Florin Goidea, director CNAPMC „Portul nu e blocat, sunt doar aglomerări în unele terminale. Este o situație specială și trebuie să ne adaptăm" (GALERIE FOTO+VIDEO)

  • Portul Constanța este sufocat de nave
  • Zeci de vapoare sunt ancorate în port, iar multe altele așteaptă în largul Mării Negre să le vină rândul
  • Portul Constanța poate descărca zilnic o sută de mii de tone de marfă
  • Florin Goidea spune că se fac eforturi pentru fluidizarea traficului şi expedierea cât mai rapidă a mărfurilor din port
  • Urmează să fie achiziţionate două scanere, în Porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud Agigea, iar personalul vamal a fost suplimentat cu 20 de angajaţi
  • Începând de astăzi se operaționalizează poarta 14 astfel încât intrarea camioanelor să se facă prin poarta 10 bis iar ieșirea prin poarta 14
  • S-au dezafectat cca 400 de vagoane și la începutul lunii următoare se începe reabilitarea primelor 35 de linii din triajele portului
  • Se vor elibera de vagoane liniile de la 2 la 7 în triaj Palas, linii necesare pentru activitatea derulată de compania Oil Terminal
  • În permanență au loc ședinte de pentru soluționarea urgențelor care apar
 
Portul Constanța este sufocat de nave.

Zeci de vapoare sunt ancorate în port, iar multe altele așteaptă în largul Mării Negre să le vină rândul.

Cele mai multe nave trebuiau să ajungă la Odesa, dar zona este înconjurată de armata rusă.

Singura variantă este acum portul Constanța, unde traficul de mărfuri s-a dublat de când a început războiul.

Navele comerciale care staționează în largul litoralul românesc s-au înscris pe o listă de așteptare, pentru că toate danele portului Constanța sunt ocupate de containere pline de mărfuri.

În imaginile surprinse de reporterii ZIUA de Constanța se văd zeci de ambarcațiuni și mii de containere.


„Portul Constanța primește în acest moment un aflux de nave mult mai mare față de ceea ce operau în trecut, de aceea, trebuie să lucreze 24 din 24 și trebuie să demareze toate aceste procese de descărcare mult mai rapid față de cum o făceau înainte”, a declarat și ministrul economiei, Florin Spătaru.

Portul Constanța poate descărca zilnic o sută de mii de tone de marfă.

Acum se descarcă 67.000 de tone.


Practic, se lucrează la 70 la sută din capacitate.



„Este aglomeraţie în unele terminale din Portul Constnaţa, în contextul în care porturile ucrainene nu mai sunt operaţionale, însă nu este vorba despre un blocaj", a declarat pentru ZIUA de Constanța, directorul Administrației Porturilor Maritime Constanța, Florin Goidea.

Acesta precizează că mărfurile care aveau destinația finală Ucraina și Republica Moldova mergeau în ţări non UE, iar România este o ţară a Uniunii Europene şi există regulamente vamale care trebuie respectate şi, din acest motiv, procedura la vamă este mai complicată.

Florin Goidea mai spune că se fac eforturi pentru fluidizarea traficului şi expedierea cât mai rapidă a mărfurilor din port.

De asemenea, urmează să fie achiziţionate două scanere, în Porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud Agigea, iar personalul vamal a fost suplimentat cu 20 de angajaţi.


Florin GOIDEA, director general CNAPMC


Cât privește taxele percepute de operatori, care ar determina armatorii să-și țină navele în larg, în așteptare, directorul CNAPMC, spune că „administrația are terenul în concesiune de la minister și este dat în chirie operatorilor portuari care își fac politica economică și comercială iar administrația portuară nu se poate amesteca în acțiunile lor".

Florin Goidea a dat asigurări că autoritățile chiar își fac treaba pentru a fluidiza expedierea mărfurilor din port.
 
„Vama a mărit semnificativ numărul de agenți și a prelungit programul de lucru.

Începând de astăzi se operaționalizează poarta 14 astfel încât intrarea camioanelor să se facă prin poarta 10 bis iar ieșirea prin poarta 14.
CFR lucrează, s-au dezafectat cca 400 de vagoane și la începutul lunii următoare se începe reabilitarea primelor 35 de linii din triajele portului.
Se vor elibera de vagoane liniile de la 2 la 7 în triaj Palas, linii necesare pentru activitatea derulată de compania Oil Terminal. În permanență au loc ședinte de pentru soluționarea urgențelor care apar", a mai spus directorul CNAPMC pentru ZIUA de Constanța.

În plus, pentru că mărfurile descărcate la Constanța să ajungă la destinație, autoritățile au creat coridoare speciale, prin care acestea vor fi transportate cu camioanele spre Republica Moldova și Ucraina.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Aglomerație în portul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)
https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/aglomeratie-in-portul-constanta-galerie-foto-video-782498.html
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 364

MAEParticiparea secretarului de stat Ana Tinca la conferința „Schimbarea dinamicii în regiunea extinsă a Mării Negre”

21 Mar 2024 282

Administrația Fondului Imobiliar SRL scoate la licitație serviciile de curățenie în spațiile administrate. Contractul se ridică la peste 170.000 de euro fără TVA

19 Mar 2024 545

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 545

Decizii CNSC Licitația pentru achiziția de materiale sanitare organizată de Spitalul de Boli Infecțioase, contestată

16 Mar 2024 494

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 533

Licitații publice Contract de peste 16 milioane de euro. Consiliul Județean Constanța a lansat o nouă licitație pentru lotul 3 de transport județean!

11 Mar 2024 917

Achiziția pentru atribuirea contractului pentru pază și protecție în cadrul Direcției de Sănătate Publică a județului Constanța din nou contestată la CNSC! (DOCUMENT)

10 Mar 2024 589

Raport de activitate 2023 Care au fost cele mai grave situații în care Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Constanța s-a autosesizat?! Ce recomandări s-au formulat?

07 Mar 2024 625

Achiziția pentru echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale pentru Spitalul de Boli Infecțioase a fost contestată. Ce verdict a primit General Electric Medical Systems România SRL?

02 Mar 2024 676

Licitația pentru cadastrarea unor bunuri ce aparțin domeniului public și privat al județului Constanța a fost contestată. Ce decizii a dictat CNSC?

01 Mar 2024 543

În ședința de Consiliu Local se aprobă bugetul pentru 2024 Mandatele administratorilor de la Termocentrale Constanța au fost prelungite!

28 Feb 2024 588

Ce i-au transmis membrii TNL Constanța, primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac

25 Feb 2024 940

Poliția Locală a cerut punerea în siguranță Lucrarea de artă decorativă amplasată pe peretele sudic al fostei piscinei olimpice a hotelului Parc din Mamaia a fost distrusă! (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Feb 2024 2103

Investigate anul trecut de Consiliul Concurenței Asfalt Dobrogea și Autoprima Serv din Constanța s-au luptat pentru contractul de reabilitare străzi în orașul Murfatlar. Cui a dat dreptate CNSC?

21 Feb 2024 818