Insula Ovidiu ar putea „susține” un hotel de 20 de metri înălțime. Cine dorește să investească

  • Se propune introducerea terenului în zona de reglementare UTR V4 – zonă de agrement
  • Bilanțul teritorial este alcătuit dintr-o suprafață a zonei studiate de 147.000 mp.
  • Se propune construirea unui imobil de 20 metri înălțime, echivalentul a 5-6 etaje.
 
Așa cum reiese dintr-un document publicat pe portalul oficial al Primăriei Ovidiu, un investitor intenționează să întocmească un Plan Urbanistic Zonal pentru Insula Ovidiu, care ar putea reglemnta construirea unui hotel care să aibă înălțimea de până la 20 de metri.
 
Este vorba de Insula Ovidiu SRL, o societate controlată de un cunosct om de afaceri de la malul mării, care a depus un proiect în consultare pentru propunerile preliminare ale viitorului PUZ cu scopul investițional pentru valorificarea sustenabilă a potențialului turistic al insulei Ovidiu.
 
Consultarea publică a avut loc deja, între 30 mai 2022 până la 23 iunie 2022, la Primăria Ovidiu. Momentam, nu au fost depuse alte documente la alte instituții ce vizează reglementarea și avizarea.


 
Se propune introducerea terenului în zona de reglementare UTR V4 – zonă de agrement, cu un POT de 20%, CUT = 1 și înălțimea maximă de 20 de metri, ce ar echivala cu un hotel de 5-6 etaje. Conform planului, este trasat exact terenul și limita interdicției conform SIT Natura 2000 ROSPA0057 Lacul Siutghiol, cât și calculată limita inderdicției de construire la 10 metri dfe la mal.
 
Parametri urbanistici propuși constau în introducerea în zona mixtă de servicii și turism, ceea ce înseamnă că acolo ar urma să fie construit un hotel sau o vilă turistică, cu o înălțime de până la 20 metri, adică maxim 5-6 etaje, POT = 20%, CUT = 1 și CUT volumetric = 12mc/mp.
 
Bilanțul teritorial este alcătuit dintr-o suprafață a zonei studiate de 147.000 mp. În prezent în zona mixtă de servicii și turism sunt 0 mp, urmând, ca după reglementare, să fie 17.228 mp. Zona de agrement, în prezent ocupă o suprafață de 22.660,62 mp, urmând ca după reglementare să rămână 13.448,45 mp. De asemenea, vor fi amenajate zone de circulații navale și amenajări aferente, în suprafață totală de 5.265 mp.
 
Terenul care a generat PUZ și pe care urmează să fie edificată construcția dacă primește toate avizele și autorizațiile necesare are o suprafață totală de 17.228 mp. Pe terenul aferent se află, în prezent, mai multe construcții, fiind vorba de restaurante, terase și alte astfel de servicii.

 

Despre Insula Ovidiu SRL

 
Firma are sediul social în localitatea Ovidiu, pe Insula Ovidiu, fiind înființată în anul 2004. Asociat unic și administrator este Cătălin Marian Livadariu. În anul 2021, cu șase angajați, firma a avut o cifră de afaceri de 18.592.830 lei, profitul fiind de 37.595 lei. Diferența este mare față de anul 2020, când cifra de afaceri era de 2.001.000 lei, iar profitul a fost de 169.040 lei.
 

Cătălin Marian Livadariu mai apare în societățiile Liv Agro Grup SRL Constanța Filiala Dorohoi, firmă cu o cifră de afaceri de peste 16 milioane de lei, unde administrator este Ana Popa, cât și în Proagro SRL, firmă cu o cifră de afaceri de 280 milioane de lei, unde administrator este Costel Roșca. Totodată, el a mai fost asociat și în Magnum Agromar SRL și Recycling Slop LTD Inc SRL, ambele companii fiind, în prezent, radiate.
 

Familia Livadariu

 
În anul 2014, debarcaderul Insulei Ovidiu, împreună cu debarcaderul de pe celălalt mal al lacului, de lângă Cazino-Mamaia, și un al treilea debarcader de la același cazino au fost cumpărate de Livco Stil SRL, contra sumei de 15.000 euro, de la SC Agrement SA Mamaia. Livco Stil a cumpărat de la Mamaia SA si nava de pasageri Ilfov, cu 9000 euro. Firma Livco Stil SRL este deținută de Trandafira Livadariu, soția lui Stelian Livadariu, fratele mai mare al lui Cătălin Livadariu.
 
Firma radiată Recycling Slop LTD Inc SRL era deținută de Cătălin Marian Livadariu în proporție de 50%, restul părților sociale fiind deținute de Racz Laszlo Mihaly. Cel din urmă a mai fost asociat și alte două firme radiate – Darom Oil SRL și Green Oil SRL, ambele din Botoșani. În prezent, este asociat în Delta Fishing Resort SRL, firmă din Tulcea, unde deține 90% din părțile sociale, alături de Iulian Hîncu.
 
În urmă cu aproape un deceniu, au fost percheziţii ce au vizat ridicarea unor documente privind o altă afacere a fraţilor Livadariu şi anume reciclarea de deşeuri petroliere. În 2011, ofiţerii coordonaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au ajuns pe Insula Ovidiu. Surse neoficiale vorbeau la momentul respectiv că acţiunea era desprinsă dintr-un dosar instrumentat iniţial de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi declinat ulterior, când s-a stabilit că prejudiciul este prea mare, în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Tot pe surse, s-ar părea că firma vizată de anchetatori ar fi SC Recycling Slop LTD Inc, înfiinţată în octombrie 2009 de Cătălin Marian Livadariu şi Laszlo Mihaly Racz, ultimul fiind domiciliat în Austria.
 
Procurorii DNA au percheziţionat birourile şi două maşini de lux parcate lângă debarcader, în prezenţa a doi dintre cei trei fraţi Livadariu, aduşi de mascaţi cu dubele.
 
Conform cotidianului România Liberă, anchetatorii bucureşteni investigau „comercializarea ilegală de produse energetice aflate în regim suspensiv de plată a accizei de către SC M&D Sea Farers SRL Constanţa, în calitate de furnizor, şi SC Romeco International SRL şi SC Texas Grup Oyl SRL Slobozia".
 

Condamnarea



 
Ulterior, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe fraţii Ion şi Stelian Livadariu, împreună Peter Attila Racz, fratele lui Laszlo Mihaly Racz.
 
Concret, în perioada 2009-2010, gruparea coordonată de Racz s-a folosit pentru realizarea fraudei de un antrepozit fiscal din Slobozia, SC Texas Group Oyl SRL. Sub pretextul fabricării unui produs finit, petrotex, pentru care acciza este mult mai mică, firma a achiziţionat motorină tip Euro 5 în regim suspensiv de accize. Concomitent, administratorul a evidenţiat în contabilitate achiziţii fictive de păcură neconformă de la firme fantomă, chipurile ca materie primă necesară fabricării de petrotex. În continuare, pe baza unor documente contabile false, în contabilitatea Texas Grup Oyl Slobozia au fost înregistrate vânzări de petrotex către firme "fantomă", însă în realitate motorina tip Euro 5 a fost comercializată fără plata accizelor către societăţi comerciale care deţin staţii de distribuţie carburanţi din judeţele Sibiu, Botoşani şi Brăila, prin intermediul unor alte societăţi fantomă cu sedii în România, Bulgaria şi Ungaria.
 
Banii obţinuţi din tranzacţii erau plimbaţi tot prin conturile unor alte firme fantomă, controlate de grupare, şi scoşi în final pe baza unor justificări fictive cum ar fi achiziţia de cereale sau fier vechi sau ca datorii către persoane fizice.
 
Racz a fost acuzat, totodată, că a perceput şi taxe de protecţie de la patronul unei societăţi din Slobozia: în prima fază 15.000 de euro lunar, iar apoi 15% din beneficii săptămânal. În schimbul banilor, afaceristul a promis că va interveni pe lângă funcţionari din cadrul Gărzii Financiare şi din cadrul Vămii pentru a-i asigura protecţie cu ocazia controalelor.
 
Prejudiciul creat de grupare bugetului de stat se ridică la 87.386.308 lei, echivalentul a 20 milioane de euro, reprezentând accize, TVA şi impozit pe profit.
 
În total, procurorii au trimis în faţa instanţei 15 persoane dintre care, acum, opt au primit pedepse cu executare. Alături de Racz, fraţii Ion şi Stelian Livadariu din Dorohoi, proprietarii unui complex turistic din Mamaia, şi Dumitru Costache, un afacerist din judeţul Argeş, au fost condamnaţi la câte 6 ani de închisoare cu executare, Costel Iordache, Tudor Bodeanu, Florin Ciocoi, administratori ai Texas Grup Oyl SRL Slobozia, contabila firmei, Cristea Viorica respectiv Dumitru Vişan, administratorul unei benzinării, au primit câte 5 ani de închisoare cu executare. Ceilalţi inculpaţi, Corneliu Harasim, Adrian Botescu, şef Birou Controlul Calităţii Serviciului la SC Oil Terminal SA, Carmen Stroie, şef laborator la SC Ecodiesel SRL, Mihăiţă Calcan, Adrian Valentin Constantin, Gheorghe Ion şi Aurelian Cornel Neacşu, au fost condamnaţi la pedepse cu suspendare.
 
De asemenea, instanţa i-a obligat pe cei condamnaţi să achite, în solidar, întreaga pagubă de 87.386.308 lei.
 
PRECIZĂRI:
 


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:
 
Starul din „Laguna Albastră”
Cristopher Atkins, întâmpinat cu lăutari, pâine şi sare pe Insula Ovidiu


 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ultima etapă a anchetelor de circulație origine – destinație, desfășurată de DRDP Constanța. La ce întrebări răspund participanții la trafic

01 Nov 2022 592

Val de contestații depuse la CNSC pentru acordul cadru de întreținere a covoarelor asfaltice pe rețeaua de drumuri din administrarea DRDP Constanța - SDN Tulcea

25 Oct 2022 694

D.R.D.P. Constanța continuă anchetele de circulație. În ce zone au loc și la ce întrebări trebuie să răspundă participanții la trafic

11 Oct 2022 664

Sistem integrat de climatizare pentru sediul DRDP Constanța. Cine se ocupă de proiectare și execuție (DOCUMENT)

19 Sep 2022 676

DRDP Constanța, în doliu. „Îi vom păstra cu respect amintirea“

31 Aug 2022 5545

DRDP Constanța informează Patru mașini, implicate în accident la intrarea în satul Albina, jud. Brăila. Trafic îngreunat (FOTO)

07 Aug 2022 1826

Declarație de avere Elena Economu, șef tură la DRDP Constanța, nu deține bunuri. Soțul, în schimb, este asociat într-o firmă din Mangalia (DOCUMENTE)

28 Jul 2022 1320

Șef secție din Regionala de Drumuri Constanța cu trei apartamente, o casă și un teren intravilan. Este vicepreședinte în PSD (DOCUMENTE)

26 Jul 2022 1538

Declarații de avere Liliana Dragomir, șef Secție în DRDP Constanța, trei mașini, credite și o remorcă (DOCUMENTE)

25 Jul 2022 1053

Declarații de avere Ce avere are Cristian Constantin, șef district la DRDP Constanța (DOCUMENTE)

23 Jul 2022 968

Declarație de avere Viorel Cristea, șef secție la Secția de Drumuri Naționale Fetești, a menționat un teren, un apartament, o casă și două mașini (DOCUMENTE)

23 Jul 2022 827

Declarație de avere Ramona Codirleanu, șef de tură încadrul DRDP Constanța, venituri în plus din chirii (DOCUMENTE)

21 Jul 2022 733

Declarație de avere Ionuț Cocoș, din cadrul DRDP Constanța, fără venituri generate de pensiunea pe care o administrează în Tulcea

20 Jul 2022 791

Declarații avere Tudorel Catană, șef serviciu DRDP Constanța, trei mașini, un credit bancar și un sfert dintr-un apartament (DOCUMENTE)

15 Jul 2022 957

Declarații de avere Ce avere are Elena Caraș, șef de tură la DRDP Constanța. Ce mașină are și în ce județ este situat apartamentul în care locuiește (DOCUMENTE)

14 Jul 2022 884