Poveste tragică! O familie cere unui spital privat din Constanţa daune morale. Cât solicită şi pentru ce

Un spital privat din Constanţa şi un medic au fost chemaţi la judecată de către o familie care solicită obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 4.500 de lei, reprezentând daune materiale, şi 150.000 de euro, reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit.
 
Cauza se află pe rolul Tribunalului Constanţa, următorul termen fiind stabilit pentru jumătatea lunii noiembrie. Oricare va fi decizia Tribunalului Constanţa, aceasta va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. (…) al Tribunalului Constanţa, reclamanţii (…), în contradictoriu cu societatea comercială (…) şi (…), medic, au solicitat obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 4.500 de lei, reprezentând daune materiale, şi 150.000 de euro, reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit.
 
În motivarea în fapt a acţiunii, au arătat reclamanţii că la data de (…) reclamanta (…) a încheiat cu pârâta societatea comercială (…) SA contractul de prestări servicii medicale nr. (…). Contractul este generic, serviciile medicale au fost negociate şi efectuate sub formă „pachet-ofertă“, cuprinzând, în concret, naşterea prin cezariană a (…) şi sterilizarea reclamantei sub forma „ligaturii tubare bilaterale“.
 
La aceeaşi dată, (…), a avut loc şi intervenţia medicală, respectiv naşterea prin operaţie cezariană şi, teoretic, ligatura tubară bilaterală.
 
Arată reclamanta că, în cursul lunii noiembrie şi la începutul lunii decembrie (…), s-a simţit rău, acuzând manifestări diverse în zona abdominală. S-a prezentat la spitalul privat (…) SA în vederea realizării unor investigaţii medicale. A apreciat că, dată fiind intervenţia medicală relativ recentă, intervenţie realizată în cadrul spitalului privat de către doamna doctor (…), este util să se adresez aceleiaşi unităţi spitaliceşti şi aceluiaşi medic. În atare situaţie, la data de (…) m-am  prezentat la (…) SA în vederea unui consult însă, întrucât doamna doctor (…) nu avea program, ocazie cu care s-a programat telefonic la cabinetul privat din (…) al aceleiaşi doamne doctor (…). În urma investigaţiilor medicale de la cabinetul privat din (…) al doamnei (…) a rezultat că reclamanta este însărcinată în 6 săptămâni.
 
Precizează reclamanta că, atât în literatura medicală cât, cu mult mai mult, pe site-ul pârâtei (…) SA, pacienţii sunt asiguraţi în proporţie de 100% că, după o „ligatură tubară bilaterală“, apariţia unei sarcini este exclusă. Descrierea acestei soluţii medicale pe site-ul public al pârâtei (…) SA constituie o veritabilă ofertă de a contracta, fiind pe deplin aplicabil principiul error communis facit jus.
 
Aflând că este însărcinată în a 6-a săptămână, pierzându-şi încrederea în profesionalismul medicilor de la (…) SA, mai arată reclamanta, s-a adresat unui alt medic ginecolog, respectiv domnului doctor(…), din cadrul cabinetului ginecologic (…). După investigaţiile specifice şi după constatarea faptului că reclamanta este însărcinată în săptămâna a 6-a, cu risc de avort, constatare ce a avut loc la data de (…), la data de (…) dl dr. (…) a efectuat chiuretajul uterin asupra reclamantei.
 

Reclamanţii mai au doi copii, care au fost născuţi prin cezariană, aşa încât era exclusă posibilitatea unei a treia naşteri prin cezariană. Iar naşterea normală era, cu atât mai mult, exclusă. Acesta este unicul motiv pentru care reclamanta a efectuat „ligatură tubară bilaterală“, adică pentru a nu fi supusă riscului decesului la o a treia sarcină şi, respectiv, la o a treia cezariană. Potrivit practicii şi literaturii medicale de specialitate cea de-a treia cezariană prezintă risc de deces.
 
Au mai arătat reclamanţii că sunt de credinţă creştin-ortodoxă, credinţă care condamnă avortul. (…) Cu aceasta au afirmat reclamanţii că au fost siliţi ca, împotriva convingerilor morale, religioase, împotriva recomandărilor medicale de specialitate, dar dintr-o culpă profesională medicală, să procedeze la întreruperea sarcinii survenită după o „ligatură tubară bilaterală“.

 
Prin întâmpinare, pârâtele au solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
 
Sursa text: rolii.ro
 
Cauza se află pe rolul Tribunalului Constanţa, următorul termen fiind stabilit pentru jumătatea lunii noiembrie. Oricare va fi decizia Tribunalului Constanţa, aceasta va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Grupul MEMORIAL Hospitals și-a deschis porțile la Constanța! „Scopul este să fim aproape de pacienții noștri!” (VIDEO)

24 Mar 2024 1852

Medicul Dan Mugurel Raica modifică spitalul privat din Eforie Sud, județul Constanța. Unitatea sanitară oferă servicii de recuperare medicală

22 Feb 2024 1054

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier în Constanța! Implicată o ambulanță privată (FOTO+VIDEO)

31 Jan 2024 1801

UPDATE. Constanța Accident pe bulevardul 1 Decembrie 1918, zona Lidl ICIL (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Oct 2023 4490

Incendiu lângă un spital privat din Constanța

21 Jun 2022 1883

Doi cunoscuți medici ginecologi din Constanța, la judecată cu Colegiul Medicilor din România. Când începe procesul!

29 Apr 2022 7272

Spital privat, dat în judecată Curtea Supremă decide soarta unui proces sensibil. Pacientul din Constanța a murit înainte de înregistrarea dosarului

21 Feb 2022 2238

Patru ani de la decesul care a cutremurat sistemul medical din Constanța!

24 Jan 2022 11033

Un proces mai puțin obișnuit! Un spital privat din București, dat în judecată de un constănțean! Procesul continuă cu pacientul mort

28 Sep 2021 2484

Medic decedat într-un spital privat din Constanța! Procedura de incinerare, suspendată definitiv

04 Jun 2021 2837

Când vor judeca magistrații din Constanța procesul omului care a murit până la înregistrarea dosarului

02 Jun 2021 1745

Un spital privat din București, dat în judecată la Constanța de un fost pacient care a decedat

31 Mar 2021 5003

#ConstantaEsteBine Două aparate de ventilație mecanică, donate Spitalului Militar de Urgență din Constanța

23 Jul 2020 2575

Tânără mămică, moartă după ce a născut într-un spital privat. Stadiul anchetei - „informaţie exceptată de la accesul liber al cetăţenilor“

20 Feb 2020 3104

O tânără mămică a venit să nască la Constanţa. Azi se împlinesc doi ani de la moartea sa

24 Jan 2020 4746