Evoluţia organizării profesiei de avocat în România Istoria pe scurt a decanilor Baroului Constanţa

Evoluţia organizării profesiei de avocat în România are o istorie de 155 de ani. Organizarea profesiei liberale de avocat s-a realizat pentru prima dată în România prin Legea din 6 decembrie 1864 pentru constituirea „Corpului de Advocaţi“.
 
Legea prevedea înscrierea avocaţilor în tabloul avocaţilor judeţului, întocmit de consiliul de disciplină (art. 3). În capitala fiecărui judeţ, unde numărul avocaţilor înscrişi în tablou era de cel puţin 10, se forma câte un consiliu de disciplină (art. 6). Consiliul de disciplină şi decanul acestuia erau aleşi de avocaţi (art. 7). În judeţele în care numărul avocaţilor era mai mic, atribuţiile consiliului de disciplină erau îndeplinite de tribunal.
 
Terminologia utilizată de lege pentru ordinul avocaţilor era aceea de „corpul de advocaţi” (art. 8), cu sensul de avocaţi înscrişi în tabloul avocaţilor. Expresia avea un sens larg (totalitatea avocaţilor din România) şi un sens restrâns (totalitatea avocaţilor înscrişi în tabloul unui judeţ). A fost creat deci, prin lege, ordinul avocaţilor din România, sub denumirea de „Corpul de advocaţi”, care includea obligatoriu toţi avocaţii. Ordinul profesional al avocaţilor cunoştea numai o organizare teritorială (corpurile de avocaţi cuprinzând toţi avocaţii înscrişi în tablou într-un judeţ), dar nu şi o organizare naţională. Corpurile judeţene de avocaţi erau conduse de organe alese, cu excepţia cazului în care, din cauza numărului mic de avocaţi, acestea nu se constituiau, atribuţiile acestora fiind exercitate de instanţele judecătoreşti. Corpurile de avocaţi din judeţe nu aveau personalitate juridică.
 
Prin Legea din 12 martie 1907 pentru organizarea corpului de advocaţi, structurile teritoriale ale ordinului avocaţilor au dobândit personalitate juridică. Conform legii, exercitarea profesiei de avocat se făcea de persoane înscrise în tabloul avocaţilor (art. 1), fiind interzis oricărei persoane care nu avea calitatea de avocat să aibă un birou de avocatură (art. 31).
 
Denumirea utilizată a continuat să fie cea de “corpul advocaţilor”, iar corpul avocaţilor din fiecare district (noţiunea privită în sens restrâns) era persoană juridică (art. 35), nu şi corpul privit în sens larg (totalitatea avocaţilor din România). Corpurile avocaţilor, care preexistau, au dobândit personalitate juridică, direct prin dispoziţia legii.
 
A urmat Legea din 21 februarie 1923 pentru organizarea şi unificarea corpului de avocaţi a utilizat, ca sinonime, expresiile „corpul advocaţilor” (în sens restrâns, la nivel teritorial) şi „baroul”. Potrivit legii, exercitarea profesiei de avocat se făcea de către membrii corpului avocaţilor (art. 1). Pentru prima dată, a fost înfiinţată şi o structură naţională a ordinului avocaţilor.
 
Conform Legii din 28 decembrie 1931 pentru organizarea corpului de avocaţi, terminologia utilizată era aceea de „corpul avocaţilor” sau „barou”, cu menţinerea distincţiei între sensul larg şi sensul restrâns al sintagmei „corpul avocaţilor”.
 
Prin Decretul-lege din 26 octombrie 1939 pentru numirea şi funcţionarea comisiunilor interimare la Uniunea avocaţilor şi la Barourile avocaţilor din ţară, au fost dizolvate organele barourilor, fiind numite organe interimare de conducere de către ministrul Justiţiei (art. I), iar Legea din 28 decembrie 1931 este abrogată (art. II).Singura terminologie utilizată era aceea de „barou”, fără a se mai regăsi şi cea de „corpul avocaţilor”.
 
Prin Legea nr. 509 din 5 septembrie 1940 pentru organizarea Corpului de avocaţi din România, se utiliza sintagma „corpul de avocaţi” numai în sensul larg, de totalitate a avocaţilor din România (adică ordinul profesional), care se organiza prin organe profesionale (art. 1). Barourile erau alcătuite din avocaţii din circumscripţia respectivă (art. 4) şi erau persoane juridice de drept public (art. 6).
 
Ca dispoziţii tranzitorii şi finale, în lege se prevedeau alegeri pentru constituirea organelor locale ale corpului de avocaţi (art. 291), organele interimare la conducerea barourilor (art. 292) şi abrogarea reglementărilor anterioare (art. 300).
 
Prin Legea nr. 3 din 17 ianuarie 1948 pentru desfiinţarea Barourilor şi înfiinţarea Colegiilor de Avocaţi din România, barourile avocaţilor au fost desfiinţate (art. 1), iar în locul lor au fost înfiinţate colegii de avocaţi pe judeţe, cu drepturile şi obligaţiile prevăzute în Legea nr. 509 din 5 septembrie 1940 (art. 2 alin. 1). Colegiile de avocaţi erau persoane juridice de drept public (art. 2 alin. 2).
 
Conform Decretului nr. 39/1950 privitor la profesiunea de avocat, numai membrii colegiilor de avocaţi puteau exercita profesiunea de avocat. Colegiile de avocaţi, cu personalitate juridică, au rămas singura formă de structurare - la nivel teritorial - a ordinului avocaţilor, deoarece structura centrală a fost desfiinţată.
 
Decretul nr. 281/1954 pentru organizarea avocaturii în Republica Populară Română prevedea existenţa colegiilor de avocaţi, ca organizaţii obşteşti, cu personalitate juridică. Toţi avocaţii erau cuprinşi în colegiul de avocaţi din respectiva circumscripţie teritorială.
 
Decretul-lege nr. 90/1990 privind unele măsuri pentru organizarea şi exercitarea avocaturii în România prevedea că asistenţa juridică se exercită numai de avocaţi. Avocatura a fost organizată şi a funcţionat pe baza autonomiei profesiei (art. 3 alin. 1), fiind suprimată dependenţa administrativă faţă de Ministerul Justiţiei. În fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti a fost constituit câte un barou cu personalitate juridică.
 
Ulterior, a fost adoptată Legea nr. 270/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, care a dispus o nouă republicare a legii. Legea nr. 51/1995, cu aceste modificări, este singurul cadru juridic în vigoare în raport de care este organizată şi se exercită profesia de avocat, se dobândeşte şi se valorifică titlul profesional de avocat, prin norme de ordine publică, deoarece organizarea şi exercitarea profesiei de avocat nu aparţine domeniului privat, iar titlul profesional de avocat nu poate fi dobândit ori atribuit în afara acestui cadru legal, obligatoriu pentru toate autorităţile publice, inclusiv pentru instanţele judecătoreşti.

Profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome, în condiţiile Legii nr. 51/1995 (art. 1 alin. 1). Profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România (art. 1 alin. 2). Constituirea şi funcţionarea de barouri în afara Uniunii Naţionale a Barourilor din România sunt interzise, iar actele de constituire şi de înregistrare a acestora sunt nule de drept (art. 1 alin. 3), potrivit Uniunii Naţionale a Barourilor din România.
 

Ei au condus Baroul în vremuri bune sau mai puţin bune

 
Noul decan al Baroului Constanţa, avocatul Cătălin Filişan, a finalizat o cercetare în actele şi dosarele Baroului de la malul mării. Aşa s-a născut o listă a decanilor Baroului Constanţa de la înfiinţare şi până în prezent. Acest scurt istoric va fi pus la dispoziţia tuturor celor interesaţi sau pasionaţi ai acestei profesii, odată ce Baroul Constanţa va dispune de un nou site, a explicat Filişan.

1. ROMAN N. IOAN - înscris în profesie la data de 19 ianuarie 1889, doctor în drept la Bruxelles, decan al Baroului Constanţa în perioada 1919-1923, membru al Uniunii în 1925;
2. BENDERLI GH. D. (G.) - înscris în profesie la data de 17 iunie 1895, licenţiat în drept la Paris, decan în perioada 1923-1926;
3. GHERGHEL AL. - înscris în profesie la data de 14 februarie 1908, licenţiat în drept la Universitatea Bucureşti, decan în perioada- 1926-1930;
4. I. C. T. VALAHU - decan al Baroului Constanţa în anul 1933;
5. IRIMESCU C. - înscris în profesie la data de 1 ianuarie 1902, licenţiat în drept la Iaşi, decan al Baroului în anul 1936;
6. SIMIONESCU N. - înscris în profesie la data de 1 ianuarie 1903, licenţiat în drept la Paris, decan al Baroului 1917-1919;
7. TEODORESCU VALAHU ION C. - înscris în profesie la data de 9 decembrie 1909, licenţiat în drept la Bucureşti, decan al Baroului în perioadele: 1931-1937, 1939, 1941-1942, membru în Consiliul de Disciplină în 1926;
8. NICULESCU F. - decan al Baroului Constanţa 1952;
9. HRISTEA EMILIAN - decan al Baroului Constanţa în perioadele 1990-1991 
10. HAŞOTTI IONEL - decan al Baroului Constanţa între 1991 şi 1992 şi 1999-2007;
11.POPESCU EUGENIA - decan al Baroului Constanţa în perioada 1992-1999;
12. POPESCU ION - decan al Baroului Constanţa în perioada 2007-2011;
13. GRIGORE GABRIEL - decan al Baroului Constanţa în perioada 2011 - 2019;
14. FILIŞAN CĂTĂLIN - decan al Baroului Constanţa, ales în 2019.

Citeşte şi:

Cătălin Filişan ales decanul Baroului Constanţa. Pe cine a avut contracandidaţi. Ce şi-a propus să facă în această funcţie