Mamaia SA a dat în judecată Consiliul Județean Constanța. Motivul, un aviz pentru un teren de 15.000 mp în nordul stațiunii înstrăinat în 2001

  • Societatea Mamaia SA a înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, dosarul nr. 5721/118/2020, având ca obiect, obligare emitere act administrativ

  • Pârât în dosar este Consiliul Județean Constanța, prin președinte

  • Potrivit directorului general al Mamaia SA, Carmen Ursu este vorba despre emiterea unui aviz pentru terenul aferent campingului Tabăra Turist, din zona Enigma, Mamaia, obiectiv aflat în patronimoniul societății Mamaia SA până în anul 2001

  • Directorul societății susține că fără avizul administrației județene,  Mamaia SA nu poate emite actul de proprietate pentru acest teren, beneficiarului, acesta fiind și motivul acțiunii în instanță

  • La rândul său, șeful CJ, Horia Țuțuianu a afirmat că în acest caz ar fi vorba și de niște suprapuneri de terenuri


 
Societatea Mamaia SA a înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, dosarul nr. 5721/118/2020, având ca obiect, obligare emitere act administrativ.
Pârât în dosar este Consiliul Județean Constanța, prin președinte.
Potrivit directorului general al Mamaia SA, Carmen Ursu este vorba despre emiterea unui aviz pentru terenul aferent campingului Tabăra Turist, din zona Enigma, Mamaia, obiectiv aflat în patronimoniul societății Mamaia SA până în anul 2001.
Atunci , campingul a fost vândut în cadrul planului de privatizare a societății Mamaia SA, societății comerciale  Balcan Express SRL, administrată de Viorel Crăciun. Tabăra Turist avea și un teren aferent în suprafață de 15.000 mp, care a fost dat SRL-ului.
Directorul societății susține că fără avizul administrației județene,  Mamaia SA nu poate emite actul de proprietate pentru acest teren, beneficiarului, cu toată că s-au făcut numeroase demersuri în acest sens iar tranzacția este astfel, blocată.
Așa s-a ajuns la speța pe care o vor tranșa pe viitor judecătorii de la secția de contencios-administrativ de la Tribunalul Constanța.
La rândul său, șeful CJ, Horia Țuțuianu a afirmat că în acest caz ar fi vorba și de niște suprapuneri de terenuri, însă a menționat că instituția nu a fost citată oficial până la această oră în dosarul mai sus menționat.

Citește și:

Cercetati penal pentru neacordarea unei autorizatii

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 566

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 508

Ședință de CJC Mihai Lupu forțează retragerea județului Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța. Care sunt celelalte proiecte? (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 449

Research Consorzio Stabile Societa Consortile A.R.L. execută lucrările Proiectul de salvare și punere în valoare a Mormântului pictat hypogeu s-a majorat cu 10%! (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 403

Asociația de Dezvoltare Durabilă Constanța a lansat două licitații Președintele Mihai Lupu – „CJC va depune plângere penală“ - VIDEO

17 Apr 2024 468

Licitații directe CJC cumpără servicii de publicitate aferente unui proiect finanțat prin PNNR. Despre ce este vorba?

16 Apr 2024 454

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 595

Mihai Lupu vrea să retragă Consiliul Județean Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă (DOCUMENT)

16 Apr 2024 737

Ședință CJ Constanța Sumă de peste patru milioane de euro alocată pentru reabilitarea Bibliotecii Județene. Este vizată creșterea eficienței energetice (DOCUMENT)

14 Apr 2024 485

Ședință Consiliul Județean Constanța Reabilitarea, modernizarea și dotarea „Casei Albe” din Constanța, estimată la peste 11,2 milioane de euro!

14 Apr 2024 831

Consiliul Județean Constanța se reunește în ședință extraordinară. Ce proiecte sunt înscrise pe ordinea de zi? (DOCUMENTE)

12 Apr 2024 936

Consiliul Județean Constanța are o nouă Comisie de Disciplină. Cine face parte din structură? (DOCUMENT)

10 Apr 2024 1575

Consiliul Județean Constanța, licitație pentru achiziția de servicii de întreținere spații verzi

10 Apr 2024 532

Licitații CJC Procedură de achiziție directă pentru furnizare dotări în cadrul proiectului „Salvarea și punerea în valoare a Mormântului pictat Hypogeu”

08 Apr 2024 514

Cumpărări directe Consiliul Județean Constanța cumpără servicii poștale (DOCUMENT)

08 Apr 2024 537