PNL, din nou ca-n „Ursul păcălit de vulpe” Ce liberali constănţeni „cad” din fotolii în cazul ruperii USL

„Am cam fost daţi afară de la guvernare”, a declarat, ieri, liderul PNL, Crin Antonescu. Acesta a lăsat să se înţeleagă că soarta USL va fi decisă luni şi că totul depinde de premierul Victor Ponta, preşedintele PSD. Dacă social democraţii nu vor accepta propunerile PNL pentru Ministerul de Interne (Klauss Iohannis), pentru Ministerul Sănătăţii (Cristian Buşoi), Ministerul Economiei (Teodor Atanasiu) şi pentru Ministerul de Finanţe (Eugen Nicolăescu), USL nu va mai exista. În acest context, vor dispărea, evident, toţi miniştrii, secretarii şi subsecretarii de stat, directorii şi şefii de instituţii care provin din PNL. Este interesant, în această situaţie, ce liberali constănţeni îşi vor pierde funcţia.
 
Odată cu ieşirea de la guvernare, PNL va pierde un minister strategic extrem de important, şi anume Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, la conducerea căruia se află, în prezent, fostul europarlamentar Ramona Mănescu. De sus în jos, vor fi schimbaţi şi secretarii şi subsecretarii de stat. Unul dintre aceştia este Constantin Matei, subsecretar de stat la Transporturi, fost director general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa şi, de asemenea, fost director al Autorităţii Navale Române.
Ipotetic, în aceeaşi situaţie s-ar putea afla şi directorul general al CERONAV, Ovidiu Cupşa.

Dragoş Poteleanu, directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, şi Claudiu Teliceanu, directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa ar fi, şi ei, puşi în postura de a-şi pierde funcţiile.
Ar urma o funcţie din ograda Ministerului Economiei, anume cea de vicepreşedinte al Daewoo Mangalia, funcţie ocupată în prezent de liberalul Paul Ilicenco. Odată cu ieşirea de la guvernare a PNL, cel mai probabil funcţia de vicepreşedinte al Daewoo Mangalia va reveni social democraţilor sau, poate, unei persoane provenind fie din UNPR, fie din PC.
Cel mai probabil, nu ar face excepţie nici fostul prefect al judeţului Constanţa, Bogdan Huţucă. La momentul de faţă, fostul reprezentant al Guvernului în teritoriu la Constanţa ocupă fotoliul de director al Direcţiei Legislaţie Cod Fiscal din Ministerul Finanţelor Publice.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

HurezeanuC

27 Feb, 2014 16:23

Sugerez ca ar fii benefic pentru judetul nostru un prefect care provine din afara oricarui pertid,un fost militar-comandant,un foarte bun administrator,cu autoritate,care sa fie dedicat muncii pentru oameni si nu cu gandul la imbogatire cu orice pret...cum sunt cei din pozele de mai sus...e o tema de lucru,nu dati cu batu!!

Articole asemanatoare

Organizația de tineret a PSD Murfatlar a trecut în corpore la filiala PNL din localitate

28 Mar 2024 476

Gabriel Ciobanu, candidează la funcția de primar Partidul Național Liberal, filiala Constanța susține un pol electoral unit cu toate forțele de dreapta, pentru localitatea Agigea!

27 Mar 2024 891

UPDATE Demisie în bloc la PSD Valu lui Traian! Întreaga organizație s-a alăturat Partidului Național Liberal. Ce spune Mirela Matichescu

27 Mar 2024 1367

Liderii coaliţiei au stabilit primul loc pe lista comună de la alegerile europarlamentare și candidaturile comune la Sectoarele 1, 2 şi 5 ale capitalei

25 Mar 2024 571

Ședință a Consiliului Politic Naţional al PNL. Ce subiecte se află pe ordinea de zi

24 Mar 2024 591

LIVE TEXT + VIDEO PNL Tulcea, o nouă rundă de lansare a candidaturilor la funcția de primar!

22 Mar 2024 1382

BPN al PNL a validat candidatura președintelui PNL Iași, Alexandru Muraru, la alegerile europarlamentare

21 Mar 2024 491

Vergil Chițac și Florin Mitroi, validați în ședința BPN al PNL

21 Mar 2024 740

Deputatul Bogdan Huțucă „Din 31 martie, județul Constanța va fi poarta Schengen a României “

21 Mar 2024 737

BPN al PNL a validat candidații pe lista comună cu PSD la europarlamentare. Consiliul Național, convocat pe 24 martie

21 Mar 2024 526

Comuna Fântânele, din județul Constanța, a rămas fără Consiliu Local Mai mulți aleși locali au demisionat, iar ultimii patru au fost radiați din PNL. Cu toții și-au pierdut mandatele!

21 Mar 2024 1032

Ramona Chiriac vrea să se retragă din fruntea listei PSD-PNL la alegerile europarlamentare (PRESA)

21 Mar 2024 441

Candidatul PSD - PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu - „Împreună vom învinge un oraş bolnav şi-l vom face sănătos“

20 Mar 2024 382

Bogdan Bola îl susține pe Stelian Ion în cursa pentru Primăria Constanța „E nevoie de o schimbare, înfrățirea PNL și PSD este evidentă"!

20 Mar 2024 728

Huțucă (PNL) „NATO construiește cea mai mare baza militară din Europa în județul Constanța!"

19 Mar 2024 680