Deschidere editie

Euromateria SRL, o firmă celebră, cu lucrări celebre şi contestaţii le fel de cunoscute

După SC Rico SRL (firmă care se află în insolvenţă), o altă societate comercială, cunoscută atât pentru contractele derulate, cât şi prin prisma contestaţiilor efectuate, este Euromateria SRL. Conform datelor puse la dispoziţie de Registrul Comerţului, SC Euromateria SRL este condusă de Răzvan Mihai Gheorghe, născut la data de 12 august 1982, fiul lui Marcel Cornel Gheorghe, născut pe 2.09.1951, în Călăraşi, asociat unic al SC Rico SRL.
 
Iniţial, în 2009, Răzvan Mihai Gheorghe şi Rico SRL - administrată de Marcel Cornel Gheorghe - au fondat SC Euro Materia SRL, cu sediul în municipiul Constanţa. Firma avea ca obiect de activitate comerţ cu ridicata al materialului lemnos, al materialelor de construcţii şi al echipamentelor sanitare. Potrivit datelor oficiale, Răzvan Mihai Gheorghe avea o cotă de participare la beneficii/pierderi de 40%. Asta în timp ce SC Rico SRL avea o cotă de participare la beneficii/pierderi de 60%. În prezent, conform Registrului Comerţului, Euro Materia SRL este radiată.
 
În luna februarie 2015, Răzvan Mihai Gheorghe (asociat unic) pune bazele SC Euromateria SRL, cu sediul social în Bucureşti, Sector 3. SC Euromateria SRL are ca obiect de activitate „lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“.
 
Potrivit Registrului Comerţului, în 2014, cu doi angajaţi, firma a raportat o cifră de afaceri netă de 520.408 lei şi un profit net de 315.848 de lei. În 2015, numărul angajaţilor a crescut la 15, cifra de afaceri netă a ajuns la 6.376.171 de lei, iar profitul net, la 1.453.187 de lei. În 2016, cu un număr mediu de salariaţi de 17 persoane, cifra de afaceri netă a ajuns la 8.713.565 de lei şi la profitul net de 1.079.606 lei.
 
Numele lui Răzvan Mihai Gheorghe este legat, potrivit Registrului Comerţului, de mai multe societăţi comerciale, în funcţiune fiind Euromateria SRL şi Wiga Teal SRL.
 
Euromateria SRL a contestat licitaţia pentru reabilitarea Cazinoului. De asemenea, firma a contestat mai multe lucrări de anvergură din municipiul Constanţa, printre care şi Parcul Arheologic, un proiect de reabilitare pe fonduri europene care a pierdut finanţarea din cauza numeroaselor contestaţii.

Constănţeni, vreţi parc… în parcul de la Primărie? Mai aveţi de aşteptat! Iată ultima decizie a judecătorilor
 
Reabilitarea Parcului Arheologic, stopată de judecători Bye-bye, Mobitom! Primăria Constanţa, obligată să reevalueze ofertele (galerie foto)
 
Şapte ofertanţi, un singur contract Cu cine s-au „luptat“ Mobitom, Pomacost, Almaclima şi Sielbol pentru reabilitarea Parcului Arheologic (document+galerie foto)
 
În acest context, amintim că, în urma deciziei din 18 ianuarie a Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), Compania Naţională de Investiţii (CNI) a fost obligată să reanalizeze oferta Euromateria SRL în cadrul licitaţiei pentru reabilitarea Cazinoului. Şi asta pentru că CNSC a admis contestaţia formulată de Euromateria SRL, în calitate de lider al Asocierii Euromateria SRL - Imera SRL - Aduro Impex SRL, în contradictoriu cu CNI SA, în cadrul licitaţiei pentru lucrările de reabilitare şi restaurare a Cazinoului din Constanţa.
 
A plouat cu contestaţii la CNSC. Miza - un contract de peste 31 de milioane de lei Două asocieri se „bat“ pentru consolidarea şi restaurarea Cazinoului Constanţa (documente+galerie foto)
 
Demararea lucrărilor, în stand by Decebal Făgădău - „Reabilitarea Cazinoului ar dura doi ani, doi ani şi jumătate”
 
Firme cu „antecedente“ în restaurarea monumentelor Totul despre cele cinci oferte care au „atacat“ Cazinoul Constanţa (document)
 
În luna octombrie 2015, comuna Horia a atribuit un contract ce vizează lucrări de execuţie pentru realizarea unei grădiniţe, dar şi a unei anexe CT în satul Horia din judeţul Constanţa. Valoarea estimată a contractului de achiziţie este de 818.830 de lei. Menţionăm că în această sumă nu sunt cuprinse cheltuielile neprevăzute. Potrivit anunţului cu numărul 192680/02.10.2015, criteriul de atribuire a fost „preţul cel mai scăzut“. Trei societăţi şi-au oferit serviciile, contractul revenindu-i operatorului economic Euromateria SRL, cu sediul social în Bucureşti, Sector 3, pentru suma de 735.060,78 de lei, fără TVA.
 
Euromateria SRL construieşte o grădiniţă în satul Horia (document)
 

Tot în octombrie 2015, Penitenciarul Poarta Albă a atribuit contractul privind execuţia lucrărilor pentru modernizarea şi extinderea sectorului vizite. Potrivit anunţului cu numărul 192764/06.10.2015, criteriul de atribuire a fost „preţul cel mai scăzut“, contractul revenindu-i operatorului economic Euromateria. Precizăm că au fost primite doar două oferte. Estimat iniţial la suma de 865.943,55 de lei (fără TVA), contractul a fost achiziţionat la valoarea de 862.170,51 de lei (fără TVA).
 
Penitenciarul Poarta Albă modernizează sectorul vizite (document)
 
În noiembrie 2015, comuna Cuza Vodă (Primăria Cuza Vodă), potrivit anunţului de atribuire numărul 193591/30.10.2015, a atribuit contractul „Supraetajarea corpului nou al Şcolii generale Cuza Vodă, comuna Cuza Vodă, jud. Constanţa“. Valoarea estimată, conform devizului general, a fost de 961.642,13 lei, din care cheltuieli diverse şi neprevăzute 0,9% = 8.496 de lei, unde criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut. Operatorul economic căruia i-a fost atribuit contractul, cu o valoare totală finală de 817.496,46 de lei fără TVA, a fost firma Euromateria.
 
Supraetajarea noului corp al Școlii generale Cuza Vodă va fi realizată de Euromateria (document)
 
La începutul acestui an, Compania Naţională de Investiţii a finalizat licitaţia pentru construirea unui complex sportiv la Cumpăna. CNI a atribuit contractul societăţii Euromateria SRL, la o valoare de 11.191.471 de lei. În termen de 36 de luni de la semnarea contractului, cumpănenii vor avea un complex sportiv modern, cu teren de fotbal, de oină, baschet, pistă de atletism cu zone pentru aruncarea discului, a ciocanului ori a greutăţii, teren de handbal, de volei, două terenuri de tenis, spaţii de cazare într-o clădire cu regim de înălţime P+3E, cu sală de mese, bucătărie, precum şi gradene pentru 824 de spectatori. Complexul sportiv din Cumpăna va purta numele „Sfântul Nicolae“ şi va fi edificat pe strada Straja nr. 45-47, pe un teren de 26.588 mp. Beneficiarul va fi Consiliul Local al comunei.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CNI a anunţat numele societăţilor ce vor să reabiliteze Sinagoga din Constanţa Printre ele, şi Euromateria SRL, care a contestat licitaţia privind Cazinoul (document)

28 Mar 2018 1635

Lucrări de anvergură din Constanţa, blocate prin contestaţii Insolvenţa firmei Silvani SRL, amânată pentru 2018. Legături cu Euromateria SRL

24 Nov 2017 1542

Societăţile care vor să reabiliteze Cazinoul se "duelează" în instanţă. Ce a decis Curtea de Apel Bucureşti?

21 Sep 2017 1152

Magistraţii Curţii de Apel au avut pe ordinea de zi un dosar privind soarta Cazinoului din Constanţa

25 Aug 2017 957

Curtea de Apel s-a pronunţat în litigiul privind achiziţiile publice legat de reabilitarea Cazinoului. CNI obligată să reevalueze ofertele!

19 Aug 2017 2550

Motivarea deciziei CNSC în cazul proiectului de restaurare a Cazinoului Constanţa (document)

20 Feb 2017 1521

CNI obligată să reanalizeze oferta Euromateria SRL în cadrul licitaţiei pentru reabilitarea Cazinoului (document)

20 Jan 2017 1150

Complexul sportiv din Cumpăna, construit de Euromateria SRL, cea care a blocat restaurarea Cazinoului şi a parcului arheologic (document)

09 Jan 2017 3812

Revista presei locale

06 Jan 2017 897

Lichidatorul judiciar a solicitat un termen nou Niciun cumpărător interesat de terenul intravilan deţinut de Rico SRL

02 Nov 2016 1580

Tupeu fantastic al angajatei Rico SRL! SC Euromateria şi Rico SRL dau în judecată pentru a doua oară Primăria Constanţa

07 Sep 2016 3710

Asocierea Euromateria SRL - Rico SRL, „inamicul nr. 1” al proiectelor Constanţei. Blestemul Parcului Arheologic! (documente)

30 Aug 2016 4107

Revista presei locale

29 Aug 2016 1249

Licitaţia, reluată de CNI Firme din România, Italia şi Franţa se „bat“ pentru restaurarea Cazinoului din Constanţa (document)

19 Aug 2016 2538

Decizie de ultimă oră a CNSC! Contestaţia formulată de Euromateria SRL, respinsă. Reabilitarea Parcului Arheologic poate continua (document)

07 May 2016 2301

Centrul Constanţei aşteaptă turiştii în ruine. Reabilitarea Parcului Arheologic, amânată la nesfârşit de aceiaşi contestatari

06 Apr 2016 2211

Editorial Cazinoul vrajbei noastre. Licitaţia a fost anulată!

23 Mar 2016 1608

Reabilitarea Parcului Arheologic, stopată de judecători Bye-bye, Mobitom! Primăria Constanţa, obligată să reevalueze ofertele (galerie foto)

03 Mar 2016 3500

Euromateria contestă pentru a doua oară licitaţia pentru reabilitarea Cazinoului

22 Feb 2016 2854

Strălucirea de altădată... la anul şi la mulţi ani! Euromateria SRL şi asociaţii ar putea reabilita Cazinoul după ce au câştigat în instanţă! (documente)

28 Jan 2016 2947

Supraetajarea noului corp al Școlii generale Cuza Vodă va fi realizată de Euromateria (document)

02 Nov 2015 775

A plouat cu contestaţii la CNSC. Miza - un contract de peste 31 de milioane de lei Două asocieri se „bat“ pentru consolidarea şi restaurarea Cazinoului Constanţa (documente+galerie foto)

22 Oct 2015 2654

Făgădău - „Vom semna contractul de execuţie cu o condiţie“ Contestaţia privind contractul de reabilitare a Parcului Arheologic, respinsă de CNSC (document)

19 Oct 2015 2229

Penitenciarul Poarta Albă modernizează sectorul vizite (document)

06 Oct 2015 1032

Euromateria SRL construieşte o grădiniţă în satul Horia (document)

02 Oct 2015 1673