Decizia, luată în şedinţă secretă Lovitură dură pentru Radu Mazăre! (rechizitorii)

În prezent, Radu Mazăre este judecat în două dosare, ambele având legătură cu terenuri din staţiunea Mamaia
 
Andrei Bodean, procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial, răsuflă uşurat! Într-o şedinţă secretă, judecătoarea Mihaela Vlăşceanu, din Tribunalul Constanţa, a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul în care Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost deferit Justiţiei alături de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu. Pe cale de consecinţă, instanţa a dispus începerea judecăţii cauzei, urmând ca primul termen să fie stabilit în perioada imediat următoare. Bodean l-a trimis în judecată pe Mazăre pentru patru infracțiuni de abuz în serviciu, în timp ce Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, reprezentant al societăților comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA și SC Millenium Global Development SA, a fost acuzată de două infracțiuni de spălare a banilor. Asta în timp ce SC Mehmetoglu SRL este suspectată de două infracțiuni de spălare a banilor, iar SC Bulevard SA și SC Millenium Global Development SA, de spălare a banilor. Radu Mazăre este judecat, din octombrie 2008, în celebrul Dosar al Retrocedărilor din Constanţa, alături de alte 36 de persoane, în legătură cu restituirea şi atribuirea aparent nelegală, spun procurorii, a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză, fapte prin care ar fi fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro (dintre care 77,77 de milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro, prejudiciu în dauna municipiului Constanţa).
 
În acest dosar, Mazăre este acuzat, alături de alte persoane, de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, de fals intelectual, în formă continuată, precum şi de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Rechizitoriul Dosarului Retrocedărilor din Constanţa poate fi citit integral accesând secţiunea „Documente“ din ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa. 

Decizia nu e definitivă

Revenind la decizia judecătoarei Mihaela Vlăşceanu, din Tribunalul Constanţa, prin care s-a dat undă verde judecăţii dosarului în care Mazăre a fost deferit Justiţiei alături de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, ea a fost luată în şedinţă secretă şi poate fi atacată cu contestaţie, la Curtea de Apel Constanţa. Aşa cum precizam şi mai sus, dosarul a fost instrumentat de procurorul Andrei Bodean, din DNA Constanţa. Cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Constanţa, la începutul lunii aprilie a acestui an. 

„Foloase necuvenite“ 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, „la data de 12 octombrie 2004, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al municipiului Constanța, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț derizoriu de 23,56 euro/mp, a unui teren în suprafață de 15.465,91 mp, situat în stațiunea Mamaia, faptă prin care a fost provocată unității administrativ-teritoriale o pagubă de 1.104.884,16 euro, și, totodată, au fost obținute foloase necuvenite cumpărătorului bunului“. Mai mult decât atât, în acelaşi rechizitoriu se arată că, „la data de 28 februarie 2007, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în aceeași calitate, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț modest, a două terenuri în suprafață de 11.890 mp și 502,81 mp, aparținând Primăriei Constanța, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanța o pagubă de 2.971.420 de euro, și, totodată, au fost obținute foloase necuvenite cumpărătorului bunului“. 

Citeşte şi 

Cine a „căzut“ alături de Mazăre şi de Constantinescu
Recensământul celor aproape 70 de inculpaţi - directori în Primărie, în CJC şi afacerişti (rechizitorii+galerie foto)

 
Modificări la apartamentele de vacanţă
Fiica Sorinei Moscu, dezvoltator imobiliar în zona Campus, pe malul lacului Siutghiol

 
Fără autorizaţie și cu mâncare expirată
Terasa grecului împrumutat de Mazăre, amendată de Protecția Consumatorilor (galerie foto+video+document)

 
Aqualand SA a renunţat la un spaţiu la Cazino
Sorina Moscu - „Am închis punctul de lucru ca să nu mai plătim taxa de promovare“

 

B1 Tv, „Dosar de politician“
„Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, creierul financiar al grupării Mazăre“

 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Radu Ştefan Mazăre şi Sorina-Gina Hortolomei-Moscu (document)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1254

Un nou termen în instanță în dosarul dintre Asociaţia fondată de Mazăre și Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța

19 Apr 2024 532

Judecătorii resping cererea lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, de liberare condiţionată! (MINUTĂ)

17 Apr 2024 1190

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 3893

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 680

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 642

Administrația Chițac, proces pe 10.000 de euro cu Mazăre, Nicușor și Fundația Fantasio! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

02 Apr 2024 614

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 849

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 851

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 632

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 847

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1434

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1130

Proces pe vila în care a stat Mazăre! Dosarul, amânat pentru studierea actelor depuse

13 Feb 2024 979

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1487