Lovitură pentru Spitalul de Boli Infecțioase. Ministerul Investițiile și Proiectelor Europene nu vrea să accepte forța majoră în cazul echipamentelor distruse în incendiul de la ATI (DOCUMENTE)

  • Conducerea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța a cerut Consiliului Local Constanța să-și dea acordul pentru angajarea unei case de avocatură care să reprezinte unitatea medicală într-un dosar împotriva Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene
  • La mijloc este creanța stabilită în sarcina Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța în valoare de 1.292.004,42 lei, reprezentând o parte din aparatura și echipamentele medicale achiziționate din fonduri europene și care au fost distruse în urma incendiului din data de 01.10.2021
  • Cu toate că ancheta penală instrumentată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, după incendiu, este departe de un verdict, în cauză derulându-se încă cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și distrugere calificată din culpă, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene impută Spitalului de Boli Infecțioase aparatura distrusă
  • La Constanța încă este așteptată finalizarea expertizei tehnice menită să stabilească eventualele cauze și condițiile în care s-a produs incendiul principal și eventualele nereguli constatate în documentația și pregătirea împotriva incediilor
  • Expertiza este efectuată de Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Securitatea Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) Petroșani alături de Institutul Național de Expertize Criminalistice (INEC) Iași
  • Cu toate acestea, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, condus de liberalul Marcel Boloș, consideră că incendiul din 2021 ar fi culpa Spitalului sau a administratorului acestuia (în speță Primăria Constanța, în calitate de ordonator de credite) și se ante-prenonunță
  • O situație similară există și în relația cu Banca Mondială, instituție care preferă totuși să respecte procedura, după ce instanța va stabili cine se face vinovat de producerea incendiului din secția ATI a SCBI Constanța
 
 

În ultima ședință de Consiliu Local Municipal din acest an, cea din 27 decembrie, aleșii locali au aprobat proiectul de hotărâre nr. 712/2022 privind aprobarea încheierii contractului de servicii de asistență și reprezentare juridică, conform Legii nr. 51/1995, în vederea apărării intereselor Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, prin promovarea și susținerea unei acțiuni în temeiul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ în contradictoriu cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, vezi secțiunea „documente".
 
„În vederea unei apărări solide raportat la complexitatea speței și valorii creanței stabilite în sarcina Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța (1.292.004,42 lei, reprezentând o parte din aparatura și echipamentele medicale achiziționate din fonduri europene și care au fost distruse în urma incendiului din data de 01.10.2022), aspect ce poate implica riscuri în ceea ce privește eventualele consecinșe financiare negative asupra bugetului Spitalului, este necesar ca formularea acțiunii în contradictoriu cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene să fie formulate de un avocat specializat, familiarizat în primul rând cu speța în cauză, dar și cu experiență profesională, cu privire specială asupra materiei fondurilor europene.
 
În măsura soluționării definitive nefavorabile a dosarului, consecințele se pot răsfrânge și asupra UAT Constanta, având în vedere că Iitigiul vizează contestarea procesului-verbal de constatare și stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 107287/20.09.2022 emis de Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, în care UAT este beneficiar al finanțării, lider în cadrul parteneriatului cu Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat de consilierii locali.


 
 
Solicitarea pentru angajarea unei case de avocatură cu aprobarea Consiliului Local Municipal a venit chiar de la managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, dr. Claudia Cambrea.

Acesta a precizat pentru ZIUA de Constanța că, încă din luna septembrie a acestui an, instituția medicală se află într-o corespondență cu Ministerul Fondurilor Europene, însă în ultima perioadă cele două structuri discută doar prin intermediul avocaților, respectiv juristului spitalului.
 

Cu toate că ancheta penală instrumentată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, după incendiul din 1 octombrie 2021, este departe de un verdict, în cauză derulându-se încă cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și distrugere calificată din culpă, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, condus de liberalul Ioan Marcel Boloș, impută aproape 1.3 milioane de lei Spitalului de Boli Infecțioase, constând în aparatură achiziționată din fonduri europene care a ars în timpul incendiului (n.r. cinci paturi cu ventilatoare și monitoare).
 
La Constanța, încă este așteptată finalizarea expertizei tehnice menită să stabilească eventualele cauze și condițiile în care s-a produs incendiul principal și eventualele nereguli constatate în documentația și pregătirea împotriva incendiilor.

 
Expertiza este efectuată de Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Securitatea Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) Petroșani alături de Institutul Național de Expertize Criminalistice (INEC) Iași.
 
Cu toate acestea, Ministerul Investițiile și Proiectelor Europene consideră că ar fi culpa Spitalului sau a administratorului acestuia (în speță Primăria Constanța, în calitate de ordonator de credite) și se ante-prenonunță.
 
Managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, dr. Claudia Cambrea, a spus pentru ZIUA de Constanța că „angajarea unei case de avocatură pentru contestarea acestei decizii a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene este imperios necesară, mai ales că toate adresele primite dinspre minister conduceau la o iminentă blocare a conturilor spitalului".
 
Cambrea a mai adăugat că a găsit mai multă înțelegere la Banca Mondială, care preferă să respecte procedura și să recupereze prejudiciul (n.r. aparatură medicală), după ce instanța va stabili cine se face vinovat de producerea incendiului din octombrie 2021.
 
Situația este cunoscută și la nivelul Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța.

Vă reamintim, după incendiu, dr. Stela Halichidis a fost demisă din funcția de manager al spitalului.
 
Ulterior, aceasta l-a dat în judecată pe Primarul Municipiului Constanța și a solicitat anularea Dispoziției nr. 5199/04.10.2021.



Au trecut 14 luni de la incendiul care a distrus Secția de Terapie Intensivă din Spitalul de Boli Infecțioase din municipiul Constanța!
În spital se aflau 113 persoane, iar la Terapie Intensivă erau zece pacienți.

Șapte persoane și-au pierdut viața în urma incendiului, iar celelalte trei persoane ce erau internate în Secția de Terapie Intensivă au murit în zilele următoare.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Consiliul Local chemat să aprobe proiectul „Reducerea riscului de infecții nosocomiale în Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa”, finanțabil prin PNRR (DOCUMENTE)

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța nu va avea prea curând adăposturi dedicate animalelor pentru care s-a emis ordin expres de plasare (DOCUMENT)

29 Mar 2023 344

Pohta ce-a pohtit! Vânzarea intră la vot în ședința de CLM Cât trebuie să plătească firma pesedistului Ion Dumitrache pentru terenul din stațiunea Mamaia? (DOCUMENT)

28 Mar 2023 1295

Au fost emise noi autorizații de construire pentru locuri de joacă din municipiul Constanța

27 Mar 2023 594

Cine o evaluează pe dr. Claudia Cambrea, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța unde au murit pacienții aflați în ATI pe 1 octombrie 2021! (DOCUMENT)

27 Mar 2023 859

După piețe și locuri de joacă, Administrația Fondului Imobiliar nu va mai administra nici Campusul Social Henri Coandă. Ce se întâmplă cu asistații social? (DOCUMENT)

27 Mar 2023 2326

Valoarea prejudiciului este de aproximativ 15.000 de euro Consiliul Județean Constanța se constituie parte civilă în dosarul bancomatului de la Pavilionul Expozițional din Mamaia, aruncat în aer! (DOCUMENT)

20 Mar 2023 1624

Chițac scoate pentru a treia oară la concurs postul de secretar al municipiului Constanța (DOCUMENTE)

18 Mar 2023 2687

Cum a ajuns Felicia Ovanesian să se ocupe de parcări, reabilitarea piețelor și a altor clădiri din patrimoniul Administrației Fondului Imobiliar? (DOCUMENT)

15 Mar 2023 1803

Laura Abibula-Stroe a câștigat concursul de manager la Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” (DOCUMENT)

14 Mar 2023 988

În 2023, destinația de vacanță Mamaia este promovată pe pagina web al Primăriei Constanța cu clipuri și premii obținute în mandatele lui Mazăre! (VIDEO)

13 Mar 2023 1515

În ședința de CLM s-a cerut retragerea proiectului Constănțenii vor primi „cadou“ un nou șantier pe unul dintre cele mai circulate și aglomerate bulevarde ale orașului!(DOCUMENT)

11 Mar 2023 8415

Directorii teatrelor și muzeelor față în față cu examinatorii A început evaluarea anuală a managementului în instituțiile de cultură subordonate Consiliului Județean Constanța!

10 Mar 2023 1015

Primăria Constanța plătește 2.6 milioane de euro din bugetul local pentru bulevardul expropriaților! Lista proprietăților de pe traseu (DOCUMENT)

07 Mar 2023 3826

Începe evaluarea secretarului general al municipiului Constanța, Fulvia Dinescu! Cine-i va nota performanțele profesionale? (DOCUMENT)

06 Mar 2023 2075

Primarul Vergil Chițac a emis o dispoziție de suspendare a activității comerciale pentru o firmă care a atacat Regulamentul de acces în Zona Peninsulară Constanța

06 Mar 2023 10361