Harta gigacaloriei pentru această iarnă Cele mai mici şi cele mai mari facturi la întreţinere din judeţul Constanţa

Aşa cum se întâmplă în fiecare an, emoţia care intră în casa fiecărui constănţean odată cu venirea sezonului rece al anului este aceea că preţul gigacaloriei va creşte şi că se va trezi cu facturi uriaşe la întreţinere. Şi aşa cum, potrivit prevederilor legale în vigoare, căldura trebuie furnizată permanent în apartamente atunci când temperatura scade trei nopţi la rând sub 10 grade Celsius, cât de curând constănţenii vor avea o grijă în plus. Cea a facturii la întreţinere. Vestea tristă pentru constănţeni este că, potrivit estimărilor meteorologice, iarna acesta va fi cea mai rece din ultimii o sută de ani.

În aceste condiţii, facturile la întreţinere vor exploda. Dacă până la 31 ianuarie 2013 constănţenii au plătit 341,91 lei pentru o gigacalorie, de la 1 februarie 2013 scot din buzunare 358,54 lei (cu 16,63 lei mai mult). Astfel, cei care locuiesc în apartamente de trei camere au achitat, iarna trecută, şi 1.000 de lei pentru întreţinere. RADET Constanţa a început de sâmbătă, 19 octombrie 2013, probele la cald în vederea pregătirii furnizării energiei termice pentru populaţie. Acestea s-au efectuat sâmbătă şi duminică, respectiv pe 19 şi 20 octombrie 2013. Probele la cald se efectuează pentru echilibrarea sistemului de distribuţie şi furnizare a energiei termice. În funcţie de evoluţia meteo, dar şi în urma discuţiilor ce se vor purta pe parcursul zilei de astăzi între RADET, asociaţiile de proprietari, consumatori casnici, agenţi economici şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, regia va stabili data când va trece la furnizarea căldurii în regim permanent.
 
Dar cât plătesc pentru căldura din case locuitorii din Năvodari, Medgidia, Cernavodă şi Mangalia?
 

Locuitorii din Cernavodă vor plăti cea mai mică gigacalorie
 
Primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, a precizat că, şi în această iarnă, cernavodenii vor plăti una dintre cele mai mici gigacalorii din ţară, de 91 de lei cu tot cu TVA. Cu toate că gigacaloria are un preţ suportabil, primarul Gheorghe Hânsă a precizat că acest preţ va fi subvenţionat în cazul persoanele nevoiaşe. În acest sens, începând chiar de azi, locuitorii oraşului pot depune cereri pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei, la sediul SC Utilităţi Publice Cernavodă SRL. Ajutorul se acordă în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este de până la 786 de lei în cazul familiilor şi de până la 1.082 de lei în cazul persoanelor singure. Persoanele singure cu venitul net mediu lunar între 786,10 lei şi 1.082 de lei beneficiază de compensare procentuală de 10%. Pentru beneficiarii de ajutor social (Legea 416/2001) compensarea este de 100%.
 
Primăria Medgidia subvenţionează 1.600 de familii
 
La Medgidia, gigacaloria este de 327 de lei fără TVA. Potrivit primarului Marian Iordache, Primăria subvenţionează şi în acestă iarnă cu câte 100 de lei un număr de 1.600 de familii cu venituri reduse.
 
Lunar, 300 de năvodăreni sunt scutiţi de plata căldurii

Cât priveşte preţul gigacaloriei la Năvodari, locuitorii oraşului vor plăti la fel ca în ultimii trei ani, preţul pe gigacalorie rămânând 178 de lei. Pe lângă preţul scăzut al gigacaloriei, lunar, 300 de năvodăreni sunt scutiţi de plata căldurii şi a apei calde prin proiectul „Ideea mea şi norocul tău”, proiect iniţiat de primarul Nicolae Matei. Astfel, la sfârşitul fiecărei luni, au loc extrageri pentru desemnarea câştigătorilor, care sunt scutiţi la plata apei calde şi a agentului termic. Proiectul iniţiat de primarul Matei, „Ideea mea şi norocul tău”, este derulat pentru toţi abonaţii la sistemul centralizat de energie termică din Năvodari şi prevede acordarea de gratuitate pentru un număr de 300 de apartamente în fiecare lună. Singurele condiţii pentru a putea beneficia de cadoul făcut de Primărie sunt ca abonaţii să nu fie restanţieri la plata facturilor de energie termică la data extragerii şi să nu se debranşeze cel puţin doi ani din sistem. Conform regulamentului de organizare şi desfăşurare a proiectului, cei care beneficiază de gratuitate nu mai participă la tragerea la sorţi în lunile ulterioare. Precizăm că proiectul este foarte important pentru toţi locuitorii oraşului Năvodari.

Mangalioţii au scăpat de frigul din case

 
Despre Mangalia s-a vorbit, acum doi ani, ca despre oraşul în care oamenii îngheaţă de frig în locuinţe. Problemele de la sistemul de termoficare al oraşului au fost extrem de grave. La un an de la preluarea mandatului, Cristian Radu a declarat că locuitorii vor avea căldură ieftină în case în acestă iarnă. Potrivit reprezentanţilor Goldterm SA, societatea care livrează agentul termic, până la 1 decembrie, toate centralele termice vor fi racordate la gaz. Preţul de 295 de lei al gigacaloriei va rămâne neschimbat până anul viitor. Dar şi acest preţ este subvenţionat printr-o hotărâre de consiliu. Mai mult, potrivit previziunilor Goldterm SA, acest preţ va scădea şi va continua să se diminueze în următorii patru ani, până când Mangalia va avea cel mai mic preţ la gigacalorie. Mesajul societăţii furnizoare de agent termic este acela de rebranşare a celor ce au decis anii trecuţi să renunţe la sistemul de încălzire centralizat. Asta atât datorită preţului în scădere al gigacaloriei, cât şi pentru că, astfel, facturile pentru fiecare apartament vor fi mai mici, evitându-se pierderile de căldură.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Amânare în dosarul în care municipiul Constanța și Consiliul Local au fost date în judecată de lichidatorul judiciar al falimentarului RADET!

28 Feb 2024 935

Falimentul RADET Constanța, amânat pentru anul 2024! În ce stadiu este dosarul în care se cere tragerea la răspundere pentru situației regiei

07 Oct 2023 3481

Termoficare Constanța anunță când revine apa caldă. Vezi dacă te afli printre cei vizați

14 Aug 2023 983

Se cere tragerea la răspundere pentru intrarea în faliment a companiei RADET Constanța! S-a fixat ziua pronunțării

12 Jun 2023 2056

Al patrulea împrumut acordat pentru Termoficare Constanta SRL de la înființare! Restanțele de plată către Electrocentrale Constanța SA se apropie de 80 de milioane de lei(DOCUMENTE)

15 Feb 2023 1760

Încă o avarie la Constanța! Țâșnește apă fiartă din asfalt pe strada Semănătorului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

31 Jan 2023 2209

RADET Constanța, în faliment! Noul termen al dosarului, în aprilie

14 Jan 2023 2313

Proces pe circa nouă hectare de teren, din Constanța, pe masa judecătorilor de la Tribunal. Dosarul se deschide azi!

09 Jan 2023 1768

Mai există fezabilitate pentru noul CET promis constănțenilor?

24 Nov 2022 2154

Un fost candidat la Primăria Constanța s-a retras dintr-o firmă. Societatea a fost preluată de o rudă, ex-administrator al falimentarei RADET

01 Nov 2022 2619

Consiliul Local Constanța, dat în judecată de lichidatorul judiciar al RADET! Iată ce se cere

29 Oct 2022 1707

RADET Constanța, în faliment! Se cere tragerea la răspundere a fostelor organe de conducere! Anunțul tribunalului

15 Sep 2022 4914

Avarie majoră pe rețeaua de apă caldă din municipiul Constanța. Nu a fost reluată furnizarea apei calde după revizia de două săptămâni

01 Sep 2022 2735

UPDATE Avarie Termoficare în municipiul Constanța în apropierea Spitalului de Boli Infecțioase. Mai multe cartiere, fără apă caldă (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Jul 2022 3157

Liviu Popa, declarații importante Cine ar putea fi tras la răspundere pentru intrarea în faliment a companiei RADET Constanța! Listă

09 Jun 2022 3744