Primăria Constanţa. Cât au câştigat în septembrie angajaţii, primarul, viceprimarii şi cei cu funcţii de conducere? (document)

Municipalitatea a publicat lista funcţiilor şi a veniturilor salariale aferente din cadrul Primăriei Constanţa, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice la data de 30.09.2017. În acest caz, este vorba salariul de bază, indemnizaţia de încadrare sau indemnizaţia lunară.
 
Cea mai mare indemnizaţie o încasează primarul Decebal Făgădău - 13.050 de lei, urmat de cei doi viceprimari - Dumitru Babu şi Costin Răsăuţeanu - 11.600 de lei. Urmează apoi salariile în funcţie de nivelul de studii şi gradul profesional. Secretarul Primăriei, Marcela Enache, are un salariu de bază de 11.000 de lei. Urmează apoi directorii generali, cu un salariu de bază de 9.737 de lei. Arhitectul-şef al Primăriei, Mihai Radu Vânturache, are un salariu de bază de 9737 de lei.
 
Directorii generali adjuncţi şi cei executivi au un salariu de bază de 9.273 de lei, iar şeful de serviciu - 7.593 de lei. Şefii de birou au un salariu de bază de 7.087 de lei. Precizăm că salariile de bază pentru funcţiile de conducere cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.
 
Auditorii din Primăria Constanţa au un salariu de bază cuprins între 6.017 şi 3.130 de lei, consilierii, inspectorii şi poliţiştii locali au venituri între 5.672 şi 1.997 lei, inspectorii de specialitate, salarii de bază între 3.118 şi 1.893 lei, iar referenţii şi arhivarii câştigă sume cuprinse între 2.150 şi 1.868 de lei.
 
Secretara - dactilograf e încadrată cu un salariu cuprins între 2.175 şi 1.806 lei, casierul şi magazionerul au venituri de bază de 2.216 –1.806, lei iar psihologii câştigă de la 2.864 şi până la 3.367 de lei pe lună.
 
La polul opus studiilor, muncitorii calificaţi au venituri de bază cuprinse între 2.221 şi 1.847 de lei, în timp ce necalificaţii au salarii de bază cuprinse între 1.824 şi 1.804 lei.
 
În plus, personalul din cadrul Direcţiei Poliţia Locală au normă de hrană, astfel: 25 lei/zi - pentru personalul contractual, 32 lei/zi - pentru funcţionarii publici care ocupă funcţii publice specifice de poliţist local şi personalul de conducere, normă suplimentară 5 lei/zi - pentru personalul poliţiei locale în activitate care lucrează în ture sau schimburi, potrivit HCL 250/13.10.2015 privind modificarea HCL 291/2014 pentru acordarea normei de hrană poliţiştilor locali din cadrul Poliţiei Locale Constanţa.
 
În secţiunea „Documente” puteţi vizualiza lista funcţiilor şi a veniturilor salariale aferente din cadrul Primăriei municipiului Constanţa, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice la data de 30.09.2017.
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tulcea Peste 80 de angajați ai combinatului de alumină, fără locuri de muncă

01 Apr 2024 687

A cerut eșalonarea contribuțiilor restante aferente lefurilor pentru 2023 Primarul Cristian Radu jonglează iar cu salariile angajaților din administrația locală de la Mangalia! (DOCUMENT)

26 Mar 2024 1005

Decizie de ultimă oră în dosarul dintre Carmen Răducu și ITM Constanța. Iată ce au decis magistrații constănțeni

22 Mar 2024 872

Vești bune pentru militari! Guvernul majorează salariile personalului din MApN

21 Mar 2024 5815

Declarații de avere Constanța Camelia Dumitrache, șef serviciu în Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, avere și interese (DOCUMENTE)

20 Mar 2024 685

Municipalitatea trebuie să achite dr. Halichidis, fostul manager SCBI Constanța, salariile restante! Răspunsul Judecătoriei la contestarea executării (MINUTA)

13 Mar 2024 1086

Averea și interesele Adelei Mihalcea, director economic la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (DOCUMENTE)

05 Mar 2024 827

Primarul Radu Cristian spune că jumătate dintre aceștia nu au ce căuta în administrație Angajații Primăriei Mangalia nu și-au primit salariile de aproape două săptămâni

25 Feb 2024 4683

Declarații de avere Teodora Pintilie, director general adjunct la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

14 Feb 2024 844

Birourile permanente au decis veniturile angajaților senatorilor și deputaților Cât câștigă un consilier parlamentar?

07 Feb 2024 791

Una dintre cele mai mari bănci din România a fost pusă la vânzare. Iată care este aceasta

01 Feb 2024 1575

Dr. Laurențiu Bădescu, fostul manager SAJ Constanța, pierde definitiv procesul deschis Agenției Naționale de Integritate! (MINUTA)

01 Feb 2024 1393

Procurorii DNA Constanța, sesizați pentru banii de pensii, de la Liceul Dimitrie Cantemir, din Babadag! Curtea de Conturi estimează un prejudiciu de aproape 2,15 milioane de lei (DOCUMENT)

31 Jan 2024 1139

Decizie aprobată în ședința Guvernului! Ce salarii vor avea directorii din învățământul preuniversitar

18 Jan 2024 936

Raluca Turcan, anunț de ultim moment despre majorarea de salarii pe partea de muzee şi biblioteci

18 Jan 2024 1081