Patru dintre ele riscă referate de suspendare Cluburile, verificate de Corpul de Control al Primăriei Constanţa

După tragedia de la Club Colectiv din capitală şi incendiul de la Culture Pub, care a alarmat spiritele şi la Constanţa, autorităţile locale s-au apucat de verificări. Controalele sunt cu atât mai binevenite cu cât firma pe care funcţiona Culture Pub nu avea autorizaţie de funcţionare valabilă, iar administratorii nu au solicitat şi nici nu au obţinut Autorizaţia de Securitate la Incendiu, pe care ar fi trebuit să o obţină de la ISU „Dobrogea“.
 
Corpul de Control al Primăriei Constanța efectuează săptămâna aceasta verificări la mai multe cluburi şi localuri din oraş. Ionuț Pripiși, şeful acestui organism de control, a declarat pentru ZIUA de Constanţa că autorizaţiile sunt în principiu respectate, însă mai sunt şi cluburi cu probleme.
 
„În principiu, autorizaţiile, o parte din ele, sunt respectate, o altă parte din ele nu sunt respectate sau sunt respectate parţial. Acolo voi face referate de suspendare. Dar mai durează un pic. De principiu, au fost contactate toate cluburile, s-au luat documente, se verifică. Cam acolo suntem“, a explicat Ionuţ Pripişi pentru ZIUA de Constanţa.
 
Acesta a afirmat că s-au aplicat sancţiuni la cluburile şi pub-urile unde au fost găsite nereguli, dar niciun local nu a fost închis deocamdată. Tot şeful Corpului de Control al Primăriei Constanţa a precizat că sunt vizate patru cluburi şi pub-uri cu referate de suspendare.
 
„S-au aplicat sancţiuni acolo unde s-au găsit nereguli. Nu sunt neapărat majore, dar s-au aplicat. Nu a fost închis niciun club. Am adus la cunoştinţă că unul funcţionează fără autorizaţie, a fost amendat acum două luni. A fost dat la Antifraudă, a fost dat la Prefectură ca să ia act că funcţionează un club fără autorizaţie, dar acest lucru a fost înainte de incident. Acesta este singurul caz grav pe care l-am adus în atenţia tuturor. În rest, au autorizaţie de funcţionare, o respectă, iar acolo unde nerespectarea nu se va putea remedia, nu în scurt timp, ci până mâine (n.r. astăzi), voi face referatele de suspendare către primar. În această situaţie sunt cam patru cluburi şi pub-uri“, a mai adăugat Ionuț Pripişi.
 
În urma incidentelor, momentan se fac verificări la cluburi, pub-uri, mall-uri şi cinematografe. După aceste controale, se va trece la baruri şi restaurante.
 
„La restaurante e o chestiune pe care o vom aborda după ce terminăm cluburile. În Constanţa, au fost verificate cam toate. Suntem la sfârşitul anului. Au autorizaţie de funcţionare. Dacă la începutul anului ziceam că nu au apucat să le scoată, autorizaţiile există. Dar, având în vedere evenimentele, s-a plecat cu cluburile, aşa cum au început probabil inspecţia şi pompierii, şi poliţia, şi cine mai controlează. Cluburi, mall-uri, cinematografe şi după aceea o să continuăm cu barurile, restaurantele şi aşa mai departe“, a mai precizat Ionuț Pripişi pentru ZIUA de Constanţa.
 
Amenzile în cazul cluburilor care nu au autorizaţia de funcţionare conformă cu autorizaţia de construire pleacă de la 2.500 de lei şi pot merge până la închiderea localului.
 
De asemenea, Instituţia Prefectului Judeţul Constanţa a făcut, marţi, unele precizări cu privire la prevederile Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, explicând că „începerea lucrărilor de execuţie la construcţii şi amenajări noi, de modificare a celor existente şi/sau schimbarea destinaţiei acestora, precum şi punerea lor în funcţiune se fac numai după obţinerea avizului sau autorizaţiei de securitate la incendiu, după caz“.
 
Administratorul sau conducătorul unităţii are obligaţia, fără echivoc, să solicite şi să obţină avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu prevăzute de lege şi să asigure respectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării acestora.
 
Avizele şi autorizaţiile menţionate anterior se eliberează în mod gratuit de către inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, în termen de cel mult 30 de zile de la depunerea cererii, în condiţiile prevăzute de normele metodologice de avizare şi autorizare privind securitatea la incendiu.
 
În cazul în care, în urma controalelor care vor fi întreprinse în perioada imediat următoare, se vor identifica administratori sau conducători de unităţi fără autorizaţii sau avize de securitate la incendiu, aceştia riscă amenzi într-un cuantum cuprins între 30.000 de lei şi 100.000 de lei şi oprirea funcţionării unităţii (conf. art. 44, cap. 6 din Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor).

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

av. Virgil Nita

06 Nov, 2015 10:54

Este foarte interesant ce sustine acest domn. Este insa interesant de stiut cum a fost posibil ca Restaurantul "La Fontanella" din Str. Alexandru cel Bun Nr. 2,cu o expunere maxima din Bdul Mamaia sa functioneze timp de 4(patru)ani fara autorizatie de functionare. Cine a fost in control la aceasta unitate in toti acesti ani,dle Pripisi?

Articole asemanatoare

Ionuţ Pripişi, fostul şef al Corpului de Control din Primăria Constanţa, amendat de Poliţia Locală. Iată decizia finală!

22 Mar 2019 4727

O nouă condamnare pentru Ionuţ Pripişi, fost director din Primăria Constanţa

29 Jan 2019 4949

2018 de coşmar. Fostul şef al Corpului de Control al Primăriei Constanţa, condamnat şi amendat de Poliţia Locală. Acum se judecă pentru anularea contravenţiei

31 Dec 2018 2893

Ionuţ Pripişi Fostul şef al Corpului de Control din Primăria Constanţa, muncă în folosul comunităţii la RAJDP ori în Spitalul Judeţean

27 Oct 2018 2853

Cererea de recurs în casaţie, admisă în principiu Procurorii DNA, nemulţumiţi de condamnarea primită de Ionuţ Pripişi, fost director din Primăria Constanţa

23 Oct 2018 1532

Un fost director din Primăria Constanţa a fost condamnat definitiv. Procurorii DNA sunt nemulţumiţi

06 Oct 2018 3681

Condamnarea momentului în Primăria Constanţa! Sentinţa este definitivă

05 Jul 2018 12660

Condamnat în primă instanţă Fostul şef al Corpului de Control al Primăriei Constanţa, azi, în faţa judecătorilor

14 Jun 2018 2273

Ionuţ Pripişi, fostul şef al Corpului de Control al Primăriei Constanţa, condamnat în primă instanţă. S-a stabilit data apelului

30 May 2018 2980

DNA, percheziţie la Poliţia Locală! Cum a fost condamnat Ionuţ Pripişi, fostul şef al Corpului de Control al Primăriei Constanţa (foto + video)

03 May 2018 7589

Ionuţ Pripişi, fostul şef al Corpului de Control al Primăriei Constanţa, prima reacţie după condamnare

13 Mar 2018 3477

Unul dintre cei mai puternici oameni din Primăria Constanţa a fost condamnat (MINUTĂ)

07 Mar 2018 5540

Achitat ori condamnat! Ziua Z pentru Ionuţ Pripişi, fostul şef al Corpului de Control din Primăria Constanţa

28 Feb 2018 3802

A fost unul dintre cei mai puternici oameni din Primăria Constanţa! Ce au decis judecătorii în cazul lui Ionuţ Pripişi (rechizitoriu)

16 Jan 2018 4859

Începe judecata lui Ionuţ Pripişi, fostul şef al Corpului de Control din Primăria Constanţa

07 Nov 2017 2862