O nouă taxă auto! Mai sunt doar câteva zile! Ce se întâmplă cu RAR de la 1 ianuarie 2018

Până în luna aprilie 2018, autorităţile centrale pregătesc introducerea unei taxe auto, în locul blamatului timbru de mediu. Recent, Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, a declarat că „bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) va fi aprobat undeva în martie - aprilie, anul viitor“. „Sper ca, până atunci, să avem o înlocuire a timbrului de mediu, conform directivelor europene. Vrem ca poluarea să fie diminuată. Nu ştiu cum va ieşi forma finală a acestei penalităţi pentru maşinile care vor polua şi sper ca, în martie anul viitor, înainte ca bugetul de venituri şi cheltuieli al AFM să fie aprobat, să avem şi o formă finală. Principiul va fi acelaşi, adică «poluatorul plăteşte!». Amprenta trebuie să fie neapărat carbonul ca emisie“, a mai spus Graţiela Gavrilescu.
 
Până la noi ordine, cei care vor să îşi înmatriculeze în România vehiculele second hand o pot face fără să achite nicio taxă auto.
 
În prezent, Registrul Auto Român lucrează cu publicul şi în zilele de sâmbătă, până la sfârşitul anului. Măsura a fost luată de conducerea RAR ca urmare a gradului ridicat de solicitări din partea clienţilor, care se programează să obţină actele necesare în vederea primei înmatriculări în România a vehiculelor second hand. Astfel, în toate reprezentanţele RAR se lucrează în fiecare zi de sâmbătă, începând cu data de 4.11.2017, de la ora 8.00 la ora 14.00. Excepţie fac zilele de 2, 23 şi 30 decembrie 2017. Mai trebuie precizat că sistemul call center naţional le permite posesorilor de autovehicule să obţină programare în oricare dintre reprezentanţele RAR. Numărul unic 021/9672 le stă la dispoziţie în acest sens. Există, de asemenea, opţiunea programării online pe site-ul www.rarom.ro.
 
De la începutul anului viitor, programul RAR va intra în normal.
 
Taxa auto pentru autovehiculele la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană. Atunci, taxa de primă înmatriculare se calcula în funcţie de trei variabile: vechimea maşinii, tipul de catalizator (euro) şi capacitatea cilindrică a maşinii. Timbrul de mediu a fost eliminat începând cu 1 februarie 2017.
 
În continuare, ZIUA de Constanţa prezintă noi decizii luate de judecătorii Tribunalului Constanţa în dosarele în care diverşi cetăţeni care au achitat timbrul de mediu şi au solicitat înapoierea sumelor plătite cu acest titlu au avut câştig de cauză:
 
Admite acţiunea. Dispune obligarea pârâtului (Direcţia Generală a Finanţelor Publice) la plata către reclamant a sumei de 5.865 de lei, la care se va plăti şi dobânda în materie fiscală de la data 18 februarie 2014 până la data plăţii efective. Dispune obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 900 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată - taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat. Admite cererea de chemare în garanţie a Administraţiei Fondului pentru Mediu. Dispune obligarea Administraţiei Fondului de Mediu la plata către reclamant a sumei de 6.765 de lei.
 
Admite acţiunea. Dispune obligarea pârâtului (Direcţia Generală a Finanţelor Publice) la plata către reclamant a sumei de 5.408 lei, la care se va plăti şi dobânda în materie fiscală de la data 27 iulie 2015 până la data plăţii efective. Dispune obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 900 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată - taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat. Admite cererea de chemare în garanţie a Administraţiei Fondului pentru Mediu. Dispune obligarea Administraţiei Fondului de Mediu la plata către reclamant a sumei de 6.308 lei.
 

Admite acţiunea. Dispune obligarea pârâtului (Direcţia Generală a Finanţelor Publice) la plata către reclamant a sumei de 1.981 de lei, la care se va plăti şi dobânda în materie fiscală de la data 5 octombrie 2015 până la data plăţii efective. Dispune obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 198 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată - taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat. Admite cererea de chemare în garanţie a Administraţiei Fondului pentru Mediu. Dispune obligarea Administraţiei Fondului de Mediu la plata către reclamant a sumei de 2.179 de lei.
 
Admite acţiunea. Dispune obligarea pârâtului (Direcţia Generală a Finanţelor Publice) la plata către reclamant a sumei de 2.343 de lei, la care se va plăti şi dobânda în materie fiscală de la data 14 septembrie 2015 până la data plăţii efective. Dispune obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 234 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată - taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat. Admite cererea de chemare în garanţie a Administraţiei Fondului pentru Mediu. Dispune obligarea Administraţiei Fondului de Mediu la plata către reclamant a sumei de 2.577 de lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța. Ați uitat să plătiți prin SMS parcarea? Riscați să fiți amendați. Polițiștii locali aplică sancțiuni

28 Sep 2018 10660

În atenţia şoferilor Se apropie termenul limită în care se poate solicita restituirea taxei auto

27 Aug 2018 2175

De Ziua Podului, pentru autoturismele care trec podul peste Dunăre în sensul Giurgiu – Ruse, nu se achită tariful de trecere

19 Jun 2018 2230

Sondaj de opinie 80 la sută dintre respondenți nu sunt de acord cu introducerea unei noi taxe auto

31 Dec 2017 2420

Sondaj de opinie Credeţi că este momentul ca în România să fie introdusă o nouă taxă auto?

18 Dec 2017 5517

Atenţie, constănţeni! Impozitul/taxa pe clădiri se va calcula prin aplicarea cotei de 0,1%, însemnând o majorare de 25% a impozitului pentru locuinţe (documente)

14 Nov 2017 9086