Palaz, şicanat de liberali CJC, parte civilă în dosarul în care Nicuşor Constantinescu a fost condamnat la 15 ani de închisoare! (galerie foto)

 

Puzderie de proiecte pe ordinea de zi a şedinţei de ieri a Consiliului Judeţean Constanţa, o întrunire din care nu au lipsit contrele şi răzbunările politice. Consilierii judeţeni liberali nu pot ierta PMP pentru alianţa cu PSD şi au trântit la vot proiectul iniţiat de vicepreşedintele CJC Claudiu Palaz (preşedinte PMP Constanţa), un proiect care propunea demararea procedurilor de preluare a Palatului Copiilor din subordinea Ministerului Educaţiei în subordinea Consiliului Judeţean Constanţa, în scopul reabilitării acestuia. Consilierii PNL au votat împotrivă, ceea ce înseamnă, de fapt, că Parcul Pionierilor, aşa cum este el cunoscut de constănţeni, va rămâne într-o stare deplorabilă, până când proiectul va fi reluat. Liberalii au motivat că bugetul CJC nu ar permite în acest moment astfel de lucrări.
 
În schimb, PNL a votat în unanimitate proiectul privind creşterea tarifelor pentru serviciile de pază prestate de Direcţia de Pază a judeţului Constanţa la obiectivele de interes judeţean, în condiţiile în care aceste obiective au încheiat şi contracte cu privaţi pentru paza acestora. Un exemplu este Teatrul de Stat Constanţa, al cărui sediu este păzit de Zip Escort, deşi Direcţia de Pază ar avea atribuţii şi asupra acestui obiectiv. Ca fapt divers, domnilor consilieri şi domnilor care conduceţi CJC!

RADJP are o nouă conducere

Fostul inspector de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Constanţa, Lucian Lungoci, este noul administrator special al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP). Acesta l-a „bătut“ la vot pe liberalul Crysti Baisan. Propunerea a fost aprobată în şedinţa de Consiliu Judeţean. Fostul administrator, Virgil Stan, nu s-a mai prezentat în şedinţă pentru a-şi prezenta raportul de activitate. În acest moment, 50 de angajaţi ai RAJDP sunt în preaviz, colaborarea lor cu instituţia urmând să înceteze. Datoriile RAJDP sunt în jur de 8 milioane de euro. 

Au fost completate CA-urile spitalelor din subordinea CJC

Tot ieri, consilierii au votat pentru completarea consiliilor de administraţie ale spitalelor aflate în subordine, dar şi pentru demararea procedurilor necesare elaborării studiilor de oportunitate şi a celor de fezabilitate pentru crearea de noi structuri medicale în domeniile oncologie, obstetrică-ginecologie şi neonatologie în judeţul Constanţa. Din Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic Judeţean Constanţa vor mai face parte Dina Daniel şi Tofan Robert, iar din Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, Mihaela Roibu, Daniel Turcu şi Marius Enescu. Totodată, consilierii au aprobat şi bugetele de venituri şi cheltuieli ale celor două unităţi medicale aflate în subordinea CJC.
 
În schimb proiectul privind transmiterea unui bun imobil proprietate a judeţului din administrarea CJC în administrarea Spitalului Judeţean a fost respins, tot de liberali. Acesta urmează să fie reanalizat în comisii şi repus pe ordinea de zi, într-o şedinţă viitoare.

Nicuşor şi Gâmbuţeanu vor plăti prejudiciul adus judeţului

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost condamnat la sfârşitul lunii iulie de Curtea de Apel Bucureşti la 15 ani de închisoare, într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu perdelele forestiere de protecţie. În dosarul perdelelor forestiere, Curtea de Apel Bucureşti a contopit aceste pedepse, iar la cei 12 ani de închisoare rezultaţi a fost adăugat un spor de trei ani, astfel încât el va executa în final 15 ani de detenţie. În acelaşi dosar, instanţa i-a interzis lui Nicuşor Constantinescu exercitarea pe o durată de zece ani după ce iese din închisoare a dreptului de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public.
 
Condamnări au primit şi funcţionari cu funcţii de conducere din CJ Constanţa: Felicia Tăicuţu (director general al Direcţiei Economice) - trei ani cu suspendare; Titi Cenuşă (arhitect-şef la Direcţia de Urbanism) - patru ani şi zece luni cu executare; Lucian Simion (şeful Serviciului Utilităţi Publice) - patru ani şi zece luni cu executare; Constantin Vlăducă (inginer) - trei ani cu suspendare; Ionuţ Țiţimeaua (director al Direcţiei Generale de Administraţie Publică) - doi ani cu suspendare; Tudorel Pârvu şi Bogdan Dima Gavrilă (directori ai Direcţiei Buget-Finanţe) - ambii doi ani cu suspendare.
 
Alte condamnări: Adrian George Gâmbuţeanu (director general la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa) - şase ani şi patru luni cu executare, Gică Ene (inginer silvic) - trei ani cu suspendare; Ruxandra Luminiţa Darie (notar) - trei ani cu suspendare; Florin Georgel Onescu (primar al comunei Lipniţa) - trei ani cu executare; Victor Aurelian Coman şi Daniel Dan Popa (administratori ai SC Rom Coman SRL) - câte nouă ani şi opt luni de închisoare. Instanţa a mai dispus ca SC Rom Coman SRL să plătească o amendă penală de 150.000 de lei, urmând ca această firmă să fie dizolvată, iar SC Stop SRL a primit o amendă penală de 600.000 de lei. De asemenea, Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa a primit o amendă penală de 300.000 de lei. Instanţa a decis confiscarea de la inculpaţii Victor Aurelian Coman şi Daniel Dan Popa a câte 11.893.084 de lei, iar de la Nicuşor Constantinescu, 8.587.504 lei. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
 
La propunerea preşedintelui Horia Marius Țuţuianu, Consiliul Judeţean şi-a dat acordul cu privire la constituirea instituţiei ca parte civilă în acest dosar, „pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin săvârşirea unor infracţiuni persoanelor a căror vinovăţie se va constata definitiv în dosarul penal nr. 6854/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti“.

Penalităţi pentru întârzierea proiectelor suportate de constructori

Totodată, ieri a fost aprobată şi prelungirea cu trei luni a termenelor de finalizare a mai multor proiecte pe fonduri europene, cofinanţate de CJC. Este vorba despre: „Centrul multifuncţional educativ pentru tineret“, „Extindere UAMS Agigea prin înfiinţarea unui centru de îngrijire a persoanelor cu afecţiuni Alzheimer“, „Centrul productiv meşteşugăresc pentru susţinerea activităţilor turistice şi de agrement Ovidiu“, „Modernizarea drumului judeţean între Ovidiu - Poartă Albă DJ 228A“ şi „Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Ambulatoriului Eforie Sud“. Ulterior, acolo unde situaţia o va impune, Consiliul Judeţean se va îndrepta în justiţie împotriva constructorilor care au întârziat finalizarea acestor proiecte, pentru recuperarea penalităţilor suportate din bugetul judeţului Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință CJ Constanța 28 de milioane de euro, alocați pentru modernizarea drumului dintre Techirghiol și Arsa (DOCUMENT)

26 Mar 2024 538

Consilierii din Constanța vor vota pentru actualizarea indicatorilor tehnico – economici aferenți reabilitării și modernizării a două drumuri județene (DOCUMENT)

26 Mar 2024 474

Proiect pe masa consilierilor din Constanța Peste 55 de milioane de lei pentru modernizarea tronsonului de drum cuprins între Tuzla și Biruința (DOCUMENT)

26 Mar 2024 393

Ședință CJ Constanța Programul de lucrări la drumurile județene din județul Constanța, pe anul 2024 pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 878

Ședință CJ Constanța Se votează cotizațiile și contribuțiile UAT Județul Constanța la mai multe asociații, pe anul 2024 (DOCUMENT)

24 Mar 2024 613

Ședință CJC Se votează prelungirea mandatelor administratorilor provizorii și bugetul de la Drumuri Județene SA (DOCUMENTE)

24 Mar 2024 927

Două terenuri vor trece din proprietatea Primăriei Băneasa în domeniul public al UAT Județul Constanța. Iată de ce! (DOCUMENT)

24 Mar 2024 475

Indicatorii tehnico-economici, aprobați de CJ Constanța Centrul de Îngrijire și Asistență pentru persoane adulte cu dizabilități, CIA Delfinul din Agigea, va avea 50 de locuri (DOCUMENT)

24 Mar 2024 417

Proiectul, în atenția consilierilor județeni Consiliul Județean Constanța va moderniza Oborul General Scărișoreanu, comuna Amzacea (DOCUMENT)

24 Mar 2024 384

Consiliul Județean Constanța se reunește în ședință ordinară. Ce proiecte sunt înscrise pe ordinea de zi?

22 Mar 2024 582

MINUTA ședinței ordinare a Consiliului Județean Constanța din data de 21 februarie 2024

23 Feb 2024 166

LIVE text Consiliul Județean Constanța, în ședință ordinară! Ce proiecte sunt pe ordinea de zi (FOTO+VIDEO)

21 Feb 2024 1015

Ședință CJ Constanța Proiect de hotărâre privind preluarea bunului imobil drum județean DJ 383 de către CJ de la Primăria Techirghiol (DOCUMENT)

20 Feb 2024 1546

Se înființează Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Ovidiu. Proiectul, pe ordinea de zi a CJ Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 570

Ședință CJ Constanța Iată ce instituții vor forma Echipa Intersectorială Locală în domeniul prevenirii și combaterii expolatării copiilor prin muncă (DOCUMENT)

18 Feb 2024 692