Primăria Constanţa a eliberat certificatul de urbanism pentru Sala Polivalentă. Unde va fi situată şi cum va arăta


Primăria Constanţa a eliberat la data de 22 februarie 2019 certificatul de urbanism cu numărul 582, aferent proiectului de construire Sală Sport Polivalentă. Compania Naţională de Investiţii (instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) a semnat, în data de 17 decembrie 2018, contractul privind proiectarea şi execuţia lucrărilor aferente obiectivului de investiţii „Sală Sport Polivalentă - 5.000 de locuri, municipiul Constanţa, judeţul Constanţa” din bulevardul Aurel Vlaicu nr. 254, zona Badea Cârţan, cu Asocierea SC Euromateria SRL, SC Aduro Impex SRL, Conpat SCARL – Delta CON SRL, Research Consorzio Stabile SC ARL. 
Valoarea contractului de finanţare este de 67.913.330,34 de lei (cu TVA, cote şi taxe incluse), iar durata lucrărilor de proiectare şi execuţie va fi de 27 de luni (din care 3 luni pentru proiectare).
 
Sala de sport propusă ocupă la sol cca 9.820 mp, fiind desfăşurată pe trei niveluri, cu un total de 18.500 mp, având o capacitate de 5.000 de locuri.
 
Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, din punct de vedere funcţional, clădirea cuprinde: zona terenului de joc cu caracter multifuncţional (dimensionată şi dotată corespunzător pentru terenul de handbal, baschet şi volei, cu zonă de protecţie specifică fiecărui sport, conform instrucţiunilor fiecărei federaţii sportive în parte), zona gradenelor, care va asigura locurile pentru publicul spectator  (cca 4.000 de locuri în gradene fixe, 1.300 de locuri în gradene telescopice, cca 800 de locuri în varianta folosirii spaţiului de joc pentru amplasarea scaunelor suplimentare - activităţi nonsportive), locuri pentru spectatori VIP şi reprezentanţi ai presei, precum şi locuri destinate persoanelor cu dizabilităţi.
 
În plus, baza sportivă este prevăzută cu o sală de antrenamente, dimensionată, de asemenea, conform regulamentelor federaţiilor de specialitate. Totodată, proiectul dispune de spaţii pentru publicul spectator, sportivi, spaţii administrative, spaţii destinate securităţii şi organizatorilor de evenimente, spaţii de depozitare şi spaţii tehnice, precum şi spaţii funcţionale şi operaţionale, în vederea asigurării unei funcţionări eficiente, conformă cu standardele şi normativele în vigoare. Nu în ultimul rând, baza sportivă va beneficia de spaţii pentru dotări secundare de tip comercial (cafenele, magazine cu caracter sportiv) şi de spaţii special amenajate pentru transmisiuni sportive, presă şi VIP.
 
Proiectul sălii polivalente este unul complex, vizând inclusiv amenajarea spaţiilor din jurul sălii, fiind creată o zonă pietonală atractivă, care să participe la asigurarea flexibilităţii funcţionale a zonei.

Lucrările aferente acestui contract vor fi finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi se realizează prin Compania Naţională de Investiţii în conformitate cu prevederile OG 25/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Unitatea Administrativ-Teritorială a municipiului Constanţa se va ocupa de execuţia branşamentelor la utilităţi, precum şi de o parte a amenajărilor exterioare, până la finalizarea lucrărilor la obiectivul de investiţii. 
 

Citeşte şi:

O firmă care a îngropat mai multe proiecte ale administraţiei Făgădău a reuşit să pună mâna pe contract Detalii despre Sala Polivalentă pe care o va avea municipiul Constanţa! 

Contractul privind proiectarea și execuția lucrărilor de execuție a Sălii de Sport Polivalente din Constanța, semnat de Compania Națională de Investiții

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Bida Ionel Eugen

23 Feb, 2019 11:51

Prea mică capacitatea ptr. evenimente de anvergură! Păcat !

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 68

Licitații Constanța Primăria Techirghiol va reabilita Biblioteca Orășenească și Grădinița cu Program Prelungit (DOCUMENT)

17 Apr 2024 238

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 566

Declarații de avere Constanța Sorin - Daniel Nicolae, secretar general la Primăria Cumpăna, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 400

ZIUA LIVE Stelian Ion (ADU) - „Eu văd dezvoltarea Constanței pe orizontală, trebuie să încurajăm aceste investiții"! (VIDEO)

17 Apr 2024 448

Știri Constanța Iată unde pot depune constănțenii deșeurile voluminoase, săptămâna aceasta

17 Apr 2024 469

LIVE TEXT Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța, în conferință de presă (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 718

Frimituri SRL furnizează materiale de promovare și protocol pentru Primăria Constanța (DOCUMENT)

16 Apr 2024 332

Licitații Constanța Primăria Crucea, contract pentru înființarea rețelei de apă uzată în Stupina

16 Apr 2024 444

Afaceri Constanța Primăria Nicolae Bălcescu va avea un sistem de distribuție gaze naturale. Iată cine va asigura dirigenția de șantier (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 483

Justiție Constanța Firma care administrează Cimitirul Municipal Constanța a câștigat în instanță procesul cu primăria!

16 Apr 2024 694

Achiziții Constanța Primăria Cernavodă a încheiat un contract cu o firmă din Medgidia. La mijloc sunt 18.000 de euro (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 1586

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 491

Din această noapte, încep lucrările pe bulevardul Mamaia din Constanța

16 Apr 2024 561

Sofi Leader Invest SRL vrea să ridice un bloc de patru etaje la Constanța

16 Apr 2024 370