15 Feb 2024 914

ZIUA LIVE Horia Constantinescu –„Am discutat cu Decebal Făgădău și cred că am conturat formula câștigătoare. Ne înscriem și noi la concurs, partidul decide candidații”!

12 Feb 2024 1628

Ce pregătesc Horia Constantinescu și Decebal Făgădău?

10 Feb 2024 1505

Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, clasare de la DNA! Vizat, dosarul din cauza căruia a demisionat din PSD

29 Jan 2024 1823

Judecător nou pentru dosarul terenurilor din Portul Tomis! Procesul amânat pentru 15 februarie 2024

18 Jan 2024 1060

Decizii care au „marcat“ justiția din Constanța în 2023! (Penal)

04 Jan 2024 1051

Tribunalul Constanța amână pentru la anul dosarul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța

17 Dec 2023 941

Justiție Constanța Marți, 12 decembrie 2023, primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

12 Dec 2023 1344