Iată cine va decide libertatea preşedintelui PSD! Cinci judecători pentru Liviu Dragnea. Printre „clienţi“, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu

Magistraţii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit primul termen în apelul dosarului DGASPC Teleorman, unde preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Primul termen va avea loc pe data de 8 octombrie.
 
Dosarul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, a fost repartizat completului de 5 judecători P1 - Penal, conform ziare.com. Completul este condus de vicepreşedintele ÎCCJ, judecătorul Ilie Iulian Dragomir. Din complet mai fac parte următorii magistraţi: Neniţă Simona CristinaGrîdinaru DanielDragomir Florentina şi Lefterache Lavinia Valeria.
 
Ilie Iulian Dragomir a făcut parte din completul care l-a judecat de Stan Mustaţă, fostul şef al Secţiei I Penale din Curtea de Apel Bucureşti, acesta din urmă fiind unul dintre foştii magistraţi ai Dosarului Retrocedărilor din Constanţa. În acest dosar, printre cei aproape 40 de inculpaţi se află Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, şi Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.
 
De asemenea, magistratul Ilie Iulian Dragomir a menţinut o soluţie de neîncepere a urmăririi penale (NUP) primită de Sorin Constantinescu, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.
 
Nu este de omis faptul că, în ultimii ani, magistratul Ilie Iulian Dragomir a judecat lucrători ai Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, dar şi angajaţi ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa.
 
Daniel Gradinaru judecă în prezent dosarul în care mai mulţi directori din Consiliul Judeţean Constanţa au fost condamnaţi în primă instanţă, alături de câţiva oameni de afaceri din Constanţa, la peste 70 de ani de închisoare. Cea mai mare pedeapsă a primit-o Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, respectiv 15 ani de închisoare.
 
Daniel Gradinaru a făcut parte din completul care a soluţionat în primă instanţă dosarul Campusului Social Henri Coandă, unde fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, este acuzat de luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni), fratele său, fostul senator Alexandru Mazăre, este bănuit de complicitate la luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni), iar în sarcina omului de afaceri Avraham Morgenstern s-a reţinut infracţiunea de dare de mită. Magistraţi au decis schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina lui Alexandru Mazăre din trei infracţiuni de fals în declaraţii (…) în infracţiunea de fals în declaraţii.
 
Ulterior, completul de judecată a decis condamnarea lui Alexandru Mazăre (....) la pedeapsa de 5.000 de lei amendă penală. De asemenea, instanţa i-a atras atenţia fostului senator că în cazul în care se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii. În continuare, judecătorii au decis achitarea lui Alexandru Mazăre sub aspectul infracţiunii de complicitate la luare de mită. Instanţa a decis că fapta de care este acuzat fratele lui Radu Mazăre nu există.
 

Omul de afaceri Avraham Morgenstern a fost achitat sub aspectul infracţiunii de dare de mită, după ce judecătorii au concluzionat că „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege“.
 
În cazul fostului primar al municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, Curtea Supremă a schimbat încadrarea juridică a faptelor din trei infracţiuni de fals în declaraţii (…) în infracţiunea de fals în declaraţii. În continuare, magistraţii au decis condamnarea lui Radu Mazăre (...) la pedeapsa de 5.000 de lei amendă penală. Instanţa a mai decis achitarea fostului primar al municipiului Constanţa sub aspectul infracţiunii de luare de mită. În acest caz, instanţa a decis că fapta de care este acuzat Radu Mazăre nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. Decizia nu este definitivă.

 
Simona Cristina Neniţă a făcut parte, printre altele, din completul care a analizat şi ulterior respins cererea procurorilor DNA Constanţa prin intermediul căreia şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la procesul lui Marius Militaru, şeful Clinicii de Cardiologie şi Chirurgie Cardiovasculară din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Până la închiderea ediţiei, cei trei judecători de la Înalta Curte nu s-au pronunţat. De menţionat că este pentru prima dată când DNA Constanţa a iniţiat un astfel de demers.
 
Simona Cristina Neniţă a dat undă verde începerii judecăţii în dosarul în care Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a luat în primă instanţă 15 ani de detenţie.
 
De asemenea, Neniţă a avut în atenţie dosarul denumit generic „Bani pentru şefi din Consiliul Judeţean Constanţa“, unde au fost cercetaţi şi condamnaţi Eugeniu Mija (afacerist din Bucureşti), Lupşa Realini, cântăreţ al formaţiei Gaz pe Foc, fost partener de afaceri al social-democratului Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, dar şi Nicolae Vasilescu, înalt funcţionar public, fost şef al Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor, preşedinte al Casei Româno-Chineze şi deputat USL (Colegiul 2 Craiova).
 
În 2015, Florentina Dragomir a respins solicitarea lui Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, de punere în libertate.
 
Florentina Dragomir face parte şi din completul care judecă dosarul în care Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor şi ex-consilier al lui Radu Ştefan Mazăre în perioada în care acesta a fost edilul-şef al oraşului, a fost condamnat, la Curtea de Apel Bucureşti, la şase ani de închisoare. Valentin Răducu Preda a luat patru ani de închisoare, pentru divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului, cinci ani de închisoare, pentru trafic de influenţă, în formă continuată, trei ani pentru favorizarea infractorului. Instanţa a contopit pedepsele închisorii, astfel că lui Valentin Răducu Preda i s-a aplicat pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume cinci ani de închisoare, la care s-a adăugat sporul de un an de închisoare, urmând ca, în final, să execute pedeapsa rezultantă de şase ani de închisoare.
 
Tot în prezenta cauză, Dan Emil Manolachi, fost angajat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Poliţiei Judeţului Constanţa, a fost condamnat, în primă instanţă, la pedeapsa de patru ani de închisoare pentru favorizarea infractorului, la şapte ani de închisoare pentru divulgare a secretului care periclitează siguranţa statului, la doi ani de închisoare pentru folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru altul, de foloase necuvenite, în formă continuată. Manolachi a fost achitat pentru luare de mită. Instanţa a contopit pedepsele închisorii, astfel că Dan Emil Manolachi a fost condamnat, în final, la opt ani de închisoare.
 
Lavinia Valeria Lefterache face parte din completul care judecă dosarul în care Sorin Blejnar, fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a fost condamnat, tot în primă instanţă, la cinci ani de închisoare. Dosarul este cunoscut generic „Motorina“. Tot în acest dosar, Florin Dan Secăreanu, fost şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa, şi Viorel Comăniţă, fost şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor, au luat, tot în primă instanţă, câte cinci ani de detenţie. Asta în timp ce Radu Nemeş a fost condamnat în primă instanţă la nouă ani de închisoare.
 
În cauză au mai fost condamnaţi: Nemeş Diana Marina - şapte ani de închisoare, Chirvăsitu Dumitru - opt ani de închisoare, Buliga Mihai - şapte ani de închisoare, Belba Nicolae - trei ani şi şase luni de închisoare, Jugănaru Andrei Florin - şapte ani de închisoare, Preda Dumitru Emilian - şapte ani de închisoare, Moldovan Ovidiu Ioan - şapte ani de închisoare, Ghişe Pavel Dumitru - şapte ani de închisoare, Vrânceanu (fostă Cozma) Mariana - şase ani de închisoare, Ionescu Lucian Florin - cinci ani de închisoare.
 
Citeşte şi: 
 
Premieră la DNA Constanţa! Trei judecători de la Curtea Supremă au analizat ieri contestaţia procurorilor Anticorupţie
 
Mai mulţi directori din CJC au fost condamnaţi în primă instanţă. Ce au decis judecătorii de la Înalta Curte
 
NUP pentru Sorin Constantinescu, procurorul-şef al DNA Constanţa!
 
Interceptările SRI, menţinute în dosarul lui Stan Mustaţă! I-a judecat pe Radu Mazăre şi pe Nicuşor Constantinescu
 
Mai mulţi directori din CJC au fost condamnaţi în primă instanţă. Ce au decis judecătorii de la Înalta Curte
 
Radu Mazăre, menţinut sub control judiciar de Simona Neniţă. Ce dosare de la Constanţa a mai judecat magistratul (rechizitorii)
 
Radu Mazăre rămâne în arest!
 
Secrete şi siguranţa statului! Cine sunt magistraţii care îl vor judeca pe Răducu Preda, fostul consilier al primarului Radu Mazăre

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

io dixit

20 Sep, 2018 20:09

Or fi ei la inaltimea problemei. Sint ei gata sa judece un sef politico-mafiot, stapin de tara romineasca si imparat de tele.morman de prostoi?

Articole asemanatoare

Tribunalul București, în pronunțare în dosarul lui Liviu Dragnea!

29 Sep 2022 1643

Decizie definitivă pentru Liviu Dragnea! (document)

04 Nov 2021 3447

Curtea de Apel București a respins contestația lui Liviu Dragnea

21 Aug 2020 1204

Procesul în care solicita cercetarea procurorului din dosarul Tel Drum, pierdut de Dragnea

22 Jan 2020 1558

Cererea lui Liviu Dragnea de dizolvarea a PSD, respinsă. Iată decizia judecătorilor (minută)

17 Dec 2019 1449

Cererea lui Liviu Dragnea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a fost respinsă de judecători

31 Oct 2019 1309

Liviu Dragnea dă în judecată Inspecţia Judiciară

24 Jul 2019 1791

Dosarul în care Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare cu executare, reluat la ÎCCJ. Ce au decis magistrații

18 Feb 2019 2270

Un nou termen în procesul în care Dragnea a fost condamnat la 3 ani și șase luni de închisoare

21 Jan 2019 1322

Scandal în Parlament! Deputaţii PMP, USR şi PNL solicită demisia lui Iordache şi Dragnea

05 Dec 2018 2013

Președintele PSD, Liviu Dragnea, câștigă un proces cu Instanța Supremă. Ce au decis magistrații de la Curtea de Apel București

23 Nov 2018 1269

Procesul în care Liviu Dragnea cere anularea completului de 5 judecători, amânat

26 Oct 2018 1287

Cine este judecătorul care analizează cazul Liviu Dragnea, la judecată cu Înalta Curte. Azi, primul termen

26 Oct 2018 1781

Dumitru Iliescu, fost şef SPP, atac dur la adresa preşedintelui PSD - "Domnia sa se simte mai bine protejat de interlopi decât de ofiţerii SPP"

08 Feb 2018 2436

Ce apel a făcut Liviu Dragnea către membrii Parlamentului

10 Feb 2017 2347