Deschidere editie

Papari, Dobre si Babus fac misto de Mazare

deschidere.jpgPSD-iştii George Papari, Mircea Dobre şi Constantin Babuş au avizat un proiect HCLM, în favoarea primarului Radu Mazăre, care, potrivit legii, este lovit de nulitate # Pe site-ul www.ziuadeconstanta.ro puteţi vedea atât convocatorul şedinţei din luna aprilie 2009, proiectul, dar şi HCLM nr. 254/23.04.2009, textul integral al Legii 161/2003, cât şi acţionariatul SC Conpress Group SRL

În şedinţa de Consiliu Local din 23 aprilie a.c., consilierii au votat un proiect de hotărâre privind „aprobarea concesionării unor suprafeţe de terenuri în baza Legii nr 50/1991, art.15, alin. 1, lit. e, aferente terenurilor pentru care sunt încheiate Contractele de Concesiune nr. 1573/19.01.1995 şi nr. 1574/19.01.1995, încheiate cu SC Conpress Group SRL".

Potrivit convocatorului pe care îl putem găsi pe site-ul primăriei, proiectul de hotărâre a fost iniţiat de însuşi primarul Radu Mazăre. Edil care, din întâmplare sau nu, este şi acţionar la SC Conpress Group SRL. În fapt, este vorba despre terenurile pe care sunt postate chioşcurile de ziare ale societăţii Conpress Group, numite într-o perioadă Telegraf, mai nou rebranduite Tutun şi Ziare (după numele societăţii de distribuţie Tutun şi Ziare SRL, al cărei unic acţionar este Conpress Group). Faptul că Radu Mazăre este implicat în Conpress Group este confirmat atât de Registrul Comerţului, cât şi de declaraţia de avere a edilului, postată pe www.primaria-constanta.ro.

Consilierii au votat proiectul şi aşa a luat naştere HCLM 254 din 23 aprilie 2009.

Conflict de interese

Proiectul de hotărâre avea ataşat un referat semnat de directorul Constantin Babuş, dar şi avizele favorabile ale Comisiei 5 (Administraţie Publică Locală, Juridică, Apărarea Ordinii Publice, respectarea Drepturilor şi Libertăţilor Cetăţeneşti), condusă de PSD-istul George Papari, şi Comisiei 1 (de Studii, Prognoze economico-sociale, Buget Finanţe), condusă de Mircea Dobre, şeful de la Dobre şi Fiii. Cu alte cuvinte, un director din primărie, o comisie juridică şi o alta de prognoză şi-au trecut ochii asupra documentelor necesare punerii la punct a HCLM-ului, însă nimeni nu a văzut că actul poate fi lovit de nulitate. Sau poate că cei trei PSD-işti, Constantin Babuş, George Papari şi Mircea Dobre, nu au vrut să vadă nelegiuirea şi l-au lăsat pe şeful lor, Radu Mazăre, să cadă în derizoriu. Aşadar, primarul Radu Mazăre a iniţiat un proiect de hotărâre a Consiliului Local, în favoarea afaceristului Radu Mazăre. Ceea ce, potrivit legii, este conflict de interese.

colaj.jpgPorunca 1: să nu emiţi act administrativ

Legea nr.161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei spune aşa: „Art. 76. - (1) Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I. (2) Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispoziţiile emise cu încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută. (3) Dacă în urma controlului asupra legalităţii actelor juridice încheiate sau emise de persoanele prevăzute la alin. (1) rezultă că alesul local în cauză a realizat foloase materiale, prefectul dispune, după caz, sesizarea organelor de urmărire penală competente sau a comisiilor competente de cercetare a averii, constituite potrivit Legii nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici". Aşadar, HCLM-ul votat în favoarea Conpress Group este nul. Însă, în momentul acesta, numai în ochii legii, nicidecum în cei ai legiuitorilor. Pentru că cei care ar fi trebuit să sesizeze ilegalitatea nu au făcut-o şi nu au înţeles că atâta timp cât Radu Mazăre deţine părţi sociale în Conpress Group, probabil că ia şi dividende la sfârşitul anului, deci realizează „folos material", după cum spune legea. Mai pe şleau, consilierii au votat un proiect iniţiat de Radu Mazăre, pentru Radu Mazăre.

Brăiloiu: „Avem timp să atacăm"

Contactat telefonic, prefectul Liviu Brăiloiu a promis că se va interesa personal de soarta acestei hotărâri. „Luni voi vedea ce rezoluţie s-a dat în cazul acestui HCLM. Avem timp să o atacăm până pe 23 octombrie. Eu ştiu ce spune legea. Legea este cel mai bun prieten al meu la Constanţa. Ne mai certăm din când în când, dar ne împăcăm", a declarat reprezentantul Guvernului în teritoriu. Pe de cealaltă parte, cei trei „crai" care l-au băgat pe Mazăre în belea par foarte liniştiţi. Contactat telefonic, George Papari, şeful Comisiei Juridice din Consiliul Local Municipal a spus foarte relaxat că nu este treaba lui să ştie în ce firme este primarul. „Nu ştiam că are acţiuni în Conpress Group. Dacă este aşa, o să mă uit. Eu nu ştiu acţionariatele la toate societăţile cărora le dăm contracte de concesiune. Sunt foarte multe avize. Eu nu sunt Registrul Comerţului", s-a scuzat Papari. Pe de altă parte, Mircea Dobre, celălalt semnatar al avizului favorabil, s-a arătat la fel de neştiutor. Însă, în ciuda faptului că i-am citit articolul de lege, afaceristul PSD-ist Dobre a tras o singură concluzie: „Dacă plăteşte pentru oraş, este foarte bine". Adică, atâta timp cât firma lui Mazăre dă şi ceva bănuţi la buget, putem face orice, chiar dacă nu este în spiritul legii. Am încercat să-l contactăm telefonic şi pe Constantin Babuş, însă acesta nu s-a arătat dispus să comunice decât prin intermediul SMS-urilor. Deşi i-am spus că dorim să îi luăm un punct de vedere, directorul din primărie ne-a invitat la dânsul la birou. Deci, fără răspuns.

„Noi votăm, dar el nu ştie ce propune?!"

Pentru a vedea, totuşi, care este traseul unui proiect de HCLM, am contactat-o şi pe Marcela Enache, secretarul primăriei. Aceasta ne-a explicat că de la direcţiile din primărie, proiectele ajung la comisiile de specialitate, care ar trebui să-şi dea avizul, apoi se votează în şedinţa lunară a Consiliului Local. După vot, sunt supuse controlului de legalitate la Prefectură. „Pentru HCLM 254/23.04.2009 nu am primit nicio notificare, deocamdată. Sau poate nu ştiu eu despre ea", a declarat Marcela Enache. Pentru o mai bună lămurire am cerut părerile a doi consilieri locali care nu fac parte din PSD, partidul lui Radu Mazăre. PNL-istul Ovidiu Cupşa a spus că în comisii sau şedinţe, consilierii votează neluând în calcul aspectele de acest gen (persoane implicate în firme ş.a.m.d.). „Dacă este aşa cum spuneţi şi contravine legii, instituţia prefectului trebuie să se sesizeze şi să atace HCLM-ul în contencios administrativ", a declarat Cupşa. Pe de altă parte, consilierul Dănuţ Moisoiu consideră că, potrivit articolului de lege, primarul Radu Mazăre nu avea dreptul să propună un proiect de hotărâre în beneficiul unei firme la care este acţionar: „Consiliul Local nu este acelaşi lucru cu primăria. Dacă a făcut o ilegalitate este treaba primarului. Însă, din '92 până acum au fost atâtea proiecte care nu sunt normale... Noi votăm, dar el nu ştie ce propune?!", a spus Moisoiu, despre care se spune că ar fi un apropiat al primarului Radu Mazăre.

Dilema chioşcurilor

Dacă se va respecta legea, iar HCLM-ul va fi lovit de nulitate, Conpress-ul lui Mazăre va avea o mică problemă. Prin Hotărârea 254 din 23 aprilie 2009, societatea în care edilul deţine părţi sociale a obţinut o extindere a spaţiului deţinut până la acea dată. Extinderea a fost necesară pentru amplasarea noilor chioşcuri, care au dimensiuni mai mari decât cele vechi existente pe amplasament. Aşadar, nu rămâne decât să ne întrebăm ce vor face Mazăre şi partenerii săi de afaceri dacă HCLM-ul va fi declarat nul? Vor arunca noile chioşcuri de ziare în care au investit probabil o sumă considerabilă?! Precizăm că, potrivit Registrului Comerţului, din acţionariatul Conpress Group SRL fac parte Sorin Strutinsky, Nicuşor Daniel Constantinescu, Radu Ştefan Mazăre şi Mihail Gheorghe Cârciog. Societatea deţine mai multe puncte de lucru în Constanţa (chioşcurile de ziare), dar şi un sediu secundar în Ploieşti, condus de Adrian, fratele lui Nicuşor Constantinescu.

 

{mos_ri:Mazare,CJC}

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

vvvvvvvvvvvvv

25 Sep, 2009 11:41

PARDON , MAZARELU NU MAI ESTE ADMINISTRATOR LA FIRMA ASTA DIN 2003, DAR A RAMAS IN CONTINUARE ASOCIAT CU INTERESE IN FIRMA. QED. ADICA ISI PROPUNE SINGUR HOTARARILE IN CONSILIU PRIN CARE SUNT FAVORIZATE FIRMELE LUI. ADICA NU SINGUR CU AJUTORUL AGARICILOR ALORA.

ccccccccc

25 Sep, 2009 09:37

prosti sunteti Mazare si Constantinescu au cedat actiunile acestor firme, chiar voi ati scris, prostilor si acum mancati cacat de incompatibilitate. Mai mergeti pe la Registrul Comertului si ajutatii pe cei de acolo sa introduca date ca au ramas in urma cu ani de zile.

Articole asemanatoare

Decizii importante luate de acţionarii Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu SA

28 Sep 2019 526

FC Viitorul Constanţa SA, credit de investiţie pentru achiziţia unui teren în Ovidiu

11 Sep 2019 1450

Schimbări de cenzori la Stizo Nuclear SA Cernavodă

05 Sep 2019 444

Decizii privind conducerea societății Onix Star Distribution din Constanța

28 Aug 2019 598

Consiliul de Administraţie de la Litoral SA convoacă AGA pentru aprobarea dizolvării şi lichidării societăţii

11 Jul 2019 1107

Decizia, publicată în Monitorul Oficial. Modificări în societatea C-Tech SRL, controlată de Corneliu Dică

20 Jun 2019 1331

Acţionarii CN APM SA Constanţa vor alege, în luna mai, membrii provizorii în Consiliul de Administraţie. Alte puncte, pe ordinea de zi a şedinţei

27 Apr 2019 1206

Un constănţean, numit administrator al Habitat şi Ambient SA

25 Mar 2019 606

Acţionarii Litoral Construct decid aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2019

18 Feb 2019 830

Ordinea de zi a Adunării Generale a CN APM Constanţa. Când va avea loc şedinţa (document)

06 Feb 2019 1144

Au fost aleşi membrii Consiliului de Administraţie al CN APM Constanţa SA. Cine sunt aceştia şi ce indemnizaţii vor primi

02 Feb 2019 2550

Va fi ales un nou director interimar la CN APM Constanţa. Ce spune Dan Nicolae Tivilichi

30 Jan 2019 2660

Decizii importante luate în Adunarea Generală a Asociaţilor societăţii Aliment Murfatlar

30 Dec 2018 787

S-a dispus închiderea procedurii insolvenţei împotriva firmei Muntenia Estival 2002, controlată de Mihaela Borcea. Se convoacă AGA pentru decizii importante

29 Dec 2018 986

Modificări în cadrul societății Tomis SA

28 Dec 2018 710