Nemulţumiri Radu Mazăre, prima reacţie oficială după cei nouă ani de închisoare primiţi în Dosarul Retrocedărilor

Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, este nemulţumit de pedeapsa primită în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, respectiv nouă ani de închisoare. Drept urmare, Radu Mazăre a formulat o contestaţie în anulare, acţiunea reprezentând în fapt o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se urmăreşte, în cazul nostru, anularea deciziei pronunţate, rejudecarea ori completarea judecăţii în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa.
 
Contestaţia în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, iar în prezent se află în procedură de cameră preliminară. Primul termen de judecată urmează a fi alocat ulterior.
 
Trebuie precizat că, alături de Radu Mazăre, acestui demers i s-au alăturat şi alte persoane condamnate în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, respectiv: Paraschiva Barbu, condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani, Marius Puşcaşi, condamnat la trei ani de închisoare, Carmen Puşcaşi, condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani şi Dima Alin Horaţiu, condamnat la şase ani de închisoare.
 
În 2005, procurorii Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au deschis dosarul penal cu numărul 29/P/2005, în care primarul Constanţei de la vremea respectivă, Radu Ştefan Mazăre, era cercetat pentru modul în care fuseseră restituite terenurile deţinute de foştii boieri ai oraşului şi preluate în timpul regimului comunist. După trei ani de anchetă, în luna octombrie 2008, DNA a trimis dosarul spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti. Potrivit rechizitoriului, prejudiciul a fost estimat la 114 milioane de euro. Acuzaţi: Radu Mazăre, pe atunci primar al Constanţei, Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, şi alţi angajaţi ai Primăriei Constanţa, oameni de afaceri, societăţi, evaluatori şi notari publici. În total, 37 de inculpaţi.
 
În acest dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dictat aproape 120 de ani de închisoare:
 
Radu Ştefan Mazăre: nouă ani de închisoare
Nicuşor Daniel Constantinescu: cinci ani de închisoare.
Constantin Racu: şase ani şi zece luni de închisoare.
Daniela Ramona Dospinescu: şapte ani şi şase luni de închisoare.
Ion Marica: cinci ani de închisoare.
Cristian Talpău: patru ani de închisoare.

Nora Alina Chircă: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de patru ani.
Dan Miron: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.
Bogdan Ghiţulescu: patru ani de închisoare.

Răsvan Mircea Tudorache: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de patru ani.
Paraschiva Barbu: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.
Niculae Nejloveanu: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de patru ani.
Mihai Sergiu Ceacîreanu: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de şapte ani.
Bogdan Gabriel Sandu: patru ani de închisoare.
Daniel Ene: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de şapte ani.
Georgică Giurgiucanu: cinci ani şi şase luni de închisoare. Foarte important, Înalta Curte a trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti cu privire la infracţiunea de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), reţinută în sarcina inculpatului Giurgiucanu Georgică.
Emil Dragoş Săvulescu: cinci ani şi şase luni de închisoare.
Aurel Jean Andrei: doi ani se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Cristina Budei: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Viorel Pană: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Mihai Camboianu: cinci ani de închisoare.
Valentin Gheorghe Ionescu: cinci ani de închisoare.
Cristian Borcea: cinci ani de închisoare.
Ruxandra Luminiţa Darie: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Marius Puşcaşi: trei ani de închisoare.
Puşcaşi Carmen: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.
 
Înalta Curte a încetat procesul penal faţă de inculpatul Andrei Sozanski pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale (pct. F - Rechizitoriu).
 
Graţiela Rusu: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Sanda Gabriela Radu: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Claudia Cealera: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Luminiţa Călătoru: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Silvia Stanciu: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Dima Alin Horaţiu: şase ani de închisoare.
 
Citeşte şi:
 
117 ani de închisoare pentru un prejudiciu de 114 milioane de euro Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, judecata pas cu pas (documente)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pasarelele lui Mazăre nasc zeci de nemulțumiri

28 Jul 2014 3581