Igaş şi Urban au făcut plângeri penale Ce i-a transmis copreședintele PNL Vasile Blaga jandarmului constănţean care i-a spart mailul (motivare judecători)

ZIUA de Constanţa readuce în atenţie dosarul jandarmului constănţean trimis în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), fiind bănuit că ar fi spart conturile de e-mail deținute de foştii miniştrii de Interne Traian Igaş şi Vasile Blaga, fost preşedinte al Senatului, actual co-președintelui PNL, precum şi de fostul senator Iulian Urban. Jandarmul a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Constanţa, la pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. În continuare, ZIUA de Constanţa prezintă motivarea primei instanţe, respectiv Judecătoria Constanţa, document din care reiese că fostul jandarm ar fi transmis mesaje, pe care le-ar fi conceput şi redactat personal, către Inspectoratul de Stat în Construcţii, Prefectura Constanţa şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa.
 
Tot în motivarea Judecătoriei Constanţa se arată că fostul jandarm a fost acuzat de procurorii DIICOT că ar fi accesat fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, sistemele informatice, respectiv spaţiul informatic aferent stocării conţinutului şi utilizării adresele de poştă electronică. Mai mult decât atât, el a fost suspectat că ar fi restricţionat accesul utilizatorilor legitimi la adresele de poştă electronică şi că ar fi şters, fără drept, parolele iniţiale.
 
În cauză, magistraţii susţin că fostul jandarm, folosindu-se ilicit de adresa de e-mail, a transmis mesaje, pe care le-ar fi conceput şi redactat personal, către Inspectoratul de Stat în Construcţii, Prefectura Constanţa şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, precizând astfel că mesajele au fost transmise de senatorul Iulian Urban, utilizatorul real al contului de poştă electronică.
 
Tot potrivit documentului mai sus precizat, la data de 27 februarie 2012, Traian Igaş, senator în Senatul României, a formulat o plângere penală prin care a sesizat faptul că, în data de 9.02.2012, adresa de e-mail utilizată în cadrul Biroului Parlamentar Senator PDL Constantin Traian Igaş nu mai era funcţională. Totodată, în plângerea formulată, Traian Igaş a menţionat că pe e-mail-ul alternativ a primit un mesaj de la serverul Yahoo prin care era înştiinţat că s-a încercat schimbarea parolei de poştă electronică, iar ulterior a primit mai multe mesaje de la Yahoo referitoare la modificarea întrebărilor de securitate, a e-mail-ului alternativ şi chiar referitor la adăugarea unui alt e-mail alternativ. De asemenea, Traian Igaş a mai arătat în plângerea penală că de pe ID-ul său de messenger au fost iniţiate două conversaţii, una dintre ele fiind cu primarul din Năvodari.
 
La rândul său, în plângerea penală, senatorul Iulian Urban a arătat că nu-l cunoaşte pe jandarmul din Constanţa şi că nu i-a dat acordul pentru a trimite sesizările către Prefectura Constanţa, IPJ Constanta şi la Inspectoratul de Stat în Construcţii şi nici nu i-a indicat datele de acces la contul de poştă electronică.
 
În acest context, redăm sesizarea trimisă către IPJ Constanţa:
 
„Vă salut. Am fost sesizat în calitatea de (nr. anonimizare instanţă), că firma (nr. anonimizare instanţă), aflată în localitatea (nr. anonimizare instanţă), administrată de (nr. anonimizare instanţă), posesor al (nr. anonimizare instanţă), cod numeric personal (nr. anonimizare instanţă), că ar exista improvizaţii care conduc la furturi de curent electric şi apă potabilă la firma (nr. anonimizare instanţă) şi că un angajat (nr. anonimizare instanţă) de la această firmă conduce autovehicule fără permis prin (nr. anonimizare instanţă), cu aprobarea poliţiştilor din localitatea (nr. anonimizare instanţă). Vă solicit să îmi comunicaţi în scris demararea acţiunilor dumneavoastră şi sancţiunile aplicate“.
 
În faţa instanţei de judecată, fostul jandarm din Constanţa a declarat că regretă faptele comise, că nu a încercat să câştige bani, să şantajeze, ci doar să obţină nişte informaţii care să-l ajute să-şi facă dreptate. El a dorit să precizeze că o mare parte dintre persoanele vătămate au înţeles situţia sa. Spre exemplu, Vasile Blaga i-ar fi spus că nu are nicio pretenţie de la el, doar să-şi vadă de treaba sa.
 

Aşa cum precizam şi mai sus, dosarul a fost închis definitiv de judecătorii Curţii de Apel Constanţa, aplicându-i bărbatului pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 5 ani.
 
Motivarea instanţei poate fi citită în secţiunea Documente.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PNL şi-a desemnat echipa de campanie pentru alegerile europarlamentare. Lucian Bode – şef de campanie

20 Nov 2023 1053

Primăria Poarta Albă organizează licitaţie publică în vederea vânzării unor terenuri intravilane în localitatea Poarta Albă

18 Sep 2023 947

Europarlamentarul Vasile Blaga a fost achitat definitiv (MINUTĂ)

27 Jun 2022 1242

Eurodeputatul Vasile Blaga a fost achitat

15 Nov 2021 1547

Ce decizie a luat Instanța Supremă în dosarul în care Darius Vâlcov a fost condamnat la opt ani de închisoare

11 Jun 2019 2185

Alegerile europarlamentare 2019 Iată lista celor 32 de aleși care ne vor reprezenta în Parlamentul European

27 May 2019 3323

PNL şi-a anunţat candidaţii pentru alegerile europarlamentare

15 Mar 2019 1983

Surse. Lista candidaţilor PNL la alegerile europarlamentare, validată de Biroul Politic Naţional al partidulu

14 Mar 2019 1836

Tensiuni printre liberali. Va fi sau nu Congres anul acesta? PNL Constanţa este în stand-by şi susţine actuala conducere a partidului!

20 Jul 2018 2239

Decizie la Tribunalul Bucureşti. Vasile Blaga, achitat în dosarul de trafic de influență. Sentinţa nu este definitivă

30 Oct 2017 2339

Vasile Blaga, de dimineaţă, la DNA

24 Apr 2017 4323

Fost ministru PDL, audiat la DNA

20 Feb 2017 2229

Alegerile interne încep în primăvară Liberalii nu se înţeleg în privinţa organizării Congresului

23 Jan 2017 2111

Vasile Blaga, în doliu

02 Jan 2017 3264

Vasile Blaga Cred că Iohannis o va accepta pe Sevil Shhaideh

27 Dec 2016 2182