Primăria Constanţa ar putea primi 50 de milioane de euro. Sunt vizate datoriile istorice. Ce au decis judecătorii

Hotărâre definitivă în dosarul în care Municipiul Constanţa prin Primar a chemat la judecată Guvernul României şi Ministerul Energiei, solicitând obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei estimate provizoriu de 50 de milioane de euro, subiectul vizând celebrele datorii istorice.
 
Luiza Maria Păun, Rodica Voicu şi Andreea Marchidan, toate din Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, au admis cererea Ministerului Energiei de strămutare a dosarului aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pe cale de consecinţă, Curtea Supremă a decis strămutarea cauzei la Curtea de Apel Galaţi.
 
Potrivit cererii de chemare în judecată, banii reprezintă despăgubiri pentru prejudiciul suferit de Municipiul Constanţa ca urmare a „încălcării prevederilor memorandumului Guvernului României nr. 5018/21.03.2013, adoptat în şedinţa Guvernului din data de 27.03.2013“. Mai mult decât atât, Municipiul Constanţa prin Primar cere Guvernului României şi Ministerului Energiei să achite cheltuielile de judecată.
 
Tot în motivarea acţiunii, Municipiul Constanţa prin Primar a arătat, în esenţă, că prezentul demers judiciar este motivat de necesitatea salvgardării interesului public local la nivelul Municipiului Constanţa, privind funcţionarea serviciului public de alimentare cu energie termică, în parametrii calitativi şi financiari optimi, fără întreruperi şi în condiţii depline de securitate a furnizării.
 
Municipiul Constanţa a mai menţionat că procesul urmăreşte crearea condiţiilor necesare pentru autorităţile locale ale Municipiului ca, în exercitarea atribuţiilor legale stabilite în sarcina acestora, în domeniul asigurării funcţionării serviciului public de alimentare cu energie termică, să „obţină recunoaşterea încălcării drepturilor şi intereselor legitime, prin abstenţiunile şi acţiunile autorităţilor publice pârâte, şi, drept urmare, stabilirea unei despăgubiri şi obligarea pârâţilor la plata acesteia“, conform magistraţilor.
 
În final, Municipiul Constanţa a mai arătat că cele 50 de milioane de euro vor permite, printre altele, implementarea unei soluţii alternative (ca urmare a imposibilităţii de implementare a celei stabilite prin Memorandumul Guvernului României) pentru asigurarea securităţii furnizării serviciului public de alimentare cu energie termică în municipiul Constanţa.

Dosar la DNA Constanţa

În luna mai 2016, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a admis ca întemeiată cererea de apărare a reputaţiei profesionale formulată de Maria Luiza Păun, judecător în cadrul Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu afirmaţiile lansate în spaţiul public prin intermediul emisiunii „Dosar de politician” difuzată de postul de televiziune B1 TV în data de 29 martie 2016 şi redifuzată în data de 30 martie 2016.
 
„În cadrul emisiunii, s-a acreditat ideea că decizia pronunţată într-un dosar soluţionat de completul de judecată din care a făcut parte şi doamna judecător Maria Luiza Păun ar putea fi rezultatul unor fapte de corupţie săvârşite de magistratul menţionat. Inspectorii judiciari au constatat că aspectele dezbătute în cadrul emisiunii au făcut obiectul unui alt dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, în care s-au efectuat cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de corupţie de către mai multe persoane, inclusiv doamna judecător Maria Luiza Păun, dosar finalizat prin ordonanţă de clasare“, conform CSM.
 
„În acest context, s-a constatat că jurnalistul a omis să menţioneze desfăşurarea cercetărilor penale şi soluţia dată de procuror, realizând astfel o cenzură nepermisă a datelor referitoare la subiectul de presă, fie din lipsă de informare, fie din rea-credinţă, fapt ce a dus la discreditarea doamnei judecător Maria Luiza Păun, a completului de judecată din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi a sistemului judiciar în ansamblul său, inducându-se ideea unei funcţionări incorecte a acestuia. Trebuie menţionat că legalitatea şi temeinicia hotărârilor judecătoreşti pot fi verificate numai în cadrul unui control jurisdicţional şi nu prin intermediul unor emisiuni sau articole de presă, întrucât dreptul constituţional la liberă exprimare nu poate fi exercitat cu încălcarea principiului independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii. Prin conţinutul său, emisiunea a fost de natură să influenţeze în mod negativ opinia publică cu privire la independenţa, probitatea morală şi competenţa profesională a doamnei judecător Maria Luiza Păun, precum şi cu privire la independenţa sistemului judiciar“, conform sursei mai sus citate.
 

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Info

06 Oct, 2018 07:28

Doamna judecător Păun, fosta Cristescu, născută în Constanța, este verișoara Adrianei Strutinsky. CSM i-a apărat reputația profesională față de acuzația lansată de Silviu Mănăstire că, în mod bizar, a anulat o hotărâre pronunțată de Curtea de Apel Constanța, păstrând în ființă o taxă fiscală abuzivă de două milioane de euro. Completul din care făcea parte doamna Păun a confundat raportul neutru și oficial de expertiză cu un așa-zis co-raport întocmit de Vasile Moldovanu, consilier județean PSD și expert-parte al pârâților/intimaților din acel dosar. I s-a făcut plângere penală doameni Păun la DNA Constanța, în ideea ca dosarul penal să fie declinat către DNA Structura Centrală. Procurorii DNA Constanța au refuzat declinarea și au dispus clasarea, deși în mod vădit nu aveau competență să soluționeze fapte ale unui judecător de curte supremă.

Articole asemanatoare

Primăria Constanța a pierdut procesul în care solicita 50 de milioane de euro. Decizia este definitivă

22 Mar 2021 2305

Primăria Constanța, condusă de Vergil Chițac, ar putea primi azi 50 de milioane de euro

17 Mar 2021 3528

Constănțeanul supărat Orașul este gri. Pentru ce să vă mai ținem la primărie? (galerie foto)

19 Jun 2020 4740

Municipiul Constanţa solicită Guvernului României 50 de milioane de euro. Urmează primul termen

13 May 2020 1723

Primăria Constanţa ar putea câştiga în instanţă 50 de milioane de euro. Ce investiţii aţi vrea să facă municipalitatea?

28 Apr 2018 3661

Campanie TNL. Veniturile la bugetul Constanţei au scăzut în 2018 cu aproape 50 de milioane de euro faţă de 2017. PNL a votat împotriva bugetului (documente)

06 Mar 2018 2975