Este oficial. Cinci hectare de la MApN, transferate la Consiliul Local Constanța Proiectul cartierului social a picat - Decebal Făgădău spune că aici ar putea fi construit un CET sau un parc fotovoltaic (document)

Înaintea alegerilor locale din 2016, viceprimarul - la acea vreme - Decebal Făgădău iniția un proiect de hotărâre pentru preluarea de către Consiliul Local Municipal (CLM) a cinci hectare de teren de la Ministerul Apărării Naționale, pentru construirea pe fonduri europene a unui cartier pentru persoanele cu probleme sociale.
 
După ce a devenit primar cu acte în regulă, Decebal Făgădău le-a cerut din nou acordul consilierilor locali municipali, pe 27 august 2016, pentru obținerea de la Ministerul Apărării Naționale (MApN) a unui teren de cinci hectare pentru construirea „Centrului de incluziune socială Palas“.
 
Transferul de teren între Ministerul Apărării Naționale și Consiliul Local Municipal nu putea fi făcut decât printr-o hotărâre de Guvern.
Din corespondența purtată de municipalitate cu reprezentanții MApN a reieșit că ministerul ar fi promovat proiectul de hotărâre al Guvernului privind transferul imobilului, însă iată că au trecut mai bine de doi ani până la emiterea HG și publicarea în Monitorul Oficial, din 16 aprilie 2018.
 
Primarul Decebal Făgădău face un istoric al acestei solicitări, a cărei dată de apariție nu o mai cunoaște aproape nimeni. „Acel teren a fost solicitat încă dinainte ca eu să devin viceprimar. Înainte să se construiască Henri Coandă. În 2016, când eram viceprimar, am fost contactat de un reprezentant al unei unități militare din Buzău, dacă-mi amintesc bine, în legătură cu acest teren. Mi-au cerut atunci să facem din nou o solicitare de preluare, prin intermediul Consiliului Local. Și am făcut acest lucru. Apoi, după alegeri, ni s-a solicitat să emitem un nou acord al Consiliului Local în vederea emiterii Hotărârii de Guvern. Iată că au trecut aproape doi ani de atunci. Și pentru mine este o surpriză că în sfârșit s-a aprobat acest transfer. Vom vedea ce vom găsi la fața locului în momentul în care se va încheia procesul-verbal de predare-primire a terenului“, spune edilul-șef al Constanței.
 
 
 
Cât despre construirea unui cartier de locuințe sociale, nici nu se mai pune problema, afirmă primarul. „În mandatul meu vreau să finalizez proiectul Henri Coandă. Cred că orașul și-a făcut pentru moment datoria față de persoanele cu nevoi sociale. După ce vom intra cu acte în regulă în posesia acestui teren, vom căuta soluții pentru accesarea de fonduri europene. Poate vom face un CET acolo sau un parc de fotovoltaice, nu am de gând să mai fac locuințe sociale. Voi cere Direcției Fonduri Europene să vină cu soluții“, a completat Decebal Făgădău.
 
Ca o concluzie, primarul spune că va fi respectată litera hotărârii de Guvern, în sensul în care acel teren intravilan va rămâne de funcțiune publică, adică nu va fi înstrăinat. Aceasta este, de altfel, și marea temere a autorităților centrale atunci când aprobă astfel de transferuri de terenuri sau imobile, motiv pentru care stabilesc prin normative cu exactitate destinația bunurilor, precum și un termen pentru îndeplinirea obligațiilor ce revin noului beneficiar, în cazul nostru, Consiliul Local Constanța.
 
Hotărârea privind transmiterea imobilului 3.282 din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al municipiului Constanța a fost publicată ieri în Monitorul Oficial. Iată ce stipulează:

 
- „Art. 1. - Se aprobă transmiterea imobilului 3.282, din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale, în domeniul public al municipiului Constanța, județul Constanța, precum și declararea acestuia din bun de interes public național în bun de interes public local.
 

- Art. 2. - După preluare, imobilul transmis se va utiliza pentru construcția de locuințe sociale prin programe de incluziune și programe cu fonduri europene, în termen de zece ani de la preluarea imobilului, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Constanța nr. 172/2016.
- Art. 3. - În cazul în care nu se respectă destinația imobilului și termenul prevăzut la art. 2, acesta revine în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale.
 
- Art. 4. - Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
 
- Art. 5. - Ministerul Apărării Naționale își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența proprie și va opera împreună cu Ministerul Finanțelor modificările pentru aprobarea inventarului de bunuri“.
 
Imobilul, situat în zona industrială Palas, are o valoare de inventar de 4.707.128,97 de lei, suprafața construită de 313,60 mp și suprafața desfășurată de 627,20 mp.
 

Povestea a ceea ce putea fi la un moment dat „Centrul de incluziune socială Palas“!


În proiectul adoptat de Consiliul Local premergător localelor din 2016, se menționa faptul că imobilul va fi utilizat pentru construirea de locuințe sociale prin programe de incluziune și programe cu fonduri europene ce vor fi realizate în termen de zece ani de la preluare. Predarea și preluarea imobilului se vor face pe bază de protocol încheiat între cele două părți, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind transmiterea. 
 
La acel moment, viceprimarul Făgădău a fost destul de zgârcit în a oferi informații. A existat doar o scurtă precizare a lui Decebal Făgădău, în ședința din 30 mai 2016, după ce vechiul Consiliu Local Municipal a votat solicitarea inițială. „Este vorba despre cinci hectare, unde să se construiască un centru de incluziune socială, în special pentru persoanele fără adăpost, într-o zonă cu probleme mai mari decât restul orașului, în urma unor discuții purtate cu reprezentanții rromilor. Așteptăm o hotărâre de Guvern pe această temă“, spunea atunci Făgădău, care s-a ferit să rostească mai mult decât „cartier de locuințe sociale pentru persoane aflate în dificultate“.
 
La sfârșitul anului trecut, i-am reamintit primarului despre acest proiect, iar edilul-șef spunea că n-ar mai fi de actualitate, de vreme ce transferul terenului nu fusese realizat în termenul vizat pentru obținerea de fonduri pentru amenajarea „Centrului de incluziune socială“. A avut gura aurită, decizia Guvernului a venit, se pare, mult prea târziu!
 
În secțiunea „Documente“ puteți vizualiza HCLM-ul din 2016 privind solicitarea de transmitere a imobilului din administrarea MApN în administrarea Consiliul Local Constanța.
 
Citește și:
 
Făgădău nu renunță. Votul PNL și PMP în CLM este decisiv! Cartier pentru rromi, centru de incluziune socială sau Henri Coandă II?! (document)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenție, se oprește apa în mai multe cartiere din Constanța!

23 Apr 2024 1002

În anul 2024, cartierul Palas din Constanța, praf și mocirlă după o simplă ploaie!

21 Apr 2024 468

Termoficare Constanța Revine apa caldă în municipiu!

19 Apr 2024 927

Toți abonații din municipiul Constanța rămân fără apă caldă! Când se va relua furnizarea apei calde

17 Apr 2024 1104

RAJA Constanța UPDATE. Avarie în această după-amiază. Iată consumatorii afectați

16 Apr 2024 854

Mașină în flăcări, pe A4, spre Ovidiu, județul Constanța (FOTO+VIDEO)

14 Apr 2024 1594

UPDATE Accident rutier în municipiul Constanța. Trei victime sunt implicate

14 Apr 2024 1249

Termocentrale Constanța S-a reluat furnizarea apei calde în mare parte a orașului

12 Apr 2024 468

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 991

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2610

Toți abonații din municipiul Constanța rămân fără apă caldă la robinete câteva zile. Anunțul Termocentrale Constanța

08 Apr 2024 4048

Cumpărări directe Pambu Security Service SRL va livra sistem video de supraveghere Institutului pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor din Constanța!

07 Apr 2024 405

Căutările tânărului înecat pe lacul Siutghiol, reluate în această dimineață

04 Apr 2024 600

Intervenție de urgență pe strada Orizontului din municipiul Constanța! Ce s-a întâmplat

02 Apr 2024 749

UPDATE Știri Constanța Accident rutier cu victime în zona Palas. O dubă a intrat în gardul Jandarmeriei!(FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 3354