„Patru generaţii au murit pe acelaşi drum“ Andreea a fost condusă pe ultimul drum alături de mamă şi de bunic (galerie foto + video)

 

Cele trei victime din accidentul din Mihai Viteazu, Maria Mădălina Celmare, şoferiţa, de 42 de ani, Mircea Celmare, tatăl şoferiţei, de 67 de ani, şi Andreea Diana Oaidă, fiica şoferiţei, de 19 ani, au fost conduse, ieri, pe ultimul drum. S-a plecat de la Capela Mortuară a Cimitirului Central spre casa în care aceştia au locuit şi apoi au făcut o oprire la Colegiul „Mihai Eminescu“, unde a învăţat Andreea.
 
Colegii o aşteptau pe Andreea în faţa liceului, cu flori în mâini şi lacrimi în ochi. Maşinile claxonau, strigând durerea celor prezenţi. Suferinţa a fost atât de mare, încât şi preoţii au vărsat lacrimi de tristeţe.
 
O durere fără margini a pus stăpânire pe Constanţa. Zeci de colegi, profesori, prieteni, cunoştinţe plângeau fără oprire. Toţi colegii îşi luau adio de la Andreea şi o rugau să se ridice din sicriu. La picioarele sicriului fetei a fost pusă o minge de baschet, simbol al sportului pe care îl practica.
 
„Durerea aceasta atât de adâncă ne-a copleşit pe toţi şi căutăm răspunsuri. Aceşti oameni au fost oameni buni, iar eleva aceasta a fost o floare frumoasă. De aceea durerea este atât de adâncă. Aş vrea să aducă o rază de lumină în sufletul tuturor. Andreea este aici cu noi, ne priveşte şi ne ascultă. Noi nu putem să o privim, dar îi ascultăm sufletul. Ea nu ne va părăsi. Trebuie să o purtaţi în sufletele voastre mai departe. S-a dăruit ca o jertfă cerului. Să o îmbrăcăm pe Andreea şi pe cei împreună cu ea, prin rugăciune, dragoste şi lacrimi. Dumnezeu să o ierte pe Andreea, pe mama şi pe bunicul, să nu îi despartă în viaţa viitoare!“ a spus, printre lacrimi, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în faţa liceului.
 
Trupul neînsufleţit al Andreei a fost luat de la liceu, colegii săi rămânând în urmă şi ţipând de durere. De la Colegiul „Mihai Eminescu“, cortegiul a plecat la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Constanţa, unde ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat slujba de înmormântare a celor trei victime din accidentul de la Mihai Viteazu.
 
Familia a fost înmormântată la Cimitirul Central.
 
Cei trei vor fi urmaţi şi de Maria Celmare, mama șoferiței, de 63 de ani, care, deşi a supravieţuit accidentului, şi-a pierdut viaţa aseară. Ea a fost internată pe Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Drum blestemat

O rudă a familiei decedate a povestit cum tatăl Mariei Celmare, mama şoferiţei, a murit pe acelaşi drum în urmă cu 38 de ani, tot într-un accident rutier.
 
„M-am întâlnit cu ei în Tomis Nord. Erau foarte veseli, voiau să vină la Adamclisi la noi. Am fost acum două săptămâni la mănăstirea Dervent, erau veseli. Au plecat să o plimbe pe Andreea, că luni avea Bacalaureatul, şi s-a întâmplat nenorocirea. Nu ne aşteptam la aşa ceva. Tatăl mamei şoferiţei a murit tot în accident de maşină pe acelaşi drum. Un drum blestemat, deoarece, spunea mama Mărioarei, atunci când venea de la Cârjelari, în mijlocul străzii a ieşit o mireasă şi i-a spus «opreşte să te odihneşti!». El atunci a zis că mergem mai departe şi să ne odihnim. Şi iată că pe acelaşi drum au murit toţi patru. Un drum blestemat. Patru generaţii au murit pe acelaşi drum. O pierdere enormă... nişte copii deosebiţi! Mădălina abia îşi terminase casa de făcut aşa cum şi-a dorit ea. Fiica ei era cea mai deşteaptă din liceu. Când m-am întâlnit cu ei în Tomis Nord, Andreea mi-a spus «tanti Mioara, vreau să dau la Academia de Poliţie, vreau să mă fac poliţist». Avea un viitor înainte... dar dacă Dumnezeu a vrut să îi ia pe toţi patru o dată, nu avem ce face!“, a povestit o rudă a familiei.   
 
Membrii familiei sunt înmărmuriţi de durere şi tristeţe. Nu realizează şi nu acceptă această tragedie. Ei susţin că fratele Mariei Mădălina Celmare este cel mai afectat, întrucât şi-a pierdut toată familia într-o fracţiune de secundă.
 
„S-au stins trei generaţii... nepoata, fiica şi tatăl. Am aflat că azi-noapte a murit şi bunica fetiţei, mătuşa noastră. Este extrem de greu. Când am auzit, am zis că aşa ceva e greu să vezi la ştiri, să vezi la televizor, dar când ţi se întâmplă şi trăieşti lucrul acesta, nu ai cum să te gândeşti decât «de ce ne grăbim?». Viaţa este o grabă, ceea ce s-a întâmplat s-a întâmplat dintr-o greşeală, din neatenţie. Totul se sfârşeşte brusc şi cel mai greu este pentru Andreea, pentru că, la 18 ani, în loc să înceapă viaţa, să dea Bacalaureatul, să se înscrie la facultate, acum, brusc, totul s-a sfârşit, fără ca noi să ne dăm seama sau să putem să facem ceva. Cel mai greu este pentru fratele şoferiţei, pentru Florin, pentru că şi-a pierdut sora, nepoata, părinţii, totul, într-o fracţiune de secundă. Acum a venit din străinătate şi a aflat că şi-a pierdut întreaga familie“, a povestit o altă rudă a familiei.
 
Vestea a venit ca un şoc pentru toţi. Trei generaţii s-au stins într-o secundă. Durerea nu o poate descrie nimeni.
 
„Este cumplit! De nedescris! Este un şoc puternic! Tineri toţi... veneam la Constanţa, ne întâlneam şi, dintr-o dată, două familii s-au distrus. Acum trebuie să o scoată pe mama. E foarte dureros şi foarte greu. Nu putem să spunem nimic“, a mai spus o rudă.
Cumnata Mariei Celmare spune că în viaţa ei nu a mai asistat la o asemenea tragedie.
 
„Când am auzit de aşa jale, nu mai văd nici cer, nici pământ! Doamne! Nu ştiam pe unde mai sunt! Am venit la mare şi i-am văzut, vorbeam la telefon. Sunt femeie de 78 de ani şi vă spun că aşa ceva nu am văzut şi nu o să mai văd şi nu aş mai vrea să văd în viaţa mea! Aşa oameni de omenie... soţul meu şi cu mama şoferiţei erau fraţi“.

„Să ai lumină veşnică şi îngerii să-ţi vegheze sufletul“

Mesajele de regret şi durere continuă să apară pe pagina de Facebook a Andreei. O persoană i-a postat o poezie intitulată „Îngerul“, alături fiind chipul ei angelic.
 
„Pe ceruri, în noapte, un înger zbura
Şi-un cântec din ceruri cânta.
Şi lună, şi stele, şi norii pe vânt
Uimiţi ascultau acel cânt.
 
Cânta despre drepţii cu albe veşminte
Din umbrele raiului sfinte.
Cânta despre Tatăl ceresc, lăudându-l
Şi neprihănit era cântul.
 
Ducea către lumea aceasta de jale
Un suflet în braţele sale;
Iar cântul rămase în sufletul crud
Uitat în adânc, neştiut.
 
Şi vreme-ndelungă, prin lume, cu dor
Tânji într-un chin arzător,
Nestinsă de tristele omului plângeri,
Cântarea aceea de îngeri“.
 
„Să ai lumină veşnică şi îngerii să-ţi vegheze sufletul, căci şi tu eşti un înger acum!“
 
„Odihneşte-te în pace!“
 
„Dumnezeu să te aibă în pază şi sper să fii fericită acolo sus... Îmi pare foarte rău“.
 
„La revedere, prietenă dragă! Dumnezeu să te aşeze într-un loc luminat!!! M-ai învăţat să trăiesc aşa încât nimeni să nu te observe acolo unde eşti. Dar să se simtă lipsa ta acolo de unde ai plecat.“