„Nu știu ce putere am avut să ridic poarta!“ Copil de trei ani, prins sub poarta capelei mortuare, în Mireasa, județul Constanța. Ce declară părțile (document)


 
  • Pe 17 septembrie 2021, un copil de trei ani și șapte luni a fost prins sub poarta capelei mortuare din satul Mireasa, din comuna constănțeană Târgușor.
  • În urma accidentului, micuțul s-a ales cu multiple traumatisme și i-a fost rupt femurul drept. De o lună și jumătate, acesta este imobilizat la pat.
  • Poarta capelei mortuare a fost fixată în cadrul lucrărilor de construire a capelei, finanțate de Primăria Târgușor în anul 2019, la momentul la care instituția era condusă de Viorel Petre, actualul viceprimar. Lucrările au fost realizat de compania Termo Mob Constr SRL, din Cogealac.
  • Contactat telefonic, viceprimarul Viorel Petre a declarat, pentru ZIUA de Constanța, că, din informațiile pe care le deține, a aflat că mai mulți copii care se aflau la priveghi cu o seară înainte de producerea accidentului s-ar fi jucat pe poartă, făcând-o astfel să se mute din loc.
  • Întrebat dacă a luat legătura cu societatea care s-a ocupat de executarea lucrărilor, vicele a explicat că, până la momentul de față, nu s-a discutat cu societatea.
  • Cazul se află în atenția Postului de Poliție Târgușor.
  • Reprezentanții firmei Termo Mob Constr SRL nu au putut fi contactați pentru a-și exprima un punct de vedere în legătură cu acest accident, numărul de telefon consemnat în datele oficiale ale companiei neputând fi contactat.
  • În Secțiunea Document puteți consulta anunțul privind cumpărarea directă a lucrărilor de construcție a capelei mortuare, astfel cum apare pe SEAP.
 
Un copilaș de trei ani și șapte luni a fost prins sub poarta capelei mortuare din satul Mireasa, comuna Târgușor, din județul Constanța. Accidentul s-a produs în data de 17 septembrie 2021, când mama copilului se afla la înmormântarea verișoarei sale și a nepoțelului său.
 
În prezent, copilașul este imobilizat la pat, în gips, de mai bine de o lună și jumătate și numără nerăbdător zilele până se va putea întoarce la grădiniță. „Mami, eu voi mai putea merge?“ este întrebarea de zi cu zi la care mama băiatului trebuie să își găsească puterea să răspundă.
 
Poarta capelei mortuare a fost fixată în cadrul lucrărilor de construire a capelei, finanțate de Primăria Târgușor în anul 2019, la momentul la care instituția era condusă de Viorel Petre, actualul viceprimar. Lucrările au fost realizat de compania Termo Mob Constr SRL, din Cogealac.
 
Contactat telefonic, viceprimarul a declarat, pentru ZIUA de Constanța, că, din informațiile pe care le deține, a aflat că mai mulți copii care se aflau la priveghi cu o seară înainte de producerea accidentului, s-ar fi jucat pe poartă, făcând-o astfel să se mute din loc. Întrebat dacă a luat legătura cu societatea care s-a ocupat de executarea lucrărilor, pentru a vedea dacă este o problemă cu poarta sa dacă au mai întâlnit astfel de situații, vicele a explicat că, până la momentul de față, nu s-a discutat cu societatea în cauză.
 
Totodată, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Târgușor au deschis un dosar de cercetare penală pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului.
 
La rândul lor, reprezentanții firmei Termo Mob Constr SRL nu au putut fi contactați pentru a-și exprima un punct de vedere în legătură cu acest accident, numărul de telefon consemnat în datele oficiale ale companiei neputând fi contactat. În cazul în care ne va fi transmis un punct de vedere din partea reprezentanților firmei, acesta va fi publicat imediat ce vom intra în posesia lui.
 
Veniți la înmormântarea verișoarei
 

„În data de 17.09.2021, în localitatea Mireasa, județul Constanța, mă aflam la înmormântarea verișoarei mele și a nepoțelului meu. Noi locuim în Cheia și am venit cu băiețelul meu în vârstă de 3 ani și 7 luni acolo“.
 
Așa și-a început povestea Emilia Pîndic, mama băiețelului rănit de poarta capelei mortuare.

 
Aceasta ne-a povestit că accidentul s-a produs dimineața, aproape de ora 10.00. „Poarta nu avea opritori și nu era nimeni la capelă când am venit noi, în afară de mine și de o altă verișoară de-a mea. Eu tocmai răspunsesem la telefon, căci mă sunase fratele verișoarei care murise când am auzit un țipăt înfiorător «Maaami!» Era băiețelul meu, am aruncat telefonul și m-am dus într-un suflet la el, i-am văzut doar căpșorul de sub poarta capelei, care căzuse peste el. Este o poartă de peste 4 metri lungime și doi înălțime, cu o greutate de peste 100 de kilograme“.
 
„Nu știu ce putere am avut să ridic poarta! Am țipat la cealaltă verișoară a mea să sunela Ambulanță. Eu l-am luat pe băiat, care plângea înfiorător, i-am îndreptat piciorușul, care deja se umflase, deci nu era bine deloc“, a relatat mama băiatului.
 
În continuare, aceasta a explicat că cel mic a suferit mai multe traumatisme, iar femurul drept i-a fost rupt. Mama și băiatul au fost internați la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanța, cel mic fiind pus în gips de la mijloc în jos.
 
Trei anstezii totale
 
„Miercuri, pe 3 noiembrie 2021, suntem programați la control, la Policlinica din Spitalul Județean, la doamna doctor Anghel Elena, dumneaei l-a avut în grijă pe băiat încă de când ne-am internat. Băiatul nu a ieșit din gips de o lună și jumătate, acesta este al treilea gips, a avut până în prezent trei anestezii totale. L-am imobilizat pentru a treia oară pentru a nu ajunge la operație. Era un băiețel foarte energic, nu stătea locului nici măcar o clipă, iar acum, de aproape două luni, este numai în pat. Stă întins numai pe spate, nu se mișcă. Mă întreabă când va putea merge înapoi la grădiniță, dar cel mai mult mă întreabă dacă va mai merge din nou“, ne-a împărtășit mama celui mic.
 
De asemenea, aceasta ne-a explicat că Postul de Poliție din Târgușor a deschis o anchetă, iar marți, pe 26 octombrie 2021, a avut loc cercetarea la fața locului, la care a fost prezent și viceprimarul Viorel Petre, aflat în funcția de primar la momentul executării lucrărilor la capela mortuară.
 
Mama băiatului a mai explicat, pentru ZIUA de Constanța, că autoritățile locale din Mireasa nu s-au arătat interesate de starea băiatului.
 
„Nu m-a întrebat nimeni cum se mai simte băiatul sau dacă avem noie de ceva. Au încercat să îmi spună să renunț la acțiune, să nu ajungem în instanță. Noi vrem doar ca așa ceva să nu se mai întâmple, să nu sufere și alți oameni“, a precizat Emilia Pîndic.
 
„Mai mulți copii s-au jucat pe poartă“
 
Contactată telefonic, Mădălina Negru, primarul comunei Târgușor, a precizat că știe despre acest incident, dar că, pe moment, nu poate vorbi prea mult căci era la vaccinare. Aceasta ne-a precizat că ne poate suna peste câteva ore, dar ne-a și îndrumat spre viceprimarul Viorel Petre, cel care cunoaște cazul mai bine și care a fost și primar în perioada contractării și executării lucrărilor la capela mortuară.
 
La rândul său, viceprimarul Viorel Petre ne-a declarat că știe despre acest caz.
 
„Așa am auzit și eu, că poarta capelei a căzut peste cel mic, problema este că mai mulți copii, împreună cu cel al doamnei, cu o seară înainte, s-au jucat pe poartă, au urcat pe ea și s-au tot plimbat, căci poarta este pe o șină, funcționează prin rulare. A doua zi, când a venit doamna cu copilul, copilul, știind că s-au jucat acolo, s-a dus înapoi la joacă. A împins poarta mai mult decât trebuia și a scos-o de pe șina de glisare și de susține și a căzut poarta pe el. Acum, că doamna dă vina pe noi, că noi suntem vinovați, știți cum este, adevărul este la mijloc, nu trebuie săgăsim vinovații numai în partea adversă. Și dumneaei trebuia să aibă grijă de copil“.
 
„A venit și poliția, a făcut niște poze acolo, doar strict atât, nu a fost treaba de anchetare a noastră, ca instituției“, a mai precizat vicele. Acesta a spus că știe că cei mici s-au jucat seara pe poartă de la persoanele care au participat la priveghi și care au avut copiii acolo.
 
„Acuma, știți cum e, copilul s-a jucat seara și a doua zi se duce tot acolo, că i-a plăcut, numai că seara au fost mai mulți și poate nu au împins poarta mai mult decât a trebuit ca să cadă, iar acum .... Poarta se glisează foarte ușor, căci este pe șină de ghidare. Acea capelă este finalizată de doi ani de zile, în doi ani de zile nu a căzut poarta niciodată. Ea nu cade de pe șină imediat cum este deschisă până la limita maximă, ea se mai duce încă 30 cm dincolo de șină. V-am zis, poate a împins-o mai mult decât a trebuit și asta a fost“, a explicat viceprimarul Viorel Petre.
 
„Când iei în primire o construcție, te uiți să vezi ca aspect“
 
Întrebat dacă reprezentanți Primăriei Târgușor au încercat să ia legătura cu firma Termo Mob Constr, cei care au executat lucrarea, pentru a vedea dacă este o problemă, viceprimarul a răspuns:
 
„În primul rând, eu, ca și instituție, eu eram primar atunci, când a fost construită capela, eu am angajat un diriginte de șantier. Eu, ca primar, nu am toate datele tehnice și absolut tot ce trebuie să se facă în construcție. Că, dacă ar fi fost așa, primarul ar fi fost Dumnezeu și lui nu îi mai trebuia nimeni și nimic, verifica el tot. Am avut un diriginte de șantier, el știa ce trebuia să facă, ce să urmărească. Că au făcut, că n-au făcut, asta nu mai știu. Vă dați seama, când iei în primire o construcție, te uiți să vezi ca aspect, e făcută bine, e așa... Lucrurile astea mărunte ar trebui, de fapt, trebuiau supravegheate de cei care trebuiau să facă acest lucru“.
 
De asemenea, viceprimarul a mai precizat că nu s-a încercat contactarea firmei:
 
„Nu, pentru că, la momentul de față, avem trei zile de când a venit acea adresă de la Poliție că se va face cercetarea la fața locului, noi, de atunci și până acum, eu, personal, nu am făcut nicio solicitare către dumnealor. Deocamdată, nu avem nimic oficial că suntem învinuiți sau ceva în sensul acesta“.
 
„Noi am asigurat acum poarta, nu se mai poate deschide să sară de pe șină să poată să cadă“, a mai precizat viceprimarul Viorel Petre.
 
De asemenea, acesta a mai spus că este și vina părintelui, căci copilul trebuia supravegheat.
 
În prezent, lucrătorii Postului de Poliție Târgușor au deschis un dosar de cercetare pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-au produs evenimentele.
 
Contract încheiat prin cumpărare directă
 
Potrivit datelor oficiale puse la dispoziție de Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, la data de 24 iulie 2019, Comuna Târgușor a atribuit prin cumpărare directă contractul privind „Execuție construire capelă mortuară, foișor și centrală termică Mireasa“ societății Termo Mob Constr SRL, din Cogealac.
 
Valoarea a fost de 345.000 de lei (73.087,03 euro), iar termenul de execuție a fost de maxim șase luni.
 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 29 octombrie 2021, societatea Termo Mob Constr SRL a fost înființată în 2007 și are sediul social în Cogealac, pe strada Mare, nr. 76.
 
Firma se ocupă de „lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale“, iar asociat unic și administrator este Mihaela Simion.
 
În anul 2018, societatea a avut zece angajați, profitul a fost 12.542 de lei, iar cifra de afaceri a fost 1.852.658 de lei.
 
În 2019, numărul angajaților a fost 12, profitul a fost 262.382 de lei, iar cifra de afaceri a fost 2.625.203 lei.
 
În 2020, numărul angajaților a fost nouă, s-au înregistrat pierderi de 368.233 de lei, iar cifra de afaceri a fost 833.416 lei.
 
Potrivit sursei citate, în perioada 03.01.2013 – 02.07.2021, compania Termo Mob Constr a încheiat 53 de contracte de achiziții publice în valoare totală de 6.284.760,92 de lei.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Contract atribuit de Primăria Mihai Viteazu, județul Constanța. Ce societate se va ocupa de lucrările la clopotnița și casa mortuară de la Sinoe (document)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spectacol de comedie la Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare”. Când are loc premiera „Nuntă, caut mire și mireasă” (GALERIE FOTO)

18 Jan 2024 720

Schimbări importante în Energo Windprod SRL, firmă controlată de Emanuel Muntmark, supranumit „regele eolienelor“

16 Oct 2023 1127

Emanuel Muntmark, supranumit „regele eolienelor“, și-a cesionat o parte din acțiunile Foton Power Energy SRL

03 Oct 2023 1414

Nuntă sport Constanța Mireasa Andreea Barbu a dansat în mijlocul „hoților“ și al suporterilor cu fularul Farul Constanța la gât (GALERIE FOTO)

24 Jul 2023 6744

Calendar-Ortodox 23 iunie - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

23 Jun 2023 1028

Emanuel Muntmark, prin Monsson Alma, edifică un nou parc eolian în Constanța

22 May 2023 1629

Calendar-Ortodox 10 mai - pomenirea sfântului apostol Simon Zilotul

10 May 2023 858

„Nu te vom uita niciodată, vărule!” Val de lacrimi pentru bărbatul care a murit strivit într-o presă, în județul Constanța

27 Sep 2022 42328

UPDATE Accident șocant în județul Constanța O persoană a decedat după ce a fost prinsă în presa tractorului (GALERIE FOTO+VIDEO)

27 Sep 2022 38126

Ceremonie impresionantă la nunta deputatului Silviu Vexler. Unde a avut loc evenimentul (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Jul 2022 2693

Calendar-Ortodox 23 iunie - pomenirea Sfintei Muceniţe Agripina Romana

23 Jun 2022 1087

Imaginea zilei O mireasă furată ,,a participat" și ea la acțiune. A venit să facă poze cu polițiștii

12 Jun 2022 2866

Nuntă la malul mării Primele imagini cu Roxana Dobre, mireasa lui Florin Salam (GALERIE FOTO +VIDEO)

01 Jun 2022 2870

Evenimente în ziua de 19 mai în istorie. Căsătoria Prințului Harry cu Meghan Markle

19 May 2022 1252

Calendar-Ortodox 10 mai - pomenirea sfântului apostol Simon Zilotul

10 May 2022 1177