Deschidere editie

La mâna Curţii de Conturi În anul Centenarului, Consiliul Judeţean Constanţa, la un pas să taie fondurile pentru proiecte culturale! Cine este vinovat?

Sunt şanse extrem de mari ca, în anul Centenarului, Consiliul Judeţean Constanţa să nu mai organizeze nicio sesiune de finanţare pentru proiecte culturale. Cei care vor decide în ultima instanţă dacă vor fi sau nu alocate fonduri nerambursabile în baza Legii 350/2005, a Ordinului nr. 130/2006 privind finanţarea nerambursabilă şi a Ordonanţei nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor şi a proiectelor culturale sunt reprezentanţii Curţii de Conturi, care s-au aflat în ultima perioadă într-un control la nivelul administraţiei judeţene.

Din informaţiile noastre, inspectorii Curţii au constatat mai multe deficienţe la proiectele culturale derulate anul trecut de Consiliul Judeţean şi le-au cerut celor din executiv să realizeze un nou regulament de finanţare, dacă se vor mai aloca bani pentru aceste proiecte.
Suntem aproape de sfârşitul lunii iunie, iar noul regulament nu există sau, în cel mai bun caz, nu a fost finalizat, iar pe cel de anul trecut nu şi-l mai asumă nimeni. Apoi ar trebui ca documentaţia să fie aprobată de plenul Consiliului Judeţean, anunţul de participare să fie publicat în Monitor, să mai curgă cel puţin 30 de zile până la desfăşurarea selecţiei de oferte, respectiv declararea câştigătorilor. Toate aceste proceduri s-ar putea încheia, prin absurd, undeva prin toamnă, cu două-trei luni înainte de sfârşitul acestui an.
 
Şefa Direcţiei de Cultură a Consiliului Judeţean, Mihaela Anca Petrachi, nu ne-a putut oferi un răspuns legat de noul ghid şi de eventualele finanţări ale proiectelor culturale. „Preşedintele ştie cum şi ce va propune CJC în vederea alocării din buget pentru proiectele pe cultură pe Legea 350/2005“, ne-a spus Petrachi.
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu, ne-a declarat că „deocamdată nu s-a stabilit nimic în privinţa fondurilor pentru proiectele culturale pentru că încă este aşteptat răspunsul Curţii de Conturi“.  Prin urmare, sursele noastre au avut dreptate.
 
Adio, proiecte anul acesta!
 
Dacă tot s-a ajuns aici, conducerea Consiliului Judeţean ar trebui să facă publice numele asociaţiilor, ale fundaţiilor sau ale ONG-urilor din cauza cărora, în anul Centenarului, nu se pot aloca bani pentru proiecte culturale. Noi le dăm doar un imbold, publicând mai jos numele tuturor ONG-urilor care anul trecut au primit finanţări de la Consiliul Judeţean.
 
În 2017, 5 milioane de lei au mers pe proiectele culturale
 
Iată care au fost în 2017 proiectele culturale de interes public declarate câştigătoare şi finanţate din bani publici, potrivit Legii 350/2005!
 
În urma evaluării proiectelor, şase asociaţii dintr-un total de 21 au întrunit punctajul minim de eligibilitate şi şi-au împărţit cele 5 milioane de lei puse la bătaie pentru proiectele culturale şi de interes general.
 
Asociaţiile care au întrunit punctajul necesar obţinerii de fonduri nerambursabile sunt: Asociaţia Eurocult, Asociaţia Terra Semper Fidelis Perspectiva pentru Viitor, Asociaţia Wild Art, Asociaţia Culturală Teatrelia, Fundaţia Umanitară Clopot şi Asociaţia Cultural Artistică Vulturii Carpaţilor.

Asociaţia Eurocult a întrunit 68,86 de puncte şi bugetul este în sumă totală de 705.405 lei, din care contribuţia autorităţii finanţatoare este de 625.405 lei şi contribuţia proprie, de 80.000 de lei. „Hang Out - 1st edition“ este titlul proiectului. Este un festival de muzică alternativă care s-a desfăşurat în perioada 11 - 13 august pe o plajă din Năvodari.
 
Asociaţia Terra Semper Fidelis Perspectivă pentru Viitor a întrunit 67 de puncte şi bugetul total este de 175.850 de lei, din care contribuţia autorităţii finanţatoare este de 157.971 de lei şi contribuţia proprie, de 17.879 de lei. Titlul proiectului este „Learning Corner“.
 
Asociaţia Wild Art a întrunit 76 de puncte şi bugetul total este în sumă de 115.136 de lei, din care contribuţia autorităţii finanţatoare este de 101.636 de lei şi contribuţia proprie, de 13.500 de lei. Titlul proiectului este „Galeria din pasaj - Virgil Coman“.
 
Asociaţia Culturală Teatrelia a întrunit 66,14 puncte şi bugetul total este în sumă de 734.300 de lei, din care contribuţia autorităţii finanţatoare este de 654.500 de lei şi contribuţia proprie, de 79.800 de lei. Titlul proiectului este „DRAM DRUM - Autobuzul Veseliei“.
 
Fundaţia Umanitară Clopot a întrunit 66,14 puncte şi bugetul total este în sumă de 1.227.563 de lei, din care contribuţia autorităţii finanţatoare este de 1.095.563 de lei şi contribuţia proprie, de 132.000 de lei. Titlul proiectului este „Art District 2017 - Festival Internaţional de Stradă, ediţia I“.
 
Asociaţia Cultural Artistică Vulturii Carpaţilor a întrunit 66 de puncte şi bugetul total este în sumă de 507.608 lei, din care contribuţia autorităţii finanţatoare este de 455.158 de lei şi contribuţia proprie, de 52.450 de lei. Titlul proiectului: „Exilul lui Ovidius la Pontul Euxin“. 
 
Programul anual de finanţare în domeniul sport merge mai departe
 
Din fericire, măcar programul anual de finanţare în domeniul sport merge mai departe la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa. Administraţia judeţeană a făcut public luna aceasta programul anual prin care îşi propune să susţină acest domeniu cu finanţări nerambursabile din fonduri publice. Proiectele cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramura de sport, în conformitate cu prevederile bugetare pentru anul 2018, au o valoare totală de 3.000.000 de lei. Finanţarea proiectelor se va face în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare, a Ordinului nr. 130/2006 privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramura de sport judeţene.
 
Programul anual de finanţare nerambursabilă destinat proiectelor, evenimentelor si programelor sportive de interes local (localităţi din judeţul Constanţa) are următoarele obiective:
a) evidenţierea contribuţiei semnificative şi constante a sportului de performanţă la reprezentarea şi sporirea prestigiului României pe plan internaţional;
b) susţinerea disciplinelor şi a probelor sportive, în funcţie de tradiţia şi de gradul de dezvoltare al fiecăreia la nivel naţional şi internaţional;
c) susţinerea activităţii de performanţă la nivelul copiilor şi juniorilor;
d) perfecţionarea sistemelor de selecţie, pregătire şi competiţionale pentru fiecare ramură de sport;
e) susţinerea procesului de redresare a jocurilor sportive, în funcţie de valoarea, tradiţia şi gradul de dezvoltare al fiecăruia la nivel naţional şi internaţional;
f) susţinerea sporturilor de iarnă în vederea amplificării la nivel naţional şi internaţional.

De asemenea, programul „Sportul pentru toţi“ are ca scop: menţinerea unei bune stări de sănătate şi consolidarea socializării cetăţenilor prin crearea unui cadru social şi organizatoric favorizant; încurajarea practicării activităţilor fizice şi sportive, în mod continuu, de cât mai mulţi cetăţeni; atragerea şi stimularea tuturor categoriilor de cetăţeni, fără nicio discriminare, în mod liber şi voluntar, independent sau în cadru organizat pentru practicarea activităţilor fizice şi sportive.

Atribuirea contractelor cu finanţare nerambursabilă se va face pe bază de selecţie de oferte de către comisii numite prin dispoziţia preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa. Atribuirea contractelor cu finanţare nerambursabilă se va face în limita fondurilor publice alocate programelor aprobate anual în bugetul judeţean.

Programul pe anul 2018 va cuprinde mai multe sesiuni de selecţie a ofertelor. Propunerile de proiecte se vor depune la Registratura autorităţii finanţatoare - Consiliul Judeţean Constanţa.
 
Citeşte şi:
 

În 2017, bugetul a intrat la apă Consiliul Judeţean Constanţa, finanţări nerambursabile de opt milioane de lei

Componenţa comisiilor Consiliului Judeţean Constanţa Ei au repartizat cele 8 milioane de lei din bugetul judeţului către asociaţiile culturale şi sportive

Cât pune la bătaie Consiliul Judeţean Constanţa Programul anual de finanţare nerambursabilă destinat proiectelor, evenimentelor şi programelor sportive de interes local

Ce mai coincidenţă! Evenimentul „Hang Out“, realizat cu bani publici de la Consiliul Judeţean, la doi paşi de afacerea asociatului Mirelei Matichescu (galerie foto + video)




 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Oraşului Hârşova scoate la concurs un post vacant

13 Nov 2018 259

Constanţa Secţia de balneofizioterapie a Policlinicii 2 a fost redeschisă (galerie foto)

12 Nov 2018 822

Ultimă oră! Ce se întâmplă cu construcția Spitalului Regional de Urgență Constanța

09 Nov 2018 1488

Bucurie mare pentru elevi Sala de sport din comuna Grădina a fost inaugurată (galerie foto)

09 Nov 2018 543

Veniţi de luaţi Wi-Fi de la UE! Fonduri pentru parcuri, pieţe publice, biblioteci sau muzee

07 Nov 2018 177

Huţucă (PNL) - „Cât preţuieşte în realitate primarul Decebal Făgădău educaţia şi performanţa şcolară?“

07 Nov 2018 263

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb „Referitor la spitalele regionale, Ministerul Sănătăţii beneficiază de asistenţă tehnică din partea Băncii Europene de Investiţii“

06 Nov 2018 190

Consiliul Judeţean Constanţa licitează consultanţa şi studiile de fezabilitate pentru restaurarea Cetăţii Carsium

05 Nov 2018 265

Gima Stere trimis în judecată de către DNA Constanta

02 Nov 2018 468

Primăria orașului Năvodari, județul Constanța angajează. Ce posturi sunt vacante

25 Oct 2018 367

Revista presei locale

25 Oct 2018 409

Iese Marinela Mitan şi intră Iustin Bourceanu Judecător nou pentru dosarul privind reabilitarea unor monumente istorice din Constanţa

25 Oct 2018 482

Viorica Dăncilă S-a decis înfiinţarea Comitetului Naţional pentru Deşeuri

22 Oct 2018 273

Primul congres al Pro România are loc astăzi la Bucureşti

21 Oct 2018 293

Consiliul Judeţean Constanţa cumpără servicii de consultanţă pentru proiectul de restaurare a Cetăţii Carsium

20 Oct 2018 373

Bogdan Huţucă (PNL) - „Sub o administraţie locală PSD-ALDE-PMP, cârpim Cazinoul cu lucrări de zero lei!“

19 Oct 2018 774

Spitalul din Hîrşova se modernizează. A fost semnat un contract de finanţare şi s-a lansat o nouă licitaţie (document)

18 Oct 2018 1013

Se reiau lucrările la Capidava. Firma unui milionar din Top 300 Capital a câştigat restul lucrărilor de reabilitare a cetăţii (document)

18 Oct 2018 2404

DSVSA Constanța cumpără 24.000 de doze de vaccin (document)

15 Oct 2018 238

Primăria vrea să acceseze fonduri europene pentru revitalizarea zonei Casei de Cultură din Constanța

15 Oct 2018 1988

Ministerul Educației Naționale 114 milioane euro fonduri europene pentru educație, prin „Bani de liceu” și „Bursa profesională”

14 Oct 2018 635

Primăria Constanţa vrea să atragă fonduri europene pentru staţii de reîncărcare a vehiculelor electrice

13 Oct 2018 198

Zona centrală a municipiului Constanţa va căpăta mobilitate pietonală? Un proiect pe fonduri europene, scos la licitaţie de Primăria Constanţa

06 Oct 2018 1112

Anunţul, publicat în Monitorul Oficial Procedură accelerată pentru atribuirea contractului de organizare a Festivalului Iernii 2018 la Constanţa!

05 Oct 2018 739

Primăria Constanţa. Cât au câştigat în septembrie angajaţii, primarul, viceprimarii şi cei cu funcţii de conducere? (document)

01 Oct 2018 3614

Primăria Orașului Hârșova scoate la concurs posturi vacante. Când este programat concursul

29 Sep 2018 639

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, judecat de Cristian Deliorga. Dosarul, amânat

19 Sep 2018 404

Municipalitatea Constanţa aşteaptă ofertele pentru atribuirea contractului „Festivalul Iernii 2018“. Ce condiţii trebuie să îndeplinească ONG-urile?

18 Sep 2018 185

Muzeul Pompierilor ”Foișorul de Foc”, reabilitat din fonduri europene

16 Sep 2018 303

UPDATE Jurnalist de la Rise Project, reţinut în Bulgaria

14 Sep 2018 638

Cine sunt beneficiarii fondurilor nerambursabile alocate de Consiliul Județean Constanța pentru activitățile sportive?

13 Sep 2018 1182

Procurorii acuză - afaceri necurate în curtea Arhiepiscopiei Tomisului!

13 Sep 2018 1209

Un responsabil tehnic din partea Arhiepiscopiei Tomisului, trimis în judecată de către DNA Constanţa

12 Sep 2018 1180

Acord de recunoaştere a vinovăţiei, admis de Tribunalul Constanţa. Dosarul, de la DNA

08 Sep 2018 1188

Guvernul a aprobat demararea proiectului „'E-cultura Biblioteca digitală a României'

05 Sep 2018 323

Capital Group Plc a preluat Echezeaux Groupe Sas, cu autorizaţia Consiliului Concurenţei

04 Sep 2018 333

Un miliard de euro pentru a doua etapă de extindere a plajelor de pe litoralul românesc

02 Sep 2018 686

Eveniment important la RAJA Constanța Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată, de 600 milioane de euro, semnat în prezența primului ministru (galerie foto + video)

31 Aug 2018 3027

DNA. Mai mulţi inculpaţi, trimişi în judecată pentru fraude cu fonduri europene. Ce spun procurorii

29 Aug 2018 499

Revista presei locale

27 Aug 2018 442

RAJA Constanța a finalizat reabilitarea și modernizarea Stației pentru Tratarea apei potabile Palas

25 Aug 2018 546

Primăria Constanța anunță deschiderea procedurii de selecție pentru „Festivalul lernii 2018”. Ce valoare are proiectul?

25 Aug 2018 445

Primăria Oraşului Năvodari, judeţul Constanţa, scoate la concurs mai multe posturi vacante

22 Aug 2018 557

Primăria Constanţa angajează!

21 Aug 2018 919

Tulcea. Proiectul "Modernizarea infrastructurii de transport regional pe traseul Niculițel și Turda-Sarichioi", lansat (galerie foto)

20 Aug 2018 671

Monseniorul Ieronim Iacob „Zac rădăcinile noastre creștine într-o jalnică uitare și delăsare din partea autorităților“

17 Aug 2018 616

Apariţie emoţionantă la Ziua Marinei. O tânără din Marina Britanică strânge fonduri pentru militarii răniţi din toată lumea (video)

15 Aug 2018 1987

Primăria Constanţa achiziţionează servicii de consultanţă pentru realizarea analizei diagnoză pentru dezvoltare instituţională

09 Aug 2018 402

Un proiect controversat al Primăriei Constanţa, finanţat cu fonduri europene, se află în faza de precontractare/contractare

06 Aug 2018 2655

Fonduri de la Guvern pentru lucrările de reabilitare ale podului rutier de la Agigea. Ce a declarat premierul Viorica Dăncilă

02 Aug 2018 664