Exclusiv Cum a fost anulată „caracatiţa“ din Constanţa! Judecătorii vorbesc de dispoziţii nelegale (document)



„Lipsirea unei persoane de dreptul său de proprietate, fie şi numai sub aspectul unora dintre atributele acestuia, cum se întâmplă în cazul imobilizări autoturismului, nu poate fi făcută decât în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege“.

ZIUA de Constanţa prezintă motivarea deciziei Augustinei Livia Nistor, judecător al Tribunalului Constanţa, prin care a anulat binecunoscuta „caracatiţa“. Instanţa a reţinut, printre altele, că „imobilizarea (blocarea) autovehiculului nu poate fi dispusă niciodată pentru staţionare neregulamentară“. Concret, pe data de 28 decembrie 2015, Tribunalul Constanţa a anulat articolul 20 din HCLM Constanţa nr. 184/31.07.2013, în ceea ce priveşte măsura blocării autovehiculelor. Nemulţumiţi de decizia Augustinei Livia Nistor, reprezentanţii Consiliului Local al municipiului Constanţa au atacat decizia Tribunalului Constanţa. Acţiunea municipalităţii a fost trimisă spre soluţionare Curţii de Apel Constanţa, instanţă care va lua o decizie definitivă. Până în prezent nu a fost stabilit primul termen de judecată. Amintim că celebra caracatiţă din Constanţa a fost anulată, în primă instanţă, după ce avocatul Tiberius Emanuel Hodor a chemat la judecată Consiliul Local Constanţa după ce i-a fost blocată mașina cu ajutorul unei caracatițe.
 
În motivarea deciziei prin care a anulat „caracatiţa“, Augustina Livia Nistor, judecător în cadrul Tribunalului Constanţa, arată, printre altele, că „imobilizarea unui vehicul este, din punct de vedere legal, o sancţiune contravenţională şi, ca atare, ea nu poate fi aplicată în alte cazuri şi condiţii decât cele prevăzute de lege, eventual sub o altă denumire“.
 
„Lipsirea unei persoane de dreptul său de proprietare, fie şi numai sub aspectul unora dintre atributele acestuia, cum se întâmplă în cazul imobilizări autoturismului, nu poate fi făcută decât în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege. Legea română nu prevede posibilitatea imobilizării unui vehicul în alte situaţii decât cele reglementate de OUG nr. 195/2002“, conform motivării.  


 
Potrivit articolului 117 din OUG nr. 195/2002, „imobilizarea unui vehicul se dispune de către poliţistul rutier în cazul săvârşirii de către conducătorul acestuia a uneia dintre următoarele fapte:
  1. conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat ori cu număr de înmatriculare sau de înregistrare fals ori fără a avea montate plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare;
  2. conducerea unui vehicul a cărui stare tehnică pune în pericol grav siguranţa circulaţiei, deteriorează drumul public sau afectează mediul;
  3. conducerea unui vehicul cu încălcarea regulilor referitoare la transportul mărfurilor periculoase ori cu gabarite şi/sau mase depăşite;
  4. conducerea unui vehicul despre care există date sau indicii că face obiectul unei fapte de natură penală;
  5. refuză să se legitimeze;
  6. se află sub influenţa băuturilor alcoolice, a produselor sau substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, iar conducerea vehiculului nu poate fi asigurată de o altă persoană;
  7. nu respectă timpii de conducere şi de odihnă prevăzuţi de lege“. 
De asemenea, articolul 96 din OUG nr. 195/2002 prevede că „imobilizarea unui vehicul constă în scoaterea acestuia în afara părţii carosabile, pe acostament sau cât mai aproape de marginea drumului, şi punerea lui în imposibilitate de mişcare prin folosirea unor dispozitive tehnice sau a altor mijloace de blocare“. Mai departe, acelaşi articol arată că „imobilizarea unui vehicul se dispune de către poliţistul rutier, ca urmare a săvârşirii de către conducătorul acestuia a uneia din faptele prevăzute la art. 117 alin.(1)“.
 
Revenind la motivarea deciziei prin care a anulat „caracatiţa“, Augustina Livia Nistor mai arată că „pentru vehiculele care staţionează în locurile interzise, prevăzute la art. 142 din HG nr. 1391/2006, actul normativ de contravenţionalizare nu prevede sancţiunea complementară a imobilizării autovehiculului prin «blocarea roţii acestuia“. De asemenea, Consiliul Local nu este competent să reglementeze procedura de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar. Imobilizarea (blocarea) autovehiculului nu poate fi dispusă niciodată pentru staţionare neregulamentară, aceasta fiind o sancţiune contravenţională cu un regim legal strict“.
 

„(…) Din moment ce staţionarea neregulamentară pe trotuar este sancţionată printr-un act al administraţiei publice centrale (OUG nr. 195/2002, raportat la HG nr. 1391/2006), rezultă că, raportat la dispoziţiile art. 2, alin 2 din OUG nr. 2/2001, este nelegală stabilirea şi sancţionarea aceleiaşi contravenţii printr-o hotărâre a administraţiei publice locale. (…) Întrucât prin art. 9 pct 39 şi art. 20 din HCL nr. 184/31.07.2013 s-a stabilit şi sancţionat o contravenţie într-un domeniu în care aceeaşi contravenţie este stabilită şi sancţionată prin acte administrative ale autorităţilor publice centrale (ordonanţă şi hotărâre de guvern), rezultă că dispoziţiile art. 20 sus menţionate au fost adoptate cu încălcarea prevederilor art. 2 alin 2. din O.G. nr 2/2001, fiind astfel nelegale. Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse, instanţa va admite acţiunea şi va dispune anularea art. 20 din HCL nr. 184/31.07/2013, în ceea ce priveşte măsura blocării roţilor“, se mai arată în motivarea deciziei prin care Augustina Livia Nistor a anulat „caracatiţa“.
 
Nemulţumiţi de decizia Augustinei Livia Nistor, reprezentanţii Consiliului Local al municipiului Constanţa au atacat decizia Tribunalului Constanţa. Acţiunea municipalităţii a fost trimisă spre soluţionare Curţii de Apel Constanţa, instanţă care va lua o decizie definitivă.

 
Motivarea deciziei Augustinei Livia Nistor, judecător al Tribunalului Constanţa, poate fi citită integral accesând secţiunea „Documente“.
 
În altă ordine de idei, amintim că tot pe rolul Tribunalului Constanţa se află o cerere de anulare a taxei de folosire a tramei stradale pe raza municipiului Constanţa de către autovehiculele concepute şi construite pentru transportul de mărfuri.
 
De asemenea, la Curtea de Apel Constanţa se află şi dosarul în care Consiliul Local al municipiului Constanţa încearcă să anuleze decizia judecătoarei Laura Dan Opariuc, din Tribunalul Constanţa, care a anulat celebra taxă de linişte din Constanţa, Mamaia şi Satul de Vacanţă. În prezent, cauza se află pe masa judecătorilor Revi Moga, Ramona Poppa şi Nicolae Stanciu, din Curtea de Apel Constanţa, care au stabilit termen pe data de 12 septembrie.
 
Taxa de linişte este încasată de aproape 13 ani de la toţi operatorii economici, respectiv persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale şi persoane juridice care desfăşoară activităţi economice pe raza municipiului Constanţa, în staţiunea Mamaia şi în Satul de Vacanţă, indiferent de locaţia acestora. Decizia magistraţilor Curţii de Apel Constanţa va fi definitivă.

Citeşte şi 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Restaurantul Modern din staţiunea Mamaia va fi modificat. Undă verde de la Primăria Constanţa

01 Mar 2019 2600

Sondaj de opinie 55 la sută dintre participanţii la sondaj nu vor ca în Constanţa să fie reintrodusă „caracatiţa“

04 Jun 2018 1422

Noiembrie, prima lună fără celebrele „caracatiţe“ în Constanţa. Sute de şoferi, amendaţi

05 Dec 2016 3055

Legea caracatiţelor din Constanţa, anulată! Maşinile parcate neregulamentar vor fi din nou ridicate (document)

07 Nov 2016 20825

UPDATE. Dispare „Legea caracatiţelor“! Constantin Dancu, şeful Poliţiei Rutiere din Constanţa, spune ce va întâmpla în continuare (document)

01 Nov 2016 22844

Verdict foarte important pentru Constanţa! Azi se decide „Legea caracatiţelor“! (document)

31 Oct 2016 7299

Anulată în primă instanţăCaracatiţa din Constanţa încă dă fiori reci pe şira spinării. Municipalitatea nu renunţă (document)

29 Jun 2016 2714

După taxa de liniște Consiliul Local Constanţa primește o nouă „lovitură“. Legea caracatițelor, ANULATĂ

30 Dec 2015 5614

Celebra CARACATIȚĂ din Constanța, ANULATĂ

29 Dec 2015 3656

Cetateanul.net „Caracatița” Murfatlar, 250 milioane euro datorii la stat (galerie foto)

04 Aug 2015 3907

UPDATE 2. Realitatea TV Documente incendiare din Dosarul Microsoft

02 Mar 2015 2286

Romaniacurata.ro Caracatița EADS. Aripa Ponta

10 Feb 2015 2691

Valentin Vrabie, primarul comunei Peştera „Voi distruge caracatiţa PSD Constanţa“

12 Sep 2014 11791