Minuta Înaltei Curți de Casație și Justiție Radu Mazăre, condamnat la nouă ani și zece luni de închisoare. Despăgubiri record pentru municipiul Constanța

Condamnări importante în cel mai recent dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie în care sunt implicați fostul primar al municipiului Constanța, Radu Mazăre, și alte persoane. După luni întregi de amânări, pe 3 mai, magistraţii s-au pronunţat în dosarul în care se dispun despăgubiri către municipalitate de peste 150 de milioane de lei. Decizia nu este definitivă.
 
Astfel, în dosarul acesta, Radu Mazăre a primit o condamnare de nouă ani și zece luni cu executare pentru trei capete de acuzare de luare de mită, dar și pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese în formă continuată. Sorin Strutinsky a primit o condamnare de șapte ani și zece luni de închisoare. Eduard Martin a fost condamnat la cinci ani și șase luni de închisoare. Tolea Tudorița a primit o condamnare de doi ani și șase luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, iar în baza art.86/1, 86/2 C.pen.1969, se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de patru ani și șase luni.
 
Harpalete Doru Aurelian a fost condamnat la doi ani și șase luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, iar în baza art.86/1, 86/2 C.pen.1969, se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de patru ani și șase luni.
 
Oprea Sorina Laura a fost condamnată la doi ani și șase luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, iar în baza art.86/1, 86/2 C.pen.1969, se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de patru ani și șase luni. Pavel Alina a fost condamnată la doi ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, iar în baza art.86/1, 86/2 C.pen.1969, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani. Mutalâp Ghiulnihal a fost condamnată la doi ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, iar în baza art.86/1, 86/2 C.pen.1969, se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani. Fostul viceprimar Gabriel Stan a fost achitat.
 
De asemenea, instanța, în baza art.25 și 397 C.pr.pen., admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă U.A.T. Municipiul Constanța și obligă în solidar pe inculpații Mazăre Radu Ștefan, Martin Eduard Stelian, SC Polaris Holding SRL, Tolea Tudorița, Harpalete Doru Aurelian, Oprea Sorina Laura, Pavel Alina și Mutalâp Ghiulnihal la plata sumei de 155.627.317,82 de lei - despăgubiri civile către partea civilă U.A.T. Municipiul Constanța.
 
În baza art.289 alin.3 C.pen., confiscă de la inculpații Mazăre Radu Ștefan și Strutinsky Sorin Gabriel câte 20.410.256,8 lei. Menține sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților Mazăre Radu Ștefan, Strutinsky Sorin Gabriel, Martin Eduard Stelian, SC Polaris Holding SRL, Tolea Tudorița, Harpalete Doru Aurelian, Oprea Sorina Laura, Pavel Alina și Mutalâp Ghiulnihal, instituit prin ordonanțele nr.964/P/2015 din 7.04.2015 și 3.12.2015. Ridică sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului Stan Gabriel Marius instituit prin ordonanțele nr.964/P/2015 din 7.04.2015 și 3.12.2015. În baza art.162 alin.5 C.pr.pen., dispune restituirea în original, cu păstrarea de copii, a certificatului de înregistrare și a certificatului de înregistrare în scop de TVA aparținând SC Property Development Two SRL.
 

Iată minuta instanței!

 
„4453/1/2015- 1. Condamnă pe inculpatul MAZĂRE RADU ȘTEFAN (...) la 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev.de art.289 alin.1 C.pen. rap.la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplic.art.5 C.pen.. În baza art.67 alin.1 și 2 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit. a,b,g și k C.pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 C.pen. interzice inculpatului drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit. a,b,g și k C.pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. Condamnă pe același inculpat la 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev.de art.289 alin.1 C.pen. rap.la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplic.art.5 Cpen.
 
În baza art.67 alin.1 și 2 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit. a,b,g și k C.pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 C.pen. interzice inculpatului drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit. a,b,g și k C.pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. Condamnă pe același inculpat la 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev.de art.289 alin.1 C.pen. rap.la art.6 din Legea nr.78/2000.
 

În baza art.67 alin.1 și 2 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit. a,b,g și k C.pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 C.pen. interzice inculpatului drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit. a,b,g și k C.pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. Condamnă pe același inculpat la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev.de art.13/2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.297 alin.1 C.pen. cu aplic. art.309 C.pen. și art.5 Cpen.
 
În baza art.67 alin.1 și 2 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit. a,b,g și k C.pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 C.pen. interzice inculpatului drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit. a,b,g și k C.pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. Condamnă pe același inculpat la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese în formă continuată prev.de art. 301 alin.1 C.pen. cu aplic.art.35 alin.1 C.pen. și art.5 Cpen.. În baza art.67 alin.1 și 2 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit. a,b,g și k C.pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 C.pen. interzice inculpatului drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit. a,b,g și k C.pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

 
În baza art.10 din Legea nr.187/2012 rap.la art.38 alin.1, art.39 alin.1 lit.b C.pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 6 luni închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite prin prezenta hotărâre, respectiv 4 ani și 4 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute 9 ani și 10 luni închisoare . În baza art.45 alin.3 lit.a C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit. a,b,g și k C.pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art.45 alin.5 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit. a,b,g și k C.pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
 
În baza art.72 alin.1 C.pen. deduce din pedeapsa principală rezultantă durata reținerii de la 16 la 17.03.2015 și durata arestării preventive de la 2.04.2015 la 24.06.2015. Constată că prin încheierea din 10.01.2018 s-a dispus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar luată față de inculpatul Mazăre Radu Ștefan cu măsura arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii efective în executare a mandatului de arestare preventivă. În baza art.399 alin.1 C.pr.pen. menține măsura arestării preventive a inculpatului Mazăre Radu Ștefan.
 
 
2. Condamnă pe inculpatul STRUTINSKY SORIN GABRIEL (...) la 3 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la luare de mită prev.de art.48 alin.1 C.pen.289 alin.1 C.pen. rap.la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplic.art.5 C.pen.. În baza art.67 alin.1 și 2 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit. a,b și g C.pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 C.pen. interzice inculpatului drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit. a,b și g C.pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
 
Condamnă pe același inculpat la 3 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la luare de mită prev.de art.48 alin.1 C.pen.289 alin.1 C.pen. rap.la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplic.art.5 C.pen.. În baza art.67 alin.1 și 2 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit. a,b și g C.pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 C.pen. interzice inculpatului drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit. a,b și g C.pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
 
Condamnă pe același inculpat la 5 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la luare de mită prev.de art.48 alin.1 C.pen.289 alin.1 C.pen. rap.la art.6 din Legea nr.78/2000. În baza art.67 alin.1 și 2 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit. a,b și g C.pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 C.pen. interzice inculpatului drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit. a,b și g C.pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
 
În baza art.10 din Legea nr.187/2012 rap.la art.38 alin.1, art.39 alin.1 lit.b C.pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 6 luni închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite prin prezenta hotărâre, respectiv 2 ani și 4 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute 7 ani și 10 luni închisoare . În baza art.45 alin.3 lit.a C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit. a,b și g C.pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art.45 alin.5 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit. a,b și g C.pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art.72 alin.1 C.pen. deduce din pedeapsa principală rezultantă durata arestării preventive de la 2.04.2015 la 30.06.2015.
 
3. Condamnă pe inculpatul MARTIN EDUARD STELIAN (...) la 4 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu prev.de art. 48 alin.1 rap.la art.13/2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.297 alin.1 C.pen. cu aplic. art.309 C.pen. și art.5 Cpen.. În baza art.67 alin.1 și 2 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit. a și b C.pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 C.pen. interzice inculpatului drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit. a și b C.pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. Condamnă pe același inculpat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev.de art.290 alin.1 C.pen. rap.la art.6 din Legea nr.78/2000 În baza art.10 din Legea nr.187/2012 rap.la art.38 alin.1, art.39 alin.1 lit.b C.pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani și 6 luni închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite prin prezenta hotărâre, respectiv 1 an închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute 5 ani și 6 luni închisoare . În baza art.45 alin.1 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit. a și b C.pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art.45 alin.5 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit. a și b C.pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
 
4. Condamnă pe inculpata S.C. POLARIS HOLDING S.R.L. (...) la 750.000 lei amendă penală pentru complicitate la abuz în serviciu prev.de art.26 C.pen.1969 rap.la art.13/2 din Legea nr.78/2000 rap.la art. 248 C.pen.1969 rap.la art.248/1 C.pen.1969 cu aplic.art.71/1 alin.3 C.pen.1969 și art.5 Cpen. În baza art.53/2 alin.2 C.pen.1969 rap.la art.53/1 alin.3 lit.d C.pen.1969 și art.71/6 C.pen.1969 interzice inculpatei să participe la procedurile de achiziții publice pe o durată de 2 ani după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Condamnă pe aceeași inculpată la 750.000 lei amendă penală (250 zile amendă x 3.000 lei/zi ) pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev.de art.290 alin.1 C.pen. rap.la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplic.art.137 alin.2 și 4 lit.c C.pen. În baza art.10 din Legea nr.187/2012 rap.la art.38 alin.1, art.39 alin.1 lit.c C.pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 750.000 lei amendă penală, la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite prin prezenta hotărâre, respectiv 250.000 lei amendă penală, urmând ca în final inculpata să execute 1.000.000 lei amendă penală. În baza art.45 alin.1C.pen. interzice inculpatei să participe la procedurile de achiziții publice pe o durată de 2 ani după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
 
5. Condamnă pe inculpata TOLEA TUDORIȚA (...) la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev.de art.13/2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.pen.1969 rap.la art.248/1 C.pen.1969 cu aplic.art.74 lit.a, art.76 alin.1 lit.b și alin.2 C.pen.1969 și art.5 Cpen. Face aplic.art.71,64 lit.a teza-II-a, lit.b și c C.pen.1969. În baza art.65 alin.2 C.pen.1969 interzice inculpatei exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza-II-a, lit.b și c C.pen.1969 pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art.86/1, 86/2 C.pen.1969 dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani și 6 luni . Pe durata termenului de încercare obligă inculpata să se supună măsurilor de supraveghere prev.de art.86/3 alin.1 lit.a-d C.pen.1969, respectiv: a). să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, conform programului stabilit de acesta; b). să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c). să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență. Atrage atenția inculpatei asupra disp.art.86/4 C.pen.1969 rap.la art.83 și 84 C.pen.1969. În baza art.71 alin.5 C.pen.1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
 
6. Condamnă pe inculpatul HARPALETE DORU AURELIAN (...) la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev.de art.13/2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.pen.1969 rap.la art.248/1 C.pen.1969 cu aplic.art.74 lit.a, art.76 alin.1 lit.b și alin.2 C.pen.1969 și art.5 C.pen. Face aplic.art.71,64 lit.a teza-II-a, lit.b și c C.pen.1969. În baza art.65 alin.2 C.pen.1969 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza-II-a, lit.b și c C.pen.1969 pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art.86/1, 86/2 C.pen.1969 dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani și 6 luni. Pe durata termenului de încercare obligă inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prev.de art.86/3 alin.1 lit.a-d C.pen.1969, respectiv: a). să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, conform programului stabilit de acesta; b). să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c). să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. Atrage atenția inculpatului asupra disp.art.86/4 C.pen.1969 rap.la art.83 și 84 C.pen.1969. În baza art.71 alin.5 C.pen.1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
 
7. Condamnă pe inculpata OPREA SORINA LAURA (...) la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev.de art.13/2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.pen.1969 rap.la art.248/1 C.pen.1969 cu aplic.art.74 lit.a, art.76 alin.1 lit.b și alin.2 C.pen.1969 și art.5 C.pen. Face aplic.art.71,64 lit.a teza-II-a, lit.b și c C.pen.1969. În baza art.65 alin.2 C.pen.1969 interzice inculpatei exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza-II-a, lit.b și c C.pen.1969 pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art.86/1, 86/2 C.pen.1969 dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani și 6 luni. Pe durata termenului de încercare obligă inculpata să se supună măsurilor de supraveghere prev.de art.86/3 alin.1 lit.a-d C.pen.1969, respectiv: a). să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, conform programului stabilit de acesta; b). să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c). să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență. Atrage atenția inculpatei asupra disp.art.86/4 C.pen.1969 rap.la art.83 și 84 C.pen.1969. În baza art.71 alin.5 C.pen.1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
 
8. Condamnă pe inculpata PAVEL ALINA (...) la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev.de art.13/2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.pen.1969 rap.la art.248/1 C.pen.1969 cu aplic.art.74 lit.a, art.76 alin.1 lit.b și alin.2 C.pen.1969 și art.5 Cpen. Face aplic.art.71,64 lit.a teza-II-a, lit.b și c C.pen.1969. În baza art.65 alin.2 C.pen.1969 interzice inculpatei exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza-II-a, lit.b și c C.pen.1969 pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art.86/1, 86/2 C.pen.1969 dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani. Pe durata termenului de încercare obligă inculpata să se supună măsurilor de supraveghere prev.de art.86/3 alin.1 lit.a-d C.pen.1969, respectiv: a). să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, conform programului stabilit de acesta; b). să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c). să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență. Atrage atenția inculpatei asupra disp.art.86/4 C.pen.1969 rap.la art.83 și 84 C.pen.1969. În baza art.71 alin.5 C.pen.1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
 
9. Condamnă pe inculpata MUTALÂP GHIULNIHAL (...) la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev.de art.13/2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.pen.1969 rap.la art.248/1 C.pen.1969 cu aplic.art.74 lit.a, art.76 alin.1 lit.b și alin.2 C.pen.1969 și art.5 Cpen. Face aplic.art.71,64 lit.a teza-II-a, lit.b și c C.pen.1969. În baza art.65 alin.2 C.pen.1969 interzice inculpatei exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza-II-a, lit.b și c C.pen.1969 pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art.86/1, 86/2 C.pen.1969 dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani. Pe durata termenului de încercare obligă inculpata să se supună măsurilor de supraveghere prev.de art.86/3 alin.1 lit.a-d C.pen.1969, respectiv: a). să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, conform programului stabilit de acesta; b). să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c). să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență. Atrage atenția inculpatei asupra disp.art.86/4 C.pen. rap.la art.83 și 84 C.pen.1969. În baza art.71 alin.5 C.pen.1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
 
10. În baza art.396 alin.5 C.pr.pen. rap.la art.16 alin.1 lit.b teza I C.pr.pen. achită pe inculpatul STAN GABRIEL MARIUS (...) pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev.de art.13/2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.297 alin.1 C.pen. cu aplic. art.309 C.pen. și art.5 Cpen.
 
În baza art.25 și 397 C.pr.pen. admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă U.A.T. Municipiul Constanța și obligă în solidar pe inculpații Mazăre Radu Ștefan, Martin Eduard Stelian, S.C.Polaris Holding S.R.L., Tolea Tudorița, Harpalete Doru Aurelian, Oprea Sorina Laura, Pavel Alina și Mutalâp Ghiulnihal la 155.627.317, 82 lei despăgubiri civile către partea civilă U.A.T. Municipiul Constanța. În baza art.289 alin.3 C.pen. confiscă de la inculpații Mazăre Radu Ștefan și Strutinsky Sorin Gabriel câte 20.410.256,8 lei. Menține sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților Mazăre Radu Ștefan, Strutinsky Sorin Gabriel, Martin Eduard Stelian, S.C.Polaris Holding S.R.L., Tolea Tudorița, Harpalete Doru Aurelian, Oprea Sorina Laura, Pavel Alina și Mutalâp Ghiulnihal instituit prin ordonanțele nr.964/P/2015 din 7.04.2015 și 3.12.2015. Ridică sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului Stan Gabriel Marius instituit prin ordonanțele nr.964/P/2015 din 7.04.2015 și 3.12.2015. În baza art.162 alin.5 C.pr.pen. dispune restituirea în original, cu păstrarea de copii, a certificatului de înregistrare și a certificatului de înregistrare în scop de TVA aparținând S.C.Property Development Two S.R.L.
 
În baza art.274 alin.1 și 2 C.pr.pen. obligă pe inculpații Mazăre Radu Ștefan, Strutinsky Sorin Gabriel, Martin Eduard Stelian și S.C.Polaris Holding S.R.L. la câte 34.850 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 14.850 lei reprezentând diferență onorariu expertiză contabilă efectuată în faza de judecată se vor avansa din fondul special al I.C.C.J. În baza art.274 alin.1 și 2 C.pr.pen. obligă pe inculpații Tolea Tudorița, Harpalete Doru Aurelian, Oprea Sorina Laura, Pavel Alina și Mutalâp Ghiulnihal la câte 20.000 lei cheltuieli judiciare către stat. În baza art.275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de soluționarea cauzei în privința inculpatului Stan Gabriel Marius, rămân în sarcina statului. Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații Mazăre Radu Ștefan, Strutinsky Sorin Gabriel, Martin Eduard Stelian, S.C.Polaris Holding S.R.L., Tolea Tudorița, Harpalete Doru Aurelian, Oprea Sorina Laura, Pavel Alina, Mutalâp Ghiulnihal și Stan Gabriel Marius, în sumă de câte 600 lei, se vor plăti din fondurile Ministerului Justiției. Cu apel. Pronunțată în ședință publică, azi 3.05.2019.“
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 669

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 672

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 533

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 724

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1252

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1001

Proces pe vila în care a stat Mazăre! Dosarul, amânat pentru studierea actelor depuse

13 Feb 2024 853

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1373

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1525

Radu Mazăre jr., la ceas aniversar! A schimbat prefixul

31 Jan 2024 1233

Fiul lui Radu Mazăre s-a lansat în afaceri! Iată ce domeniu a ales Răducu Mazăre

02 Jan 2024 6938

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1361

Primăria Constanța nu trebuie să achite taxa de timbru în procesul pe terenul vilei în care a stat Mazăre, a decis Tribunalul

19 Dec 2023 983

Tribunalul Constanța amână pentru la anul dosarul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța

17 Dec 2023 859

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1464