Litoralul pentru toţi Canalul care traversează Satul de Vacanţă, focar de infecţie. Imagini înspăimântătoare. Ce spun autorităţile (galerie foto)


Litoralul românesc, în anul 2018. Turiştii vin pe mare pentru relaxare, distracţie, un bronz perfect şi detaşare de la serviciu. Însă bunele maniere sunt lăsate şi ele acasă, dacă luăm un număr considerabil de turişti care trec prin staţiunea Mamaia şi Satul de Vacanţă. Facem referire, de data aceasta, la o singură zonă, cunoscută pentru mizeria permanentă: podul care trece peste firul de apă de canal, care face legătura cu lacul Tăbăcărie. Este graniţa dintre parcul Tăbăcărie şi Satul de Vacanţă, implicit, staţiunea Mamaia. Dacă în trecut broaştele ţestoase stăteau într-o apă curată, limpede, unde puteai admira fauna, acum apa nu se vede de gunoaie: peturi, ambalaje, hârtii, coceane de porumb, farfurii, cartoane etc. Autorităţile spun că îşi fac treaba, dar nu se pot lupta cu lipsa de educaţie a unora.
 
În mijlocul sezonului estival, o plimbare prin Satul de Vacanţă, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, lasă rece un turist sau un constănţean care are măcar un minim bun-simţ. Mirosul puternic de la alge, vegetaţie care creşte considerabil în anumite condiţii meteorologice, este amplificat de gunoaiele aruncate în apă atât de trecători, cât şi de unii agenţi economici din zonă.
 
Oamenii se miră de fiecare dată când trec pe acolo, dar puţini sunt cei care le atrag atenţia celor care tratează apa ca pe un coş de gunoi. Autorităţile au montat coşuri în zonă, dar sunt invizibile pentru unii. Pe malul apei sunt zeci de gunoaie lăsate acolo câteva zile de unii care au dorit să mănânce pe malul apei, chiar dacă peisajul nu era chiar atrăgător. Pescarii care speră să prindă câţiva peşti - dacă supravieţuiesc poluării - mai aruncă o sticlă de bere în apă, pentru a nu se pierde din echilibrul mizeriei.
 
Totuşi, autorităţile declară că intervin constant în zonă, chiar promit că vor face din ce în ce mai mult pentru ca acea porţiune turistică să nu mai aibă un impact negativ.
 
Acea porţiune de apă este deţinută de Apele Române. Directorul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral, Hristu Uzun, a precizat, pentru ZIUA de Constanţa, că zona este curăţată constant, menţionând că le recomandă operatorilor economici să ia măsuri: „Ştim situaţia, curăţăm constant zona de mizerie. Algele cresc în perioada aceasta, ceea ce este normal, dar şi atunci le curăţăm pentru a nu fi exces. Le recomandăm atât operatorilor economici din zonă, cât şi turiştilor să nu mai arunce gunoaiele în apă“.
 
Amenzi în creştere şi promisiuni de la Garda de Mediu
 
Poliţia Locală a acţionat în primele şase luni cu peste 300% mai eficient decât în anul precedent. Potrivit direcţiei, au fost aplicate, pe HCLM 184/2013, cu privire la îmbunătăţirea activităţii de gospodărire, protecţie a mediului, întreţinere înfrumuseţare a municipiului Constanţa, 1.634 de sancţiuni în primele şase luni ale anului 2018, faţă de 377 de sancţiuni aplicate anul trecut. Valoarea totală a amenzilor din 2018 este de 653.600 de lei, creşterea fiind de 333%, după cum a precizat conducerea Direcţiei Poliţia Locală. Nu sunt luate la calcul amenzile aplicate pe Legea 61, însă doar statistica prezentată mai sus arată o intensificare a acţiunilor de sancţionare în municipiu. Poliţiştii locali au acţionat constant în parcul Tăbăcărie, inclusiv în zona podului cu pricina, atrăgând chiar atenţia celor de la Apele Române cu privire la mizerie, aceştia conformându-se.
 
Cei de la Garda de Mediu susţin că, în ultimii doi ani, nu au primit nicio sesizare cu privire la ce se întâmplă în zona respectivă, precizând însă că vor lua măsuri. „În ultimii doi ani nu am avut nicio reclamaţie. Algele se dezvoltă foarte mult, iar mirosul este puternic. O să luăm legătura cu cei de la Apele Române, să le facem o înştiinţare. Cei de la Apele Române cu Primăria pot monta panouri de avertizare cu amenzi. De ce nu? Dar ţine de autoritatea locală. Cei de la Apele Române au în atribuţii să facă sancţiuni pe treaba asta. Noi îi vom atenţiona cu această ocazie“, a declarat Marian Cristian Rîşnoveanu, directorul Gărzii de Mediu.

 
Dovada nesimţirii, surprinsă de reporterii ZIUA de Constanţa
 

Oamenii tind să spună că sunt rare cazurile în care se aruncă mizeria în apă. Că vorbim de un procentaj mic din populaţie care lasă regulile de bun-simţ acasă atunci când ajung pe litoral. Iată că nu este chiar aşa. Reporterii ZIUA de Constanţa, ajunşi în zona în discuţie, au surprins un angajat al unui restaurant de pe malul apei cum aruncă gunoi în apă. După ce a hrănit câteva pisici maidaneze, în loc să folosească pubelele de gunoi amplasate în apropiere, a aruncat ambalajul direct în apă. După ce a văzut că este fotografiat, s-a urcat în maşina firmei şi a plecat în trombă. Agenţii economici din zonă se apără, precizând că autorităţile îi amendează pe ei dacă nu iau măsuri de protecţie a mediului.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Lidioara

24 Jul, 2018 10:49

Era focar de infectie in zona si in ianuarie cand nu era picior de turist. Mai ales in lac.

gogu

24 Jul, 2018 10:19

Si de ce n-ati publicat fotografia nesimtitului?

Articole asemanatoare

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 398

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 496

Hotel de două etaje, pe amplasamentul unui spațiu comercial Investiția imobiliară a societății Magic Stil SRL în zona Cazino Mamaia, la mâna consilierilor locali din Constanța(DOCUMENT)

24 Apr 2024 449

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 441

LIVE VIDEO-TEXT Stelian Ion (candidat ADU) pentru Primăria Municipiului Constanța- „Comunitatea tătaro-turco-musulmană este una puternică, cu o istorie care ne apropie“ (FOTO)

24 Apr 2024 527

UPDATE- Ce spune fostul city manager Felicia Ovanesian câștigă la Tribunal procesul cu Primăria Constanța! Ce a obținut (MINUTA)

24 Apr 2024 777

Primăria Constanța Atenție, călători! Iată când își reia activitatea linia 100M

24 Apr 2024 378

Firme Constanța Jump Vibe SRL are un punct de lucru nou

22 Apr 2024 493

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 499

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 363

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 348

Imobiliare Constanța Prodexpert Logistics SA ridică mai multe imobile în zona On Plonge Jr. din Mamaia

21 Apr 2024 556

Ședință Consiliul Local Constanța Terenuri din Constanța și stațiunea Mamaia, unele cu acces la promenadă, scoase la vânzare de administrația Chițac (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 1097

Undă verde de la Primăria Constanța Firma fondată de fostul consul onorific al Libanului în România vrea să modifice restaurantul Tomis din Mamaia

21 Apr 2024 660

Razie de amploare a polițiștilor și jandarmilor în județul Constanța! Sute de sancțiuni, aplicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 505