Evaluator contra evaluator. Alin Horaţiu Dima, din Dosarul Retrocedărilor, executat silit de colegul Costel Şerban



În anul 2009, expertul evaluator Costel Cătălin Şerban, împreună cu soţia sa, Monica Cristina, se îndreptau în instanţă împotriva unui coleg de breaslă: evaluatorul Alin Horaţiu Dima. Primii au cerut judecătorilor Secţiei Civile partajul judiciar - sistarea stării de indiviziune. Familia Şerban deţinea jumătate din apartamentul situat în strada Piaţa Ovidiu nr. 9, iar Alin Horaţiu Dima, cealaltă jumătate, după cum precizează instanţa într-o hotărâre din 2013. Instanţa a decis tot atunci să atribuie pârâtului Alin Horaţiu Dima imobilul, obligându-l la plata către reclamanţi a unei sulte în cuantum de 95.815 lei. La rândul lor, soţii Şerban aveau de plătit 585 de lei cu titlu de cheltuieli de reparaţii către pârât şi cheltuielile de judecată. Decizia dictată în 2013 a rămas definitivă printr-o hotărâre a Curţii de Apel Constanţa din noiembrie 2014.

Prin Încheierea nr. 1/06.11.2015 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc Bogdan Ionică, s-a încuviinţat executarea silită a debitorului Alin Horaţiu Dima, astfel că, pe 9 martie, de la ora 14.00, la sediul Biroului Executorului Judecătoresc va avea loc vânzarea la licitaţie publică a imobilului situat în strada Piaţa Ovidiu nr. 11, la etajul patru al unui bloc. Potrivit execut[rilicitatii.ro, este vorba despre un apartament cu două camere, de 41 mp, şi dependinţe. Preţul de pornire a licitaţiei este de 126.963 de lei, ce reprezintă 75% din preţul la care a fost evaluat imobilul, ipotecat în favoarea creditorilor Costel Cătălin şi Monica Cristina Şerban. Dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei şi există cel puţin doi licitatori, la acest termen, bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit, dar nu pentru mai puţin de 30% din preţul de pornire a primei licitaţii. Vânzarea se va putea face chiar dacă există o singură persoană care oferă preţul de pornire a licitaţiei.
 
Facem menţiunea că am încercat să obţinem puncte de vedere de la ambele părţi implicate, trimiţându-le câte un SMS. Până la ora închiderii ediţiei, aceştia nu au răspuns mesajelor noastre. Dacă o vor face, vom publica separat răspunsurile.

Cine sunt părţile

Dacă un imobil scos la licitaţie de un executor judecătoresc nu mai este un subiect surprinzător pentru nimeni, ci o chestiune la ordinea zilei, calitatea creditorilor şi a debitorilor putem spune că reprezintă o noutate, dat fiind că ambii sunt evaluatori. Debitorul, Alin Horaţiu Dima, apare într-un dosar alături de fosta şefă Antimafie, Crinuţa Dumitrean. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie anunţau, în luna ianuarie, deschiderea unui nou dosar pe numele Crinuţei Nicoleta Dumitrean, fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) şi al Comisiei Centrale de Despăgubiri, pentru 25 de hectare de teren, situat în municipiul Constanţa. În dosar este cercetat şi Alin Horaţiu Dima, expert evaluator, bănuit de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, şi luare de mită.

Inculpat în Dosarul Retrocedărilor

Numele lui Alin Horaţiu Dima apare şi în celebrul Dosar al Retrocedărilor din Constanţa. În 2008, Alin Horaţiu Dima, evaluator agreat de Primăria Constanţa, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie. În acest dosar sunt judecate mai multe persoane, printre care se află Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, şi Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.
 
În ordonanţele procurorilor se arată că, „la data de 22 octombrie 2009, suspectul Horia Simu, printr-un intermediar, a achiziţionat drepturile litigioase ce priveau o suprafaţă de teren situată în municipiul Constanţa, preţul cesiunii fiind de 700.000 de euro“. „De la acea dată, suspectul Horia Simu a iniţiat un complex de demersuri prin intermediul unor angajaţi ai societăţilor sale şi al unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul unor instituţii publice, cu sprijinul cărora să urgenteze obţinerea despăgubirilor prin intervenţia acestora la nivelul autorităţilor implicate în procedura de retrocedare. Ca urmare a acestor demersuri, la data de 26.05.2011, suspecţii Crinuţa Nicoleta Dumitrean, Cristian Sebastian Mihai, Remus Virgil Baciu, Oana Vasilescu, Florentina Savu, Dragoş Bogdan, Cătălin Florin Teodorescu şi o altă persoană, în calitate de preşedinte, respectiv membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu, cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente) şi a altor prevederi legale, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Alin Horaţiu Dima, prin care valoarea unui teren în suprafaţă de 25 de hectare situat în municipiul Constanţa (zona Brătianu - Anadalchioi) a fost stabilită la suma de 8.750.000 de euro (35 de euro/mp), echivalentul a 37.243.500 de lei“, potrivit DNA.
 

„Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului, respectiv cu suma de 7.875.000 de euro, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat concomitent cu obţinerea unui avantaj patrimonial de către suspectul Simu Horia şi alte persoane, beneficiare ale drepturilor litigioase. Concret, membrii Comisiei, luând la cunoştinţă concluziile raportului de evaluare, întocmit cu nerespectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, nu au constatat faptul că suspectul Dima Alin Horaţiu a supraevaluat terenul respectiv, deşi aveau cunoştinţă de faptul că suprafaţa respectivă era situată în extravilanul municipiului Constanţa şi avea destinaţia de teren agricol. Mai mult, în cuprinsul documentului respectiv nu a fost evidenţiată poziţia exactă a terenului, iar pentru stabilirea valorii acestuia, expertul a utilizat comparabile care nu priveau tranzacţii de vânzare, ci doar oferte de vânzare a unor terenuri situate în intravilanul şi extravilanul municipiului Constanţa care nu aveau categoria de folosinţă teren agricol“, mai spun  anchetatorii.

 

„Pentru «ajutorul acordat», în perioada decembrie 2010 - februarie 2011, suspecta Dumitrean Crinuţa Nicoleta a acceptat promisiunea şi a pretins, iar în perioada iulie - august 2011, a primit, prin intermediari, de la suspectul Simu Horia suma de 400.000 de euro. În acelaşi context şi pentru acelaşi motiv, în perioada decembrie 2010 - februarie 2011, expertul evaluator Dima Alin Horaţiu a primit prin intermediar, de la acelaşi suspect, suma de 5.000 de euro. În perioada 24.06.2011 - 11.11.2011, suspectul Simu Horia a disimulat adevărata natură a provenienţei sumei totale de 5.066.300 de euro, obţinută în maniera de mai sus, prin încheierea cu diverse firme controlate de acesta a unui număr de nouă contracte de împrumut, nereale“, conform DNA.

 
Aşa cum arătam şi mai sus, numele lui Alin Horaţiu Dima apare şi în celebrul Dosar al Retrocedărilor din Constanţa. În 2008, Alin Horaţiu Dima, evaluator agreat de Primăria Constanţa, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie. În acest dosar sunt judecate 37 de persoane, printre care se află şi Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, şi Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa. Dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, iar următorul termen a fost stabilit pentru data de 24 februarie.
 
Dosarul a vizat restituirea şi atribuirea aparent „nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleza, fapte prin care a fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro (dintre care 77,77 de milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro, prejudiciu în dauna municipiului Constanţa)“.

Citeşte şi Crinuţa Dumitrean şi un evaluator agreat de Primărie, dosar penal pentru un teren de 25 de hectare în Constanţa (rechizitoriu)

 
Nici numele celuilalt evaluator nu a trecut neobservat. În anul 2014, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Trantu Dincă, Marius Goşiu, Constantin Coteanu, Marieta Iuruc, Theodor Pavel, Viorel Dinu, Georgiana Dinu, Stila Sarafu, Mina Lică, Iulian Tocilă, Sorin Bulică şi Asan Taifun, pentru înşelăciune, şi a lui Marian Ştefănescu, a Eugeniei Carmen Ştefănescu, a lui Stelian Alexe şi a lui Ionel Radu, pentru înşelăciune şi uz de fals. De asemenea, Diana Maxim, director adjunct al unei unităţi bancare din Bucureşti, Elena Luiza Constantinescu, ofiţer de credite la aceeaşi bancă, şi Cosmin Popa, administrator al SC Credit Group SRL Constanţa, au fost trimişi în judecată pentru înşelăciune în formă continuată (14 acte materiale), iar Cătălin Costel Şerban, expert evaluator, pentru înşelăciune.

 
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 15 noiembrie 2007 - 16 august 2008, Trantu Dincă, Marius Goşiu, Constantin Coteanu, Marieta Iuruc, Theodor Pavel, Viorel Dinu Viorel, Georgiana Dinu, Mina Lică, Iulian Tocilă, Sorin Bulică, Asan Taifun, Carmen Eugenia Ştefănescu, Marian Ştefănescu, Sarafu Stila, Stelian Alexe şi Radu Ionel au introdus, prin intermediul SC Credit Group SRL Constanţa (care avea ca obiect de activitate intermedierea încheierii contractelor de credit), mai multe cereri de credit pentru persoane fizice, adresate unei unităţi bancare din Bucureşti.
 

„La 22 aprilie 2008, Costel Cătălin Şerban, în calitate de expert evaluator, a întocmit un raport de evaluare având ca obiect un imobil situat în Mangalia, menţionând în mod deliberat în conţinutul acestuia informaţii şi detalii arhitectonice false. De asemenea, el a ataşat fotografii ale interiorului şi ale exteriorului unui alt imobil, sporind astfel, în mod fraudulos, valoarea bunului ce urma să fie adus în garanţie de către inculpatul Iulian Tocilă“, potrivit rechizitoriului DNA.


 
„Prin aceasta, Costel Cătălin Şerban l-a ajutat în mod nemijlocit pe inculpatul Iulian Tocilă să-i inducă în eroare pe reprezentanţii unităţii bancare, cu prilejul încheierii unei convenţii de credit“, mai arată DNA.

 
Alături de Diana Maxim şi Cosmin Popa, la realizarea activităţii infracţionale „de ansamblu“ ar fi participat Elena Luiza Constantinescu, în calitate de ofiţer de credite la unitatea bancară respectivă, şi Costel Cătălin Şerban, expert evaluator.
 

„În temeiul unei înţelegeri prestabilite, inculpaţii i-au remis lui Cosmin Popa şi, implicit, prin intermediul acestuia, inculpaţilor Diana Maxim, Elena Luiza Constantinescu şi Costel Cătălin Şerban un procent reprezentând 10% din valoarea totală a creditelor obţinute în mod fraudulos, fără a achita ulterior ratele aferente împrumuturilor respective“, mai arată DNA.

Citeşte şi Printre ei, şi cunoscutul Stila Sarafu: 20 de indivizi, trimişi în judecată de procurorii DNA Constanţa pentru credite cu acte false (DOCUMENT)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 533

Sterie și Dumitru Caradima au cumpărat imobilul de pe strada Siretului nr. 17, Constanța. Ce planuri au cu el?

11 Dec 2023 11187

Constanța retrocedată! Înalta Curte, așteptată să se pronunțe azi în dosarul celor 25 de hectare din zona (Anadalchioi)

16 Feb 2023 1493

Soția unui suspect din Dosarul Retrocedărilor își deschide o nouă firmă, în Constanța

03 Feb 2023 1937

Inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanța, la un pas de eliberare condiționată!

23 May 2022 3380

Aproape 40 de ani de închisoare pentru retrocedarea a 25 de hectare din zona (Anadalchioi) Brătianu – Constanța.

28 Nov 2020 2438

Cum au fost subevaluate terenurile din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa. În rolul principal, evaluatorul agreat de Primăria Constanţa

11 Nov 2019 3567

Retrocedarea a 25 de hectare din zona Brătianu – Constanţa, din nou în atenția magistraților

26 Oct 2019 1583

Judecătorul Ciprian Ghiţă va analiza astăzi cum a fost retrocedată o bucată din Constanţa

21 Sep 2017 2978

Zeci de hectare din zona Brătianu - Anadalchioi, retrocedate Victorie pentru unul dintre inculpaţi. Alin Horaţiu Dima pleacă din ţară (rechizitoriu)

09 Aug 2017 5246

O parte din Constanţa, retrocedată! Ce au făcut procurorii DNA şi judecătorii de la Curtea Supremă

11 Jul 2017 6738

Un mega-dosar de la DNA, la un pas de reunire cu retrocedarea a 25 de hectare din Constanţa

27 Jun 2017 3577

Doi inculpaţi din dosarul privind retrocedarea a 25 de hectare din Constanţa părăsesc România (rechizitoriu)

12 May 2017 1916

Veste proastă în instanţă pentru DNA Bucureşti! Cine sunt judecătorii care au luat decizia şi ce cazuri au analizat de la Constanţa (rechizitoriu)

17 Mar 2017 6754

Curtea Supremă judecă azi o contestaţie formulată de DNA în dosarul retrocedării a 25 de hectare din Constanţa

15 Mar 2017 2608