Plăţi imense Firma finei lui Nicuşor Constantinescu a câştigat la CJC contracte de peste 18 milioane de lei

Cum a împărţit şeful Consiliului Judeţean Nicuşor Constantinescu banii judeţului de-a lungul mandatelor? În 2012, potrivit procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa, preşedintele Consiliului Judeţean a efectuat, din banii judeţului, plăţi nelegale în valoare totală de 23.105.903,62 lei (peste 5 milioane de euro). Conform datelor publicate în SEAP, cam tot atâţia bani au ajuns la o singură firmă – SC Mara Construct SRL, condusă de către Cătălina-Maria Lăpădus, nimeni alta decât fina preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu. Precizăm din start că aceste cheltuieli, efectuate de această dată din fonduri europene şi încasate de firma Cătălinei-Maria Lăpădus, echivalentul a 18.001.271,8 de lei, nu au legătură cu rezoluţia DNA. Însă, nu putem să trecem cu vederea că a devenit o modă în instituţiile publice ca şefii să lege cumetrii cu subalternii lor, precum şi cu administratorii firmelor cu care instituţiile pe care le reprezintă au încheiate contracte. În acest context, ne întrebăm dacă nu cumva asistăm la prezenţa unei relaţii neprincipiale, care ar trebui înlăturată din viaţa politică? Şi aceasta întrucât finii nu doar lucrează în instituţiile publice conduse de naşi, ci unii dintre ei activează în cadrul firmelor care primesc lucrări importante, pe bani publici sau europeni, de la instituţiile naşilor, cum se întâmplă în cazul SC Mara Construct SRL.
 
Opt contracte şi toate la CJC

SC Mara Construct SRL, firma finei preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, putem spune că este abonată la contracte derulate de CJC, devenind cu ajutorul naşului o societate cu experienţă în domeniul construcţiilor. Astfel, în 2011, SC Mara Construct SRL a câştigat contractul privind reabilitarea Monumentului „Tropaeum Traiani”, în valoare de 10.902.003,21 lei. În 2013, încheie alături de Petroconst SA, care este lider de asociere, o suplimentare a valorii lucrărilor la Monumentul „Tropaeum Traiani” cu 110.883,95 lei. Potrivit anunţului de atribuire, este vorba despre lucrări suplimentare constând în alimentarea cu energie electrică a monumentului. Tot Mara Construct a mai câştigat, între anii 2010 - 2011, de la CJC, următoarele contracte: „Lucrări de C+M+I aferente proiectului «HIPERB - Muzeu al secolului XXI pentru turiştii din Constanţa»”, în cuantum de 6.459.630,72 lei; „Lucrări suplimentare contract execuţie numărul 26844/31.12.2010 - Lucrări de C+M+I, proiect «HIPERB - Muzeu al secolului XXI pentru turiştii din Constanţa»”, în valoare de 76.647,92 lei fără TVA; „Servicii supraveghere lucrări de execuţie prin diriginte de şantier «Reabilitare Sistem Rutier DJ228»”, în valoare de 321.426 lei, „Servicii de dirigenţie şantier pentru lucrări C+M+I, Amenajare mediu, racord la utilităţi. Extindere Complex Albatros”, în valoare de 92.880 lei; „Servicii dirigenţie şantier Lucrări C+M+I, Amenajare şi protecţia mediului, racord la utilităţi Şcoala Specială 2”, în valoare de 17.280 lei şi „Servicii de dirigenţie şantier pentru lucrări C+M+I amenajare protecţie mediu, racord Extindere Şcoala Specială”, în valoare 20.520 lei. De remarcat că, potrivit datelor disponibile pe SEAP, singurele contracte obţinute de Mara Construct, opt la număr, sunt toate câştigate la Consiliul Judeţean Constanţa. Potrivit Registrului Comerţului, SC Mara Construct SRL are un singur asociat, pe Maria Cătălina Lăpădus, iar ca administrator pe Constantin Dima. Ceea ce mai trebuie menţionat este că Maria Cătălina Lăpădus este o tânără femeie de afaceri (născută în 1983), fiica Sandei Ciocoiu, de la Compress Holding. Să nu uităm că Sanda Ciocoiu a intrat în Conpress Holding în 2002, atunci când a preluat părţile sociale de la nimeni alţii decât Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 677

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 726

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1002

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1376

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1537

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 882

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1362

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1464

Gabriel Mustaţă, transferat la Curtea de Apel Constanța Niţeanu Voichiţa Mihaela este noul judecător al dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Noul termen, februarie 2024

26 Nov 2023 910

Înalta Curte a decis! Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

23 Nov 2023 798

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1301

Curtea de Apel Constanța a suspendat intrarea în insolvență a companiei Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul - Sucursala Năvodari

01 Nov 2023 1022

Insolvență de răsunet la Constanța! Este vizată Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

19 Oct 2023 2231

DNA Constanța cere, la Înalta Curte, rejudecarea dosarului Combat Press!

17 Oct 2023 1045

Mazăre și Nicușor, citați în 2024 la Judecătoria Constanța!

24 Sep 2023 1363