NUP-ul managerului Dănuţ Căpăţînă a fost infirmat Procurorii DNA anchetează externalizarea serviciului de imagistică din Spitalul Judeţean

Serviciul de laborator din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă a fost externalizat către Synevo
 
Externalizarea serviciului de laborator din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă către Synevo a ajuns din nou în atenţia procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, spun surse bine informate. Iniţial, în acest dosar, faţă de directorul spitalului, dr. Dănuţ Căpăţînă, acuzat de abuz în serviciu, s-a dispus, la jumătatea lunii mai 2013, neînceperea urmăririi penale, întrucât fapta nu există. Recent, magistraţii constănţeni au infirmat soluţia mai sus precizată, hotărând redeschiderea urmăririi penale şi reluarea cercetărilor. Facem precizarea că am încercat să obţinem un punct de vedere cu privire la acest subiect şi de la dr. Dănuţ Căpăţînă, sens în care l-am sunat pe telefonul mobil, însă acesta nu a răspuns.
 
La solicitarea cotidianului ZIUA de Constanţa, Direcţia Naţională Anticorupţie ne-a informat că, „la data de 15.05.2013, faţă de Căpăţînă Dănuţ, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă Constanţa, a fost dispusă neînceperea urmăririi penale, în conformitate cu prevederile articolului 10, litera a din Codul de Procedura Penală (fapta nu există), soluţie infirmată la 5.03.2014 de către instanţa de judecată, care a hotărât redeschiderea urmăririi penale şi reluarea cercetărilor”. Potrivit portalului instanţelor de judecată, pe data de 21 februarie, DNA a cerut Tribunalului Constanţa, în dosarul cu numărul unic 1419/118/2014, confirmarea redeschiderii urmăririi penale. Iniţial, primul termen a fost stabilit pentru data de 17 martie, cauza fiind repartizată completului de judecată F 2, prezidat de magistratul Cornelia Dumitra. Cu toate acestea, termenul a fost preschimbat pentru data de 5 martie, când Tribunalul Constanţa a admis cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. „În baza art. 335 C. proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia ordonanţei nr. 20/C1/2014 din data de 19.02.2014 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 20/C/2014. Confirmă redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. 280/P/2011 al DNA - Serviciul de combatere a infracţiunilor de corupţie conexe. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. Pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului”, conform minutei judecătoreşti. Decizia Tribunalului Constanţa este definitivă. Facem precizarea că am încercat să obţinem un punct de vedere cu privire la acest subiect şi de la dr. Dănuţ Căpăţînă, sens în care l-am sunat pe telefonul mobil, însă acesta nu a răspuns. Mai mult decât atât, managerului SCJU i-a fost trimis şi un mesaj pe telefonul mobil, al cărui conţinut îl publicăm integral: „Vi s-a adus la cunoştinţă că a fost redeschisă urmărirea penală în dosarul 280/P/2011, cauză în care aţi luat NUP pentru externalizarea serviciului de imagistică? Vă mulţumim”. Până la închiderea ediţiei print, şeful SCJU Constanţa nu a răspuns. Facem precizarea că, dacă vom primi un răspuns la solicitarea noastră, acesta va fi publicat într-o ediţie următoare.
 
Ce spunea şeful spitalului pe 26 iunie 2013
 
Cu privire la acest dosar, Dănuţ Căpăţînă, managerul Spitalului Judeţean, a susţinut, în cadrul unei conferinţe de presă, că în dosarul 280/P/2011, în care a fost acuzat de abuz în serviciu şi externalizări frauduloase, s-a dispus neînceperea urmăririi penale. „Absolut niciuna dintre cele sesizate privind externalizarea laboratorului de analize şi a serviciul de imagistică nu s-au adeverit. Plângerile au fost verificate de către ofiţerii DIICOT, de către DNA şi am primit decizia de neîncepere a urmăririi penale. Consider închis orice subiect pe această temă. Nu cunosc cine a făcut sesizarea. Am primit răspunsul DNA săptămâna trecută. Este al doilea NUP. Primul a fost dispus în urmă cu doi ani, în dosarul referitor strict la Laboratorul de Analize. Un grup de oameni ai muncii a făcut sesizare. Asta este viaţa. Nu credeam că scap uşor, dar până la urmă s-a dovedit că ceea ce am făcut a fost corect. Anii au dovedit că ceea ce am gândit împreună cu echipa managerială au fost decizii corecte, legale şi care au îmbunătăţit calitatea actului medical”, a mai spus şeful SCJU Constanţa.
 
Synevo - Medicover şi Pozimed
 
După cum arătam şi în ediţiile trecute, serviciul de laborator din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă a fost externalizat către Synevo, care a câştigat concesionarea serviciului de laborator din SCJU în urma licitaţiei din 7 decembrie 2009. De precizat că Dănuţ Căpăţînă a fost manager al reţelei de laboratoare Synevo - Medicover pentru regiunea de sud-est până când a fost numit managerul SCJU. După ce Căpăţînă a anunţat că a luat NUP, ZIUA de Constanţa arăta că serviciul de imagistică a fost concesionat către Centrul medical de diagnostic imagistic Pozimed, care aparţine societăţii Pozitron Medical Investigation SRL. Tot atunci precizam şi că SC Pozitron Medical Investigation SRL are legătură cu Sorin-Gabriel Strutinsky, partenerul de afaceri al primarului Radu Mazăre şi al preşedintelui Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

revin

20 Mar, 2014 20:08

ADMINISTRATOR ZIUA DE CONSTANTA: multumim

un fost angajat al laboratorului clinic

20 Mar, 2014 18:53

ADMINISTRATOR ZIUA DE CONSTANTA: Asteptam, ori aici, ori pe adresa de e-mail a redactiei sau a redactorului sef, detalii. Multumim.

Articole asemanatoare

Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky, verdict în așteptare la Curtea de Apel Constanța! Deliberările au fost prelungite

26 Feb 2024 545

Final de proces în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky! Când se va pronunța Curtea de Apel Constanța

28 Jan 2024 739

Curtea de Apel Constanța, termen în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky

08 Jan 2024 641

Justiție Constanța Dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky, amânat pentru la anul!

24 Nov 2023 758

Dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky, la Curtea de Apel Constanța! S-a fixat primul termen în apel

28 Jul 2023 1081

Tribunalul Tulcea a încetat procesul penal pornit împotriva lui Dănuţ Căpăţînă și Sorin Strutinsky! (MINUTĂ)

22 Jun 2023 1622

Proces între Spitalul Județean Constanța și un fost manager pentru nouă milioane de lei. Dosarul, amânat

07 Jun 2023 1225

Fost manager al Spitalului Județean Constanța, chemat în judecată pentru circa nouă milioane de lei! Ce au decis judecătorii

12 May 2023 5413

DNA Constanța a cerut sesizarea Curții Europene de Justiție! Solicitare respinsă

25 Apr 2023 1349

DNA Dănuţ Căpăţînă, trimis în judecată alături de Sorin Strutinsky. Tribunalul Tulcea a fixat un nou termen

28 Jan 2023 2131

Dosarul în care Spitalul Județean Constanța și-a dat în judecată un fost manager, amânat pentru la anul! La mjiloc sunt circa 9 milioane de lei

03 Dec 2022 2004

Spitalul Județean și-a dat în judecată un fost manager, pentru aproximativ 9 milioane de lei! S-au admis obiecțiunile la expertiză!

14 Oct 2022 3800

Tribunalul Tulcea, un nou termen în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky

08 Sep 2022 1557

Tribunalul Tulcea, un nou termen în dosarul lui Sorin Strutinsky și Dănuţ Căpăţînă, fostul șef al Spitalului Județean Constanța

04 Jun 2022 1375

Fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa şi Sorin Strutinsky, trimişi în judecată de procurorii DNA. Dosarul, la Tulcea. Noul termen săptămâna viitoare

16 Mar 2022 2006