Gasca lui Moinescu nu poate sa stea linistita

Politie ineficienta, procurori corupti si circ de strada

# La Medgidia, doua grupari de rromi se infrunta din cauza unor diferende care au debutat pe timpul alegerilor locale din 2004 * Rromii fostului primar, Mircea Pintilie si cei ai actualului edil, Dumitru Moinescu, au dezgropat securea razboiului, la sfarsitul saptamanii trecute * Protejatii lui Moinescu, Ilie Arghir si fratii Nicolae, au devastat un BMW si au distrus intrarea intr-un bar in care presupuneau ca se afla unul dintre vechii sustinatori ai lui Pintilie, Ferat Cherim * Gruparea protejata de Moinescu a prins curaj si exista semnale ca a introdus taxele de protectie in oras * Pentru a-si cumpara linistea cei vizati de gasca lui Ilie Arghir trebuie sa plateasca sume cuprinse intre 500 si 2500 de euro * Patronul barului devastat, Dan Tudor, considera ca esenta scandalului consta in faptul ca nu a cedat presiunilor si a fost nevoie de o lectie mai aspra * Dupa incident, Moinescu i-a poftit pe batausi in biroul sau pentru reconciliere, in timp ce Politia ii cauta pe strazi * Primarul a declarat ca este o autoritate in oras si a constatat ca Politia este ineficienta * Rromii pagubiti s-au organizat si si-au angajat un avocat, in persoana lui Teodor Nita * Aparatorul sustine ca edilul a participat la perchezitia efectuata de oamenii legii acasa la fratii Nicolae, in timp ce primarul neaga prezenta sa in timpul procedurii # Nita considera ca procurorul Zarafina Puiu, persoana care ancheteaza cazul l-a anuntat pe primar sa vina la perchezitie * Avocatul doreste preluarea cazului de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta si considera ca instanta de la Medgidia este aservita primarului * Un Mercedes E270 a fost devastat in urma cu trei zile ca o lectie pentru intimidarea celor care doresc sa se adreseze politiei

Scandalul de proportii care a tulburat linistea Medgidiei la sfarsitul saptamanii trecute ia o intorsatura ciudata si implica noi personaje cheie in desfasurarea sa. De la un incident banal, in care doua bande de interlopi s-au luat la cearta din motive de suprematie teritoriala, scandalul a capatat conotatii politice cu reminiscente puternice. In schema intervin fostul primar al Medgidiei, Mircea Pintilie si actualul edil, Dumitru Moinescu.Evenimentul s-a desfasurat in doua etape. In prima faza, un bucurestean, Ferat Cherim, cunoscut drept omul lui Nicu Ghiara, s-a dus val-vartej la locuinta lui Cristian Sibisanu, din Medgidia, iar discutiile au degenerat intr-o cearta de proportii. Cristian Sibisanu a sunat la Politie, pentru a reclama cele intamplate, iar prietenii si rudele sale au pornit furioase pe strazi pentru a-i aplica o corectie lui Cherim. Securea razboiului a fost dezgropata! Cum masina lui Sibisanu a fost depistata in fata unui bar din centrul Medgidiei, Teacher`s, razvratitii, inarmati cu bate, furci si arme, au cerut taios ca Sibisanu sa se arate. Si cum bucuresteanul nu s-a ivit pe usa barului, fratii Ilie Arghir, Titi si Marin Nicolae si alti cativa tineri, din aceeasi familie, au tabarat pe masina. Furcile au scrijelit capota, topoarele au distrus geamurile, iar cauciucurile au fost taiate. Maniosi si intaratati ca Sibisanu tot nu se arata, tinerii au devastat intrarea in local. La un moment dat, Titi Nicolae a scos o arma si a tras in bar. Aproape tot incidentul a fost filmat cu o camera amplasata pe o masina a Politiei, aflata intamplator in zona. Spiritele au fost calmate de un echipaj al Politiei care a intervenit dupa ce tot raul se produsese.Buba vecheIn Medgidia se stie ca Ferat Cherim si o parte a rromilor l-au ajutat pe Mircea Pintilie atat in perioada de guvernare locala, cat mai ales in campania electorala. Cum numarul minoritarilor este destul de mare, Dumitru Moinescu a strans si el in jurul sau etnici din cartierul Ali Baba. Saraci lipiti pamantului, dar cu ambitii pe masura caliciei, locuitorii din Medgidia inca isi amintesc scandalurile de strada, generate fie de o grupare, fie de alta, in care masinile demarau in tromba, sabiile brazdau aerul, iar in cluburi distractia se spargea instantaneu la sosirea gruparilor. Inscaunarea lui Moinescu ca primar a dus inevitabil la ridicarea gruparii sale, in care Arghir si familia Nicolae figureaza la loc de cinste. Totodata, a dus la caderea in dizgratie a gruparii Pintilie, care in ultimii doi ani a fost supusa la taxe de protectie zdravene, incadrate intre 500-2500 de euro. Cine nu da banii si-o ia! Un incident petrecut in urma cu putin timp, releva tocmai acest lucru. Intr-un pub situat in centrul orasului si-au facut aparitia fratii Nicolae, cu spate asigurat din Primarie, si au solicitat 500 de euro, taxa de protectie. Refuzul patronului a dus la o bataie in toata regula si devastarea clubului. Nimeni nu a inteles de ce jandarmii si politistii aflati in fata pub-ului nu au intervenit!Moinescu acuza Politia de ineficientaRevenind la incidentul recent, patronul barului Teacher`s, Dan Tudor, crede ca acesta este si mobilul actiunii devastatoare. Refuzul platii! Administratorul localului sustine ca dupa producerea incidentului, a fost poftit in biroul primarului pentru reconciliere. De fata s-au mai aflat doi prieteni de-ai sai, fratii Nicolae si Ilie Anghel. Se pare ca la un moment dat si-a facut aparitia si comandantul Politiei, Lilian Buzea, iar Arghir l-a certat pentru ca isi tine telefonul inchis.Implicarea primarului in calmarea spiritelor este ciudata. Dumitru Moinescu a declarat ca "sunt o autoritate in oras si eu raspund de tot". Justitiarul Moinescu sustine ca nu poate sa stea nepasator, mai ales ca "am constatat ca Politia este ineficienta". Prin urmare, el a acreditat ideea ca atunci cand Politia nu-si face treaba, este datoria sa sa intervina. Problema este ca primarul a intervenit si i-a poftit in biroul sau pe raufacatori, cand ineficienta Politie alerga pe strazi in cautarea interlopilor. Tot el a intervenit si pentru redresarea pagubelor din bar si inlocuirea ferestrelor distruse. De data aceasta, primarul a precizat ca doar a facilitat accesul "baietilor" la furnizorul de materiale pentru construirea ferestrelor termopan."Scurgere de informatii" Persoanele terorizate de protejatii lui Moinescu sustin ca timpul tolerarii s-a dus. Organizati si cu un avocat in frunte, Teodor Nita, rromii s-au adresat justitiei. Dar nici cu justitia nu e usor. Teodor Nita sustine ca primarul Moinescu a participat la perchezitia efectuata acasa la fratii Nicolae, desi conform procedurii prezenta sa era interzisa. In opinia avocatului Nita, prezenta lui Moinescu s-a datorat unei scurgeri de informatii care nu putea sa vina decat din doua directii: procurorul care ancheteaza cazul sau judecatorul care a eliberat mandatul de perchezitie. Cum judecatorul a fost scos din schema, in ecuatie a mai ramas procurorul Zarafina Puiu. Desi plangerea a fost depusa la Parchetul de pe langa Judecatoria Medgidia, avocatul doreste preluarea cazului de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta. Teodor Nita considera ca doar in acest fel se va face dreptate, caci la Medgidia institutiile sunt "subordonate" primarului.Si cum sa fie altfel caci in urma cu doua zile, Titi Nicolae a fost vazut la un moment dat dand tarcoale Primariei, dupa care in oras au inceput sa circule zvonuri ca vrea sa fuga in Spania. Alte doua persoane implicate in distrugere se plimbau in masini de ultima ora pe strazile orasului, fara nici o problema. Mai mult, o alta masina, un Mercedes E270, a fost distrusa in urma cu trei zile, pentru intimidarea celor care doresc sa-si faca dreptate in instanta.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

73 de ani de la nașterea actorului, regizorului și scriitorului constănțean Vasile Cojocaru

17 Jan 2023 2587

#DobrogeaDigitală „Pentru Tafrali, Dobrogea a fost o datorie”

09 Nov 2021 3173

Jurnalist cunoscut, audiat la DIICOT într-un dosar de trafic de droguri. Cine sunt celelate persoane audiate în dosar

16 Jul 2018 3348

Traian Băsescu speră la o redefinire a abuzului în serviciu de către judecătorii CCR

30 May 2016 3408

MAE Atenționare de călătorie Danemarca

03 May 2016 3741

Interviu online cu Robert Boroianu, candidatul PNL pentru Consiliul Judeţean „După 16 ani de administraţie a echipei PSD Constanţa, avem o situaţie dezastruoasă atât la nivel local, cât şi la nivel judeţean!”

30 Apr 2016 6164

Angola – Epidemie de febră galbenă

18 Mar 2016 2635

Plaja Modern, scapă de imaginea dezolantă Se anunţă amenzi pentru cei care nu fac curat

15 Mar 2016 5156

Comisia Europeana lansează Raportul de țară 2016

09 Mar 2016 2961

Comunicat PNL Constanta

08 Feb 2016 2987

Atenţionare de călătorie SUA - Condiții meteorologice severe pentru zonele de Nord - Est și Est, Washinhton DC și metropola New York

22 Jan 2016 2977

Atenţionare de călătorie Turcia – Anulare zboruri de pe aeroporturile din Istanbul

19 Jan 2016 2628

Atenţionare de călătorie Bulgaria – coduri de vreme rece, ninsori și polei

06 Jan 2016 2725

Atenţionare de călătorie Belgia – grevă în sistemul feroviar din capitala Bruxelles și din sudul țării

04 Jan 2016 2732

Ungaria – reglementări privind circulaţia camioanelor în perioada Crăciunului

21 Dec 2015 2730