Poarta Mare a Cetăţii Tomis, salvată de CLM! S-a deschis Cutia Pandorei! Primăria vrea să recupereze şi să pună în valoare toate siturile arheologice din Constanţa

Proiectul privind PUD-ul unui proiect imobiliar pe care un investitor dorea să-l realizeze lângă Poarta Mare a Cetăţii Tomis de pe strada Mircea cel Bătrân a fost respins ieri de Consiliul Local Municipal. De la vot s-au abţinut doar consilierii PMP, restul aleşilor locali, de la PSD şi PNL, votând împotriva acestui proiect.
 
Vă reamintim că, în data de 25 iunie 2018, beneficiarul, Black Waters SRL, a demarat procedura informării şi consultării publicului asupra Planului Urbanistic de Detaliu - locuinţă colectivă S+D+P+5 etaje + 6 etaje, pe strada Mircea cel Bătrân nr. 47A. Beneficiarul a depus anunţul privind consultarea asupra propunerilor preliminare PUD înregistrat cu nr. 104865/25.06.2018, declaraţia de vecinătăţi nr. 104878/25.06.2018 şi fotografiile cu amplasarea panoului pe teren.

Documentaţia PUD s-a aflat în consultare în perioada (26.06.2018 - 20.07.2018), perioadă în care cetăţenii interesaţi au fost invitaţi să consulte documentaţia de urbanism disponibilă la sediul Primăriei municipiului Constanţa, Serviciul Strategii şi Planificare Urbană.
 
Pe parcursul derulării procedurii de informare şi consultare publică, au fost depuse solicitări, observaţii şi sesizări care vizau reglementările propuse, astfel: SNTGN Transgaz SA, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Asociaţia de Proprietari bloc MK2, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Constanţa, Ordinul Arhitecţilor din România, Filiala Dobrogea.
 
Ulterior dezbaterii, PUD-ul ar fi trebuit să intre în dezbaterea Consiliului Local Municipal. Proiectul de hotărâre cu privire la Planul Urbanistic de Detaliu - locuinţă colectivă S+D+P+5 etaje + 6 etaje a fost scos de pe ordinea de zi a CLM de două ori consecutiv. Imobilul care face obiectul acestui PUD avea ca amplasament strada Mircea cel Bătrân nr. 47A. Iniţiatorul PUZ-ului este Black Waters SRL, iar terenul aparţine Anei Rodica Stăiculescu (moştenitoare a defunctei Verginia Brezeanu, conform contractului de vânzare-cumpărare cu încheiere de autentificare 1722/2006).

Proiectul a fost realizat de SC Design Unit / SC Desenatura Atelier de Proiectare SRL. Terenul, în suprafaţă de 296 mp, este situat în apropierea unor vestigii arheologice cercetate, consolidate şi valorificate muzeistic, datând din sec. III-VI p.Chr., epoca romană - poarta de nord-est a zidului de incintă al Cetăţii Tomis. Pentru terenul ce face obiectului prezentului memoriu a fost eliberat certificatul de urbanism nr. 2953 din 26.08.2015, emis de Primăria Constanţa. 
 
În luna iunie a anului trecut, investitorul a reuşit să obţină de la Ministerul Culturii avizul favorabil nr. 247/U/2018. PUD-ul a fost însă desfiinţat de arhitectul-şef al municipiului Constanţa, Mihai Radu Vânturache, în cadrul Comisiei de Urbanism şi de amenajare a teritoriului.

Iată punctul de vedere al Comisiei de Urbanism şi de amenajare a teritoriului:
„În cadrul Direcţiei de Urbanism s-a studiat solicitarea de emitere a avizului arhitectului-şef pentru Planul Urbanistic de Detaliu - locuinţă colectivă S+D+P+5 etaje + 6 etaje. Imobilul va fi ridicat pe strada Mircea cel Bătrân nr. 47A.

 
Concluzii:
Terenul studiat prin documentaţia de urbanism prezentată este situat în vecinătatea monumentului istoric Grupa A - Poarta principală a cetăţii Tomis - Poarta mare nord-est (la 0,87m);


Clădirea propusă este situată la 2 m de drumul de est şi la circa 3-5 m faţă de drumul de acces în Cetate şi se interpune între aceste două componente ale monumentului istoric; 

Totodată, construcţia propusă este amplasată la aproximativ 5 metri de blocul MK2, ceea ce duce la diminuarea semnificativă a vizibilităţii de pe faţadă de sud a blocului;

Realizarea investiţiei propuse nu răspunde interesului public de a proteja şi pune în valoarea monumentul istoric Poarta de nord-est (principală) a zidului de incintă al Cetăţii Tomis şi, mai mult decât atât , reduce posibilitatea conservării şi punerii în valoare a monumentului; 

Construcţia este prea masivă în raport cu dimensiunile terenului şi cu vecinătăţile, iar accesul auto este insuficient rezolvat;

Se recomandă întregirea terenului aferent monumentului istoric prin expropriere pentru cauză de utilitate publică ori schimb de teren pentru imobilele cuprinse în teritoriul delimitat de strada Mircea cel Bătrân, strada Dragoş Vodă, strada Mihail Kogălniceanu şi strada Virtuţii şi organizarea unui concurs de soluţii pentru conservarea şi punerea în valoare a monumentului istoric grupa A prin amenajarea unui parc arheologic cu gradene, zonă de spectacole şi spaţii verzi; 

Prin documentaţia prezentată se stabileşte retragerea faţă de aliniamentul terenului faţă de aleea pietonală (domeniu public) aflată în prelungirea străzii Virtuţii, ceea ce excedează prevederile art.32, alin.5 din Legea 350/2001;
În documentaţia de urbanism pe format hârtie sunt prezentate două memorii, care nu respectă conţinutul aprobat prin Ordinul MLPTL nr. 37/N/2000;

Deşi din punct de vedere legal documentaţia prezentată are toate avizele solicitate prin certificatul de urbanism, comisia consideră că nu este oportună avizarea favorabilă a planului de urbanism prezentat, întrucât nu respectă prevederile art.13, lit.d din Legea 350/2001: „Principalele obiective ale activităţii de urbanism sunt următoarele: protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural construit şi natural”, se arată în avizul negativ dat de Comisia de Urbanism şi amenajare a Teritoriului din care fac parte: arh. Mihai Isacov - preşedinte, arh. Ignis Nejla Duvagi, arh. Sorin Mihai Vatamaniuc, dr. Doina Păuleanu, arh. urb. Laura Smaranda Tudosie, arh. Veronica Pribeagu, arh. Radu Ştefan Cornescu, ing. Cornel Constantin Severin, arhitect-şef Mihai Radu Vânturache şi Costin Răsăuţeanu, viceprimar .
 
Acest punct de vedere al Comisiei de Urbanism şi amenajare a teritoriului şi, cel mai important, avizul negativ al urbaniştilor sunt motivele care l-au determinat pe primarul Constanţei, Decebal Făgădău, să retragă de două ori de la votul consilierilor proiectul de hotărâre prin care investitorul vrea să-şi treacă PUD-ul.

Iată şi răspunsul ministrului Culturii, Daniel Breaz, interpelat fiind pe acest subiect de deputatul de Constanţa Robert Turcescu!  
1. Avizul nr. 247/U/2018 emis de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale este la faza de urbanism, ceea ce nu permite emiterea autorizaţiei de construcţie, aşa cum se afirmă. Pentru emiterea autorizaţiei de construire este nevoie de avizul MCIN la faze de execuţie lucrări DTAC sau PTh. În acest moment nu s-a cerut avizarea pentru niciuna dintre aceste faze. În ambele situaţii, avizul MCIN este un act preparator, decizia fiind a autorităţii publice locale.
 
2. Pe amplasamentul pe care se propune realizarea investiţiei, respectiv str. Mircea cel Bătrân nr. 47A, a fost realizată cercetarea arheologică preventivă şi, la propunerea Comisiei Naţionale de Arheologie, s-a făcut descărcarea de sarcină arheologică, astfel că amplasamentul nu mai are regimul de protecţie instituit, în baza OG 43/2000. art. 5, alin. 3. Zona este în vecinătatea unor vestigii arheologice legate de fortificaţia Cetăţii Tomis.
 
3. Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, prin Secţiunea de Urbanism şi Zone Protejate, este forul cel mai calificat la nivel naţional să analizeze o asemenea documentaţie de urbanism şi relaţia sa cu vecinătatea fortificaţiei Cetăţii Tomis.
 
4) Conform Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, alin. II-1) art. 33 prevede: Avizele necesare pentru situaţiile prevăzute la aln. (I) lit.1-k ) se pot emite doar cu includerea propunerilor Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, respectiv a comisiilor zonale ale monumentelor istorice. Astfel, Secţiunea Urbanism şi Zone Protejate a CNN întrunită în şedinţa din data de 22.03.2018 a propus aviz favorabil pentru documentaţia în discuţie”.
 
Platformele civice „Verde Urban“ şi „Constantiana” propun că întreaga zonă să facă subiectul unui concurs internaţional de arhitectură şi peisagistică privind amenajarea întregului spaţiu dintre străzile Mircea cel Bătrân, Mihail Kogălniceanu, Dragoş Vodă şi bloc MK2, ulterior acestea putând fi supuse dezbaterii publice după o informare corectă şi eficientă a tuturor celor interesaţi.

 „Cu investiţii ce pot fi realizate din diverse fonduri europene sau alte granturi dedicate prezervărilor patrimoniale, Poarta Mare a Cetăţii Tomis ar putea fi ridicată 2 metri, consolidată, restaurată şi ar deveni un important punct de atracţie arheologică pentru oraş. Ar putea fi şi mai mult decât atât în cadrul unui spaţiu aerisit şi plin de verdeaţă în care turnul dinspre mare să se transforme chiar în punct de belvedere. Poterna - ieşirea secretă - destul de rar întâlnită la astfel de vestigii, pusă în valoare cum se cuvine, ar fi doar ea în sine o atracţie pentru turişti sau pentru copiii Constanţei”, susţin reprezentanţii celor două ONG-uri.
 
Nu în ultimul rând, consilierul local Mihaela Andrei a venit şi ea cu o propunere adresată autorităţii locale. Aceasta a înregistrat la secretariatul CLM Constanţa, pe 21 ianuarie a.c., un proiect de hotărâre privind necesitatea şi oportunitatea conservării şi punerii în valoare a monumentului istoric „Poarta Mare de intrare în Cetatea Tomisului”.
 
Potrivit expunerii de motive, alesul local propune: igienizarea locului, curăţarea acestuia de buruieni, conservarea, reîntregirea şi restaurarea elementelor drumului roman, realizarea unui sistem de protecţie a vestigiilor şi prin acoperirea acestuia cu sticlă, astfel încât acest loc să nu mai fie supus zilnic degradării umane şi naturale. Totodată, alesul local propune CLM ca proiectul să beneficieze de iluminat interior şi exterior, mobilier urban şi panouri informative, astfel încât toţi cetăţenii municipiului Constanţa şi turiştii aflaţi pe litoral să ştie că acolo există un monument de o valoare inestimabilă pentru istoria Constanţei.
 

Votul din CLM a deschis Cutia Pandorei!

 
Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a precizat că proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu - construire imobil S+D+P+5-6E - locuire colectivă cu comerţ la D+P, str. Mircea cel Bătrân nr. 47A, investitor SC Black Waters SA, pentru care CLM a votat împotrivă, nu trebuie privit singular, ci de la acest vot trebuie pornită o discuţie extrem de responsabilă despre recuperarea şi punerea în valoare a patrimoniului istoric din municipiul Constanţa.
 
Această discuţie va avea loc într-un cadru informal cu toţi reprezentanţii partidelor politice cu reprezentare în Consiliul Local Municipal, până la jumătatea lunii martie. Decebal Făgădău a precizat că doreşte identificarea tuturor siturilor de pe teritoriul municipiului, pentru că sunt şi alte terenuri pe care se află situri arheologice în aceeaşi situaţie. Odată identificate, vor fi „salvate”, preluate şi puse în valoare. În cadrul acestui proiect de recuperare a patrimoniului, se va propune şi o alocare bugetară pentru a se investi în atractivitatea şi punerea în valoare a istoriei şi patrimoniului local.
 
Referitor la proiectul respins de aleşii locali, edilul-şef a explicat că la baza votului nu au stat doar discuţiile cu specialiştii urbanişti şi arhitecţi, ci şi un sondaj, o consultare publică. „Mă aşteptam ca acest subiect să constituie un interes mai mare. Am adresat o întrebare simplă în cadrul consultării: dacă sunt constănţenii de acord sau nu cu această reglementare. În urma acestei consultări aveam 5.729 de răspunsuri. DA - 3.926, adică 75,5% din răspunsuri, NU - 1.283 răspunsuri, NU ŞTIU - 11. A existat o persoană care a votat de 700 de ori, altele de 30 sau de 40 de ori. Aşa că am aplicat anumite filtre. Am eliminat 3.471 de voturi „pentru”, 59 împotrivă, 4 nehotărâţi. Am selectat răspunsurile unice şi au rezultat astfel: 515 voturi pentru, 1.224 împotrivă şi alte şapte voturi nu ştiu“, a explicat primarul rezultatul sondajului, după ce au existat acuzaţii de măsluire a acestuia.
 
După ce proiectul nu a trecut de votul aleşilor locali, edilul-şef a revenit cu câteva precizări importante: „Înţeleg dorinţa investitorului de a fructifica acest teren. O cunosc pe Rodica Stăiculescu, profesor universitar. Nu cunosc investitorul în numele căruia s-a iniţiat acest PUD. PUD-ul tocmai fost respins, nu se va construi pe acel teren. Tocmai de aceea vă voi invita într-o altă şedinţa informală să găsim o soluţie, astfel încât interesul public să primeze, să evităm eventualele litigii care se vor naşte din acest vot, dar în acelaşi timp să găsim soluţii şi pentru respectarea dreptului proprietarului de a construi în această zonă”, a concluzionat primarul Constanţei.
 
Citeşte şi:
 
Avem rezultatul sondajului iniţiat de Primăria Constanţa privind investiţia din apropierea Porţii Mari a Cetăţii Tomisului! (document)

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Alex

01 Mar, 2019 16:06

Intr-adevar primarul a deschis cutia pandorei pentru ca de acum inainte ar trebui sa faca sondaj pentru fiecare PUD si cu atat mai mult PUZ din cel putin doua considerente : 1 Ca sa nu trateze cu dubla masura solicitantii si 2 Ca sa procedeze in acord cu vointa comunitatii. Ii voi formula si o solicitare scrisa adresata direct in acest sens.

Articole asemanatoare

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 44

LIVE Conferință de presă a CLM. Chițac vrea să construiască un sediu nou pentru Primărie, dacă va câștiga un nou mandat (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 183

LIVE Consiliul Local Municipal votează rectificarea bugetară și mai multe vânzări de terenuri (FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

28 Mar 2024 586

Proiectul este pe masa consilierilor din Constanța Veteranii din teatrele de operații pot beneficia de gratuitate la transportul public (DOCUMENT)

27 Mar 2024 536

Un spațiu comercial, situat în incinta Grupului Școlar „Virgil Madgearu“, preluat în domeniul privat al municipiului Constanța (DOCUMENT)

26 Mar 2024 369

Primăria Constanța va concesiona Șantierului Naval Constanța SA un imobil situat pe bulevardul Tomis (DOCUMENT)

26 Mar 2024 443

Proiectele, pe masa consilierilor locali Două școli din Constanța, reabilitate energetic. Valoarea lucrărilor a fost majorată (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 500

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 561

Consilierii locali din Constanța vor vota pentru aprobarea Planului de Acțiune pentru Energie Durabilă și Climă al municipiului (DOCUMENT)

25 Mar 2024 462

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța poate administra un imobil din municipiu. Acolo va funcționa un centru de activități sportive și culturale destinat copiilor din medii defavorizate (DOCUMENT)

25 Mar 2024 572

Ședință CLM Constanța Aleșii locali vor aproba programul de acțiune destinat combaterii riscului de excluziune socială pentru 2024 (DOCUMENT)

25 Mar 2024 332

Decizia nu este definitivă Prefectul județului pierde procesul cu CLM Constanța. Este vizat proiectul „Stop depresia"!

25 Mar 2024 399

Aleșii locali vor aproba procedurile de închiriere a terenului de sport al Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu” și a unei săli de clasă a Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 457

Ședință CLM Constanța Apartenența la domeniul privat al municipiului Constanța a două terenuri, printre proiectele de pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 564

Ședința CLM Constanța Reabilitarea a trei stații de transport în comun la capete de linii Cireșica, Pescărie și Poarta 1, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 562