Gratuitate pe timpul nopții și abonamente pentru toate zonele. Ce alte modificări va avea Regulamentul parcărilor din municipiul Constanța ?

  • Primăria Constanța se pregătește să lanseze în consultare publică noua formă a acestuia
  • Este vorba despre modificarea HCLM Constanța nr. 123/23.04.2021
  • Printre modificările ce vor fi aduse Regulamentului se află și noile reguli pentru stațiunea Mamaia, care va deveni, cu preponderență Zona 2
  • Zona Peninsulară ar urma să fie zonă de taxare 0, cu excepţia rezidenţilor, care ar urma să aibă posibilitatea achiziţionării unui abonament de parcare cu preţ aferent Zonei 2.
  • Cea mai importantă modificare adusă HCLM Constanța nr. 123/23.04.2021 este parcarea gratuită pe timp de noapte și în weekend, cu mici diferenţe pe zona zero, pe perioada sezonului
  • În Zonele 1 și 2, gratuitatea va fi aplicată între orele 20.00-08.00
  • În plus, constănțenii își vor putea achiziționa abonamente pe zonele 0,1,2 și 3
 

În timp ce instanța a decis acordarea unui nou termen, la data de 15 iunie 2022, de la ora 10.30, într-unul din dosarele în care s-a cerut anularea Regulamentului parcărilor publice, Primăria Constanța se pregătește să lanseze în consultare publică noua formă a acestuia.

Este vorba despre modificarea HCLM Constanța nr. 123/23.04.2021.

Potrivit Legii nr. 52/2003, modificările aduse Regulamentului, convenită de reprezentanții USR și PNL din Consiliul Local Municipal trebuie să treacă mai întâi testul transparenței decizionale în administrația publică.

Regulamentul parcărilor din municipiul Constanța va suferi modificări. Despre ele a vorbit la ZIUA LIVE și Mihai Ochiuleț, consilier local municipal USR.

Printre modificările ce vor fi aduse Regulamentului se află și noile reguli pentru stațiunea Mamaia, care va deveni, cu preponderență Zona 2. Doar câteva parcări vor rămâne zona zero, în punctele cele mai aglomerate.

Zona Peninsulară ar urma să fie zonă de taxare 0, cu excepţia rezidenţilor, care ar urma să aibă posibilitatea achiziţionării unui abonament de parcare cu preţ aferent zonei 2.

Cea mai importantă modificare adusă HCLM Constanța nr. 123/23.04.2021 este parcarea gratuită pe timp de noapte și în weekend, cu mici diferenţe pe zona zero, pe perioada sezonului.



În Zonele 1 și 2, gratuitatea va fi aplicată între orele 20.00-08.00.


În plus, constănțenii își vor putea achiziționa abonamente pe zonele 0,1,2 și 3, astfel încât fiecare să decidă în funcție de necesitate.
Perioada de consultare va fi de 30 de zile, motiv pentru care modificările aduse Regulamentului parcărilor nu vor putea intra la vot în Consiliul Local Municipal mai devreme de luna iunie.

Vă reamtintim, prima societate comercială care a atacat, în instanță, Hotărârea Consiliului Local nr. 123/2021, prin care a fost aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiu, a fost ADM Beach, care aparține lui Iancu și Nicolae Adam.

Al doilea dosar nr.7099/118/2021, a fost depus la Tribunalul Constanța de Organizația Patronală Mamaia Constanța care a solicitat anularea Hotărârii Consiliului Local Constanța nr. 123/23.04.2021, hotărâre prin care a fost adoptat noul Regulament al parcărilor publice din oraș.
Cel de-al treilea proces deschis împotriva noului Regulament al parcărilor publice din Constanța a debutat la Tribunalul Constanța, Secția de Contencios administrativ și fiscal.
 
Este vorba despre dosarului este 8956/118/2021, în care compania Vip Escort Security este reclamantul, iar Consiliul Local al Municipiului Constanța este pârât, obiectul dosarului fiind reprezentat de „contestație act administrativ fiscal HCL 123/2021“!
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise

Citește și:

S-a cerut anularea Regulamentului parcărilor din Constanța! Modificări în proces

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Componența comisiei de selecție ale proiectelor non-profit Consiliul Județean Constanța a alocat finanțări nerambursabile de 6 milioane de lei pentru cultură (DOCUMENT)

01 Apr 2024 1302

Aproximativ 200 de veterani din teatrele de operații au acum gratuitate pe mijloacele de transport în comun din municipiul Constanța(DOCUMENT)

01 Apr 2024 705

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 660

Harta strategică de zgomot pentru municipiul Constanța Sursa principală de zarvă este traficul rutier (DOCUMENT)

23 Mar 2024 679

Primăria Tuzla, județul Constanța, licitație importantă ce vizează delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor

19 Mar 2024 430

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 2045

După doi ani de demersuri din partea USR Mangalia și urmare a adreselor ISC Construcțiile de pe taluzul Mangaliei ar putea fi oprite de instituțiile statului!

17 Mar 2024 814

Decizii ale Consiliului de Administrație Liliana Cristescu, mandat prelungit până în septembrie la conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL

13 Mar 2024 659

Consiliul Județean Constanța a alocat un buget de 5.500.000 lei pentru proiectele sportive! Care este data limită de depunere a acestora?(DOCUMENT)

10 Mar 2024 1452

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 771

Opinie cu rezerve Camera de Conturi Constanța, raport de audit asupra situațiilor financiare ale Municipiului Medgidia (DOCUMENT)

07 Mar 2024 765

2.6 milioane de euro puse la bătaie Consiliul Județean Constanța, programul de finanțări nerambursabile pentru anul 2024(DOCUMENT)

27 Feb 2024 859

Directorul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia conduce Comisia de evaluare anuală a lui Aurel Mototolea, managerul MINAC (DOCUMENT)

25 Feb 2024 826

Se prevalează de faptul că studiul ar fi o lucrare științifică Expertiza care ar recomada demolarea bazarului Gorbaciov, ținută la secret de conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL!

25 Feb 2024 2745

Când are loc și cine face parte din comisia de evaluare anuală a Leliei Rus Pîrvan, managerul Muzeului de Artă Constanţa? (DOCUMENT)

24 Feb 2024 1305