Primăria Constanţa, bună de plată! Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului a anulat în instanţă contractul de ecarisaj (documente)


Contractul în valoarea de 500.000 lei, încheiat de către UAT Constanţa şi Green Life Recycling SRL, a fost anulat în instanţă de către Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului (FPAM), vezi secţiunea „documente”.
În speţa de faţă, Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului a solicitat anularea Contractului de prestări servicii privind „Serviciul de capturare, transport, adăpostire și alte operațiuni sanitar-veterinare, pentru câinii fără stăpân de pe domeniul public din municipiul Constanţa”, încheiat de Primăria Constanţa  cu Green Life Recycling SRL.
 
În motivare se arată că „în data de 10.03.2017, a fost organizată procedura privind atribuirea contractului având ca obiect serviciul de capturare, transport, adăpostire şi alte operaţiuni sanitar veterinare, pentru câinii fără stăpân de pe domeniul public din Constanţa. În urma acestei proceduri, Green Life Recycling SRL a intervenit Contractului de prestari servicii încheiat pe 05.04.2017 având ca obiect serviciul de capturare, transport, adăpostire şi alte operaţiuni sanitar veterinare, pentru câinii fără stăpân de pe domeniul public din Constanţa, inclusiv staţiunea Mamaia”.
 
În data de 26.03.2017, anterior datei încheierii contractului, Federaţia a formulat o plângere prealabilă, prin care a arătat, în principal, ca prin organizarea procedurii, se au în vedere doua servicii distincte şi care nu figurează ca atare în anexa nr.2 la Legea nr.98/2016 şi anume: serviciul de gestionare a câinilor, serviciu care este reglementat de prevederile OUG nr. 155 /2001 modificată prin Lege nr. 258/2013 privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân, şi servicii veterinare, acestea fiind supuse prevederilor Legea nr.160/1998 pentru organizarea și exercitarea profesiunii de medic veterinar.
 
Răspunsul la această plângere prealabilă l-a primit în data de 25.04.2017, acesta fiind în sensul respingerii plângerii formulate.
Prin anunțul public de organizare a unei licitații privind atribuirea Serviciul de capturare, transport, adăpostire şi alte operaţiuni sanitar veterinare, pentru câinii fără stăpân de pe domeniul public din Constanta, au fost comasate de către primăria Constanţa, două servicii care au reglementări legale diferite.
 
Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului a arătat în instanţă că clasificare acestor servicii într-un singur cod, nu se încadreaza in anexa nr.2 la Legea nr.98/2016 şi a avut ca scop şi efect descurajarea posibililor ofertanţi şi limitarea participării la licitaţie, scop realizat deoarece la licitaţie s-a prezentat un singur ofertant care a şi câştigat efectuarea acestui serviciu.
 
Aceeaşi federaţie a susţinut că deşi exista organizat la nivelul municipiului Constanţa, un serviciu specializat, cu personal salarizat, primăria a preferat, în mod nejustificat, să concesioneze serviciile respective, unei alte persoane juridice, neîndeplinindu-si astfel prerogativele atribuite prin lege şi cheltuind nejustificat, banii publici.
 
În conformitate cu art. 2 alin.4 din OUG nr. 155/2001, modificata prin Lege nr. 258/2013, “Serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân pot fi concesionate numai către persoane juridice, asociaţii sau fundaţii care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei animalelor – a mai susţinut Federaţia.

 
„Deşi prin plângerea formulata anterior încheierii contractului, am reliefat o serie neregularitati, privind concesionarea serviciului, care trebuiau analizate de pârâtă, în sensul prevederile art.1 alin. (2) din HG nr. 395/2016, care menţionează că „Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a evita apariția unor situații de natură să determine existența unui conflict de interese și/sau împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței”, pârâta încheie totuşi contractul de prestări servicii” – au susţinut în întâmpinarea depusă la instanţă cei de la Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului.
 

Facem precizarea că, iniţial, instanţa a respins acţiunea promovată de Federaţie, la recurs, însă, magistraţii au decis retrimiterea dosarului pe rolul Tribunalului pentru rejudecare.
Menţionăm că înţelegerea contractuală dintre municipalitate şi Green Life Recycling SRL a încetat anul trecut şi că acest contract ar fi fost verificat şi de către inspectorii Curţii de Conturi. 
Pe 12 iulie a.c., magistraţii s-au pronunţat în dosarul 3207/118/2017*, înregistrat în data de 13.03.2019 şi au admis cererea Federaţiei, au respins excepţia inadmisibilităţii şi a dispus potrivit minutei, anularea contractului de prestări servicii nr.46417/05.04.2017. 
Primăria Constanţa poate face recurs la Tribunalul Constanta în 15 zile de la comunicare, respectiv de la data de  12.07.2019.

Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului a atacat şi contractul cu Felina Vet SRL


Totodată, FPAM mai are pe rol contractul încheiat de UAT Constanţa cu SC Felina Vet SRL în valoare de 1.104.000 lei fără TVA. Vă reamintim, la sfârşitul lunii februarie, Primăria Constanţa a semnat contractul privind serviciul de capturare, transport şi predare a câinilor fără stăpân de pe domeniul public al municipiului Constanţa. Contractul nr. 42440 din 28.02.2019 a fost atribuit prin licitaţie societăţii Felina Vet SRL. Contractul are o valoare de 1.104.000 de lei fără TVA şi o durată de 12 luni.  

Despre Felina Vet SRL  


Societatea a fost înfiinţată pe 15.04.2010 şi are sediul social în Bucureşti. Asociat unic şi administrator al firmei este Manuel Valentin Istrate. Domeniul de activitate principal vizează activităţile veterinare. Societatea are puncte de lucru în Bucureşti şi Ilfov.


Citeşte şi:

O firmă din capitală va captura câinii fără stăpân din municipiul Constanţa (document)

După ce a prelungit contractul cu Green Life Recycling, Primăria Constanţa a atribuit contractul pentru reparaţii la adăpostul de câini fără stăpân al municipalităţii (document)

Activitatea de capturare a câinilor fără stăpân din Constanţa este suspendată. Primăria a reziliat contractul cu firma de ecarisaj (document)

Magistraţii vor rejudeca dosarul în care Federaţia pentru Protecţia Animalelor a atacat contractul încheiat de Primăria Constanţa cu Green Life Recycling 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Undă verde de la Municipalitate Imobilul ridicat de Primavera Campus SRL în municipiul Constanța, în zona Campusul Universitar, va fi modificat

25 Apr 2024 257

Ședința CLM Negocierile s-au încheiat. Cât va plăti în următorii trei ani Primăria Constanța pentru spațiile utilizate în City Park Mall? (DOCUMENT)

25 Apr 2024 318

Declarații de avere Constanța Viorel - Florin Brătianu, secretar general la Primăria Lumina, averea și interesele (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 282

Cumpărări directe Constanța Primăria Siliștea organizează activități de Ziua Copilului, în valoare de 5.000 de euro (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 308

Primăria Comunei Seimeni angajează. Vezi dacă ești interesat

25 Apr 2024 303

Creștere a eficienței energetice Licitație pentru iluminatul public în Cobadin, județul Constanța (DOCUMENT)

25 Apr 2024 272

LIVE VIDEO-TEXT Alegeri 2024 Este oficial - Stelian Ion și-a depus candidatura pentru funcția de primar al Constanței (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 650

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul dreptei unite pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 413

Bucurie și tradiție de Paște la Căminul pentru Persoane Vârstnice din cadrul DGAS Constanța (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 316

Candidatul din partea ADU pentru Primăria Constanța, Stelian Ion își depune candidatura la Biroul Electoral Municipal

24 Apr 2024 465

Afaceri Constanța Primăria Crucea plătește peste 24.000 de euro pentru elaborarea studiului de fezabilitate privind modernizarea unui drum (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 436

Cu acordul Primăriei Constanța, Alessia Pro Trans Spedition SRL va construi hale pentru depozitare pe strada Interioară 3

24 Apr 2024 465

LIVE VIDEO-TEXT Stelian Ion (candidat ADU) pentru Primăria Municipiului Constanța- „Comunitatea tătaro-turco-musulmană este una puternică, cu o istorie care ne apropie“ (FOTO)

24 Apr 2024 623

Garda de Mediu Constanța a amendat Primăria Comunei Bărăganu. Ce nereguli au fost sesizate (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 333

Licitații publice Primăria cumpără lucrări pentru reabilitarea, grădiniței cu program prelungit Steluțele Mării din Constanța

24 Apr 2024 342