Deschidere editie

#DobrogeaAcademică Întâlnire în redacţia ZIUA de Constanţa cu consilieri locali constănţeni - regândirea ceremoniei de acordare a titlului de cetăţean de onoare (galerie foto)

Rolul presei, în istoria sa, este de a tezauriza şi a readuce în atenţia publică momente şi personalităţi care au marcat pământurile din care ne tragem rădăcinile.
 
Plecând de la acest crez jurnalistic, de Ziua Copilului, cotidianul ZIUA de Constanţa a lansat propunerea consilierilor locali municipali de a se aşeza alături, indiferent de culoarea politică, şi a dezbate o iniţiativă culturală meritorie, legată de atribuirea titlului de cetăţean de onoare al Constanţei. Considerăm că a venit momentul ca această ceremonie să fie regândită de pe poziţii oneste, legate în primul rând de solemnitatea unui gest care nu trebuie tratat cu atâta... degajare, de la un vot la înmânarea unei hârtii.
 
Au răspuns invitaţiei Costin Avătavului (PNL), Secil-Givan Cantaragiu (PMP), Mărioara Cojoc (PSD - Comisia de cultură), Liviu Merdinian (PSD), Raluca Trandafir (PNL - Comisia de cultură), Alexandru Zabara (PMP).
Toţi cei prezenţi au fost de acord că este necesară o nouă abordare, o ceremonie distinctă care ar putea fi inaugurată cu doi academicieni dobrogeni contemporani.
 
„Felicit colectivul ziarului ZIUA de Constanţa pentru demersul iniţiat, şi anume promovarea personalităţilor marcante ale spaţiului dobrogean. Este o onoare pentru comunitatea noastră de a decerna distincţia de cetăţean de onoare la propunerea ZIUA de Constanţa şi a celorlalte instituţii de educaţie şi cultură, care s-au alăturat acestui frumos demers”, a declarat Raluca Trandafir.
 
„Iniţiativa este deosebit de frumoasă. Ceea ce mă încântă este crearea noţiunii de comunitate. Trebuie să înţelegem că toţi trebuie să participăm şi, pe lângă aceste două propuneri, s-a conturat ideea unei colaborări extinse. S-a venit cu idei noi, s-au conturat protocoale pentru o mai bună desfăşurare a acestor evenimente”, a punctat Liviu Merdinian.
 
Aşadar, cei prezenţi au ajuns la concluzia comună că principalul beneficiar, pe termen lung, al acestei iniţiative este comunitatea constănţeană. Proiectul are în vedere scoaterea din anonimat a numelor care ar trebui să fie sonore în timpul vieţii, la fel cum a precizat şi consilierul PSD Mărioara Cojoc.
 
„Proiectul iniţiat astăzi mi se pare extraordinar, mai ales că vine în continuarea proiectelor pe care ZIUA de Constanţa le-a derulat şi le derulează de câţiva ani. Iar Dobrogea Academică va fi, cu siguranţă, un proiect ce va dura, un proiect cu impact pentru întreaga comunitate constănţeană, dobrogeană, pentru că avem valori pe care trebuie să le promovăm. Şi dacă nu le promovăm acum, când sunt în viaţă, mai târziu nu are rost”, a spus Mărioara Cojoc.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa îi propune pe Petre Frangopol şi pe Traian Marian Gomoiu
 
Dobrogea a oferit acestei ţări şi chiar mapamondului personalităţi despre care ştim nemeritat de puţine lucruri, dar cărora noi, jurnaliştii, ca trăitori pe aceste meleaguri, avem datoria să le perpetuăm impresionanta contribuţie.
 
#DobrogeaAcademică s-a născut din aspiraţia şi perseverenţa asumate de cotidianul ZIUA de Constanţa de a nemuri valorile academice dobrogene, dar mai ales pentru a se bucura de preţuirea noastră atâta vreme cât avem onoarea de a le fi contemporani.
 
În acest sens, propunem comunităţii constănţene să decerneze titlul de Cetăţeni de onoare ai municipiului Constanţa celor doi mari academicieni dobrogeni contemporani - Petre Frangopol (86 de ani, membru de onoare al Academiei Române) şi Marian-Traian Gomoiu (83 de ani, membru titular al Academiei Române) - doi piloni ai învăţământului şi cercetării româneşti, două personalităţi greu de egalat în domeniile de cercetare în care s-au remarcat: chimie şi biofizică, respectiv biologie şi ecologie.
 
Nominalizările celor două personalităţi constănţene nu vin de la o singură persoană. La onoranta iniţiativă s-au alăturat Universitatea „Ovidius” Constanţa (prorector Mihai Gîrţu şi conf. univ. dr. Marius Skolka - decan Facultatea de Ştiinţele Naturii şi Ştiinţe Agricole), Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Comunitatea Elenă „Elpis”, conf. univ. dr. Aurelia Lăpuşan, dr. Doina Păuleanu (director Muzeul de Artă Constanţa), cotidianele „Adevărul” (Sînziana Ionescu şi Mariana Iancu) şi Evenimentul Zilei (Feri Predescu), Dotto Tv, Comvex S.A.și Baroul Constanța.
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.