Deschidere editie

Procurorii DNA Constanţa i-au dat NUP lui Radu Mazăre! Şedinţă secretă la Tribunalul Constanţa

Radu Mazăre nu se află în faţa primului NUP. Poate unul dintre cele mai mediatizate NUP-uri primite de fostul primar al Constanţei este cel cu privire la portul de însemne naziste în public.
 
Tribunalul Constanţa a menţinut o soluţie de neurmărire/netrimitere în judecată primită de Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, din partea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. NUP-ul anterior menţionat a fost contestat în instanţă de un bucureştean, pe numele său Gabriel George Basarabescu. În luna februarie 2014, luju.ro, arăta că Basarabescu se „luptă de nouă ani să-şi redobândească dreptul de proprietate asupra unui teren de circa 600 mp pe care familia sa l-a deţinut în staţiunea Mamaia, în zona renumitului hotel Perla“.

Traseul NUP-ului contestat! 

Iniţial, dosarul s-a aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. Conform portalului instanţelor de judecată, cauza a fost înregistrată la data de 12 aprilie, la Secţia a II-a Penală din Curtea de Apel Bucureşti, cu obiect „plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art. 340 NCPP)“.
 
Gabriel George Basarabescu are calitatea de petent. Asta în timp ce Radu Ştefan Mazăre a fost intimat. Pe data de 14 iunie, instanţa a declinat „competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petentul Basarabescu Gabriel George împotriva ordonanţei nr. 235/P/2015 din data de 16.01.2017 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DNA. în favoarea Tribunalului Constanţa“.
 
Decizia instanţei, luată în şedinţă secretă, a fost una definitivă, astfel că dosarul a fost trimis Tribunalului Constanţa, unde a ajuns pe data de 28 iunie. Pe data de 11 octombrie, magistraţii din Constanţa au soluţionat cauza, pronunţând următoarea soluţie: „Respinge cererea formulată de către petent privind repunerea cauzei pe rol. Respinge excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa. (...) Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de către petentul Basarabescu Gabriel-George împotriva ordonanţei nr. 235/P/2015 emise de către DNA - Serviciul Teritorial Constanţa, menţinută prin ordonanţa nr.13/II-2/2017 a procurorului-şef serviciu DNA - Constanţa“. Mai mult, Gabriel George Basarabescu a fost obligat să achite suma de 100 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
 
Radu Mazăre nu se află în faţa primului NUP. Poate unul dintre cele mai mediatizate NUP-uri primite de fostul primar al Constanţei este cel cu privire la portul de însemne naziste în public.
 
Aşa cum arătam şi în ediţiile anterioare, în acest caz, fostul primar a primit neînceperea urmăririi penale, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, pentru instigare la discriminare, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare publică şi apologia infracţiunilor, sprijinire sub orice formă a unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob, utilizare în public a unor astfel de simboluri şi, respectiv, promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiunii contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă.
 
Rezoluţia a fost pronunţată pe 25 octombrie 2010, după ce procurorul care a instrumentat cazul a ajuns la concluzia că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost cercetat primarul. Altfel spus, magistraţii au concluzionat că faptul că Radu Mazăre a defilat în cadrul unei prezentări de modă cu o svastică pe uniforma militară germană pe care o purta nu poate fi infracţiune, gestul fiind săvârşit în interesul artei.
 
Nu este de omis faptul că Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii a amintit incidentul cu svastica inclusiv în raportul pe 2010 privind libertatea religioasă la nivel internaţional.
 
Citeşte şi: 
 
Radu Mazăre, NUP pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu consecinţe deosebit de grave
 
Referendum, PDL şi fete în chiloţi Radu Mazăre a luat NUP (video)
 
Al treilea NUP „convine" Procurorii nu-l vor urmări penal pe Mazăre pentru zvastică

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine a fost audiat Judecătorul Ionuţ Mihai Matei se pregăteşte să închidă unul dintre dosarele lui Radu Mazăre

17 Feb 2018 1501

Cazul lui Radu Mazăre, pe masa şefului Structurii de Securitate din Curtea Supremă

16 Feb 2018 865

Radu Mazăre, de Mărţişor - achitat ori condamnat

15 Feb 2018 937

Ce spune un oficial din Madagascar despre situația lui Radu Mazăre. Precizări importante

14 Feb 2018 4679

NUP pentru Radu Mazăre! Cazul a ajuns la Curtea Supremă

10 Feb 2018 5586

O cunoscută firmă a intrat în faliment. Trebuia să revitalizeze oraşul. Legături cu Radu Mazăre şi Emilian Schwartzenberg

08 Feb 2018 2010

Plantaţie de cireşi în localitatea Nicolae Bălcescu. Legăturile investitorului cu Valentin Preda, fost secretar de stat şi fost consilier al lui Mazăre

02 Feb 2018 1749

Emoţii mari pentru Radu Mazăre! Judecata s-a terminat! Urmează pronunţarea într-unul dintre dosare sale

01 Feb 2018 1105

Finii fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre, investesc într-un bloc de şase etaje. Unde va fi situat acesta

31 Jan 2018 2897

Radu Mazăre, în atenţia Tribunalului Constanţa

30 Jan 2018 747

Insolvenţa Xenoti SRL, amânată pentru luna mai. Firma este controlată de Mazăre, Strutinsky, Constantinescu şi Cârciog

30 Jan 2018 606

Valentin Răducu Preda rămâne sub control judiciar

29 Jan 2018 569

Valentin Preda ar fi plecat în Madagascar cu Radu Mazăre. Azi, în atenţia magistraţilor Curţii Supreme

26 Jan 2018 1012

Omul de afaceri Sorin Strutinsky rămâne sub control judiciar

25 Jan 2018 497

Un cunoscut afacerist a fost audiat ieri în dosarul în care Radu Mazăre a fost arestat în lipsă

24 Jan 2018 1409

Radu Mazăre, în Madagascar Martori audiaţi la Înalta Curte

23 Jan 2018 509

Contestația lui Radu Mazare față de mandatul de arestare emis pe numele lui a fost respinsă de Instanța Supremă. Decizia este definitivă

22 Jan 2018 1211

Totul se decide azi Arest ori libertate?! Radu Mazăre aşteaptă în Madagascar decizia Curţii Supreme (document)

22 Jan 2018 1004

Radu Mazăre are termen la Înalta Curte pe data de 22 februarie. Contestă mandatul de arestare

17 Jan 2018 323

Ce se întâmplă cu dosarul privind arestarea lui Radu Mazăre?

17 Jan 2018 1051

Radu Mazăre, prima reacție oficială după mandatul de arestare în lipsă

12 Jan 2018 5704

Unul dintre martorii din dosarul în care Radu Mazăre a plecat în Madagascar, trimis în judecată. Ieri, un nou termen

11 Jan 2018 1218

Cine l-a arestat pe Mazăre? Legături cu dosarul care a zguduit Consiliul Judeţean Constanţa

11 Jan 2018 4820

Fostul primar Radu Mazăre, dat în urmărire internațională. Dezvăluiri despre frații fostului edil aflați în Madagscar

10 Jan 2018 663

IPJ Constanța, Radu Mazăre și mandatul de arestare

10 Jan 2018 713

Oficial despre mandatul de arestare emis în lipsă pe numele fostului primar, Radu Mazăre

10 Jan 2018 522

UPDATE. Mandat de arestare în lipsă pentru fostul edil, Radu Mazăre

10 Jan 2018 3227

Astăzi se decide libertatea lui Radu Mazăre

10 Jan 2018 980

Vești proaste pentru fostul primar Radu Mazăre. Ce spune un oficial din Madagascar despre azilul politic cerut de fostul edil

08 Jan 2018 12899

UPDATE! Avocatul lui Alexandru Mazăre a anunţat că şi acesta este plecat în vacanţă în Madagascar!

08 Jan 2018 3128

Radu Mazăre, Alexandru Mazăre şi Avraham Morgenstern, azi la Înalta Curte

08 Jan 2018 1525

Sondaj de opinie 81 la sută dintre participanţi sunt de părere că Radu Mazăre nu se va mai întoarce din Madagascar!

08 Jan 2018 459

El este omul care va decide libertatea lui Radu Mazăre!

08 Jan 2018 1898

Tiberius Bărbăcioru, avocatul lui Radu Mazăre - "Există proceduri de audiere. A plecat după ce s-a sfătuit cu specialişti"!

06 Jan 2018 1645

Dan Negru de la Antena 1 supărat pe Radu Mazăre. Ce-i reproșează acesta

06 Jan 2018 1952

Anunţ important de la Înalta Curte! Este vizat Radu Mazăre

05 Jan 2018 3711

DNA a cerut emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele lui Radu Mazăre. ÎCCJ ar putea discuta solicitarea procurorilor pe 10 ianuarie

03 Jan 2018 1046

Când a plecat, de fapt, Radu Mazăre din România. Mărturia unui pasager din avionul în care s-ar fi aflat fostul edil

03 Jan 2018 2601

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată în cazul fostului primar Radu Mazăre. O decizie ar putea fi luată astăzi

03 Jan 2018 662

Avocatul lui Radu Mazăre „Ne așteptăm să se propună emiterea unui mandat de arestare, dar el nu va rezolva și nu va dinamiza în niciun fel procesul penal“

02 Jan 2018 2481

Anunț și despre Valentin Preda Victor Ciutacu a vorbit astăzi cu Radu Mazăre. Ce a transmis din Madagascar fostul primar al Constanței

02 Jan 2018 5871

Oficial de la DNA Ce spun procurorii Anticorupție despre Radu Mazăre și Valentin Preda. Cei doi ar fi plecat în Madagascar (documente+video)

02 Jan 2018 7952

Adevărul Radu Mazăre, greu de extrădat din Madagascar

01 Jan 2018 3733

Despre Radu Mazăre și legislația din Madagascar privind azilul politic. Șanse să scape de justiția din România

01 Jan 2018 4048

Sondaj de opinie Credeți că se va mai întoarce Radu Mazăre din Madagascar?

31 Dec 2017 1648

A plecat din ţară de Crăciun. Ce spune unul dintre avocaţii lui Radu Mazăre despre clientul său

30 Dec 2017 3344

Mazăre a lăsat în urma sa, o scrisoare şi mai multe dosare în care este suspect sau inculpat (document)

30 Dec 2017 7472

Ce spune IPJ Constanţa despre plecarea din România a lui Radu Mazăre (video)

30 Dec 2017 2404

UPDATE 3 - Nu s-a prezentat la IPJ, în schimb Radu Mazăre a plecat din ţară şi a cerut azil politic în Madagascar! (document)

30 Dec 2017 5699

UPDATESorin Strutinsky, condamnat la şapte ani şi patru luni de închisoare cu executare (document)

22 Dec 2017 5570