Poveştile cadeţilor de pe nava-şcoală „Mircea“. O tânără calcă pe urmele fratelui ei, iar un chinez s-a îndrăgostit de România (galerie foto)

178 de marinari au plecat, ieri, cu nava-şcoală  „Mircea”, cel mai longeviv ambasador al României pe mările şi oceanele lumii, în tradiţionalul marş internaţional de instrucţie. Anul acesta, marşul va avea o însemnătate aparte. Velierul, simbol al învăţământului românesc de marină, va împlini, în luna mai, 80 de ani de când a intrat în serviciul Marinei Militare Române. Pentru a marca acest moment istoric, nava va ajunge în Hamburg, portul unde a fost construită, iar la întoarcerea în Portul Constanţa va urma traseul efectuat în urmă cu opt decenii, informează Forţele Navale Române.
 
La instrucţie va participa şi o tânără cadetă care, plină de emoţii, urmează o tradiţie de familie. Fratele ei a fost pe bric în anul 2012, când a efectuat marşul istoric, iar acum a venit rândul ei. Tânăra din Drobeta - Turnu Severin a declarat că ştie că va fi o experienţă unică şi speră că va ajunge să lucreze pe viitor pe această navă.
 
„Cred că va fi o experienţă minunată şi unică în viaţă. Mă aşteaptă acasă înapoi mama, tata, fratele. A venit aici doar fratele meu. Era puţin emoţionat, dar şi el a avut parte de un marş cu bricul «Mircea» în anul 2012. Fratele meu mi-a insuflat această meserie. Vreau să ajung să lucrez pe bric sau pe una dintre fregate”, a spus tânăra Denisa Maria Rostogol.
 
De asemenea, un tânăr de doar 24 de ani din China a plecat alături de români pentru a efectua marşul istoric. El a povestit, cu zâmbetul pe buze, faptul că în România s-a simţit ca acasă şi experienţa va fi una plăcută.
 
„Mă bucur să vă cunosc. Sunt din China, sunt un cadet din partea Academiei Chineze. Sunt la primul voiaj din afara ţării mele. La început aveam emoţii, dar oamenii de aici sunt foarte prietenoşi şi nu mă simt ca un străin. Mă simt la fel ca acasă. Este chiar OK. Iubesc România! Am vorbit cu câteva fete românce şi sunt foarte interesate de faptul că sunt un străin. Am învăţat să zic «mersi» în română. Numele meu este Qu Luping. Qu este numele de familie. Luping înseamnă «să ai o călătorie plăcută». Oraşul meu natal este în vestul Chinei, iar academia navală este din centrul ţării”, a spus cadetul chinez Qu Luping, care a plecat alături de români în marşul de trei luni al bricului „Mircea“.
 
Contraamiralul de flotilă Mihai Panait le-a ţinut un discurs de încurajare studenţilor şi elevilor care au plecat pe 5 mai în marşul istoric cu bricul „Mircea“ şi le-a urat succes în cariera pe care au ales-o.

„La întoarcere vom parcurge toate porturile desfăşurate conform planului de acum 80 de ani. În timpul acestui marş, în portul Hamburg vom organiza, între 25 şi 29 iunie, o ceremonie care să aducă în atenţie faptul că bricul «Mircea» este un simbol al academiei, al forţelor navale române şi al Armatei României. Am proiectat cu atenţie cu Statul Major acest marş de instrucţie şi suntem înaintea plecării în acest voiaj cu un număr impresionant de militari. Avem 57 de cadeţi ai ANMB anul II şi cadeţi de la Şcoala de Marină. Sunt şi partenerii noştri. Vor fi 16 cadeţi din ţările partenere, 8 din Bulgaria, Albania, China şi Ucraina“, a spus, în faţa cadeţilor şi a elevilor, contraamiralul de flotilă Mihai Panait.  „De asemenea, avem planificat un marş istoric în jurul lumii în anii 2020-2021“, a mai spus acesta.

Pe parcursul marşului va avea loc vizionarea filmului documentar „Adrian V. Rădulescu - ctitorul“. Nava-şcoală „Mircea” va traversa, pe parcursul celor trei luni de marş, Marea Neagră, Marea Marmara, Marea Egee, Marea Mediterană, Oceanul Atlantic şi Marea Nordului, cu escale în porturile: Siracusa (Italia), Barcelona (Spania), Almeria (Spania), Cadiz (Spania), Brest (Franţa), Rouen (Franţa), Haga (Olanda), Hamburg (Germania), Southampton (Marea Britanie), Lisabona (Portugalia), Valleta (Malta) şi Istanbul (Turcia). Echipajul navei va fi format din 179 de membri, dintre care 57 de studenţi de anul II ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, 32 de elevi din anul I de la Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, cărora li se alătură şi 14 cadeţi străini de la academiile navale din Albania, Bulgaria, China, Franţa, Portugalia, Polonia, Turcia şi Ucraina. Velierul va acosta în portul Almeria (Spania), în perioada 25 - 26 mai, pentru ca membrii echipajului să îşi poată exercita dreptul la vot, în contextul alegerilor pentru Parlamentul European.

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Academia Navală „Mircea cel Bătrân” a atribuit un contract pentru repararea instalațiilor de bord a Navei Școală Mircea. Iată ce firmă a câștigat (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 478

Lumea marinarilor Aplauze pe scena Atlanticului. „Mircea”, SUA, botez marinăresc

18 Apr 2024 620

Lumea marinarilor Un om, o navă, un destin. „Mircea”, comandanți, repere morale

20 Mar 2024 950

Licitații Constanța Academia Navală asigură cu aproape 50.000 de euro Bricul Mircea, pentru voiajul din 2024! Asigurările de viață pentru personal, circa 23.000 de euro (DOCUMENT)

18 Mar 2024 838

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” modernizează instalația de propulsie la Nava Școală Sprijin Acțiuni Militare 281, proiect ZK 923 (DOCUMENT)

07 Feb 2024 788

Doliu în marină Contraamiralul de flotilă în retragere, Eugen Ispas, a decedat

20 Jan 2024 2470

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța, Pro Optica SA și Navtron SRL, acord pentru aproape 3 milioane de euro. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

21 Dec 2023 994

In memoriam Aurel Negulescu, ofițer de marină și publicist în reviste dobrogene

26 Nov 2023 675

Licitații Constanța Academia Navală Mircea cel Bătrân, licitație deschisă pe 7 milioane de euro pentru Nava Școală Sprijin Acțiuni Militare 281 (DOCUMENT)

09 Nov 2023 1064

Nava Școală Mircea a revenit în Portul Constanța din marșul internațional de instrucție (GALERIE FOTO+VIDEO)

31 Jul 2023 964

Licitații Constanța Academia Navală Mircea cel Bătrân, licitație de peste 2,77 milioane de euro! Se modernizează Nava Școală Sprijin Acțiuni Militare 281 (DOCUMENT)

30 Jul 2023 1080

Nava-școală „Mircea“ a părăsit portul Italian Taranto! Se îndreaptă spre portul Izmir din Turcia (GALERIE FOTO)

26 Jul 2023 796

Nava-școală „Mircea“ a ajuns în portul Taranto din Italia! Ce s-a întâmplat pe durata escalei?

20 Jul 2023 1003

Academia Navală, achiziții importante pentru Nava Școală „Mircea”! (DOCUMENT)

17 Jul 2023 1108

Academia Navală Constanța Nava-școală „Mircea“, prezentă la portul Taranto din Italia

13 Jul 2023 943