La solicitarea ZIUA de Constanţa ANI face precizări în legătură cu averea ex-senatorului Alexandru Mazăre

Într-un alt dosar, în luna martie, Curtea de Apel Constanţa a respins cererea ANI de verificare a averii lui Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa!
 
Dosarul în care Agenţia Naţională de Integritate contestă o decizie a Comisiei de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, hotărâre ce îl vizează pe Alexandru Mazăre, ex-senator în Parlamentul României şi fratele lui Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, este pe cale să primească un nou judecător.
 
Şi asta după ce primul magistrat din Curtea de Apel Constanţa învestit cu soluţionarea cauzei a formulat o cerere de abţinere, iar dosarul va fi trimis către un alt judecător.
 
La solicitarea cotidianului ZIUA de Constanţa, Agenţia Naţională de Integritate a comunicat că „obiectul dosarului nr. (…) îl reprezintă acţiunea formulată în contencios administrativ de către Agenţia Naţională de Integritate pentru anularea actului administrativ reprezentat de 25 aprilie 2016 emisă de Comisia de Cercetare a Averilor, constituită în baza Legii nr. 115/1996 din cadrul Curţii de Apel Constanţa, şi repunerea pe rol a procedurii de control al averii persoanei cercetate Mazăre Alexandru“.
 
„În urma desfăşurării activităţii administrative specifice, Comisia a dispus, în temeiul art. 413, alin. 1, pct. 2 Cod Procedură Civilă, suspendarea controlului până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului penal nr. (…) al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în temeiul art. 104, alin. 1, lit. c din Legea nr. 115/1996, suspendă acelaşi control şi dispune sesizarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie în vederea efectuării de cercetări penale cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către persoana cercetată Mazăre Alexandru a infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 326 din Codul Penal“, conform ANI.
 
„Împotriva acestei soluţii, Agenţia Naţională de Integritate a formulat plângere prealabilă, aceasta fiind respinsă prin Ordonanţa nr. 3/11.11.2016 a Comisiei de Cercetare a Averilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa. Având în vedere această soluţie a Comisiei de Cercetare a Averilor, Agenţia Naţională de Integritate a formulat acţiune în instanţă, în temeiul prevederilor din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, solicitând instanţei anularea Ordonanţei din data de 25 aprilie 2016 şi repunerea cauzei pe rolul Comisiei în vederea continuării acţiunii de control cu privire la averea persoanei cercetate Mazăre Alexandru“, se mai arată în informarea celor de la Integritate.
 
Într-un alt dosar, în luna martie, Curtea de Apel Constanţa a respins cererea ANI de verificare a averii lui Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa! Hotărârea instanţei din Constanţa nu este favorabilă inspectorilor de Integritate, însă ANI se poate adresa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României.
 
Reprezentanţii ANI au declarat că „obiectul dosarului îl reprezintă acţiunea formulată în contencios administrativ de către Agenţia Naţională de Integritate pentru anularea actului administrativ reprezentat de Ordonanţa din data de 29 septembrie 2015 emisă de Comisia de Cercetare a Averilor, constituită în baza Legii nr. 115/1996, din cadrul Curţii de Apel Constanţa, şi repunerea pe rol a procedurii de control al averii persoanei cercetate Mazăre Radu Ştefan“.
 

Mai precis, „prin Raportul de evaluare nr. 24343/G/II din 17 iunie 2015, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de Cercetare a Averilor, constituită în baza Legii nr. 115/1996, din cadrul Curţii de Apel Constanţa, pentru confiscarea diferenţei semnificative în cuantum de 137.570 de euro şi 143.818 lei, sume care nu au putut fi justificate de Mazăre Radu Ştefan, fost primar al municipiului Constanţa“, se mai arată în informarea ANI.
 
„În urma desfăşurării activităţii administrative specifice, Comisia a dispus, în temeiul art. 413 alin. 1, pct. 2, Cod Procedură Civilă, suspendarea controlului până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului penal nr. 2/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie şi, în temeiul art. 104, alin. 1, lit. c din Legea nr. 115/1996, a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie în vederea efectuării de cercetări penale cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către persoana cercetată Mazăre Radu Ştefan a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010, raportat la art. 326 din Codul Penal, având în vedere omisiunea menţionării în declaraţiile de avere aferente anilor 2008 - 2010 a sumelor de bani deţinute în conturile bancare deschise la Israel Discount Bank, Sucursala 156, Netanya, Israel“, conform ANI. Împotriva acestei soluţii, reprezentanţii ANI au formulat plângere prealabilă, care a fost respinsă prin Ordonanţa nr. 1 din 22.01.2016 a Comisiei de Cercetare a Averilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa.

 
Având în vedere soluţia Comisiei de Cercetare a Averilor, ANI a formulat o acţiune în instanţă, în temeiul prevederilor din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, solicitând instanţei anularea ordonanţei din data de 29 septembrie 2015 şi repunerea cauzei pe rolul comisiei, în vederea efectuării acţiunii de control cu privire la averea lui Radu Ştefan Mazăre.
 
Curtea de Apel Constanţa a admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune şi a respins cererea de chemare în judecată, ca prescrisă.
 
Citeşte şi:
 
ANI mai are o cale de atac!
Comisia de verificare a averilor s-a pronunţat asupra banilor lui Radu Mazăre!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1445

Alexandru Darie cere insolvența Holland Development Group SA! S-a fixat primul termen

10 Jun 2023 1916

Un an de la evenimentul care a îndoliat familia fostului primar, Radu Mazăre (FOTO+VIDEO)

13 May 2023 2393

Înalta Curte, decizie definitivă! S-a cerut revizuirea dosarului campusului social Henri Coandă, din Constanța

28 Jan 2023 2898

Frații Mazăre, cu cereri la Înalta Curte! Ce a decis Curtea Supremă

11 Oct 2022 1393

Dosarul campusului social Henri Coandă s-a putea rejudeca! Curtea Supremă a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de Alexandru Mazăre

26 Sep 2022 1278

Înalta Curte a stabilit când ar putea fi eliberați frații Alexandru și Radu Mazăre. Ce le-au spus cei doi judecătorilor

15 Sep 2022 2485

Dosarul campusului social Radu Mazăre, scăpat de proces. Fratele său, Alexandru, trei ani de detenție. Avem motivarea judecătorilor (DOCUMENT)

28 May 2022 2895

Lacrimi și durere Cei trei frați - Radu, Alexandru și Mihai Mazăre - și-au condus mama pe ultimul drum. Fostul primar, adus sub escortă la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 May 2022 6790

UPDATE Gabriela Victoria Mazăre înmormântată în cimitirul din Mamaia Sat (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2022 8041

Ce s-a întâmplat la înmormântarea mamei lui Radu Mazăre. Poate fi un semn divin! (VIDEO)

16 May 2022 7209

LIVE Gabriela Victoria Mazăre condusă astăzi pe ultimul drum. Radu și Alexandru, aduși sub escortă la funeralii (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2022 5390

Răducu Mazăre, despre bunica pe care a iubit-o foarte mult "Ea a intrat în spital in ziua în care unchiul meu a primit condamnarea" (VIDEO)

16 May 2022 13637

LIVE UPDATE. Fostul primar al municipiului Constanța, Radu Mazăre, și fratele său, Alexandru, aduși sub escortă la înmormântarea mamei lor. Cine mai participă la funeralii (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2022 4866

Frații Radu și Alexandru Mazăre au făcut cerere la penitenciar pentru a fi prezenţi la înmormântarea mamei lor

14 May 2022 4062