Declarații exclusive în cazul tablourilor de două milioane de euro de la Topalu! Ce spune expertul Ioan Popa

  • De mai bine de zece ani, Muzeul de Artă Constanța și Muzeul de Artă Dinu și Sevasta Vintilă Topalu se luptă în instanță pentru operele de artă ce reprezintă însăși rațiunea de a exista a muzeului rural.
  • Pe data de 10 februarie 2021, completul format din magistrații Irina Alexandra Boldea și Doru Benescu va pune în discuție expertiza efectuată asupra operelor ce compun Colecția Dinu și Sevasta Vintilă.
  • După decesul fulgerător al Doinei Păuleanu, director al Muzeului de Artă Constanța, misiunea de a veghea la patrimoniul dobrogean, în procesul pentru Colecția de Artă Dinu și Sevasta Vintilă i-a revenit Leliei Rus Pîrvan.
  • „Colecția este bine conservată și considerăm că nu sunt elemente care să conducă la revocarea donației“, a declarat, pentru ZIUA de Constanța, managerul Lelia Rus Pîrvan, aceasta precizând, anterior, că instituția are încredere în actul de justiție.
  • Ioan Popa, expertul-parte al Muzeului de Artă Constanța în acest litigiu, a fost de acord să facă, pentru ZIUA de Constanța, o serie de precizări cu privire la expertizele la care a fost supusă, de-a lungul timpului, colecția de artă.

O luptă crâncenă se duce în instanță, de mai bine de zece ani, pentru Colecția Dinu și Sevasta Vintilă, apreciată la două milioane de euro!

Cele peste 200 de tablouri originale și piese de artă au fost donate comunei Topalu de către doctorul Gheorghe Vintilă, în anul 1960, pentru a se înființa Muzeul Dinu și Sevasta Vintilă, în memoria părinților medicului.

Arc peste timp, 50 de ani mai târziu, mai precis, în 2010, un proces ce pare fără sfârșit a fost deschis de Mario Vintilă, acesta solicitând revocarea donației constând în Colecția Dinu și Sevasta Vintilă.
 

Cine judecă dosarul

De mai bine de zece ani, Muzeul de Artă Constanța și Muzeul de Artă „Dinu și Sevasta Vintilă“ din Topalu se luptă în instanță pentru operele de artă ce reprezintă însăși rațiunea de a exista a muzeului rural.

Pe data de 10 februarie 2021, Curtea de Apel Galați, în completul format din magistrații Irina Alexandra Boldea și Doru Benescu, ultimul fiind vicepreședintele instanței, va pune în discuție expertiza efectuată asupra operelor ce compun Colecția Dinu și Sevasta Vintilă.

În instanță, lupta a fost purtată cu dedicație și vegheată îndeaproape de către Doina Păuleanu, regretatul director al Muzeului de Artă Constanța.
 

„Avem încredere în actul de justiție“

După decesul fulgerător al Doinei Păuleanu, din data de 23 decembrie 2020, manager interimar al instituției de cultură din Constanța este Lelia Rus Pîrvan, apropiat colaborator al Doinei Păuleanu.

Managerul și-a asumat nu numai misiunea de a conduce Muzeul de Artă Constanța, dar și rolul de veghea la patrimoniul dobrogean, în procesul pentru Colecția de Artă Dinu și Sevasta Vintilă.

„Litigiul nu s-a finalizat încă, dar avem încredere în actul de justiție și suntem optimiști cu privire la soarta lucrărilor întrucât, până la această dată, instanțele de judecată ne-au dat dreptate și au respins cererea moștenitorului Mario Vintilă. Colecția este bine conservată și considerăm că nu sunt elemente care să conducă la revocarea donației“, a declarat, pentru ZIUA de Constanța, managerul Lelia Rus Pîrvan.


În instanță, Muzeul de Artă Constanța și Muzeul de Artă „Dinu și Sevasta Vintilă“ din Topalul sunt reprezentate de casa de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații.
 

Două convocări

La rândul său, specialistul Ioan Popa, expertul-parte al Muzeului de Artă Constanța în acest litigiu, a fost de acord să facă, pentru ZIUA de Constanța, o serie de precizări cu privire la expertizele la care a fost supusă, de-a lungul timpului, colecția de artă, dar și cu privire concluziile acestora.


Astfel, expertul a explicat că, în procesul care se judecă în prezent la Curtea de Apel Galați, au fost două rapoarte de expertiză predate.

Acestea au fost întocmite de expertul desemnat de instanță, prin tragere la sorți, respectiv Alexandrina Cuțui, expert restaurator pictură, în cadrul Muzeului Bucovinei.

La convocările ce au avut loc la Muzeul de Artă „Dinu și Sevasta Vintilă“ din Topalu în vederea efectuării expertizei, au luat parte atât expertul desemnat de instanță, specialistul Alexandrina Cuțui, cât și expertul-parte al Muzeului de Artă Constanța, specialistul Ioan Popa, dar și expertul-parte al lui Mario Vintilă, Ioan Darida.

„Nu există niciun fel de degradare produsă de condiții improprii de conservare“, a precizat expertul Ioan Popa.
 

Restaurate în cele mai prestigioase centre de restaurare

Specialistul a precizat că, de-a lungul anilor, operele de artă ce au avut nevoie de intervenții au fost restaurate în cele mai prestigioase centre de restaurare ale țării, respectiv Muzeul Național de Artă, Muzeul de Artă al Municipiului București, Muzeul Național Brunkethal, dar și altele.

„De-a lungul timpului, ori de câte ori situația a impus-o, operele de artă s-au aflat în atenția experților și a specialiștilor din cadrul celor mai prestigioase centre de restaurare de pe tot cuprinsul țării, este vorba depsre cele mai bune din România“, a precizat specialistul.

Totodată, expertul Ioan Popa a mai subliniat și faptul că, de-a lungul timpului, pe parcursul judecării dosarului la diferitele instanțe, au fost efectuate mai multe expertize asupra operelor de artă, dispuse de judecători.

„Din toate aceste expertize a reieșit starea de conservare a operelor de artă, grija ce li se arată, condițiile în care sunt expuse“, a mai explicat expertul Ioan Popa.
 

Muzeul Topalu, „la nivelul oricărui muzeu important din țară“

Totodată, expertul a precizat că Muzeul din Topalu „arată foarte bine, este la nivelul oricărui muzeu important din țară, chiar dacă vorbim despre un muzeu rural, sătesc“.

Ioan Popa a mai explicat că, de-a lungul timpului, imediat ce situația a permis-o, au fost realizate intervenții majore și investiții importante la muzeu, astfel că acesta îndeplinește toate condițiile de păstrare în stare optimă a operelor de artă.

Amintim, procesul pentru Colecția Dinu și Sevasta Vintilă se judecă la Curtea de Apel Galați după ce Înalta Curte de Casație și Justiție din Constanța a admis cererea de strămutare formulată de Mario Vintilă.

Așa cum am precizat, termenul următor în litigiu este stabilit pentru data de 10 februarie 2021, de la ora 8.30, dosarul fiind în atenția completului C1A al Curții de Apel Galați.



Citește și:

„Testamentul“ regretatei Doina Păuleanu:
Procesul pentru Colecția Dinu și Sevasta Vintilă. Primul termen fără directorul Muzeului de Artă Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Green Trading Hermes încheie contract cu Școala Gimnazială nr.1 Topalu pentru o tabără tematică (DOCUMENT)

03 Apr 2024 458

Licitații Constanța Primăria Topalu, achiziție de la o firmă din Ploiești care vizează Școala Gimnazială nr. 1 din comună (DOCUMENT)

01 Apr 2024 499

Dunărea Power SRL, investiție nouă la Topalu. Proiectul privind stocarea energiei electrice în baterii a fost depus la APM Constanța

27 Mar 2024 424

Cu acordul APM Constanța Un teren arabil din extravilanul comunei Topalu va fi împădurit

17 Mar 2024 414

Muzeul de Artă Constanța este prezent la două expoziții de anvergură din București

11 Mar 2024 471

UAT Comuna Topalu, în proces cu o firmă din județul Ilfov. Dosarul, pe rolul Tribunalului Constanța

10 Mar 2024 520

Istoria Dobrogei Dr. Gheorghe Vintilă - Darul ce l-a făcut oamenilor din Topalu

08 Mar 2024 6079

Constanța Expoziție cu lucrări de grafică la Muzeul Dinu și Sevasta Vintilă Topalu

12 Feb 2024 685

Dosar pe rolul Tribunalului Constanța privind litigiul achizițiilor publice. Vizat primarul de la Topalu

22 Jan 2024 674

Expoziția „Muzeul secret” a Muzeului Dinu și Sevasta Vintilă Topalu, județul Constanța, selectată la Art Safari

17 Jan 2024 762

Situație actualizată! Lista drumurilor județene închise în județul Constanța. Care sunt drumurile pe care s-a reluat circulația

27 Nov 2023 2091

Prinși cu droguri de jandarmi, în Constanța! Unul din cei depistați avea o cagulă pe cap

20 Nov 2023 983

Monsson Operation SRL împarte, mai nou, controlul în Wind Power Energy SRL cu trei persoane fizice

16 Nov 2023 1132

Stanciu Valentin anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către APM Constanța

09 Nov 2023 633

Stanciu Valentin solicită acord de mediu pentru proiectul „Împădurirea suprafeței de 3,5 ha situată în extravilanul localității Topalu, județ Constanța“

25 Oct 2023 660